Moşnenii din aşezările amplasate în zona deluroasă subcarpatică a judeţului Vâlcea se ocupau cu „creşterea vitelor”, cultivau viţa de vie şi pomii fructiferi[3], dar erau lipsiţi de pământ. De aceea, răsculaţii cereau insistent autorităţilor ca „pământul…să se împartă la ţărani”.[4] Din acest motiv, situaţia comunităţilor din mediul rural era încordată. Un exemplu îl constituie raportul „inspectorului domeniilor” adresat „către Ministerul Agriculturii şi Domeniilor”, în care se sublinia că ţăranii din comuna Muereasca „nu ies la muncă conform contractului, ies cu vitele cu forţa în fâneţe, ară locul cu sila.”[5]
Diversitatea condiţiilor
sociale şi economice locale din fiecare sat a determinat răscoala să se
manifeste „într-o formă sau alta…prin
adunări pe grupuri,…acţiuni de protest, petiţionare,…alungarea autorităţilor şi
arderea condicilor de învoieli” (Popeşti, Şuşani, Voiceşti, Creţeni,
Mihăeşti, Frânceşti etc.)[6],
precum şi „agitaţiile, asedierea
conacelor, primăriilor, incendierea clădirilor şi anexelor” aflate în
proprietatea marilor proprietari de
pământ şi „ciocniri cu armata.”[7]
Ecoul răscoalei din
judeţele Gorj şi Romanaţi pătrunde cu
iuţeala vântului „din sud-vestul
judeţului spre nord-est şi treptat spre nord”, iar intensitatea
evenimentelor creşte constant, cu toate că autorităţile afirmau că Vâlcea este „cel mai paşnic judeţ”.[8] În
realitate, tumultul răscoalei se manifestă prin aceleaşi trăsături ca şi
evenimentele înregistrate în judeţele vecine. Aceste forme de manifestare
gradată a evenimentelor răscoalei denotă caracterul generalizat al răbufnirii
sociale.
În raport de
intensitatea evenimentelor desfăşurate
pe teritoriul judeţului Vâlcea, satele răzvrătite au gravitat în jurul unor
centre distincte: a) Laloşu-Bălceşti-Râmeşti; b) Drăgăşani (reşedinţă de plasă)
cu localităţile de pe malul drept al Oltului cuprinse între Fişcălia şi Voiceşti; c) „nord-vestul” judeţului, la
sud de Tg. Horez, cu comunele Pojogi, Slătioara şi Zătreni; d) satele din jurul
oraşului Râmnicu Vâlcea cuprinse între Muereasca la miazănoapte şi Mihăeşti la
miazăzi şi e) valea Lotrului cu aşezările Brezoi, Malaia şi Voineasa. Răscoala
se desfăşoară între 12 şi 19 martie, cu acţiuni culminante între 14-16 martie
şi izolate după 20 martie[9].
Primele semne s-au ivit în
12-13 martie la Laloşu, Popeşti, Băbeni-Făureşti şi Berbeşti, unde sunt
incendiate „conacurile proprietarilor”[10].
În acelaşi timp, sătenii se răscoală în satele Bălceşti, Otetelişu şi Pietroasa[11],
iar în zilele de 15-19 martie ţăranii organizaţi în grupuri compacte asediază
primăriile şi devastează „conacele”
din aceste localităţi, apoi din comunele vecine Prejoiu, Diculeşti, Goruneşti,
Guşoeni, Mădulari etc[12].
Amploarea răscoalei este anunţată prin telegrame încă din 14 martie Prefecturii
Judeţului Vâlcea, arătându-se că: „Pentru
menţinerea siguranţei publice, necesită armată”[13].
În aceste împrejurări primejdioase pentru autorităţi, prefectul Alexandru
Crăsnaru cere revocarea ordinului dat de generalul Gigurtu, de a deplasa trupe
din judeţul său spre Dolj, deoarece situaţia din Bălceşti şi Otetelişu nu
îngăduie şi nu numai atât, dar „s-ar
compromite apărarea judeţului Vâlcea”[14].
