Aşezările frumoase, singuratice şi încântătoare, acoperite pe acele vremuri cu păduri seculare, au tras pe pioşii noştri Domni şi bine credincioşii creştini a clădi asemenea aşezăminte religioase.
Biserica a fost întotdeauna alături de şcoală, una din marile instituţii din viaţa poporului, nu putem să trecem fără să vorbim de viaţa religioasă a locuitorilor din comuna Şirineasa.
Din punct de vedere al vechimii lăcaşurilor de cult din comuna Şirineasa, există în apropiere de biserica din satul Şirineasa (cu hramul Sf. Ierarh Nicolae), pe o alee cam de 150 m. în capul căreia se zăreşte o bisericuţă mică, care a fost lăcaşul de închinăciune vechi, şi a cultivat din moşi strămoşi sentimentul religios. Deşi mică, din lemn, prin aşezarea-i pitorească, prin tăcerea ce domneşte în jurul ei, face ca sufletele credincioase să-şi găsească liniştea trebuitoare.
Această biserică a fost înălţat prin truda enoriaşilor între anii 1883-1887, în locul fostei biserici a lui Constantin Brâncoveanu, care se afla în ruină la vremea aceea. Aici găsim în interior o tâmpla veche cu caracter brâncovenesc datând din vremea acestuia.
Printre enoriaşii şi ctitorii care au sacrificat multă osteneală la vremea aceea pentru ridicarea acestei biserici amintim: Nicolae Poenaru (primarul din vremea aceea), Barbu M. Bolborici, Donţu Păun, Petre Achimescu, Ion Bucureşti, Ion Iliescu, Marin I. Barbu, Ion I. Moisescu, Nicolae Bucur, Nae Mihail – arendaşul moşiei Şirineasa, Dumitru Oprescu – perceptorul comunei, Ion Ghe. Istrătescu – arhitect şi pictorul I. P. Seuleanu.
În apropiere de această biserică se află resturi de temelii de case, foste probabil casele mânăstirii Horezu, care a avut până la 1864 aproape întreaga moşie a Şirinesii.
(...)
Nu este o întâmplare ca cea mai minunată ctitorie a lui Brâncoveanu să fie Mănăstirea Horezu, clădită în judeţul Vâlcea. Frumuseţea şi dărnicia naturii din aceste locuri, i-a îndemnat sufletul la adâncă reculegere, a fost desigur motivul cel mai puternic care l-a convins pe Brâncoveanu să aşeze aici această mănăstire care a vorbit de-a lungul veacurilor despre marele său ctitor.
Pentru pomenirea sa veşnică, Domnul înzestrează această Mănăstire cu moşii bogate, la care se adaugă şi Moşia Şirineasa, fostă a jupânesei Stanchiei, ruda Domnului Brâncoveanu, şi a fiului său Mateiu Postelnicu din Drăgoteşti, cu pădure, moară şi cu tot venitul de peste hotar.
Moşia Şirineasa a fost dăruită Mănăstirei Horezu după cum se vede din Hrisovul lui Constantin Vodă Brâncoveanu, din anul 7203 (1695) din care extragem:
„Io Constantin Basarabă V. Domn şi stăpânitor al Ungro-Vlahiei.
Înţelepciunea lăudând-o lăudatul şi prea Înălţatul Solomon o propovăduieşte a fi de cât toate cele alte zidiri ale lui Dumnezeu şi cereşci şi pământeşci, mai înaltă şi mai vrednică, etc.
Pentru aceia după ce cu a sa Dumnezeească putere ne-am învrednicit şi am venit la scaunul strămoşilor noştri al Domniei Ţerei Româneşci, dintru Alegerea şi voinţa a totă boerimea ţerei, ca să prea slăvească prea slăvitul nume al lui Dumnezeu şi găsind loc ca acela ca locul ce se cheamă Hurezu ot sud Vâlcea, luat, am pe Dumnezeu intr,ajutor şi itr,al doilea an din domnia noastră, pus,am temelie, Am zidit mănăstire intru slava lui Dumnezeu şi intru numele marilor împăraţi şi întocmai cu apostolii Constantin şi Elena, etc.”
Aici vorbeşte domnul despre moşia Şirineasa, pe care jupâneasa Stanca şi fiul său Mateiu Postelnicu o dăruieşte Mănăstirei Horezu, cum am arătat mai sus.
Această moşie, mai înainte de a se face danie a fost dată zestre de jupâneasa Stanca fiicei sale Ilinca, care a Ţinut pe Constantin Vel Pitar, feciorul lui Vintilă Corbeanul, bir Vel Ban.
Şi continuă hrisovul domnesc:
„ … Deci întâmplându-se fie-sei moarte, nefăcând feciori cu Constantin Pitaru, rămasă iar moşie pe sama Jupânesei Stanca şi a fie+seu Mateiu Postelnicu…
Deci jupâneasa Stanca cu fie-seu Mateiu Postelnicu au dat şi au închinat la sfânta monastire a Domniei mele (zice hrisovul brâncovenesc) – totă partea lor de ocină de la Şirineasa, pentru pomană şi pentru sufletele lor şi a boiarului ei Dima Ciurciubaşa şi al coconilor ei celor pristăviţi ce şi+au scris numele lor şi al părinţilor la sfântul pomelnic, dând şi închinând ocina lor Şirineasa totă partea lor cu zapis de la mâna lor, la leatu 7208 de danie şi închinăciune.”
