Pagini

3 apr. 2024

Schița partidelor și doctrinelor politice din județul Vâlcea în perioada interbelică (III/ Țărănismul)

(urmare de la această legătură) ŢĂRĂNISMUL. Sociologic vorbind, ţărănimea a reprezentat polul pasiv al societăţii româneşti până în 1918. Nu ajunsese la conştiinţa de sine. Nici cultura, nici bunăstarea economică nu erau o bază suficientă care să-i permită răsfrângerea majoră în viaţa politică. Cu tot numărul său impozant, pătura ţărănească trăia într-o mentalitate patriarhală, cu respect umil faţă de “domn” şi o teamă necontrolată faţă de “autoritate”, chiar cea mai elementară - jandarmul, reminiscenţe ale unui trecut încărcat de umilinţe, încărcat de greutatea sărăciei, şi a desconsideraţiei generale. în ciuda importanţei sale numerice, precum şi a aportului economic şi biologic, ţărănimea forma, în perioada interbelică, o masă neorganică şi inconsistentă social. Toată politica partidelor urmărea captarea ei, privită ca un simplu obiect electoral63. Partidul Ţărănesc, ulterior – Partidul Naţional Ţărănesc, a devenit, în calitate de partid de clasă, principalul centru de polarizare al maselor rurale.

 

PARTIDUL NAŢIONAL ŢĂRĂNESC este cel mai important şi mai puternic partid din Vâlcea până în 1945, dată la care avea circa 10.000 de membri (!). În judeţul Vâlcea, organizaţia Partidului Ţărănesc a luat fiinţă în 1919, primul ei preşedinte fiind maiorul Tătărescu.

Ştefan Tătărescu nu era vâlcean, dar s-a căsătorit cu o vâlceancă din familia Măciuceanu. Deţinea o casă arătoasă pe strada principală (astăzi Calea lui Traian), avea posibilităţi materiale şi autoturism, lucru important în acea vreme, când mijloacele de transport erau rare şi foarte greu de procurat. Alături de el, din grupul de iniţiativă au făcut parte avocaţii Andrei Livezeanu şi I. Cernăzeanu, dr. Roşescu-Drăgăşani şi învăţătorul Ion Diaconescu-Bătăşani, cărora li s-a alăturat avocatul Dem. Teodorescu şi institutorul Iosif Andreescu. Dezamăgit de rezultatul alegerilor din 1922, Tătărescu şi-a dat demisia, a părăsit partidul, şi ulterior a plecat şi din judeţ64. Şefia organizaţiei a fost preluată de Andrei Livezeanu.


Andrei Livezeanu se născuse la 18 februarie 1873 în Olăneşti - Vâlcea. În 1900 termină Facultatea de Drept din Bucureşti şi profesează avocatura la Râmnicu Vâlcea. în 1907, scoate revista “Domnia Ideilor”, în care susţine cauza ţărănească. El i-a apărat pe cei doi inculpaţi în răscoala din 1907 în judeţul Vâlcea, Mihai Popescu din Făureşti şi Ion Stoenescu din Laloşu (ambii eliberaţi după trei, respectiv două luni de arest preventiv). Face parte din Mişcarea Naţională condusă de Nicolae Iorga. în 1909, candidează din partea acestui partid la colegiul al IlI-lea, obţinând cel mai mare procent pe ţară. A fost prodecan al Baroului de avocaţi din Vâlcea, iar din 1918 - decan al acestuia65. A fost în mai multe rânduri deputat şi senator din partea P. N. Ţ Vâlcea în Parlamentul României (între 1926-1927 - deputat, iar între anii 1928-1931 şi 1932-1933, senator)/ în 1927, se retrage de la preşedinţia organizaţiei judeţene, neavând posibilităţile materiale de a mai susţine cheltuielile legate de campaniile electorale (în acea perioadă, partidele politice nu erau subvenţionate, cotizaţiile erau neînsemnate, majoritatea cheltuielilor electorale fiind suportate de preşedintele organizaţiei judeţene). A fost proclamat, însă, preşedint e de onoare. În locul lui, preşedinte activ devine Dinu Simian. Andrei Livezeanu moare la 17 octombrie 1938.


