Veacul de aur al Râmnicului/ Meşteşugul prelucrării hârtiei/ de Nicolae Bănică-Ologu

<<...meşteşugul prelucrării hârtiei, acest cântec de lebădă al istoriei râmnicene. Moara de hârtie de la Râmnic fost una dintre preocupările ştiinţifice a multor istorici reputaţi ai neamului. V.A. Urechia, bazându-se pe predoslovia Antologhionului tipărit în 1643 la Câmpulung, sub îngrijirea lui Udrişte Năsturel, a demonstrat că Matei Basarab a ridicat în Ţara Românească şi o „fabrică" de hârtie²³⁸. Athanasie Mironescu, autorul monumentalei istorii a Eparhiei Râmnicului Noul Severin, folosindu-se de condica veche a episcopiei Râmnicene citează şi dânsul moara de hârtie²³⁹. Dacă existenţa acestei mori a fost demonstrată de documente, o puternică dispută s-a purtat asupra locului unde a fost amplasată. Nicolae Iorga, care la început a contestat existenţa acestei mori²⁴⁰, revine asupra afirmaţiei făcute, restabilind adevărul istoric în faţa probităţii izvoarelor, cu menţiunea „şi totuşi această moară a existat, şi anume prin părţile oltene"²⁴¹. Interpretând porunca domnească a lui Constantin Brâncoveanu, o localizează în apropierea mănăstirii Cozia. Varianta propusă de marele cărturar e combătută rapid de Virgil Drăghiceanu, care susţine că „instalaţia morii de hârtie trebuie să fi fost în satul Ruda de azi, în judeţul Argeş (după împărţirea administrativă antebelică, azi în judeţul Vâlcea - n. B.O.) pe Olt, în faţa haltei Govora"²⁴², acolo unde se afla ctitoria boierilor Rudeni. în dispută au mai interve­nit Toma G. Bulat, care o localizează la „o foarte mică distanţă spre miazăzi de Râm­nicul Vâlcii"²⁴³, Mihai Popescu, care o relocalizează la Călimăneşti, bazându-se pe hrisovul domnesc din 4 aprilie 1646²⁴⁴, şi C.N. Mateescu, care o aduce mai aproape spre Râmnic, la Olteni, gândindu-se probabil şi la ipoteza existenţei aici a primu­lui sediu al episcopiei râmnicene²⁴⁵.

 

Problema luată în discuţie a fost definitiv rezolvată de Aurelian Sacerdoţeanu, care, într-un documentat studiu, face istoricul problemei şi spulberă incerti­tudinile²⁴⁶. Folosind critic izvoarele descoperite anterior (un document din veacul al XVII-lea, citat după condica veche a episcopiei, hrisoavele domneşti din 4 aprilie 1646 şi 5 mai 1694, hotărnicia din 23 septembrie 1842), aduce izvoare noi din veacul al XVIII-lea, privind localizarea morii de hârtie pe moşia boierilor Rudeni, în apropierea bisericii Sf. Gheorghe. În zapisul din 22 septembrie 1708, prin care Simion vinde lui Bratul vătaf un loc de moară, se arată hotarul „den sus de oraş... până unde a fost moara de hârtie"²⁴⁷. Folosind analitic un zapis din au­gust 1761 şi o schiţă topografică a locului vândut de boierii Bujoreni negustorului râmnicean Hagi Dinu, A. Sacerdoţeanu demonstrează fără putere de tăgadă că moara de hârtie poate fi localizată pe apa Râmnicului (în cuprinsul Iazului morilor) în limitele moşiilor rudeneşti.

 Analiza hârtiei prelucrată în această moară a demonstrat că la începuturi manufactura a aparţinut domniei în timpul lui Matei Basarab. În urma analizei, a rezultat că aici s-a prelucrat hârtie filigranată cu mai multe semne heraldice, folo­sită atât la tipărirea cărţilor timpului, cât şi în cancelariile domneşti şi locale. 

Perioada în care funcţionează această manufactură de hârtie este destul de mare, între 4 iunie 1642²⁴⁸ şi până la sfârşitul veacului al XVII-lea²⁴⁹. Merită subliniat faptul că, în timpul domniei lui Matei Basarab, moara de hârtie de la la Râmnic era singura „fabrică“ de acest gen din Ţara Românească, iar una dintre cauzele care l-au determinat pe Antim Ivireanul să fundeze tiparniţă în oraşul de la poalele Capelei a fost şi posibilitatea continuării activităţii de prelucrare a hârtiei Concluzia la care ajunge istoricul privind forţa de muncă folosită la manufactura de hârtie este justă: localnicii. Lipsa documentară a privilegiilor acordate de domnie celor ce au lucrat aici exclude posibilitatea aducerii forţei de muncă străine, aşa cum s-a crezut. Materia primă folosită pentru prelucrarea hârtiei este „cârpa de la moara de hârtie“, pentru care domnia instituise „darea cârpei“²⁵⁰. 

 După moartea înţeleptului voievod oltean, moara a funcţionat sub patronajul boierilor cărturari rudeni până la 1673, când au închinat-o mitropolitului Varlaam, împreună cu biserica lor din Uliţă, care devine de acum încolo metoh al mănăstirii Fedeleşoiu²⁵¹. La sfârşitul primului deceniu al veacului al XVIII-lea, despre moara de hârtie de la Râmnic se vorbeşte la timpul trecut, „unde au fost moara de hârtie", ca o dovadă că la acea dată era demontată"²⁵².>>

_______________

Sursă foto instalație pentru fabricarea hârtiei

²³⁸ F.C.P.C.N.

²³⁹ T. Roşu, op. cit., p. 54.

²⁴⁰ F.C.P.C.N.

²⁴¹ N. Comean, Monografia eparhiei Caransebeșului, Caransebeș 1940, p. 601; V. Molin, Tiparnița de la Râmnic 

²⁴² Radu Creţeanu, Biserici de lemn din raionul Baia de Aramă, în „M.O.“, an. XI (1959) u. 5-6, p. 294.

²⁴³. I. Bârlea, op. cit., p. 203.

²⁴⁴ V. Molin, op. cit.

²⁴⁵ I. Bârlea, Însemnări din bisericile Maramureștului, p. 157-158, 207-208 şi 213.

²⁴⁴ F.C.P.C.N.

²⁴⁷ Nicolae Iorga, Inscripții din bisericile României vol II  p. 72; V. Molin, op. cit.

²⁴⁸ Dim. Balaur, Biserici din Moldova de răsărit, vol. I București 1934n p. 12; P. Constantinescu-Iaşi, Circulația vechilor cărți bisericești în Basarabia, p. 38.

²⁴⁹ N. Cornean, op. cit., p. 172.

²⁵⁰Dim. Balaur, op. cit., p. 12.

²⁵¹ F.C.P.C.N.
²⁵² N. Cornean, op. cit., p. 178; V. Molin, op. cit.