Pentru înăbuşirea
răscoalei, prefectul s-a deplasat la Bălceşti „însoţit de unităţi armate” şi în cursul zilelor „de 17 şi 18 martie se vor semnala primele
ciocniri cu unităţile de represalii”. În cursul confruntărilor a fost
împuşcat Ion Borănescu, iar numeroşi insurgenţi „sunt răniţi şi peste 150 arestaţi.” Răscoala a fost înăbuşită şi
la Bălceşti au fost cantonate importante „forţe
militare”, care erau „trimise şi
dirijate în celelalte localităţi după un plan întocmit de prefect, ofiţeri şi
procuror.”[15] În procesul verbal
redactat în 13 aprilie, căpitanul Ilie Roşianu, „comandantul companiei a I-a din Regimentul Vălcea nr. 2”, raporta
că la 16 martie a „pornit din comuna
Diculeşti către comuna Laloşu…cu compania compusă din 2 ofiţeri şi 147 de
oameni de trupă şi un cal”. La marginea de nord a Laloşului, unitatea
militară s-a întâlnit cu prefectul care plecase cu automobilul din Bălceşti
împreună cu procurorul Tribunalului Vâlcea şi „protoereul de Vâlcea”. Ajunşi la primărie, prefectul şi procurorul
i-au încredinţat căpitanului Roşianu „câţiva
răzvrătiţi pentru a-i escorta şi duce la Bălceşti”, după ce urma să se
deplaseze cu „trupa 4 călăraşi şi vreo
câţiva jandarmi” la Berbeşti, cătun al comunei Laloş, „pentru a prinde şi aresta pe principalii vinovaţi” din acel cătun,
dovediţi capi de răzvrătire şi devastările de la Laloş şi Făureşti. La Berbeşti, răsculaţii au primit unitatea de pedepsire
organizaţi „în grupe şi armaţi”.
Căpitanul Roşianu Ilie relatează că, „după
somările prescrise de lege”, a ordonat „executarea
focurilor, prin care…am reuşit să prind şi să arestez 99 bărbaţi şi una femeie”,
iar patrulele au „prins pe ajutorul
şefului de garnizoană din com. Laloş”, care, potrivit declaraţiilor date de
sătenii arestaţi, „este acel care i-a
îndemnat la răsvrătire şi devastări”. Ulterior, la 13 aprilie, căpitanul
Ilie Roşianu, la ordinul comandantului Regimentului Vâlcea nr. 2, consemna
într-un proces verbal eliberarea ajutorului „şefului
de garnizoană din comuna Laloşu, …dovedit ca principal vinovat de răzvrătirea
şi devastările de acolo.”[16]
Sute de arestaţi din satele Berbeşti, Râmeşti şi altele au fost triate şi cea
mai mare parte trimişi la Râmnicu Vâlcea.[17]
„La Zătreni şi Ciumagi, în zilele de 17 şi 18 martie, se făceau
pregătiri, pe faţă, pentru gruparea celor mai energici ţărani spre a ataca şi
incendia conacul proprietarului”.[18] „În următoarele zile patrulele de jandarmi
şi soldaţi alergau de la un sat la altul spre a stăvili răscoalele şi a
împiedica distrugerea şi incendierea conacelor”.[19]
În zilele de 15-19 martie,
„revolta s-a extins şi în satele din
plasele Horezu şi Olteţu de Sus, în
jurul comunei Pojoci. În acelaşi timp au izbucnit mişcări sociale şi în satele
învecinate: Stroeşti, Popeşti-Urşi, Lădeşti, Bălteni.” Răsculaţii au
atacat, dărâmat şi incendiat conacele proprietarilor locali[20].
În ciuda situaţiei
explozive din mediul rural, la 22 martie, prefectul judeţului anunţa pe primul
ministru printr-o telegramă că face recrutări la Dragăşani şi „nu este nici o agitaţie între locuitorii
din comunele acestui judeţ”[21].
Telegrama nr. 2907, din 24
martie, adresată inspectorului comunal şi şefilor Poliţiei de la „…Grădiştea, Bălceşti, Lădeşti,…” cerea „urmărirea, prinderea şi înaintarea acestei
prefecturi (Vâlcea n. n.) pe individul Radu Ciurumela de 60-65 de ani…fiind
implicat în revoltele ţărăneşti”[22].
Telegrama nr. 4127 din 25 aprilie, adresată comandantului unităţilor militare
din raza Horezu era un ordin pe măsura panicii
care se crease. „Treceţi imediat comuna
Grădişte-Obeslav, luaţi cunoştinţă telegrama 783, semnată de primar, cercetaţi
de aproape spre a dovedi pe incendiatori, dovedindu-i arestaţi-i şi înaintaţi-i
parchetului cu acte dresate raportând şi prefecturii”[23].
Căpitanul Moloca raporta în ziua următoare că s-au luat toate măsurile spre a
se deplasa în cursul nopţii de 19 martie în satele unde au izbucnit răscoale. „La Grădişte situaţia era cu atât mai
alarmantă cu cât în fruntea ţăranilor, spre deosebire de alte comune, era chiar
primarul”.[24] La 25 martie, în
localitatea Gropşani (jud. Dolj), vreo 500-600 de oameni înarmaţi cu ciomege şi
„batiste roşii” s-au revoltat şi
spiritele agitate s-au exins la Dobriceni şi Laloşu (jud. Vâlcea)[25].
În ultima localitate, răsculaţii „au
spart porţile, au incendiat casele, distrugând în primul rând încăperile cu
actele învoielilor agricole, condicele cu datorii ale ţăranilor”[26].
În timp ce inspectorul Pleşoianu, cu primarul din Laloşu şi şeful plutonului de
jandarmi din Bălceşti se îndreptau spre Berbeşti pentru a împiedica devastarea
conacului, au fost întâmpinaţi de „un
grup mare de oameni compus din bărbaţi, femei şi băieţi înarmaţi cu securi,
târnăcoape şi pari”. În declaraţia sa ulterioară, inspectorul comunal
raporta: „mi-au cerut ca împreună cu
şeful de pluton să-i însoţim la faptele ce vor comite, altfel, imediat ne taie
în bucăţi ridicându-se mulţime de securi asupra capetelor noastre; acceptând
propunerea, ne-am băgat în mijlocul convoiului, sub gardă”.[27]
În ziua următoare, sătenii se agitau împotriva arendaşului Alexandru Ionescu.[28]
La 27 martie, prefectul
telegrafiază la Bucureşti primului ministru Brătianu şi anunţă agitaţii în „comuna Pietroaia, Oteteliş şi în satul
Diculeşti, comuna Băbeni Făureşti, din plasa Olteţu de Jos.” În aceeaşi zi,
la Laloş este incendiată casa proprietarului Haralambie Davidescu[29]
ca şi alte conace. În comuna Dimitreşti (jud. Olt), lângă Drăgăşani, este
incendiat conacul senatorului Paul Lazăr[30].
Provocări la răzvrătire s-au ivit şi pe Valea Lotrului, la Brezoi-Târguleţu[31],
apoi, la 28 martie, se consemna agitaţie şi la Făşcălia. În aceeaşi zi, la
Laloş şi Făureşti sunt arse conacele lui Teodorini, Staicovici şi Bârzescu,
apoi sunt devastate alte trei case[32].
Prefectul de Vâlcea anunţa,
la 28 martie, Ministerul de Interne (Alexandru Averescu) şi Minsterul de Răsboi
(Dimitrie Sturdza) că, în comuna Râmeşti, a fost ars conacul proprietarului
Alex. Ionescu[33]. La Tighina, com.
Voiceşti (jud. Vâlcea), este bătut administratorul moşiei, iar la Creţeni, la
29 martie, au fost respinşi 20 de ţigani şi a fost salvat conacul lui Creţeanu[34].
La 30 martie, răsculaţii ameninţă casa ocolului silvic din Bobiceşti, iar
administratorul Rădulescu din Băile Govora anunţa Ministerul Domeniilor că vila
Iliescu este ameninţată cu devastarea[35].
La 1 aprilie sunt arestaţi doi moşneni din Moldova care strângeau semnături „pe
petiţiune” pentru a cere regelui pământ[36].
În aceeaşi zi, prefectul Crăsnaru anunţa pe ministrul de interne că, la 18
martie, fusese devastat şi demolat conacul domnului Sordini din satul Potlogi,
comuna Stroieşti, de lângă Horezu[37].
La 6 aprilie, locuitorii comunei Horezu
Romani, cer la primărie contract de învoieli şi acces cu vitele la păşune[38].
La 12 aprilie, prefectul
Alexandru Crăsnaru trimite telegrama nr. 320 din Râmnicu Vâlcea domnilor
Ion Kalinderu şi D. Sturdza,
preşedintele şi, respectiv, secretarul Academiei din Bucureşti, anunţându-le
următorul text: „La Oteteliş, locuitorii
erau agitaţi contra arendaşului pe motiv că învoielile sunt grele şi apoi că
moşia nu a fost arendată obştei. Am fost în localitate, locuitorii s-au
liniştit, arendaşul lipsind însă din Oteteliş, nu am putut interveni pentru o
bună înţelegere asupra învoielilor[39]. Înapoindu-se
arendaşul acum câteva zile, învoielile nu s-au făcut până în prezent, unii
locuitori considerând oneroase condiţiunile păşunatului şi islazul insuficient,
iar alţii refuzând condiţiunile reparaţiunei stricăciunilor moarei după apa
Olteţului. Acum fiind recrutare, voi merge la 2 aprilie la Oteteliş pentru a
mijloci împăciuirea arendaşului cu locuitorii”.[40]
Răsunetul evenimentelor
desfăşurate în satele din bazinul râurilor Olt, Cerna şi Olteţ a fost receptat
şi de locuitorii din comunele înşirate de-a lungul râului Şasa, începând de la
izvor până la confluenţa cu Olteţul. Astfel, la Romaneşti, rudarii din „Corbu”
şi cei aşezaţi de-a lungul şoselei, în vatra satului, erau nemulţumiţi de
îngrădirile impuse la încheierea învoielilor agricole cu proprietarul Marin
Greceanu din Balaci. Conflictul apărut între rudari şi moşier a determinat
autorităţile locale să ceară intervenţia militară a forurilor judeţene.
Frământările sătenilor
lipsiţi de pământ din comuna Roşiile, pornite împotriva boiernaşilor locali,
şi-au făcut simţită prezenţa în cursul vâltorii mişcărilor izbucnite în satele
vecine. De aceea, în curând, sublocotenentul Piscureanu vine la Roşiile la
Ioniţă Sandu şi încartiruieşte la şcoală aproape un pluton de soldaţi, căci în
timpul răscoalei s-au „suspendat şcolile.
În localul şcolilor au fost cartiruite unităţi militare.”[41]
Proprietarul moşiei din
satul Tetoiu se plângea şi el, în ianuarie 1907, că sătenii au luat contact cu
ideile din „Gazeta ţăranului”, prin intermediul învăţătorilor Mărgineanu şi
Ionescu, abonaţi la gazetă, şi că, datorită acestui fapt, ţăranii l-au
ameninţat că „de acum încolo au să fie şi
ei proprietari, căci eu destul am fost.”[42] Agitaţii împotriva arendaşului au avut loc şi
în cătunul Crăpăturile.[43]
Aici, „învăţătorii din
Tetoiu-Crăpăturile, Constantin Mărgineanu şi Al. Ionescu, au intervenit pe
lângă căpitanul Roşianu printr-o petiţie în sprijinul eliberării unuia dintre
răsculaţi, pe nume Dumitru Ciucu. În cele din urmă, această acţiune reuşeşte,
în ciuda opoziţiei făcute de proprietarul M. Vielopolski din aceiaşi comună.”[44]
Vine la putere Partidul
Liberal. Ministerul de Răsboi este preluat de generalul Alexandru Averescu,
Ministerul de Interne revine lui I. C. Brătianu, iar preşedenţia Consiliului îl are ca titular
pe D. A. Sturdza. Cei trei demnitari, în alianţă cu conservatorii, alcătuiesc
„planul de reprimare a răscoalei.” Ţara a fost împărţită în 12 zone de operaţii şi s-au numit generalii a opt divizii care
aveau misiunea să pacifice satele răsculate.[45]
La Craiova staţiona divizia condusă de generalul Gigurtu[46],
care subordona regimentele I, II şi III Vâlcea,
un escadron de cavalerie şi două escadroane de călăraşi, după cum reiese din
planul „Situaţia trupelor în ziua de 12 martie 1907, întocmit de căpitanul G.