Acest hrisov domnesc, scris de Brâncoveanu, în graiul simplu şi înţelept al bătrânilor noştri de altă dată, ne arată clar că Şirineasa, fostă moşie a Jupânesei Stanca, dăruită de ea, a fost întărită prin acte – ca proprietate a ctitoriile sale, de însuşi Domnul.
Şirineasa devine astfel, metoh – adică sucursală a mănăstirei Horezu.
„… Şi iar să fie sfintei mănăstiri ( Horezu) metohul de la Şirineasa ot sud Vâlcea, cu casele şi biserica cinstind hramul Sft. Nicolae, cu pivniţa şu cu juniţa şi cu două roate de moară şi cu dârstă în apa Luncavăţului, care şi acestea le au făcut părintele Ion, iar moşia Şirineasa este dată de Domnia mea sfintei Mănăstiri.”
Pentru a lega şi mai mult aceste locuri de mănăstirea Horezu, Domnul clădeşte o biserică aici în Şirineasa, o frumuseţe de ctitorie.
În curtea şcolii din Şirineasa se găsesc şi azi urmele unei clădiri, care se zice că erau casele Domnului.
Şirineasa, moşie a statului, fostă pendinte de Mănăstirea Horezu, s-a arendat pe perioada 1888 – 1893 cu 3000 lei anual.
Ileana Pușcașu, bibliotecară Biblioteca Publică Șirineasa
***
Informații suplimentare:
Biserica de lemn din Șirineasa se află în localitatea Șirineasa, județul Vâlcea și are hramul „Sf. Nicolae”. După datele mai vechi, lăcașul ar fi ctitoria domnească a lui Constantin Brâncoveanu și a soției sale Maria, de la anul 7202 al erei bizantine. Conform pisaniei, biserica a fost refăcută din temelii între anii 1883-1887, prin primarul Nicolae Poenaru și mulți alți ctitori locali. Se remarcă drept una dintre cele mai ambițioase și îndrăznețe biserici de lemn din Oltenia prin planul treflat și dimensiunile mari, chiar unică pentru această regiune în modelul adoptat. Ridicată într-un sat de foști clăcași, împroprietăriți prin reforma agrară a lui Alexandru Ioan Cuza de la 1864, biserica de lemn din Șirineasa stă drept un martor prețios al eforturilor de emancipare și afirmare socială ale comunității. Semnificativ este și iconostasul sculptat filigran, a cărui vechime este neclară. Nu este înscrisă pe noua listă a monumentelor istorice, deși o merită cu prisosință.
Istor
Vechile izvoare istorice surprind ridicarea bisericii de lemn din Șirineasa de către Constantin Brâncoveanu și a soției sale Maria, în partea lor de moșie, în anul 7202 al erei bizantine, 1694 al erei noastre. Moșia împreună cu biserica au fost în anul următor închinate metoc Mănăstirii Horezu după cum spune documentul de danie: „Și iară să fie sfintei mănăstiri metohul de la Șirineasa ot sud Vâlcea, cu casele și cu biserica, cinstind hramul Sf. Nicolae, cu pivnița și cu jicnița și cu două roate de moară și cu o dârstă în apa Luncavățului, care și acestea le-au făcut părintele Ion; iar moșia Șirineasa este dată de Domnia mea sfântei mănăstiri”. Din structura de lemn, parțial dezvelită de vremuri de sub tencuială, nu se pot distige părți mai vechi care să poată fi atribuite unei construcții anterioare.
Biserica de lemn păstrată în Șirineasa a primit forma și haina actuală între anii 1883-1887 și corespunde probabil unei refaceri din temelie. Pisania interioară, peste intrare, reține următoarele date: „Această Sf. și Dumnezeiască Biserică cu Patronagiu Sf. Ereu Nicolae, care din Vechime au fost făcută tot în acest sat ... iar în anul 1883 prin Propaganda Preotului acestei biserici Vasilescu și altor locuitori ... sau prins in lucru din nou cu binecuvântarea prea o Sf. sale Episcop. Iosif Bobulescu iar in Anul 1887 Aprilie ... sau terminat și sfințit cu binecuvântarea prea Sf. sale Episcop Râmnicu Noul Severin Ghenadie Enăceanu. La ridicarea acestui Sf. Templu au contribuit ... atât din acest sat Șirineasa cum și din alte comune străine prin Stăruitori și ctitori care au Sacrificat mai multă osteneală să numără aceștia și anume: Nicolae Poenariu actual Primar al Comunei Șirineasa, Barbu Marin Bolborici, Păun Ion Donțu, Pătru Achimescu, Ion Bucurescu, Ion Iliescu, Mărin I Radu, Ion Ion Moisescu, Nicolae Bucur, Nae Mihail Arindașiu Moși Șirineasa, Dumitru Oprescu Perceptor Comunei Șirinesi care ... au ajutat la ridicarea acestui Sf. Templu atât prin Bani cât și prin Stăruința lor, fiind Arhitect ...: Istrătoiu Costandin, Popa Dinca, Mărin Sandu, Tâmplar Mărin Predescu, Pictor I. P. Leulanu, sau împodobit și înfrumusețat după cum să vede spre pomenire în Veci. Dumnezeu să le primească Prinoasele. Anul 1887 Mai 19”. Între ctitorii bisericii se remarcă soții Poenaru, pictați în interior, în dreapta intrării, dar și mulți alți localnici, practic întreaga elită locală, și chiar contribuitori din localitățile vecine.
După terminarea bisericii noi de zid, de la șosea, în 1937, biserica de lemn a devenit filie și capelă de cimitir. În ultimele decenii a fost părăsită și lipsită de orice protecție demnă unui spațiu de spirit și cultură. Chiar dacă nu are încă recunoașterea oficială ea stă drept un monument istoric semnificativ local și regional. Biserica se află într-un proces de degradare, care se poate stopa, salvând pentru posteritate valențele sale istorice, arhitecturale și culturale exemplare și îndrăznețe.
Biserica de lemn din Șirineasa este ridicată din bârne de stejar, fălțuite, încheiate în cheotori bisericești în coadă de rândunică. Structura aceasta este cercuită și tencuită pe din afară și pe dinăuntru, dând impresia voită de ctitorii de la 1887 a unei biserici de zid. La colțurile fațadei de vest apar chiar două turnulețe de zid iar profilul în consolă al streașinii este de asemenea zidit din cărămidă. Întreaga acoperire interioară este executată din nuiele împletite, susținută pe dosul ei, în pod, de o structură de nervuri de lemn.
Construcția se distinge de la prima vedere prin planul articulat, în cruce, cu abside laterale bine dezvoltate, egale în dimensiuni atât cu altarul cât și cu pronaosul. Pronaosul este de fapt aproape complet integrat spațiului interior central. Acesta din urmă este la rândul lui unit cu cele două abside laterale într-un larg oval, acoperit de o boltă centrală și calote la capete. Spre răsărit, despărțit de iconostas, stă altarul. Iconostasul prezintă o lucrătură sculptată filigran, de bună calitate, de inspirație brâncovenească, posibil târzie.
La schimbarea radicală care a avut loc între 1883-1887 se remarcă participarea unui arhitect, în prezența lui Constantin Istrătoiu. Acest lucru dovedește o rupere voită de modelul tradițional, perpetuat până atunci prin meșterii dulgheri itineranți de biserici. Cei chemați la refacerea acestui lăcaș au dat formă nu încă unui spațiu de cult, ci unui model demn de remarcat în arhitectura sacrală de lemn, unic între bisericile de lemn cunoscute în Oltenia.
Tradiția constructivă la bisericile de lemn a stat secole de-a rândul încuiată în tipare rigide, limitate față de nevoile comunităților mai mari din secolele 18 și 19. Arhitectul Constantin Istrătoiu a reușit să obțină un spațiu încăpător, îmbinând tradiția dulgărească, manifestată în calitatea execuției pereților, cu soluțiile tehnice cerute de planul în cruce: tiranții ce traversează spațiul central pentru a lega și stabiliza extremitățile construcției și bolta ușoară de nuiele prinsă în nervuri de lemn. Dacă aceste soluții constructive ar fi fost introduse mai devreme, pe vremea lui Brâncoveanu, ar fi schimbat probabil în mare măsură tradiția dulgherilor de biserici. La sfârșitul secolului 19 arta dulgheriei în arhitectura sacrală era deja în decădere, și, cu toate înnoirile aduse la Șirineasa, nu s-a mai revitalizat în concurență cu arhitectura de zid. Este semnificativ faptul c biserica din Șirineasa a fost ridicata în sate de foști clăcași, împroprietăriți prin reforma agrară a lui Alexandru Ioan Cuza de la 1864. Acest fapt oglindește și clarifică odată în plus efortul depus în acele vremuri de aceste două comunități de a se ridica și afirma social și cultural.
Pictura murală păstrată la interior, opera pictorului călător Ioan P. Leuleanu, marchează de asemenea o delimitare clară față de tradiția bizantină. Pictată într-o manieră neoclasică, se remarcă îndeosebi prin efortul de a reda cât mai natural figurile umane. Este de reținut tabloul ctitorilor de la intrare, în veșmintele lor tradiționale pline de detalii și farmec. De asemenea, tabloul lui Iisus în glorie, „biruitorul morții și al păcatului”, din centrul bolții naosului, înconjurat de cei patru evangheliști pictați pe pandantivi.
(sursa)
Foto din colaj una câte una + alte informații conexe, la această legătură.
_____
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu