ACUM 300 ANI.

Sub titlul „Un act românesc dela muma lui Mihaiu Viteazul”, (acum 300 de ani se obicĭnuia scrisul în limba slavonă la Români) dl D. Onciul, profesor de istoria Românilor la Universitatea din Bucureşti şi director al Archivelor Statului, publică în numărul din urmă al revistei „Convorbiri Literare” următoarele:

Între documentele mănăstirii Cozia din Archiva Statului (pachetul 24) se află un prea interesant act românesc, dat la Cozia în 8 Noemvrie 7111 (1602), prin care călugăriţa Teofana, muma lui Mihaiu Viteazul, dărueşte acestei mănăstiri satele Frăsinetul şi Studeniţa din judeţul Romanaţi, pentru sufletul marelui său fiu. Aceste sate, împreună cu Studina-Mesteacănului, Studina-Barbului şi Cruşovul, au fost date de Mihaiu-Voevod, cu chrisovul din 27 Septemvrie 7106 (1595), „cinstitei şi dela inimă preaiubitei maiceĭ“ sale „Doamnei Theodoreĭ“ (călugăriţă Teofana); ear’ el le cumpărase, cum spune chrisovul, când a fost Ban Craiovei. (Condica veche a mănăstirii Cozia, pag. 306).

Actul de donaţiune a călugăriţeĭ Teofana, scris pe pergament în o frumoasă cirilică românească şi într’o limbă plină de duioşia jalnicei mume după moartea fiiului său, presentă şi prin conţinut şi ca formă un deosebit interes istoric şi filologic. El a fost publicat de fostul director al Archivelor statului, C. D. Aricescu, în Revista istorică a Archivelor României (Indice de documente aflate în Archiva statului), broşura II., Bucureşti 1876, pag. 101—103. Dar’ cum această publicaţie nu dă o transcriere exactă a originalului, având şi unele părţi nedescifrate sau greşite, o nouă editare este necesară.

Pe lângă interesul ştientific, documentul ce-’l publicăm din nou va mai afla acum şi un interes de actualitate. La 9/19 August se împlinesc trei sute de ani dela moartea lui Mihaiu Viteazul, eroul martir al Unireĭ Române, prin dênsul întrupată şi cu dênsul căzută. Cu lacrimile duioaseĭ mume, eternisate în acest act de pomenire, să unim la aniversarea trecentenară, prinosul inimilor noastre pe mormêntul eroului slăvit al Românimeĭ.

„Eu roaba Domnului Isus Christos călugăriţa Theofana, muma răposatului Mihail voevoda din Ţeara-Românească, vieţuit-am vieaţa acesteĭ lumi deşerte, cum zice şi preamândru Solomon, deşarta deşartelor şi de toate deşartă, şi înşelătoare, şi furătoare de suflete, şi am petrecut lumeşte destul în tot chipul în vieaţa mea, până ajuns şi la neputinţa bătrâneţelor mele, şi la slăbiciunea mea în sfânta mănăstire în Cozia, la locuita troiţe şi la răpausul răposatului Mirceĭ voevoda, şi traiu de ajuns de luaiu sfatul cin călugăresc, drept plângerea păcatelor mele. Aici mă ajunse şi vestea de săvîrşirea zilelor drag fiiului meu Mihail-voevod şi de sărăcia doamnă-sa şi a coconilor domnieĭ lui, prin ţările străine. Fui de plângere şi de suspine ziua şi noaptea. După aceea cu voia şi cu ajutorul Domnului din ceriu, şi cu rugăciunea cinstiţilor părinţi în zi şi în noapte, şi plângerea mea şi suspinele sărăciei lor de ţările străine, doară sfinţia lui din înaltul ceriului au auzit şi s’au milostivit, de i-au scos din ţările străine în ţeara de moştenie, şi mai virtos au cugetat la sfânta mănăstire în Cozia pentru bătrâna şi jalnica lor maică. Şi dacă se adunară unii cu alţii, mare plângere şi suspin fu între eĭ de jelea fiiu-său Mihail-vodă şi pentru patima lor ce au păţit prin ţările străine, doamna Stanca şi fiiu-său Ioan Nicola vodă, şi fiie-sa doamna Florica. Fu după aceea întrebare întru ele, cine cum au petrecut. Grăi doamna Stanca: cum am păţit noi maică, să nu paţă nime de ruda noastră. Dar’ molitva ta maică cum ai petrecut? Maica zise: cu mult foc, de moartea fiiu-meu şi de jelea domniilor voastre; ea’ de către sfânta mănăstire am har dragului domn din ceriu, şi mulţumesc părinţilor din sfânta mănăstire, c’am avut pace, răpaus şi căutare de molitvele lor la nevoia mea. Ziseră domnia lor: mulţumim şi noi molitvelor lor pentru molitva ta, căci ai avut căutare de eĭ. Zise maica Teofana: pentru aceea, fetele mele, au făgăduit sfintei mănăstiri două sate din Romonaţi, Frăsinetul şi Studeniţa, pentru sufletul răposatului Mihail-vodă şi pentru sănătatea fiiu său Nicolei-vodă şi pentru pomeana noastră, şi a tot neamului nostru, să fim pomeniţi la toate sfintele pomenice şi Dumnezeiasca liturgie. Domnia lor ziseră: noi bucuroase, cum ’ţi le-au dat răposatul Mihail-vodă, volnică eşti; fie date şi de noi şi de Nicola-vodă, şi de tot neamul nostru în vecie, pentru pomeana, ca să aibĭ molitva ta şi de aceea înainte milă şi căutare până la moarte, de molitvele lor. Eu călugăriţa Theofana am dat 2 sate ce’s mai sus scrise, în sfânta mănăstire, cu toate hotarele, pentru pomeana de vecie. Ear’ cine se va ispiti de ruda mea, sau alţi streini, să strice pomeana mea dela sfânta mănăstire ce am dat eu de bună voie, aceia să fie blăstămaţi de 318 oteţi ce au fost în Nicheiu. Şi ear’ zic, cine se va afla din părinţi, cine sunt acum ori se vor premeni până la moartea mea, ori din părinţi igumeni, ori din alţi fraţi şi vor începe a nu mă căuta, şi a nu mă milui, şi a nu mă socoti la nevoia mea, şi când va fi frică întru noi de bogate răutăţi, şi mă vor părăsi înainte de preastavlenia mea, să părăsească Dumnezeu pe eĭ, şi să fie în blăstăm cum e zis mai sus. Şi mărturie am pus părintele episcopul Efrem din Ribnic, şi ai lui călugări, şi proegumenul Onufrie, şi Veniamin proegumen, şi Arsenie şi egumenul Theodora din Cozia cu tot săborul şi Andonie bătrânul dela Piatră; şi slugile doamnelor: Barbul postealnic, Badea al doamneĭ bătrâne; Balea spătar, Dumitrachi vistiar, Miho neguţător, Stan Borcioiul, Pătru pârcălab, boieri megiaşĭ: Vladul logofăt din Olăneşti şi postealnicul Dragomir Dolofanul din Stoineşti, şi logofătul Stoica din Berislăveşti şi pârcălabul Stan Hudea din Călimăneşti, şi popa Jipa cu tot satul, şi popa Stan din Jiblea cu tot satul şi toţi posluşnicii sfintei mănăstiri. Scris-am aceasta carte în sfânta mănăstire în Coziia, cu călugăraşul Gavriil Lotr dela schit în zilele lui Şerban vodă, văleat 7111 meseţa Noemvrie 8 dni“.

Sursa: „Acum 300 ani”/ Tribuna Poporului/ Arad 9/22 august 1901, pp. 1–2. Articolul reproduce textul publicat de Dimitrie Onciul în revista Convorbiri Literare, sub titlul „Un act românesc dela muma lui Mihaiu Viteazul”.