Mironescu.”[47] În zilele fierbinţi ale
revoltei, sunt mobilizaţi rezerviştii chiar sub îndrumarea directă a
prefectului.
Comandantul Corpului I de
armată, generalul Năsturel, la 17 martie ordona generalului Gigurtu,
comandantul Diviziei a II-a, ca să dispună „tuturor
detaşamentelor ca mergând în localităţile răsculate…să nu împiedice trupa de a
ucide pe făptuitori, să nu o împiedice de a incendia casele lor”.[48]
La 14 martie, comandantul Diviziei a II-a cerea prefectului de Dolj „…să aducă la cunoştinţa autorităţilor şi
locuitorilor chiar din locurile nerăsvrătite, că trupa are ordin să, tragă atât
cu armele cât şi cu tunurile.”[49]
Pentru înăbuşirea
răscoalei, generalul Averescu dă, prin telegrama nr. 6/13 martie, un „ordin
circular” către corpurile de armată din România. Se ordona comandanţilor de
divizii să resfire „unităţile de
infanterie şi fracţiuni de cavalerie” în regiunile răzvrătite. Pentru
potolirea răscoalei, comandanţii detaşamentelor urmau să împrăştie prin somare
adunările de ţărani; la a treia somaţie, se va ochi şi trage foc repetat în
picioare; în bandele prea răzvrătite se va trage chiar fără somaţiune; se
interzice ofiţerilor şi trupei să parlamenteze cu răzvrătiţii. Alături de unităţile
de infanterie, acţionau o „secţie de artilerie” şi alta de cavalerie[50].
Prin telegrama nr. 158/27
martie, generalul Averescu aducea precizări suplimentare la „circulariul”
precedent. El ordona corpurilor de armată din Craiova, Galaţi şi Iaşi că „trupa are ordin să tragă atât cu armele,
cât şi cu tunurile”[51].
Corpul III de armată,
adresându-se Ministerului de Război prin generalul de divizie adjutant
Warthiade, aduce la cunoştinţă ordinul nr. 1742/16 martie 1907, alcătuit din
două dispoziţii diferite. Primul ordin menţiona că în satele „unde se vor face devastări, răsculaţii vor
fi urmăriţi şi ucişi prin focuri fără milă, dacă nu vor preda dinainte sau în
urmă pe capii răscoalei”. Ordinul armatei nr. 2 se adresa primarilor
„comunelor rurale” şi preciza textual: „la
sosirea armatei în sat toţi locuitorii trebuie să fie la casele lor. Acei care
nu vor fi şi nu vor putea justifica absenţa lor, rămânând, bineînţeles ca
instiganţi, devastatori li se vor pune foc la casele lor; instigatorii „fugiţi”
vor fi pedepsiţi prin punerea focului avutului şi caselor lor.” „Primarilor care nu vor denunţa pe
instigatori li se vor pune foc avutului lor”[52].
Pentru eliminarea
focarelor de dezordine izbucnite pe teritoriul judeţului Vâlcea, la 27 martie,
prefectul Al. Crăsnaru trimite la Laloşu „o
parte din escadronul de călăraşi (60 de oameni) şi trei companii de infanterie
din 7, din care două companii de infanterie în satele din jur[53], şi o companie de
infanterie la Drăgăşani pentru a preîntâmpina agitaţiile în satele vecine[54]. La
Dimitreşti-Drăgăşani a trimis 600 de
soldaţi din Reg. 2 Vâlcea şi un escadron de cavalerie, însoţit de procuror şi
protoereu[55].
La Fişcălia a fost trimisă o companie de infanterie, la 28 martie. La Laloş şi
Făureşti porneşte, în aceeaşi zi, o companie din Reg. 2 Vâlcea. La Râmeşti
răscoala este suprimată de lt. Ciulei[56]”. Altă unitate
acţionează la Tighina[57],
la 29 martie, şi la Pojogi (1 aprilie)[58],
unde sunt arestaţi 14 ţărani, unul împuşcat şi 4 răniţi[59].
Prefectul Caton Teodorian raportează ministrului de interne că Ion Georgescu
din Horezu-Romani a instigat „în timpul
noaptei pe toţi locuitorii din zisa comună” şi a „refugiat în munţi”, dar a fost prins după câteva zile şi depus la „tribunalul local”[60].
Acum prefectul Alexandru
Crăsnaru anunţa autorităţile centrale: „În
celelalte localităţi din judeţ linişte”.[61]
Era o linişte de mormânt
peste pământul care acoperea gropile miilor de ţărani obidiţi executaţi fără
milă şi peste cenuşa spulberată de vântul duşmăniei, rămasă din cocioabele
incendiate de exploziile obuzelor de artilerie...
În context (captura-colaj), informații din care reiese că focul răscoalei (cu toate cauzele ei sociale de necontestat) a fost aprins/ întețit din afara țării (ca toate mișcările de răzvrătire de pe la noi, de altfel; în acest caz, de către partizanii omniprezentei doctrine habsburgice «A.E.I.O.U»*)...
[1] Răscoala
ţăranilor din 1907. Documente publicate de Mihai Roller, Editura de Stat,
1948, p. VIII (citată în continuare: Răscoala ţăranilor din 1907…).
[2] Ibidem,
p. 3.
[3] Marea
răscoală a ţăranilor din 1907, Editura
Academiei, Bucureşti, 1967, p. 508 (citată în continuare: Marea răscoală a ţăranilor…).
[4] Ibidem,
p. 510 şi n. 391.
[5] Ibidem,
p. 827 şi n. 158.
[6] Ibidem,
p. 508-509; Gh. Dumitraşcu, Atitudinea învăţătorilor satelor vâlcene
faţă de răscoala din 1907, în Buridava.
Studii şi materiale, I, Muzeul Judeţean Vâlcea, 1972, p. 324.
[7] Ibidem.
[8] Marea răscoală a ţăranilor din 1907…, p. 508-509 şi 514.
[9] Ibidem,
p. 509.
[10] Ibidem,
p. 509-510.
[11] Ibidem,
p. 514, n. 405; Arhivele I.S.I.S.P. de pe
lângă C.C. al P.C.R., fondul 52, dos. 4867/1907, f. 9 şi D.J.V.A.N.,
Fondul Prefecturii jud. Vâlcea, dos.
5/1907, f. 20.
[12] Marea
răscoală a ţăranilor ..., p 514.
[13] Ibidem,
n. 405
[14] Ibidem,
n. 406. D.J.V.A.N., Fondul Prefecturii jud. Vâlcea,
dos. 5/1907, f. 107.
[15] Ibidem,
n. 407. D.J.V.A.N., Fondul Prefecturii jud. Vâlcea, dos. 21/1907, f. 92.
[16] Corneliu Tamaş, Documente privind răscoala
ţăranilor din anul 1907, în Buridava, I, 1972, p. 334, n. 5 D.J.V.A.N.,
Fondul Prefecturii jud. Vâlcea, dos. 23/1907, f.
92, sub nr. 26, p. 92.
[17] Marea răscoală a ţăranilor …, p. 514 şi n. 407. D.J.V.A.N., Fondul
Prefecturii jud. Vâlcea, dos. 21/1907, f. 92.
[18] Ibidem, p. 519 şi n.
432. D.J.V.A.N., Fondul
Prefecturii jud. Vâlcea, dos. 5/1907, f. 147.
[19] Ibidem.
[20] Ibidem,
p. 517.
[21] Răscoala
ţăranilor din 1907 …, p. 721.
[22] D.J.V.A.N.,
Fondul Prefecturii jud. Vâlcea, dos. 4/1907, f. 142, apud Corneliu Tamaş, op. cit., p. 333, n. 4.
[23] Ibidem,
p. 335, nr. 6. D.J.V.A.N., Fondul Prefecturii
jud. Vâlcea, dos. 26/1907, f. 143; Pr. Petrescu A., Documente
privind problema ţărănească din Oltenia în primele două decenii ale veacului al
XX-lea, Craiova, 1967 (doc. nr. 1, 5 şi 7 publicate); Marea răscoală a ţăranilor..., p. 518, n. 430.
[24] Ibidem, p. 518, n. 431. D.J.V.A.N., Fondul Prefecturii jud. Vâlcea, dos.
2/1907, inv. 1, f. 156.
[25] Răscoala
ţăranilor din 1907…, p.722-723.
[26] Marea
răscoală a ţăranilor..., p 512.
[27] Ibidem,
p. 513.
[28] Răscoala
ţăranilor din 1907…, p. 724.
[29] Ibidem,
p. 725-726.
[30] Ibidem,
p. 727.
[31] Ibidem.
[32] Ibidem,
p. 729.
[33] Ibidem.
[34] Ibidem,
p. 730.
[35] Ibidem,
p. 731.
[36] Ibidem,
p. 732.
[37] Ibidem,
p. 731.
[38] Ibidem,
p. 733-734.
[39] Ibidem, p. 732.
[40] Ibidem,
p. 733.
[41] Marea
răscoală a ţăranilor…, p. 516. Informaţii de la Păuna D. Gheorghe
(1974), dar vezi şi Corneliu Tamaş, Petre Bardaşu, Sergiu Purece, Horia
Nestorescu-Bălceşti, Răscoala ţărănească
din 1907 în judeţul Vâlcea, Bălceşti pe Topolog, 1974, p. 165, nr. 134; p. 216 şi p. 433.
[42] Gh. Dumitraşcu, op. cit., p. 323. D.J.V.A.N.,
Fondul Prefecturii jud. Vâlcea, dos.
5/1907, f. 142.
[43] Marea
răscoală a ţăranilor …, p. 827, n. 159.
D.J.V.A.N., Fondul Prefecturii jud. Vâlcea,
,
dos. 17/1907, f. 476.
[44] Gh. Dumitraşcu, op. cit., p. 327 şi n. 25 (apud C. Spori, Documente inedite privind răscoala din 1907 în jud. Argeş, Olt, Muscel şi Vâlcea, Piteşti,
1958, p. 440).
[45] Marea
răscoală a ţăranilor…, p. 527.
[46] Răscoala
ţăranilor din 1907…, p. 803.
[47] Ibidem.
Hartă la scara 1:600.000.
[48] Marea
răscoală a ţăranilor…, p. 559 şi n. 466.
[49] Ibidem,
p. 528 şi n. 461.
[50] Răscoala
ţăranilor din 1907…, p. 796-797.
[51] Ibidem,
p. 803- 804.
[52] Ibidem,
p. 820-821.
[53] Marea răscoală a ţăranilor…., p. 509.
[54] Marea
răscoală a ţăranilor…., p. 725-726.
[55] Ibidem,
p. 727.
[56] Ibidem,
p. 729.
[57] Ibidem,
p. 730.
[58] Ibidem,
p. 731.
[59] Ibidem.
[60] Ibidem,
p. 733-735.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu