Amplele lucrări hidrotehnice de pe Valea Oltului au pus în discuţie – cum preciza nota cu măsurile stabilite în 15 decembrie 1978 în şedinţa de comandament de la Consiliul popular al judeţului Vâlcea – desfiinţarea, strămutarea sau construirea de noi obiective economice, locuinţe, social-culturale sau tehnico-edilitare ca urmare a construirii hidrocentraleleor Turnu şi Călimăneşti.
În viziunea comandamentului de mai sus, istoria era desfiinţată sau strămutată. În discuţie erau: ctitoria lui Neagoe Basarab din Ostrov, stăreţia Schitului Ostrov, ruinele “Coziei Vechi”, statuia lui Mihai Eminescu şi o cruce de hotar din secolul al XVIII-lea, care urmau să fie strămutate, iar castrul roman «Arutela», consevat şi amenajat pe acelaşi amplasament. Nu întâmplător, deşi, titlul notei cu măsuri începea cu defiinţarea şi strămutarea, măsurile enumerau în primul rând construirea de noi obiective, pentru că triumful socialist trebuia să fie constructiv. Între aceste obiective, la loc de frunte, privitor la Insula Ostrov, se specifica: la pct. 4 – “refacere ştrand Ostrov “; la pct. 5 – “refacere chioşc pentru muzică şi scenă spectacole Ostrov “; la pct. 6 – “amenajarea parcului Ostrov în noile condiţii (supraînălţat) “. Referirile la castrul roman Arutela ocupau în notă poziţia a 14–a, statuia lui Mihai Eminescu, locul al 15 – lea, ruinele «Coziei Vechi», locul al 23-lea, iar biserica lui Neagoe Basarab, locul al 25-lea, cu verdictul : ,,strămutarea bisericii Ostrov “. În total erau prevăzute 35 de măsuri.Raporturile valorice erau, în mod vădit, total răsturnate. O simplă notă administrativă poate dezvălui o dramă culturală majoră. Vom mai insista, în acest sens, pe semnificaţia cifrelor. Alocaţiile financiare prevăzute pentru realizarea măsurilor sunt elocvente: refacerea ştrandului din Ostrov – 18,3 milioane lei; refacerea chioşcului de musică şi a scenei de spectacole – 3,5 milioane lei; strămutarea bisericii din Ostrov – 1,5 milioane lei; strămutarea ruinelor « Coziei Vechi » – 0,8 milioane lei; conservarea şi amenajarea castrul Arutela – 0,4 milioane lei. De notat că, în banii prevăzuţi pentru obiective, pe care astăzi le includem în categoria valorică «A» a patrimoniului cultural naţional, era înclusă şi suma de 200.000 lei pentru cercetări arheologice eshaustive în siturile ce urmau să dispară în urma lucrărilor hidrotehnice.
Demersurile privind soarta Ostrovului şi a bisericii lui Neagoe Basarab sunt anterioare întocmirii notei cu măsuri din 15 decembrie 1978. Oficul Judeţean al Patrimoniului Cultural Naţional Vâlcea (O.J.P.C.N.), prin adresa nr. 1241/1977, înaintează Direcţiei Patrimoniului Cultural Naţional «documentaţia biologică şi istorică» a Ostovului, care cuprinde un studiu istoric concludent şi amănunţit despre Biserica «Naşterea Maicii Domnului» din Ostrov, încheiat astfel: “Complexul monumental istoric Ostrov constituie o excepţională mărturie a artei feudale româneşti din sec. XIV – XVIII, fiind unul din monumentele de mare tradiţie ale judeţului Vâlcea. Importanţa sa istorică şi artistică merită măsuri speciale pentru conservarea şi păstrarea în cele mai bune condiţii.“ Totodată, la pct. 5 al acestei adrese, se solicită suma de 200.000 lei pentru cercetare arheologică, sumă pentru alocarea căreia O.J.P.C.N. Vâlcea şi ulterior Comitetul de Cultură şi Educaţie Socialistă al Judeţului Vâlcea, vor face numeroase demersuri. Răspunsul Direcţiei Patrimoniului Cultural Naţional din Consiliul Culturii şi Educaţiei Socaliste (C.C.E.S.), semnat de arh. Cristian Moisescu, pe atunci director adjunct, lasă să se întrevadă începuturile unei ţesături subterane privind salvarea bisericii din Ostrov. În legătură cu “situaţia ostrovului din Călimăneşti“ în acest răspuns (adresa nr. 12118/14. XI. 1977), se menţionează: “«Documentaţia biologică şi istorică» prezentată de dv. a fost înaintată la ISPH, care în calitate de proiectant al amenajărilor hidrotehnice este îndreptăţit să ţină seama de prevederile făcute. Pentru obţinerea de detalii referitore la hotărârile luate faţă de solicitările dv., vă rugăm să purtaţi legătura direct cu ISPH”.
Să reţinem încă, că, după un an de la acest schimb de corespondenţă, comandamentul din 15 decembrie 1978 de la Consiliul popular al judeţului Vâlcea prevedea tot strămutarea bisericii din Ostrov şi nu salvarea ei concomitent cu salvarea parcului Ostrov, prin supraînălţare. A strămuta, în limba romană înseamnă a muta în alt loc. Este destul de evident că banii prevăzuţi pentru strămutare (1,5 milioane de lei) nu erau suficienţi, având în vedere că pentru desfiinţarea barului “Pescăruş” (o construcţie modestă de pe malul Oltului, aşezată lângă vila scriitorilor), în aceeaşi notă. era prevăzută suma de 1,0 milioane lei, iar pentru demolarea Motelului ,,Lotrişor”, 3,0 milioane lei. Practic, strămutarea însemna, în aceste condiţii, distrugerea bisericii. În altă ordine de idei, nota de măsuri din 15 decembrie 1978 reflectă destul de transparent că, amintitul comandament local, trata problema din perspectivă ideologică. Împărţirea măsurilor pe factori responsabili este semnificativă: Comitetului de Cultură şi Educaţie Socialistă al Judeţului Vâlcea îi reveneau – conservarea şi amenajarea castrului roman «Arutela», strămutarea statuii lui Mihai Eminescu şi a crucii de hotărnicie din Ostrov (care, fiind de hotărnicie, nu avea o conataţie religioasă directă), iar strămutarea bisericilor, (Schitul Ostrov şi «Cozia Veche»), reveneau Episcopiei Râmnicului şi Argeşului.
Trebuie să precizăm că statutul de bunuri aparţinând patrimoniului cultural naţional, pentru ambele biserici, monumente istorice, era stabilit prin HCM 661/1955 -1957, prin care se publică lista monumentelor istorice protejate, iar Legea nr. 63 a Patrimoniului cultural naţional fusese adoptată în 1974. Ce urma să facă Episcopia Râmnicului şi Argeşului în condiţiile în care decizia politică şi economică era compactă de sus până jos, şi stabilea ca prioritate maximă independenţa energetică a ţării?!
În 27 noiembrie 1979, după aproape un an, cabinetul secretarului de stat, (semnează secretar de stat, Ion Găleţeanu), din C.C.E.S. emite avizul nr. 111/1979, adresat Institutului de Arte Plastice «Nicolae Grigorescu », din care cităm: «La adresa dv. nr. 5143 din 23 noiembrie a.c. privind Tema de proiectare a lucrărilor de salvare a bisericii Schitului Ostrov-Călimăneşti, a stăreţiei şi incintei schitului şi a ruinelor fostului schit « Sf. Ioan de sub Piatră » – Cozia Veche vă comunicăm avizul nostru favorabil …” De data aceasta se vorbeşte de salvarea bisericii.
Următorul act administrativ, la care vom face referire, este nota cu problemele discutate în şedinţa de comandament din 14 mai 1980 de la Consiliul popular al judeţului Vâlcea, în care este analizat stadiul de realizare a măsurilor stabilite în şedinţa de comandament din 15 decembrie 1978. La punctul 21, “Strămutare biserică Ostrov”, se precizează: “Proiectantul de specialitate, Institutul de arte plastice, atrage atenţia că înainte de operaţia de ridicare, trebuie excutată consolidarea picturilor”. (Să admitem că, strămutare prin ridicare, poate fi o fundătură a textualităţii birocrato-administrative?!) Apoi, se mai menţionează: că Grupul de şantiere Olt defileu refuză executarea lucrării; că Intreprinderea Electrocentrale Râmnicu Vâlcea solicită sprijinul MEE (Ministerul Energiei Electrice) pentru stabilirea sarcinii de execuţie; şi că, se solicită fonduri suplimentare (!) pentru consolidarea picturilor în perioada ridicării bisericii pe noul amplasament. În plus, Intreprinderea Electrocentrale Râmnicu Vâlcea încearcă să scoată din plan reconstituirea stăreţiei Schitului Ostrov motivând că pentru aceast imobil există Decret de expropiere.
Nota observatorie în care se sintetizează rezolvarea problemelor ridicate de lucrările hidrotehnice de pe Olt din prespectiva respectării prevederilor Legii nr. 63/1974, a Patrimoniului cultural naţional şi a protocolului încheiat între C.C.E.S. şi Intreprinderea Electrocentrale Râmnicu Vâlcea, referitor la Insula Ostrov mai precizează, între altele: umplerea întregii suprafeţe a parcului cu pământ vegetal de minimum 2 m înălţime; replantarea lui cu specii rare, declarate monumente ale nature din masivul Cozia; refacerea stăreţiei ca spaţiu locuibil pentru personalul de ghidaj, supraveghere şi întreţinere a monumentului; refacerea fostului cazinou, proprietate a muzeului Judeţean Vâlcea în care să fie organizat Muzeul apelor minerale; refacerea teatrului de vară şi a chioşcului de muzică, (componente materiale ale organizării Festivalului “Cântecele Oltului”, care îşi avea locaţia în Ostrov).
În aceeaşi notă observatorie se face referire şi la reconstituirea castrului «Arutela», strămutarea ruinelor de la «Cozia Veche», strămutarea «fântânii lui Cuza», strămutarea cimitirului eroilor la Bolniţa Coziei, marcarea «Mesei lui Traian» (acoperită de ape), printr-o placă memorială, aşezată la intrarea în tunelul spre Mănăstirea Turnu.
Dar, interesant este faptul că, în 16 mai 1980, prin adresa nr. 5864, Intreprinderea Electrocentrale Râmnicu Vâlcea transmite această notă cu probleme, din 15 mai 1980, tocmai Comitetului de Cultură şi Educaţie Socialistă, (ca şi cum această instituţie n-ar fi fost prezentă în şedinţa de comandament !), scopul adresei, semnată de director, ing. Dumitru Alexe, fiind exprimat în fraza finală. Cităm: “Vă rugăm să luaţi toate măsurile ce se impun pentru realizarea lucrărilor ce vă revin la termenele stabilite de comun acord în şedinţele de comandament, termene corelate cu punerea în funcţiune a CHE Turnu-Călimăneşti“.
După patru luni, printr-o altă adresă, (nr. 11098/12 septembrie 1980), Intreprinderea Electrocentrale Râmnicu Vâlcea, anunţă Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste al Judeţului Vâlcea că: “începând de la 15 septembrie a.c. vor fi atacate lucrările de ridicare a Bisericii Ostrov”. Nu ştim cât este de relevant, dar de data aceasta, probabil printr-un joc second al semnificaţiilor depozitate în ascunzişurile psihismului uman, biserica îşi recâştigă dreptul de a fi scrisă cu literă mare, deşi tonul adresei vădeşte imperativul realizării sarcinilor de plan. Sau poate, într-o interpretare mult mai simplă, cel care a redactat adresa, ing. Ioan Sahinian, a restabilit o ordine firească, recunoscând victoria ctitoriei lui Neagoe Basarab şi a doamnei Despina asupra monştrilor producători de energie şi implicit asupra celor care ar fi putut găsi soluţii pentru a aşeza hidrocentrala de la Călimăneşti, ceva mai jos pe firul Oltului.
Nu ne-am propus aici o cercetare documentară eshaustivă asupra demersurilor administrative şi politice care au prins în malaxorul lor locuri sacre de la poalele muntelui Cozia şi edificii de mare însemnătate pentru istoria românilor, ci am dorit să punctăm, că oricât de banale pot părea nişte hârti strânse într-un dosar, ele ne pot dezvălui multiple faţete ale aceleaşi istorii.
Trebuie să avem în vedere că au existat oameni şi fapte cărora li se cuvine un binemeritat respect, dar nu ne putem opri spaima că am trăit vremuri în care un ştrand, o seră sau o câciumă treceau înaintea unui lăcaş de înaltă plămădire spirituală ortodoxă, pe deasupra ctitorie voievodală, şi că nici nu a fost pentru prima dată în istoria Schitului Ostrov, când nevolnicia umană a impietat casa Domnului, pentru că Ostrovul a fost cândva închisoare de femei, pentru ca mai apoi, lângă Schitul Ostrov, să se considere oportună ridicarea Cazinoului de la Călimăneşti, sau în timpuri mai apropiate, Ostrovul să găzduiască un insalubru «popas haiducesc» etc.
Cei 500 de ani de la atestarea documentară a Sfintei Episcopii a Râmnicului se leagă intim de istoria sfintelor mănăstiri vâlcene care mărturisesc, la rândul lor, o istorie ce depăşeşte o jumătate de mileniu – Cozia, Bistriţa, Ostrov. Păstorirea prin veacuri a acestor meleaguri binecuvântate de Dumnezeu a fost grea, anevoiasă, dar plină de har. Cu binecunoscutul simţ al punctării lucrurilor esenţiale, P.S. Gherasim, episcopul Râmnicului, amintea în treacăt, între altele… despre ridicarea Schitului Ostrov, faptul că, specialiştii se îndoiau de reuşita unei asemenea lucrări. Cu înăscutul talent de constructor, Preasfinţia Sa a susţinut, că această mică şi preţioasă biserică poate să fie legată ca «un felinar» şi ridicată deasupra apelor. Și aşa a fost.
Sursa: sociolog Ligia Elena Rizea/ Schitul Ostrov: câteva repere privind salvarea unor vestigii istorice de pe Valea Oltului, la sfârşitul mileniului II (fotografia - din aceeași sursă)
_____
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu