#AndreiPandrea #MediclaBoișoara (XI)

#sate/ #cătune catagrafiate prin #mocirlă și #viscol
Mihăiță/ #MMLoviște împreună cu alți doi țînci din vecini mănâncă toate drajeurile antipoliomielitice
Coana Maria, nevasta lui Baciu, președintele gospodăriei agricole colective, naște o fetiță bucălată...
...și călare, dar mai ales pe jos — prin Doscioarele, Balta, Podișorul, Pajiștea, Șesul Băii, Gruișoarele și Tînsele, Băjăniile, Cerneala, Priodiștea și Vîlcelele, Stîlpu, Picureții, Șitoienii, Pietrișul… alte 45 de gospodării — ,,depistate” pe #coclauri

— urmare (carte în foileton) din 31 iulie 2026 —
Urmare din 31 iulie 2026

Vineri, 2 martie 1962
Toată dimineața scriu rezumatele cuvenite fiecăruia, pentru acțiunea de catagrafiere pe care o vom începe după instructajul de mîine.

Sîmbătă, 3 martie 1962

Dis-de-dimineață ne-am strîns pentru ședința de instructaj. Expun amănunțit tovarășilor mei ce vom avea de făcut și le cer de îndată părerea. Le înmînez ghidurile pe care le-am conceput, cu recomandarea de a le citi și învăța pe de rost, și trecem imediat la organizarea concretă a muncii.

Vom catagrafia în echipă unică. Datele care ne interesează vor fi înscrise pe caiete obișnuite, puțin modificate doar, pentru slujirea cît mai fidelă a scopului nostru.

La începutul caietelor vom copia chestionarul necesar completării datelor, rezervînd fiecărei familii cîte o singură pagină.

Vom lucra pe sate și cătune, urmărind schițele planurilor pe care, cu sprijinul sfatului popular, le voi întocmi chiar eu azi.

Stabilim de pe acum ordinea în care vor fi catagrafiate cătunele: Doscioarele, Balta, Podișorul, Pajiștea, Șesul Băii, Gruișoarele și Tînsele, în Boișoara; Băjăniile, Cerneala, Priodiștea și Vîlcelele în Găujani și Stîlpu, Picureții, Șitoienii și Pietrișul în Bumbuești.

Ne vom limita la 25—30 de gospodării pe zi, în zilele de consultații, și la mai multe — după posibilități —, în zilele de teren și duminica.

Suspendăm, benevol, zilele libere și plecările din comună în interes personal pînă la isprăvirea campaniei, timp în care vom lucra.

Cînd vremea va fi nefavorabilă și în perioada vaccinărilor, vom opri temporar acțiunea. Și cam atît...

La sfat, ajutat de Nasture, schițez sumar planul comunei, pe sate.

Duminică, 4 martie 1962

Începem de azi catagrafia populației, dînd întîietate Boișoarei.

Observ că lecția a fost bine învățată și că treaba pare mai ușoară decît bănuiam: în 10 ore și jumătate am văzut și catagrafiat 62 de gospodării.

Luni, 5 martie 1962

În Găujani, în 13 ore, vizităm 57 de familii. Ajung acasă absolut frînt.

Marți, 6 martie 1962

Mă trezesc devreme: dimineață tulbure sau noapte lăptoasă?

Abia reușim, pînă la înserare, să înregistrăm 20 de gospodării bumbueștene.

Miercuri, 7 martie 1962

A plouat toată noaptea. Somn adînc, în monotona muzică a picurilor.

Abia am reușit, ocolind mult, să trec Boișoara, azi năbădăioasă, galbenă și spumegoasă. Mai multe punți au fost luate de ape.

Vaccinul antipolio, promis telefonic, nu ne-a sosit încă. Deși mi-e milă și de mine și de oameni, coborîm în Bumbuești. Rezultatul? 35 de familii...

Noroi, noroi...

Joi, 8 martie 1962

Dimineața: urgență! Un dezechilibru psihic acut!

Pînă la 2 și jumătate la dispensar. Apoi, pînă seara tîrziu în Găujani. Reușim, cu tot noroiul, înscrierea a 38 de familii.

Am căzut toți trei. Ne-am nămolit ca niște porci.

În drum spre casă, mă prinde pe neașteptate viscolul, dezlănțuit fără opreliște.

Vineri, 9 martie 1962

A nins mult. Zi desăvîrșită în solemnitatea ei. Cer pur, aer rece, zăpadă feerică.

Am reușit să vindec — prin sedare masivă cu largactil și fenobarbital — dezechilibrul psihic de ieri. Apoi consultații, în pripă, iar în Găujani — 42 de familii.

Sîmbătă, 10 martie 1962

Zi grea. Consultații pînă la 3 și jumătate după-amiază. În Bumbuești, pînă seara adăugăm 25 de familii catagrafiei.

Duminică, 11 martie 1962

Toată ziua în Găujani: 52 de familii.

Luni, 12 martie 1962

De dimineață pînă seara: 45 de familii în Bumbuești.
...Dar mi-am nenorocit încălțările!

Marți, 13 martie 1962

Dimineața, opt ore neîntrerupte de consultații la dispensar.

Chemați la Mihăilă Mohanu, în Bumbuești, ne ducem călări, cîștigînd timp și evitînd noroiul, devenit imposibil de străbătut.

Reușim să vedem și 33 de gospodării.

Ninge cu fulgi mari.

Miercuri, 14 martie 1962

Ne trage „ața“ tot spre Bumbuești: sînt chemat la o naștere. Mergem iar călări. Zăpada-i mare și, dedesubt, noroiul și mai mare...

O asist pe nevasta lui Baciu, președintele gospodăriei agricole colective. Coana Maria naște o fetiță bucălată...

Catagrafiem și azi 21 de gospodării.

Ninge cu nemiluita. Zăpada e măruntă și deasă. Nenumărate alice de gheață îmi bombardează hanoracul...

La dispensar ne așteaptă o „bucurie“: Sanepidul ne anunță ca în termen de 10 ore să ridicăm vaccinul de la Cîineni... „Rămîneți direct răspunzător.“

Joi, 15 martie 1962

A murit Gavrilă Chițoiu! Sînt trist și înciudat.
(Împotriva cui? A cirozei?)

Vaccinul n-a sosit. Deci trebuie să se ducă cineva după el. Ceaușilă, care are cal, refuză cu încăpățînare. Roșianu, enervat, se îmbracă și pleacă pe jos.

Ninge, ninge mereu...

Victorios, sanitarul meu sosește la 6 fără un sfert cu vaccinul.

Acasă, punîndu-mi bocancii la uscat, îi uit prea mult pe sobă. Cînd vreau să-i dau jos, îi găsesc „prăjiți“...

Vineri, 16 martie 1962

Ninge fără încetare. Plugurile abia prididesc să înlăture zăpada afinată de pe drum.

Boișoara nu poate fi trecută prin vadurile obișnuite. Ocolesc prin Groapa Mare și trec pe pod.

Sîmbătă, 17 martie 1962

Azi am fixat punctul de vaccinare acasă.

Duminică, 18 martie 1962

Cînd mă trezesc și-mi arunc ochii pe fereastră, am impresia trăirii unui vis sublim. Chiciura argintie s-a înstăpînit peste tot.

Pentru a isprăvi mai repede vaccinarea, ne împărțim: nea Ion cu mine mergem în Găujani, iar Roșianu rămîne pe loc, în Boișoara.

Pe seară, în fața ceștilor cu țuică fiartă, ascult amintiri de pe front, acasă la nea Mitu Achim.

Luni, 19 martie 1962

În drum spre Bumbuești, toți drumeții sînt unanimi în părerea că, din 1931, n-a mai fost așa zăpadă. Ne dor ochii de sclipirea miriadelor de steluțe din omături...

Cum isprăvim cu vaccinarea, continuăm catagrafierea. Reușim să trecem pe la 18 gospodării.

Ne întoarcem acasă pe lună. Tăcerea necuprinsă apasă giulgiurile albe.

Marți, 20 martie 1962

Notă telefonică: „Mîine, 21—03—62, vă veți prezenta la Sanepid cu situația vaccinărilor antipoliomielitice“. Vorbesc chiar cu dr. Butan.

După consultații ne repezim, pentru vaccinările restante, în Bumbuești și apoi în Găujani.

Miercuri, 21 martie 1962

La 4 și jumătate sînt în picioare, spălat și îmbrăcat. Nea Ion Ceaușilă a venit să mă ia cu sania lui verde cu bot pătrat. Wilson, cîinele lui nea Ion, un dulău absolut autohton, în ciuda numelui anglo-saxon, aleargă după noi cu limba scoasă.

În Greblești, eșuăm în noroi.

De bine, de rău, ajungem și-n Cîineni.

La Sanepid rezolv urgent toate problemele și ridicăm un sac de medicamente gratuite, de la farmacia raionului.

Seara cu trenul și pe noapte cu sania, ne înapoiem în Boișoara.

Joi, 22 martie 1962

La consultații nu se prezintă decît vreo doi-trei pacienți.

Catagrafiem toată după-amiaza în Boișoara. Reușim, pe coclauri, să „depistăm“ 45 de gospodării.

Vineri, 23 martie 1962

50 de gospodării vizitate și înregistrate în Găujani.

Sîmbătă, 24 martie 1962

Azi plouă. Privesc pe geam, între consultații, cuprins de lene. Mi-e și somn. Dar...

— Haideți în Găujani!

Apa șiroiește și ne pătrunde pînă la piele, bocancii clefăiesc în mocirlele drumurilor, în vreme ce noi trecem, posaci, din casă în casă.

Mai înscriem încă 35 de gospodării.

Duminică, 25 martie 1962

Deși e noroi mare, deși nea Ion cîrtește, deși mă simt ca un căpitan pe un vas de răsculați, reușim frumoasa performanță de 62 de gospodării cercetate amănunțit în Boișoara, în marginile satului.

Luni, 26 martie 1962

Coborîm în Bumbuești, pe-o clisă care a început să ia forme stabile, întărindu-se oarecum.

La sfîrșitul zilei constatăm cu satisfacție că cea de-a 50-a casă de azi e și ultima din Bumbuești. Botezăm victoria, la cererea expresă a lui nea Ion, cu nișcai țuică „de treizeci de cenți“...

Marți, 27 martie 1962

Azi, în prelungirea zilei de ieri, hotărîm să mai stăm și degeaba. Adică să nu catagrafiem...

Miercuri, 28 martie 1962

Lucrăm puțin la arhivă.

După-amiază, deși umblăm încet, reușim să vedem 47 de gospodării în Boișoara.

Joi, 29 martie 1962

Ceva consultații.

Pînă spre seară: 28 de gospodării în Boișoara.

Ajuns acasă, trag o spaimă bună: Mihăiță, copilul gazdei, a mîncat împreună cu alți doi țînci, din vecini, tot surplusul de drajeuri antipoliomielitice pe care le lăsasem, la rece, într-un pahar. Erau încă vreo 40 de bucăți!

Ce s-o întîmpla, Doamne? Presimt, nu știu de ce, că nu se va întîmpla nimic. Dar în gîndurile mele aud și bubuitul vocii procurorului, și imputarea rece a celor de la Sanepid...

— Nu despera, Andrei, ci mai bine vezi de Mihăiță! îmi zic.

Dar Mihăiță e înfloritor de sănătate, pe cînd mie îmi tremură inima.

Vineri, 30 martie 1962

Încheiem situațiile de sfîrșit de lună (Sanepid și celelalte) la dispensar. Pentru terminarea catagrafiei, cred că mai e nevoie de maximum trei zile. Am devenit deodată foarte curioși: vrem să cunoaștem rezultatul final!

Sîmbătă, 31 martie 1962

Colindînd cu mult sîrg, reușim să catagrafiem și ultimele 50 de gospodării boișorene. S-a mai uscat și noroiul, și voia bună a revenit integral.

Mihăiță n-a pățit nimic.

Va urma:

— Duminică, 1 aprilie 1962 —

Sursa: Andrei Pandrea/ Medic la Boișoara/ 1967/ Editura pentru Literatură.

Colaj realizat cu AI.

___________
#memoriavalceana #bibliotecivalcene #Valcea #Educație #ramnicuvalcea #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #UZPR #BVaAV #SJU #memorii #MediclaBoișoara #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #AndreiPandrea #Perisani #Titesti #Boisoara #Caineni #Găujani #Bumbuești #ȚaraLoviștei #sănătate #pacienti

Mihai Moldoveanu/ Râmnicul povestea nesfârșită integral în PDF

#MihaiMoldoveanu în #BVaAV/ #memoriavalceana
#povestenesfârșită despre #celmaifrumosorașdinlume
...via #Versoix (acasă la #RegeleMihai, în 1993)
cartea cunoscutului istoric vâlcean (mai) este despre vizitele regale la Vâlcea (după 1990)... revenirea ,,acasă”, după mai bine de patru decenii și jumătate, a lui #VirgilIerunca (însoțit de #MonicaLovinescu, #GabrielLiiceanu și #NicolaeManolescu)...
...despre calitatea prof. Moldoveanu de ,,profesor la liceul formator de dascăli ai învățământului preșcolar și primar” vâlcean și despre... ,,foarte puțină politică” (pornind de la reînființarea partidelor istorice vâlcene)...
>> Mihai Moldoveanu/ ,,Râmnicul povestea nesfârșită” <<

de astăzi integral în PDF online (formatul electronic ne-a fost donat de către autor, pentru #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni)

&&&

Cum s-a născut această carte

În desele mele drumuri în lăcașul de cultură al Bibliotecii Județene Antim Ivireanul Vâlcea, am purtat discuții cu profesorul Dragoș Marinoiu, pe care l-am cunoscut la începutul anilor ʼ90, când, pentru o scurtă perioadă, a ocupat o catedră de Limba engleză la Liceul Pedagogic Râmnicu Vâlcea, unde și eu eram profesor de mai mulți ani.

N-a fost întâmplător atașamentul față de profesorul de engleză, pentru că, în urmă cu mai mulți ani, l-am cunoscut pe distinsul său tată, profesorul Costea Marinoiu, mare îndrăgostit al Țării Loviștei, în special și un iubitor al culturii și istoriei județului Vâlcea.

După mai multe discuții plăcute referitoare la o istorie trăită la Râmnicu Vâlcea, a apărut intenția de a pune în pagină toate aceste lucruri interesante discutate împreună pentru a fi cunoscute și de cei care trăiesc și vor trăi în, cu siguranță, cel mai frumos oraș din lume, după spusele lui Virgil Ierunca.

Începutul mai concret al proiectului acestei cărți este plasat la jumătatea anului 2024, când ne-am propus ca pe lângă cuvântul scris să oferim și pagini fotografice din Râmnicul trăit de noi. Desigur este o abordare foarte dificilă încercarea de a face un tablou cuprinzător al unui oraș care trăiește intens sub toate aspectele. Probabil ar fi mai potrivită dorința de a prezenta noi și inedite aspecte pe care le-a trăit un profesor de istorie al Liceului Pedagogic timp de 35 de ani și absolvent al legendarului liceu Alexandru Lahovari.



Intervențiile mele și ale domnului Dragoș Marinoiu nu vor fi ample, lăsând alte personalități de necontestat ale urbei noastre să vorbească despre orașul Râmnicu Vâlcea și județul Vâlcea, a cărui capitală este. Sperăm să fie pe placul cititorilor cele prezentate de noi iar fotografiile, multe dintre ele inedite, să rămână în istoria atât de frumoasă a acestei părți din Nordul Olteniei.

Mărturisim că după mai multe discuții am hotărât să structurăm cele scrise în patru episoade (părți) care conțin și interviuri cu distinse personalități ale Râmnicului, legate de amintirile și evenimentele trăite de mine. Ele au fost astfel structurate pentru a cuprinde aspectele menționate în paginile acestei cărți și sunt însoțite și de fotografii document.

Un sprijin remarcabil în acest context l-am primit din partea domnului Valentin Șchiopu Mateiu, responsabil cu partea de înregistrări video și audio din cadrul Bibliotecii Județene Antim Ivireanul Vâlcea. Mai menționez că realizarea acestei cărți nu ar fi fost posibilă fără sprijinul conducerii Bibliotecii Județene, pentru care sunt profund recunoscător.

Cele patru secvențe ale cărții au ca subiect momente unice trăite la un moment dat de râmniceni și câteva aspecte din viața mea de dascăl precum și momente de implicare în viața politică a orașului și județului.

Acestea suntː
Vizite regale la Râmnicu Vâlcea și Județul Vâlcea după 1990.
Revenirea la Râmnicu Vâlcea, după mai bine de patru decenii și jumătate a unui mare spirit românesc, originar din Vâlcea, Virgil Ierunca.
Profesor la liceul formator de dascăli ai învățământului preșcolar și primar.
Foarte puțină politică
&&&

Capitolul I

Vizite regale la Râmnicu Vâlcea și Județul Vâlcea,

după 1990

Moto

„Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri.ˮ

Discurs al Regelui Mihai din Parlament,
din 25 octombrie 2011

Dragoș Marinoiu - Cum l-ați cunoscut pe M.S. Regele Mihai I?

Mihai Moldoveanu - Cu mai bine de 33 ani in urmă, școala la care eram profesor de istorie - Liceul Pedagogic, azi C.N.I. "Matei Basarab" din Râmnicu-Vâlcea - a realizat o performanță remarcabila şi anume un schimb de legături școlare cu școala Normală din frumosul şi vechiul oraș elvețian Fribourg, situat în cantonul cu acelaşi nume.

Mai întâi a fost vizita la școala noastră, în anul școlar 1992-1993, a unui grup de profesori de la Fribourg, în frunte cu un distins director: Michel Barat.

Deși veneau dintr-o țară etalon ca civilizație, profesorii elvețieni au fost impresionați de Râmnicu-Vâlcea şi împrejurimile sale. De asemenea, liceul pedagogic vâlcean i-a impresionat prin seriozitatea cadrelor didactice, prin pregătirea elevilor români pentru a deveni învățători şi educatoare și prin rapiditatea cu care societatea românească se leapădă de tarele sistemului dictatorial comunist.

Atunci, s-a stabilit ca la nivelul celor două școli să se realizeze un schimb de experiență între dascălii elevii români și elvețieni. Prima întâlnire a celor două școli a avut loc tot la Râmnicu-Vâlcea, la începutul vacanței școlare din vara anului 1993. Au sosit la Râmnicu-Vâlcea aproximativ 50 de persoane, profesori şi elevi care terminaseră Școala Normală din Fribourg, după cinci ani de studiu (așa cum era şi la noi). Merită remarcat că elevii se aflau după examenul lor de absolvire, dar nimeni nu știa unde şi cine corectează lucrările de examen. Urmau ca abia la întoarcere să afle rezultatele.

La vremea respectivă, noi am rămas uimiți de acest sistem. Sejurul elvețienilor a fost de o săptămână cazarea și masa fiind fixate în Tabăra Păușa, din Călimănești.

Deși Elveția are priveliști unice, trebuie să remarc numeroasele complimente pe, care vizitatorii noștri le-au adus românilor, frumuseților Coziei şi văii Oltului. Întrucât eu am fost directorul taberei în perioada respectivă, eu și colegii mei ne-am străduit să facem cât mai plăcută șederea oaspeților de la Râmnicu-Vâlcea și Călimănești. Au plecat din Vâlcea și din România, având o impresie deosebită față de ceea ce credeau că poate fi o țară ca România. La despărțire, directorul Michel Barat m-a întrebat ce aș dori eu să facă ei pentru mine când voi ajunge în Elveția. Le-am răspuns că, dacă se poate, aș vrea să-1 vizitez la Versoix, pe Majestatea Sa Regele Mihai.

La începutul lui septembrie 1993, împreună cu mai mulți colegi şi aproximativ 60 de elevi de la Liceul Pedagogic şi Liceul de Artă, le-am întors elvețienilor vizita. Pentru mine, dar şi pentru ceilalți, a început o excursie fără precedent, cu autocarul. Mergeam pentru prima dată în Occident, în Elveția, unde urma să fac o vizită la Versoix.

Drumul a fost o încântare, mai ales când am trecut prin Austria și Elveția.Vedeam pentru prima oară cei mai înalți munți ai Europei, Alpii.

N-am să descriu acum modul în care ne-au primit elvețienii la Fribourg, probabil am s-o fac cu altă ocazie, fiindcă aici noutățile au fost multe, dar impresionantă s-a dovedit întâlnirea cu școala, ca instituție...

(...)

CAPITOLUL II

Revenirea la Râmnicu Vâlcea, după mai bine de
patru decenii și jumătate, a unui mare spirit românesc,
originar din Vâlcea, Virgil Ierunca

Cât de rău îmi pare că nu pot să fiu de faţă acum când în ,,orașul cel mai frumos de pe lume”, cum mi-a plăcut mereu să numesc Râmnicu-Vâlcea, ia ființă ceea ce ar fi putut fi un vis din copilărie: ieșind tocmai de la un curs al domnișoarei Manolescu (Nicolae Manolescu o cunoștea şi el, nu-i așa?) şi trecând pragul Liceului Lahovari, înainte de a mă avânta spre discuțiile literare cu profesorul meu, Lucian Bădescu, să intru în această librărie şi să cumpăr cartea cea mai ispititoare. Visul se oprea aici. N-aș fi îndrăznit nici în registrul oniric căruia totul îi este îngăduit să-1 duc până pe acest prag incredibil: librăria să-mi poarte numele.

Datorez, spre sfârșitul vieții, acest salt în imposibil, generozității lui Gabriel Liiceanu căruia, ca şi editurii şi librăriilor Humanitas, n-am destule cuvinte de mulțumire. Sau, mai curând, îl convoc pe adolescentul de acum atâtea decenii să-şi împletească recunoștința cu a mea.

Virgil Ierunca, 31 August 2000

&&&

Râmnicu Vâlcea, cel mai frumos oraș din lume

La 1 septembrie 1994, la vestita casă a lui Anton Pann din Râmnicul de altădată, a poposit o cunoștință emblematică a culturii române, aflat în exil la Paris din 1947. Era însoțit de bine-cunoscuta Monica Lovinescu, soția sa și fiica ilustrului critic literar Eugen Lovinescu. Însoțitorul acestora nu era nimeni altul decât filozoful și editorul prestigioasei Edituri Humanitas, Gabriel Liiceanu, care le va edita operele tipărite la această editură.

In memoriam

VIRGIL IERUNCA (1920-2006)

S-a născut la 16 august 1920 în satul Ciumagi, comuna Lădești - Vâlcea, părinții lui fiind țărani cu dragoste de adevăr şi frumos şi cu teamă de Dumnezeu.

A fost elev al Liceului „Alexandru Lahovari" din Râmnicu-Vâlcea şi „Spiru Haret" din București. În 1943 a absolvit facultatea de Litere şi Filozofie a Universității din București. Student fiind, a lucrat la redacțiile ziarelor „Timpul" şi Ecoul". În 1941 se numără printre redactorii revistei „Albatros".

A colaborat la „Revista Fundațiilor Regale", „Vremea", „Fapta", „Viața românească", „Universul literar", „ Kalende"...

(...)

&&&

Capitolul III

Profesor la liceul formator de dascăli ai învățământului
preșcolar și primar

Am desfășurat activitatea de profesor de istorie în primii opt ani în mirifica Țară a Loviștei, în comunele Racovița și Perișani. În acest interval, când a fost posibil, am făcut naveta de la Râmnicu Vâlcea sau am locuit în gazdă.

În acei ani, aproape toate cadrele didactice făceau naveta la Racovița sau locuiau în gazdă la Perișani iar condițiile erau mult diferite față de cele din oraș. În aceea zonă nu erau autobuze, electricitate nu existat și totuși școala ca instituție exista, prin efortul minunatelor cadre didactice. Elevii de școală aveau un cult al cumințeniei, datorat în primul rând părinților care au păstrat în tradiția lor seculara educație creștină, deși la școală, în comunism religia era interzisă.

Învățătorii și profesorii din Țara Loviștei putea în acest fel să asigure o instrucție școlară cât mai frumoasă, dovadă fiind faptul că foarte mulți elevi de aici ajungeau în școlile din Râmnicu Vâlcea sau în județul vecin, în Sibiu.

Îmi amintesc că la Perișani, sub genericul Serbările Zăpezii, în vacanța de iarnă, copii se bucurau de Zilele de Crăciun și de colinde și sărbătoreau venirea Noului An, deși la vremea respectivă, nu era nimic oficial organizat ca astăzi. Copii erau conștienți și erau învățați de învățători și de profesori că trăiai într-o zonă plină de istorie și tradiții unde s-a bat bătălia de la Posada și alte evenimente care au stat la baza întemeierii Țării Românești.

La Racovița unde, în apropierea școlii, exista încă de pe vremea stăpânirii romane un castru ale cărui urme erau vizitate și studiate (Pretorium Romane). Pe aceste locuri au început cercetările specialiștilor de la Muzeul Militar din București și s-au săpat șanțuri care au conturat vestigiile acestui castru simbol al istoriei noastre din această zonă.

În zonă fiindcă era o gară am putut merge în câteva rânduri împreună cu elevii și alți colegi în Sibiu pentru a vedea și alte monumente în special din Epoca Medievală. Aș vrea să menționez că legătura și realitatea frumoasei Țârii a Loviștei a fost descrisă în paginile unor cărți memorabile ale unor personalități de excepție iar pe unele chiar le-am cunoscut personal.

PAGINA 114

Aș vrea să amintesc lucrarea bine-cunoscută „Țara Loviștei. Geografie istorica" a marelui geograf Ion Conea, medicul Andrei Pandrea, în romanul ,,Medic la Boișoara", agronomul Nicolae Pocasu Urzică și Costea Marinoiu, profesorul de limba romană la Școala Generală Racovița. Aș mai menționa că pe în Tara Loviștei, în timpul Primului Război Mondial, ostașii români s-au jertfit, dovadă fiind cimitirele eroilor din localitățile din zonă, precum și faimoasa cruce de la Câineni a Generalului David Praporgescu, căzut și el la datorie. Jertfa acestora și a tuturor a fost împlinită în 1918, când s-a înfăptuit unirea romanilor în ceea ce a purtat numele de România Mare.

Am rămas legat de Țara Loviștei, fiind de peste 50 de ani îndrăgostit și căsătorit e o fată din zonă. Această legătură a început din toamna anului 1978, când pot spune, că a început și destinul meu profesional și a fost mult mai mult decât făcut, ajungând la o școală de prestigiu din Râmnicu Vâlcea - Liceul Pedagogic.

Vreme de peste 35 de ani am avut onoarea să fac parte din profesorii care au format viitoarele învățătoare și educatoare care au dat strălucire școlilor din învățământul vâlcean.

Liceul Pedagogic - Școala Normală are o tradiție seculară în Râmnicu Vâlcea. Documentele din arhivă atestă că a luat naștere la 1 septembrie 1914, prin Decret Regal al lui Carol I. Printre primii profesori ai acestui așezământ școlar au câțiva din cei mai vechi profesori ai Seminarului Teologic ,,Sfântul Nicolae". Putem menționa aici pe profesorul de muzică și susținător al teatrului vâlcean din perioada interbelică, Constantin Popian. La început, cursurile Școlii Normale s-au derulat în diferite locații private până când, cu marele sprijin al autorităților locale și al Ministerului Învățământului, după Primul Război Mondial, s-a construit un local adecvat și impunător, pe o proprietate imensă de teren - aproximativ 25 de hectare. Locul în care s-a construit clădirea Școlii Normale este cel situat pe Strada Știrbei Vodă spre Vlădești și a fost inaugurat în 1925.

Pregătirea învățătorilor în vremea respectivă dura șase ani și pe lângă orele de studiu și practică pedagogică presupuneau pregătirea învățătorilor în domenii precum horticultura, agricultura, apicultura, pentru că, în lumea satelor aceștia, împreună cu preoții, reprezentau stâlpii comunității.

...

(...)

&&&

Capitolul IV

Puțină politică

Schimbările radicale de după 1989 au creat un entuziasm în societate și m-am simțit impulsionat să mă implic într-un destin care era dorit, după patruzeci și cinci de ani de regim dictatorial. Fiind profesor de istorie cunoșteam mai multe din tradiția democratică a românilor, începând din perioadă modernă și continuând în perioada contemporană.

Recunosc că aceste cunoștințe le-am avut și de la tatăl meu, care a fost tot profesor de istorie, absolvent în perioada interbelică a Universității Ferdinand I și din cărțile de istorie , editate înainte de 1945, care prezentau o istorie adevărată privind trecutul României.

Imboldul mai venea și din familia mai largă a mea. Adică de la frații mai mari ai mamei, din care unul a fost colonel pensionar, comandant în cele două Războaie Mondiale și altul, General al Armatei Române, acre a trăit multă vreme la Râmnicu Vâlcea. Ambii au fost epurați din armată după 1948, pentru că fuseseră ofițeri superiori ai Armatei Regale începând din timpul Primului Război Mondial.

Am fost fascinat de povestirile lor din episoadele complexe trăite de ei în această perioada a istoriei României.

Sigur că, în primele zile ale anului 1990 mă gândeam la cele două partide politice care făcuseră istorie după 1848 - Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc. Era firesc ca ele să reaparăși să continue o tradiție care a făcut un stat atât de mare, care să includă pe toți românii după Unirea de la 1918.

La fel mă fascinau și Regii și Reginele României care au slujit nația cu un devotament desăvârșit, sub sigla bine-cunoscută Nihil Sine Dio. Lecturile unor cărți mai vechi erau completate, după 1970 de numeroasele emisiuni săptămânale de istorie și cultură româneasca, ascultate la postul de radio Europa Liberă. Aici se mai puteau asculta foști politicieni din perioada interbelică din partidele istorice precum și cuvântul de Anul Nou al Regelui Mihai, aflat în exil la Versoix.

Știam că unul dintre cele mai ascultate emisiuni de cultură și civilizație românească erau prezentate de un vâlcean, absolvent al Liceului Alexandru Lahovari, Virgil Ierunca, căsătorit cu Monica Lovinescu, fiica marelui on de cultură din perioada interbelică, Eugen Lovinescu. Discutam aceste lucruri, cu multă precauție înainte de 1989, împreună cu mai mulți prieteni apropiați. Unul dintre ei fiind Nicu Jivan.

Foarte rapid la începutul anului 1990 am cătat să vedem care dintre vechii liberali și țărăniști mai trăiau în Râmnicu Vâlcea și astfel s-au refăcut filialele celor două partide în județul nostru. Întâmplarea face ca am fost căutat la București, în ianuarie 1990, de un domn Petrișor Iliescu, fost avocat și fost membru P N Ț, care în august 1944 a facilitat evadarea lui Gh. Gh. Dej, facilitându-i transportul până la București.

Deși a fost protejat de regimul instaurat pentru fapta făcută, m-a rugat când ne-am întâlnit la București să transmit o scrisoare unui lider Țărănist, cunoscutul jurist Andrei Livezeanu.

L-am căutat împreună cu Nicolae Jivan la locuința sa din Râmnicu Vâlcea și a fost foarte entuziasmat de ideea înființării Partidului pe care îl slujise înainte de 1946. Pe scurt noi eram mai mult legați de Partidul Național Liberal, știind că multe din lucrurile importante din istori județului Vâlcea erau legate de doi mari politicieni, Vintilă Brătianu și I. G. Duca. În vâltoarea de atunci am fost împreună la Marea Demonstrație de la București a celor două partide organizată în 29 ianuarie 1990 și am fost martorii primei mari demonstrații împotriva regimul dominat de F S N și condus de Ion Iliescu și Petre Roman.

Întorși la Râmnicu Vâlcea am aflat în zilele următoare că cineva este pe cale să constituie Filiala Județeana a PNL Vâlcea, un domn avocat Gh. Bobei. Îmi aduc aminte că fiind ales în funcția de Director Adjunct la școală , Nicolae Jivan mi-a spus că îl cunoaște și am luat legătura cu dânsul. Toată istoria PNL Vâlcea este bine redată de Prof Sorin Oane în cele două ediții ale cărții Liberalismul vâlcean. Cert este că, la 14 februarie 1990, în clădirea fostului Palat al Culturii, a luat naștere, în prezența desigur a unui delegat de la Centru, Filiala Valcea a PNL, iar primul președinte a fost avocatul Gh. Bobei.

De la început aș vrea să mai spun că foarte rapid s-au constituit filiale remarcabile la Drăgășani și Horezu iar apoi au început să se extindă în tot județul și începând cu adoua jumătate a anului 1990 am fost martor la numeroase întâmplări politice care au devenit parte din viața mea. În această carte sunt publicate poze inedite din istoria prezenței mele în Mișcare Liberală. Sigur că aceste fotografii reprezintă o ilustrare pe scurt pentru o experiență de trei decenii și jumătate.

În paralele consemnez că am făcut parte și din cea mai semnificativă mișcare civică, ce avut un rol determinant în începuturile democrației românești, Alianța Civică, care pe plan național era condusă de cunoscuta poetă și luptătoare pentru afirmarea libertăților oamenilor, Ana Blandiana.

La Râmnicu Vâlcea printre fidelii activiști ai Alianței Civice încă de la început aș vrea să menționez pe domnul Dr. Constantinescu, economist Victor Giosan, ziaristul Tudor Iosifaru, cercetător Doru Ioniță, medicul Dragoș Serafim, medicul Sandu Ioan, Nicolae Curcăneanu, medicul Nae Bădulescu și alți membrii pentru care îmi cer scuză că nu au fost menționați aici.

Remarc că pe fondul amplificării acestei mișcare drept o alternativă la guvernarea României, Alianța Civică a format o coaliție împreună cu mai multe partide, care a purtat denumirea de Convenția Democratică.

La o ședință a filialei județene din anul 1995, mai mulți membrii ai Alianței m-au ales Președinte al acestei Asociații și am rămas în această funcție până în anul 2005, când Alianța Civică s-a implicat tot mai puțin în aspectele politice și s-a concentrat tot mai mult pe o temă foarte importantă și necesară pe care o putem numi Memoria ca formă de rezistență.

Această activitate recunoscută și pe plan european s-a concretizat prin înființarea celui mai mare Memorial al Rezistenței Anticomuniste în fosta închisoare de tristă amintire de la Sighet, Maramureș.

Activitatea acestui Memorial este bine-cunoscută și astăzi prin numeroasele cărți editate care descriu infernul concentraționar comunist, precum și prin numeroasele simpozioane internaționale organizate, vizite ale elevilor pentru a cunoaște istoria adevărată a romanilor.

La Râmnicu Vâlcea, la sediul Filialei Alianței Civice de pe Strada Carol I, au avut loc manifestări de prezentare a acestor evenimente precum și în alte localități din județ. Insist asupra unor activități civice remarcabile, recunoscute și pe plan național, petrecute pe un fond cenușiu din istora recentă și care au avut loc la sfârșitul lunii ianuarie 1999 - Mineriada de la Vâlcea și Pacea de la Cozia.

Pentru că se răspândise în țară zvonul cu venirea minerilor în Râmnicu Vâlcea, în cele câteva zile cât au stat în oraș și că au fost primiți cu flori și cu brațele deschise (realitatea a fost cu totul altfel), Alianța Civică, filiala Vâlcea, a organizat după plecarea minerilor un marș al tăcerii sub lozinca ,,Noi suntem Râmnicul.

Am făcut un apel prin ziarele și posturile de radio și TV locale, dar am primit și un sprijin din partea Primăriei Râmnicului, condusă în acea perioadă de ing. Sorin Zamfirescu. La mitingul respectiv, un marș tăcut prin zona centrală a orașului, au participat aproximativ 5 000 de persoane care au adus flori ce au fost depuse la Monumentul Eroilor Revoluției. Îmi aduc aminte că la sfârșit am dat un interviu la postul național TVR, astfel că Romania a aflat de spiritul civic al râmnicenilor. A fost încă o dovadă că frumosul nostru oraș este locuit de oameni pentru care educația, cultura și atașamentul față de urbea lor sunt adevărate certitudini.

După mai mulți ani, la o întâlnire în București a conducerii Alinaței Civice, chiar Ana Blandiana și-a declarat admirația față de atitudinea extraordinară a locuitorilor din Vâlcea, prezenți în număr atât de mare și care a constituit o lecție de civism pentru toată România.

Foarte pe scurt, aș mai aminti că în jurul anului 2 000, împreună cu mai mulți prieteni din Râmnicu Vâlcea și Drăgășani am constituit Alianța Națională pentru Reinstaurarea Monarhiei (ANRM), fiind atașați de istoria glorioasă a Monarhiei în România, și de faptul că Regele Mihai era un reper al atașamentului față de Dumnezeu, Țară și Popor.

Au mai contribuit la constituirea acestui ONG și vizitele Regelui Mihai și a Reginei Maria în județul Vâlcea dar și ale Altețelor Sale Margareta, Elena, Sofia, Irina și Maria, precum și ale Principelui Nicolae. Cu mult entuziasm s-au alăturat acestei inițiative Dr. Alin Pavelescu și soția sa, medicul Doina Pavelescu, Corina Bedreagă, Prof. Lia Popian, Ing. Crișan Popian, Prof. Roxana Moldoveanu, Preot Nicolae State-Burluși.

Câțiva ani mai târziu, cei mai mulți dintre cei menționați au devenit membri ai Asociației Mișcarea Pentru Regat și Coroana (MRC).

(...)

Citește Mihai Moldoveanu/ Râmnicul povestea nesfârșită integral în PDF.

Pozele din colaj una câte una cu explicații și mai multe informații în conexiune - la această legătură.



___________________
#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #Valcea #Educație #istorielocalavalcea #ramnicuvalcea #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #BVaAV #UZPR #comunism #MihaiMoldoveanu #PNL #Brătieni #memorialistica #MihaiMoldoveanu #literatura #proza #Monarhie #Regalitate #FamiliaRegala #CasaRegala #RegeleMihai #RegatulRomâniei

ACUM 300 ANI.

Sub titlul „Un act românesc dela muma lui Mihaiu Viteazul”, (acum 300 de ani se obicĭnuia scrisul în limba slavonă la Români) dl D. Onciul, profesor de istoria Românilor la Universitatea din Bucureşti şi director al Archivelor Statului, publică în numărul din urmă al revistei „Convorbiri Literare” următoarele:

Între documentele mănăstirii Cozia din Archiva Statului (pachetul 24) se află un prea interesant act românesc, dat la Cozia în 8 Noemvrie 7111 (1602), prin care călugăriţa Teofana, muma lui Mihaiu Viteazul, dărueşte acestei mănăstiri satele Frăsinetul şi Studeniţa din judeţul Romanaţi, pentru sufletul marelui său fiu. Aceste sate, împreună cu Studina-Mesteacănului, Studina-Barbului şi Cruşovul, au fost date de Mihaiu-Voevod, cu chrisovul din 27 Septemvrie 7106 (1595), „cinstitei şi dela inimă preaiubitei maiceĭ“ sale „Doamnei Theodoreĭ“ (călugăriţă Teofana); ear’ el le cumpărase, cum spune chrisovul, când a fost Ban Craiovei. (Condica veche a mănăstirii Cozia, pag. 306).

Actul de donaţiune a călugăriţeĭ Teofana, scris pe pergament în o frumoasă cirilică românească şi într’o limbă plină de duioşia jalnicei mume după moartea fiiului său, presentă şi prin conţinut şi ca formă un deosebit interes istoric şi filologic. El a fost publicat de fostul director al Archivelor statului, C. D. Aricescu, în Revista istorică a Archivelor României (Indice de documente aflate în Archiva statului), broşura II., Bucureşti 1876, pag. 101—103. Dar’ cum această publicaţie nu dă o transcriere exactă a originalului, având şi unele părţi nedescifrate sau greşite, o nouă editare este necesară.

Pe lângă interesul ştientific, documentul ce-’l publicăm din nou va mai afla acum şi un interes de actualitate. La 9/19 August se împlinesc trei sute de ani dela moartea lui Mihaiu Viteazul, eroul martir al Unireĭ Române, prin dênsul întrupată şi cu dênsul căzută. Cu lacrimile duioaseĭ mume, eternisate în acest act de pomenire, să unim la aniversarea trecentenară, prinosul inimilor noastre pe mormêntul eroului slăvit al Românimeĭ.

,,Transilvania în opera lui Sadoveanu” și (o),,Vânătoare domnească”

TRANSILVANIA ÎN OPERA LUI SADOVEANU

Fără îndoială că, dintre toţi moldovenii, Mihail Sadoveanu este cel mai moldovean. Opera sa se confundă cu valea Moldovei şi lunca Siretului. „Toată Moldova, spune Ibrăileanu, e vioara pe care cîntă Sadoveanu”. Dar la fel cum Ceahlăul îşi roteşte umbra pînă departe peste ţinuturile învecinate, tot astfel şi Sadoveanu s-a îndreptat, ca o floare senzitivă, şi spre celelalte regiuni ale ţării, zugrăvindu-le frumuseţile într-o vastă şi pitorească geografie literară.

Folosind ani de zile „falsa vînătoare şi falsul pescuit”, în tovărăşia oamenilor de breaslă şi de artă, Sadoveanu a dăruit literaturii noastre — drept trofee — nenumărate pagini pline de frumuseţi nepieritoare, cuprinse în volumele Împărăţia apelor, Ţara de dincolo de negură, Valea Frumoasei, Nada Florilor ş.a.

După primul război mondial, Sadoveanu a cunoscut şi locurile mai îndepărtate din Transilvania, văzînd astfel cum trăiesc oamenii din „toată Dacia veche”. Primii paşi i-a făcut în partea nord-vestică a Transilvaniei, la Oradea, Beiuş, Vaşcău, şi în alte cotloane, descoperind cu plăcută surprindere asemănările în portul şi graiul acestor locuri, cu cele de pe Valea Bistriţei. El înţelege astfel mai bine originea moldovenilor, care „sînt strănepoţii păstorilor ardeleni”, dar şi aspectele esenţiale ce fac unitatea spirituală a neamului nostru. „Vînătorile mele mi-au adus şi alte cîştiguri, anume cunoaşterea limbii poporului nostru de pretutindeni, a poeziei şi cîntecelor bătrîneşti, a tradiţiilor şi datinilor, a tot ceea ce face unitatea neamului nostru de la Oradea, Deva, Mureş, pînă la Ceahlău şi Valea Bistriţei”. (Raiul, p. 5).

În toate aceste călătorii prin părţile Crişurilor, Sadoveanu se îndeletnicea şi cu însemnarea vorbelor speciale cu care-i era obişnuită urechea de copil, vorbe în care vedea „rude de demult şi de departe”. „Nu bihorenii vorbesc ca noi, conchide Sadoveanu, ci noi vorbim ca bihorenii. Ei sînt cei mai vechi, alcătuind aşezările de baştină” (Mărturisiri, p. 165).

În primăvara anului 1934 Sadoveanu va face „primii paşi” în Valea Frumoasei, loc de plăcute retrageri la păstrăvi şi cerbi. Acolo, la Branişte, între Sălane şi Frumoasa şi-a construit Sadoveanu mai tîrziu, o nouă „casă a liniştii”, numită la „Bradu Strîmb”, după ce în toamna anului 1936 părăsise liniştea Copoului, stabilindu-se în vacarmul Capitalei. Aici a găsit scriitorul o a doua Moldovă. „La Valea Frumoasei, scrie Sadoveanu, e ca şi la Ceahlău şi Rîşca”. (Valea Frumoasei, p. 12). „La Bradu Strîmb ne-am lipit de peisaj şi am fost la rîndul nostru adoptaţi. Am rămas însoţiţi cu brazii, cu sălbătăciunile, cu apa Sălanelor şi a Frumoasei, iar spre asfinţit cu Şureanul şi Patru”. (Poveştile de la Bradu Strîmb, p. 21, 200).

Preţioase informaţii despre legătura ce s-a stabilit între Sadoveanu şi natura din Munţii Sebeşului, găsim nu numai în operele maestrului (Valea Frumoasei, Ochi de Urs, Poveştile de la Bradu Strîmb, Raiul, Istorisiri de vînătoare), ci şi în cele două articole semnate de Ionel Pop — „Ionel Nemo”, des amintit de Sadoveanu — publicate în Viaţa românească (1963): „Primii paşi ai lui Sadoveanu pe Valea Frumoasei” şi „Oameni de la Valea Frumoasă din scrierile lui M. Sadoveanu”.

Din opera lui Sadoveanu aflăm şi despre plăcutele momente petrecute de scriitor în Valea Ierii (Turda) în tovărăşia filologului G. Giuglea şi a lui Yves Auger, traducătorul capodoperelor Hanul Ancuţei şi Amintiri din copilărie. În 1939 Sadoveanu va gusta liniştea vechii aşezări brîncoveneşti de la Sîmbăta de Sus şi va urca la vînătoare de capre negre în Munţii Făgăraşului, în tovărăşia unor iscusiţi vînători localnici, ca Dănilă Vasu din Arpaş, de unde va trimite oraşului de la poale cunoscuta „închinare”:

Drumuri... E timpul drumurilor!
În şesuri atîrnă perdeaua fumurilor.
Pe ţancuri flutură veac de cremene,
Pîrăul şi cerul curg gemene.
Ci ai rămas sub vechea lege,
Făgăraş, cuib al zăganilor
Şi al străbunilor!

(Vechime, p. 162)

Drumurile care puseseră stăpînire pe Sadoveanu în aceşti ani, îl poartă apoi pe culmile înalte ale Harghitei şi Gurghiului (Modoraş), coboară spre Cheile Bicazului, „strîmtoare de tunete şi de păreţi de stîncă lucie, de întunecime şi azur cătră ţara Moldovei”. Pe malul Lacului Roşu, Sadoveanu sorbea peisajul, transcriindu-şi gîndurile: „Socotesc acest moment — august 1939 — ca un punct de maximă lumină a peisajului. L-am absorbit şi-l port în mine; va dura în mine cînd el în realitate nu va mai fi; apoi nu voi mai fi eu; şi din amîndoi nu ne va mai găsi decît vestigiul acestor rînduri”. (Vechime, p. 242).

Gheorghe Cărbunescu/ Aniversare 83 și lansare volum de epigrame

GHEORGHE CĂRBUNESCU

Date biografice

Gheorghe Cărbunescu s-a născut la 9 august 1943, pe Valea Oltețului, în satul Sârbești, comuna Alimpești, județul Gorj. Părinții săi au fost Nicolae Cărbunescu și Elena Cărbunescu, născută Belei, originară din satul Gorunești, comuna Slătioara, județul Vâlcea.

Și-a petrecut copilăria atât în satul natal, Sârbești, cât și la bunicii materni din Gorunești. O parte a copilăriei sale este legată și de zona petrolieră a Prahovei, îndeosebi de orașele Câmpina și Moreni, unde tatăl său lucra.

A urmat școala primară în satul Sârbești, clasele a V-a și a VI-a în comuna Alimpești, iar clasa a VII-a la Școala Elementară din Târgu Cărbunești. Studiile liceale le-a absolvit la Liceul Teoretic „Tudor Arghezi” din Târgu Cărbunești, după care a urmat Facultatea de Transporturi Feroviare din cadrul Universității Politehnica din București.

Activitatea profesională

De-a lungul carierei, Gheorghe Cărbunescu a lucrat:

• un an ca mecanic la Întreprinderea Petrolieră din Târgu Jiu;
• un an ca mecanic la Întreprinderea Petrolieră din Târgu Cărbunești;
• un an ca profesor suplinitor la Cluj;
• trei ani ca inginer la Azomureș Târgu Mureș;
• doi ani ca inginer la Întreprinderea de Transporturi Auto Sibiu;
• 27 de ani ca inginer la Râmnicu Vâlcea.

În paralel cu activitatea din producție, începând din anul 1979, a desfășurat și o îndelungată activitate de expert tehnic judiciar în specialitatea „Exploatare căi ferate, locații și material rulant”, pe care a continuat-o și după pensionare.

Este căsătorit și are doi fii: Marius Nicolae Cărbunescu, jurnalist și scriitor, și Mihai Bogdan Cărbunescu, inginer și jurist. Are, de asemenea, trei nepoți.

Gheorghe Cărbunescu are doi frați: Nicolae, inginer mecanic și inventator în domeniul mecanicii hidraulice, stabilit la Târgu Jiu, și Constantin, mecanic, stabilit la Sibiu.

Pasiunea pentru muzică și romanță

În perioada studenției, între anii 1967 și 1970, Gheorghe Cărbunescu a activat în Ansamblul Folcloric „Doina” al Casei de Cultură a Studenților din București. După absolvirea facultății, a continuat să cânte muzică populară doar ocazional.

Începând din anul 2007, la scurt timp după pensionare, pe lângă activitatea de expert tehnic, a revenit la muzică, vechea sa pasiune încă din copilărie. S-a dedicat îndeosebi romanței, pe care o consideră „dragostea vieții sale”.

Grigore Tocilescu/ Drumul roman de la Reşca până la Boiţa în Transilvania

Eşind din Reşca, drumul ţine direcţiunea pe marginea platoului ce domineză valea Oltului şi a Olteţuluĭ, trece pîrîul Potopenĭ, unde a trebuit să aibă pod şi unde, după poveştile poporului, Domnul de Rouă s’ar fi potopit de razele sóreluĭ; taie apoĭ şoséua naţională Caracal-Petra; trece valea Gînsaculul, viile satului Fălcoiu, şi pe o ruscă adîncă scoboră spre valea Olteţuluĭ; este întrerupt pe o lungime de 1 kilometru, din causa terenuluĭ de inundaţiune, şi numai în dreptul găriĭ Vlădulenĭ reapare pe lângă şoséua naţională, cu care ţine apoĭ în continuu direcţiunea spre nord. În dreptul satului Greciĭ, e călcat de valul numit Brazda lui Novac, care taie Ţera-Românescă în două de la Turnu-Severin până la Prut. Trece apoĭ prin satul Văleniĭ, pe lângă Brăncovenĭ, pîrîul Jigălia, şi intră printr’o hulă în satul Petra, unde se recunósce prin grădinile lăcuitorilor; percurge satul în totă lungimea lui şi duce direct prin dosul bisericeĭ dela Ienuşescĭ la cetatea romană Addava.

Din acéstă cetate s’a maĭ păstrat numai colţul sudestic, restul fiind tăiat de drumul de fer. Aci am aflat cărămidi cu inscripţiunea:

COH(ors) II COM(agenorum), COH. III COM(agenorum),

şi alta cu C. R. Prin arături sunt cioburi, cărămidi şi sub mal resturile uneĭ porţi cu arcade construită din prundiş de Olt legat cu ciment.

Drumul, eşind din cetate, trece prin satul Ienuşescĭ, făcând împreună cu şoséua naţională o curbă spre apus, trece pîrîul Ienuşescĭ prin cătunul Pâtra-Spurcaţi, ajunge la pîrîul Corniş, şi de aci în răsărit de satul Corniş, pe lingă comuna Gănâsa, calcă pîrîul Negrişora, pîrîul Dranoveţ, satul Arcesci, pîrîul Beica, satul Pleşoiu, pîraele Dobiţa, Anina, Mamu, merge drept prin mijlocul satului Drăgescii-de-jos şi intră prin satul Runcu în judeţul Vîlcea.

Trece apoĭ prin satele Stănescii-Adunaţi, Şerbănescii, Petculescĭ, pîraiele Delénca şi Pescéna, şi se sue pe platoü în satul Momotescii, unde îl constatăm în grădina lui Ioan Şerban Olarul. De aci apucă chiar prin curtea d-lui Simulescu, unde, după distanţele chartografilor antici, trebue căutată cetatea Busidava, apoĭ pe sub delul comuneĭ urbane Drăgăşani, prin arături, tot pe malul drept al Oltului, pe lângă satele Bârsan, Prundeni (în pămîntul lui Gheorghe Ilie Popa), Auresci, Scăioşĭ, duce la cetatea romană Pons Aluti.

Marea întrunire din Drăgăşani-Vâlcea/ Peste două mii de ţărani din întregul judeţ aclamă pe oratori şi moţiunea care cere îndepărtarea guvernului

#PartidulPoporului de-acum un veac
...și #promisiunielectorale/ #speranțe care se vor lovi brutal de #MareaCriză...
dacă în 1924 opoziția atribuia (aproape) toate dificultățile guvernării liberale incompetenței și abuzurilor acesteia, experiența guvernării din 1931–1932 a demonstrat că multe dintre problemele României aveau cauze structurale...

Judeţul Vâlcea întrunit la Drăgăşani prin reprezentanţii săi, ţărani şi orăşeni, cei mai autorizaţi de a vorbi în numele sentimentului popular, s'a pronunţat cu o vie şi energică însufleţire pentru îndepărtarea cât mai grabnică de la cârmă a unui guvern care duce ţara la peire.

Rare ori împrejurări neprielnice unor asemenea manifestaţii s'au pus deacurmezişul ei, sfârşind însă numai prin a dovedi cu strălucire cât de duşmănoasă este conştiinţa publică, celui mai păcătos regim pe care ţara l'a avut dela război încoace. 

#ApaGrea #JubileuDeAur

de 50 ani (9 aug. '76) în #memoriavalceana
Comunicat - Invitație
<<
---
CONSILIUL JUDEȚEAN VÂLCEA
Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea
FORUMUL CULTURAL AL RÂMNICULUI
în parteneriat cu
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice – ICSI Rm. Vâlcea – continuatorul activității fostei Uzine G
Asociația Seniorilor din Educație, Știință și Cultură din Județul Vâlcea
---
Vă invită la
50 DE ANI DE LA FABRICAREA APEI GRELE ÎN ROMÂNIA
Jubileul unei realizări de excepție a cercetării și industriei românești
Avem deosebita onoare de a vă invita să participați la manifestarea aniversară dedicată împlinirii a 50 de ani de la fabricarea apei grele în România la Râmnicu Vâlcea, un moment de referință în istoria dezvoltării tehnologice și științifice a țării noastre.
Evenimentul este organizat de Forumul Cultural al Râmnicului, în parteneriat cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice – ICSI Rm. Vâlcea, continuatorul activității fostei Uzine G, și este dedicat oamenilor care au contribuit, prin competență, responsabilitate și pasiune, la construirea și dezvoltarea acestei performanțe de prestigiu.
PROGRAM
Moderatori:
Ioan St. Lazăr
Dorel-Mihai Constantinescu
Deschiderea manifestării
Salutul organizatorilor și prezentarea semnificației aniversării.
Evocarea unui moment istoric
Repere privind începuturile fabricării apei grele în România.
Rolul fostei Uzine G și continuitatea asigurată de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice – ICSI Rm. Vâlcea...
Mărturii și dialog
Participă foști angajați ai Uzinei G – martori și participanți direcți la realizarea primelor cantități de apă grea în România.
Evocări, amintiri și dialog despre oamenii, provocările și realizările unei generații care a scris istorie.
Moment artistic
Miniconcert la drâmbă susținut de Marin Mitroescu, fost angajat al Uzinei G.
Reuniunea va avea loc în data de 7 august 2026, ora 11:00, în Sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” Vâlcea.
Vă invităm să celebrăm împreună o jumătate de secol de performanță, profesionalism și dăruire, aducând un omagiu celor care au pus bazele unei realizări de importanță națională și internațională.
Sperăm să ne fiți alături la acest eveniment.
FORUMUL CULTURAL AL RÂMNICULUI
>>
_________
#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #Valcea #Educație #istorielocalavalcea #ramnicuvalcea #judetulvalcea #biblioteca #UZPR #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #inteligentaartificiala #apagrea #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #cunoastere #MariusPeculea #UzinaG #ICSI #FuziuneNucleara #EnergieNucleară

NAZAT!/ V. A. Urechiă

Cât simţiseră boeriĭ craiovenĭ, că Grigorie Dimitrie Ghica-Vodă părăsise Bucureştiĭ, temêndu-se de vre-un iuruş al turcilor, pe la începutul luĭ Maiŭ 1828, fugiră care încotr'o spre munţĭ. Numai Solomon, Magheru şi Giupagea cu cetele lor de pandurĭ, din carĭ mulţĭ fuseseră aĭ luĭ Tudor, nu părăsiră Oltenia. Pe dată ce plecă generalul major Cneaz-Gorceacov, care fu primul muscal sosit în Oltenia, cu oştenĭ căraţĭ de poştă, ca să ajungă la Craiova înainte de vre-un iuruş turcesc, ceĭ treĭ căpitanĭ românĭ se pun sub comanda luĭ Gorceacov.

Acesta este înlocuit însă la finele luĭ Iunie 1828 prin general-major Gheismar, care înaintează cu oştirea rusească spre Dunăre pentru a respinge pe turcĭ, carĭ deja înaintaseră în Oltenia. Solomon, Magheru şi Giupagea, cu panduriĭ lor, făceaŭ minunĭ de vitejie.

Turciĭ vidinlăi, sub căpetenia luĭ Geapanoglu, nu maĭ puţinĭ de 15.000 şi cu o artilerie numeroasă şi puternică, înaintaseră în Oltenia şi îşĭ aşezaseră puternica tabără în sat la Băileştĭ. Gheismar, avênd în corpul séŭ pe Giupagia cu ceata luĭ de pandurĭ, se hotărăşte să isgonească pe turcĭ din Băileştĭ, căcĭ îi tăiaŭ calea spre Calafat.

În dimineaţa zileĭ se împarte votchi din belşug la oştenĭ; se fac toate pregătirile obicinuite premergătoare bătălieĭ. Panduriĭ nu beaŭ. Românul nu se bate cu capul ameţit, el ţine să aibă deplină cunoştinţă de făptuirile sale în luptă. Ciupagia e în mijlocul lor:

— Mĕ băeţĭ, le zice el, unde mă veţĭ vedea, într'acolo să daţĭ iuruş! Greŭ e că nu pricepem comanda pe ruseşte, dar ca să răsbeştĭ tot înainte până la duşman, trebue maĭ multă vitejie de cât comandă. Sunteţĭ vitejĭ voĭ şi Dumnezeŭ nu vă părăseşte!

     * 

*        * 

Acum trâmbiţele răsună, tunurile ruseştĭ aşezate în bateriĭ aŭ deschis focul împotriva Băileştilor. Grenadiriĭ muscalĭ, pâlcurĭ-pâlcurĭ, înaintează prin câmp d'a dreptul fără drum în spre sat. Giupagia cu panduriĭ săĭ ocupă flancul drept al oştireĭ ruseştĭ. Sgomotul armelor este asurzitor. Fumul tunurilor şi al puştilor e luminat numaĭ de focul fulgerător ce ese din arme.

Dar, turciĭ din Băileştĭ nu întârzie de a răspunde şi el cu cele 30 de tunurĭ ce aŭ. Sub protecţiunea acestora, aşezate pe o culme de lângă sat, doboară, ca secera spicele, şirurile muscăleşti. Din sat ese întru întâmpinarea muscalilor oştirea turcească. Acum eĭ sunt faţă în faţă cu oştirea rusească; încă câte-va sute de paşĭ şi puştile vor ajunge să bată, să împrăştie moartea în ambele oştirĭ. 

De o dată, din ambele flancurĭ, generalul Gheismar vede înaintând în goana cailor cavaleria turcească.