Dinu Simian, avocat, deputat liberal între anii 1922-1926; a fost preşedintele organizaţiei P. N. Ţ. Vâlcea între anii 1927-1938.

Deputat naţional-ţărănist, ales în 1928, 1930, 1931, 1932, 1933 şi 1937. A fost exclus din partid în momentul în care, la sfârşitul lui decembrie 1938, a acceptat să intre în guvernul Goga-Cuza (alături de Armând Călinescu, Virgil Potârcă şi V. Rădulescu - Mehedinţi). A funcţionat ca subsecretar de stat la Interne, în timpul acestui guvern (1937- 1938)66


A fost şi vicepreşedinte al Camerei deputaţilor în timpul guvernului Vaida-Voievod, în 193267. în 1940, a devenit rezidentul regal al ţinutului Olt, cu reşedinţa în Craiova, după ce iniţial fusese numit rezident al ţinutului Nistru, cu reşedinţa la Chişinău. Sediul organizaţiei P. N. Ţ. Vâlcea a fost, pe toată durata preşedinţiei lui, propria casă (unde astăzi este restaurantul Union)68.


Octav Livezeanu, ziarist, este cel care a preluat şefia organizaţiei vâlcene în 1938. Născut la 17 septembrie 1902, era fiul mai mare al lui Andrei Livezeanu. Fost secretar al dr. N. Lupu între 1927-1934, a revenit în cadrul organizaţiei P. N. Ţ. Vâlcea în 1934, devenind vicepreşedintele organizaţiei, primind şi conducerea sectorului Bălceşti69. Tot din 1934, după alegerea lui Mihalache la şefia P. N. Ţ., Octav Livezeanu devine secretar al Tineretului Naţional-Ţărănesc. în 1924, fusese preşedintele Cercului Studenţesc Vâlcean, participând la Congresul General al Federaţiei Cercurilor Studenţeşti din Oltenia70. În 1935, se declarase pentru realizarea unui front popular antifascist, iar în 1937 s-a pronunţat împotriva pactului electoral cu legionarii. În 1940 se mută la Bucureşti, unde practică ziaristica, renunţând astfel la şefia organizaţiei vâlcene. În toamna anului 1944, a intrat în Frontul Plugarilor, după ce se pare că a simpatizat o vreme cu gruparea politică a lui Mihail Ralea, Partidul Socialist-Ţărănesc (acesta a fuzionat cu Frontul Plugarilor în decembrie 1944). A fost tipul jurnalistului oportunist, care se devota rapid ideilor exprimate de conducătorii partidelor din care a făcut parte. Ca jurnalist, a activat mai întâi la ziarul “Dreptatea” al P. N. Ţ., apoi la “Jurnalul”, până la suprimarea acestuia, în 1940. În timpul războiului, a fost membru al echipei de propagandă a guvernului Antonescu, echipă care l-a ajutat pe acesta să organizeze propaganda antisovietică din cadrul armatei.


În primăvara anului 1945, a fost ales editor al organului de presă al Frontului, numit chiar “Frontul Plugarilor”. Reconversia lui politică, stângistă, i-a adus o serie de demnităţi politice, în guvernările Groza dintre anii 1945-1952: ministrul artelor (între 19 august-29 noiembrie 1946), ministrul informaţiilor (29 noiembrie 1946-30 decembrie 1947 şi între 30 decembrie 1947-13 aprilie 1948) şi apoi din nou ministru al artelor şi informaţiilor între 13 aprilie 1948-12 iulie 1950. La alegerile din 1946, a fost în fruntea listei electorale a Blocului Partidelor Democratice de la Râmnicu-Sărat, fiind ales deputat. A fost şi vicepreşedinte al A.R.L.U.S. (1955) şi apoi director la Editura Didactică şi Pedagogică (din 1955) şi vicepreşedinte al Institutului Român pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea (din 1959). A murit în 197571. A fost căsătorit cu Elena Livezeanu, o figură marcantă a începutului comunismului în România. De profesie, Elena Livezeanu era învăţătoare. În timpul războiului s-a alăturat Uniunii Patrioţilor, ajutând la distribuirea ziarului ilegal “România Liberă”. După 23 august 1944, a devenit membră activă a Frontului Plugarilor. A devenit ulterior membru al comitetului executiv al Uniunii Femeilor Democrate din România şi membră a comitetului central al A.R.L.U.S., membru executiv al Federaţiei Profesorilor şi vicepreşedinte al Uniunii Femeilor Vâlcea a Blocului Naţional Democrat, al cărui preşedinte devine79. Domiciliat în Râmnicu Vâlcea, pe strada Emil Avrămescu nr.l, era văduv, cu doi copii.


Alexandru Dumitrescu-Colteşti s-a născut la 13 ianuarie 1901 în comuna Colteşti- Vâlcea. Urmează cursurile liceelor “Al. Lahovari” din Râmnicu Vâlcea şi “Carol I” din Craiova. Absolvă Facultatea de Drept la Bucureşti în anul 1922. Devine magistrat la judecătoria din Sineşti, în 1923, după satisfacerea stagiului militar, dar după doi ani demisionează şi se consacră avocaturii. în 1926 se stabileşte la Râmnicu Vâlcea. în martie 1930 devine primar al oraşului Râmnicu Vâlcea, din partea P.N.Ţ. Vâlcea80. În perioada 1932-1940, a făcut parte din Partidul Radical Ţărănesc condus de Grigore Iunian, fiind chiar şeful acestei organizaţii în judeţul Vâlcea.81 În 1945 a devenit preşedinte al organizaţiei P.N.Ţ.Vâlcea (1945-1946). A fost arestat în mai multe rânduri. Închis la Aiud (1948-1950). În 1959 este condamnat la 25 ani muncă silnică pe motiv că a încercat să reconstituie organizaţia P.N.Ţ. Vâlcea.82 A fost şi un remarcabil om de cultură. A scris poezii, teatru şi a scos şi câteva reviste: “Ideea naţională” (1925), “Cercul” (1931) şi “Vremea nouă” (1932-1937).

Pentru gazetele şi revistele din capitală a publicat numeroase articole pe diferite teme: politice, economice sau juridice83.

Radu Livezeanu (1909-1999) a fost fiul avocatului Andrei Livezeanu. A urmat cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti, practicând avocatura la Râmnicu Vâlcea, între anii 1930-1940. În 1928, împreună cu un grup de studenţi, a înfiinţat organizaţia tineretului ţărănist din judeţul Vâlcea. Foarte activ sub aspect politic, devine şeful sectorului P.N.Ţ. din Lădeşti (compus din 10 comune) şi candidează pentru Parlament la alegerile din 1929 şi 1937. În ianuarie 1941 reconstituie P.N.Ţ. Vâlcea şi ocupă funcţia de preşedinte interimar. La alegerile din noiembrie 1946 ocupă locul 2 pe lista depusă de P.N.Ţ. Vâlcea. Arestat în 1947, este condamnat la 7 ani de închisoare, perioada de detenţie petrecând-o în penitenciarele de la Jilava, Aiud, Canal Dunăre-Marea Neagră, Ocnele Mari şi Oradea. Eliberat în 1955, este din nou arestat, în 1959, împreună cu toată organizaţia P.N.Ţ. Vâlcea şi condamnat la 25 de ani muncă silnică. Este deţinut la penitenciarele Galaţi, Jilava, Craiova, Botoşani; e transferat iar la Jilava, de unde e eliberat în vara anului 1964, în urma graţierii generale (soţia, Lucia Livezeanu, a fost şi ea arestată şi închisă în mai multe rânduri, pentru vina de a fi consoarta unui lider ţărănist marcant). La 3 ianuarie 1990, împreună cu un grup de apropiaţi, a refăcut, în locuinţa sa, organizaţia vâlceană a P. N. Ţ., fiind ales şi preşedinte al acesteia, funcţie pe care o va deţine până în 1993, când, din cauza vârstei înaintate, se retrage. E imediat ales preşedinte de onoare al organizaţiei. În perioada 1992-1996, a fost deputat în Parlamentul României şi decanul de vârstă al Camerei Deputaţilor, în aceeaşi perioadă. A încetat din viaţă la 21 august 1999, fiind înmormântat la cimitirul Sf. Ioan din Râmnicu Vâlcea.84


Până în 1938, când partidele politice au fost nevoite să-şi înceteze activitatea, datorită instaurării monarhici autoritare, cei mai importanţi fruntaşi naţional-ţărănişti vâlceni au fost:

Vică Georgescu, avocat, a aderat la ţărănişti în 1925; deputat de Vâlcea (ales în 1928), prim preşedinte al tribunalului Vâlcea în perioada interbelică85. În 1932 a devenit senator P.N.Ţ. pe lista judeţului Caraş-Severin, fiind exclus din organizaţia vâlceană.

Motivul fusese că în anul 1929 el depusese la biroul Camerei un proiect de lege care susţinea că un fost ministru de justiţie, dacă era avocat, nu mai avea dreptul să practice această profesiune timp de 5 ani, considerându-se că acel ministru, pledând în faţa unor judecători numiţi sau promovaţi de el, ar fi putut fi favorizat dc aceştia (ideea nu e nouă, un proiect asemănător fusese propus înainte de primul război mondial de conservatorul Titu Maiorescu, pe atunci ministrul justiţiei). Proiectul lui Vică Georgescu a fost pe punctul de a atrage demisia lui Grigore Iunian, care l-a înştiinţat pe luliu Maniu, pe atunci prim-ministru, că va demisiona, deoarece, neavând alte venituri, nu putea renunţa la avocatură timp de 5 ani. Maniu i-a cerut lui Georgescu să renunţe la proiect. Refuzând, Georgescu a părăsit organizaţia vâlceană, dar a ajuns în 1930 senator de Caraş86. A fost redactor al publicaţiei “Cercul" (1927-1944), publicaţia oficială a P. N. Ţ. din Vâlcea.87 A murit în 7 septembrie 1933 şi a fost incinerat la Bucureşti.


Iosif Andreescu, s-a născut la 27 octombrie 1885 în comuna Văleni, judeţul Muscel. Urmează gimnaziul şi şcoala normală în Câmpulung Muscel, până în 1908. Devine învăţător la şcoala din comuna Malul cu Flori, judeţul Muscel. În 1911 a scris broşura “De ce nu progresăm", în care cerea exproprierea pământurilor moşiereşti în folosul sătenilor, vot universal, şcoală ţărănească şi cooperaţie.

Pentru această broşură, socotită.subversivă, este pedepsit, fiind mutat la şcoala Grădiştea-Vâlcea. Din 1916 trece la şcoala de aplicaţie a şcolii normale şi a seminarului din Râmnicu Vâlcea. După război, devine institutor la Râmnicu Vâlcea. A scris, de asemenea, broşura “Luptele de azi dintre capitalişti şi muncitori", în 1926, în care a susţinut cu căldură ideea cooperaţiei. Era şi autor de cărţi didactice pentru cursul primar, industrial, şcoli de meserii (alături de profesorii universitari Iosif Gabrea şi I. Simionescu). În 1931 a publicat chiar broşura “Şcoala complimentară". A întemeiat cea dintâi şcoală industrială de ucenici din Oltenia, în 1919, în care a lucrat gratuit timp de doi ani, la această şcoală el funcţionând însă 19 ani88. A fost şi întemeietor al şcolii pentru pregătirea constructorilor de case ţărăneşti, unică în România. Tot el a fost autorul concepţiei şcolii ţărăneşti. Creator, în 1928, alături de Teodor Geantă şi P. Rozeanu, al celei dintâi bănci “învăţătoreşti" din România (pe care a şi condus-o, ca director, până în 1933) şi raportor în congresele învăţătorilor la chestiunile băncii învăţătoreşti, şcoli complementare etc. A fost şi un activ sprijinitor al sporirii fondurilor pentru căminul învăţătorilor vâlceni89. Din 1939, este director al Căminului Cultural Judeţean. A candidat în mai multe rânduri pe listele P.N.Ţ. ale judeţului Vâlcea pentru Senat, fiind ales în 1926. În 1932 a fost ales deputat pe lista naţional-ţărănistă. În 1930 a devenit prefect administrativ (conform reformei administrative din 1929, acesta prelua cea mai mare parte a atribuţiilor prefectului, care rămânea doar reprezentantul guvernului)90. Din 1927 până în 1938, a deţinut funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei P.N.Ţ Vâlcea. A fost de asemenea prefect al judeţului în perioada 1944-1946, după ce în prealabil trecuse la P.N.Ţ.-Anton Alexandrescu.91


Anton Alexandrescu, originar din comuna Laloşu (Vâlcea), este unul dintre membrii fondatori ai organizaţiei tineretului ţărănist din Vâlcea. A făcut parte şi din conducerea centrală a tineretului P. N. Ţ. (alături de inginer Tudor Ionescu, preşedinte şi Nestor Badea, Victor Jinga, N.N. Vasiliu ctc., membri). A fost conducătorul Tineretului Universitar Naţional-Ţăranesc.A studiat la Academia comercială şi la absolvire a obţinut un post modest la Banca Naţională. În 1945 a provocat o sciziune în cadrul P.N.Ţ., creînd P.N.Ţ.-Anton Alexandrescu, un mic grup politic. Anton Alexandrescu a intrat în guvernul Groza ca ministru al Cooperaţiei (1945-1947). Avea atunci 42 de ani. Defecţiunea lui nu a afectat mult Partidul Naţional Ţărănesc, nefiind urmat decât de câţiva membri din provincie, care au primit funcţii de prefect. În noiembrie 1946, a fost primul pe lista Blocului Partidelor Democratice la Vâlcea, fiind ales deputat. A fost înlocuit la minister de Romulus Zăroni, după alegeri, pe 29 noiembrie 194692. Comuniştii s-au folosit de el şi când s-au instalat bine la putere s-au dispensat de serviciile lui. Se consideră că a părăsit P.N.Ţ. din raţiuni oportuniste şi deşi avea cu siguranţă vederi stângiste se pare că tot din oportunism a consimţit să facă jocul comuniştilor în distrugerea P.N.Ţ. A fost considerat o personalitate politică minoră, complet aservită regimului Groza. În 1950 a devenit rector al Academici de Studii Economice.

Nicu Angelescu, născut la 15 iunie 1894 la Râmnicu Vâlcea era profesor de română şi avocat. La Râmnicu Vâlcea a fost profesor la Seminarul Sf. Nicolae (1924-1927), apoi la Liceul Alexandru Lahovari (1927-1954). Din 1924 a fost avocat la Baroul din Râmnicu Vâlcea. în 1926 devine membru P.N.Ţ., ba chiar secretarul organizaţiei judeţene. A candidat la alegerile din 1926 la Cameră dar nu a fost ales. În 1927, după preluarea şefiei organizaţiei dc către Dinu Simian trece la liberali, dar în 1930, scârbit dc politicianism, iese definitiv din politică, după o scurtă trecere pe la P.N.L.- Gh. Brătianu93


Ion Cernăzeanu, avocat, a fost secretarul general al organizaţiei P.N.Ţ. Vâlcea după 192694.

Gheorghe Roşescu, doctor la Drăgăşani. A fost vicepreşedintele organizaţiei ţărăniste vâlcene din 1927. Este ales deputat în 192895. A fost preşedintele Cooperativei Viticole Drăgăşani, cooperativa, înfiinţată în 1931, având drept scop valorificarea vinului din această regiune96.

Grigore Graur, ales deputat de Vâlcea în 1928, nu era vâlcean, fiind impus pe lista organizaţiei Vâlcea, de către Centru.97

Dem. Teodorescu, avocat, a fost pentru o scurtă vreme prefectul judeţului în 1929, murind însă la scurt timp după încredinţarea mandatului.98

Constantin Tetoianu, avocat, prefect al judeţului între anii 1928-1929.99 În 1939 a intrat în Parlament ca deputat din partea Frontului Renaşterii Naţionale. A fost automat exclus din organizaţia naţional-ţărănistă vâlceană.100

Dem. Berbescu, avocat, fost primar al Râmnicului între anii 1928-1929 şi 1932- 1933.101

Dumitru Ogrezeanu, şeful sectorului Horezu din 1934. A devenit deputat în urma alegerilor din 1937.102

Constantin Ştefănescu-Amza, ministrul apărării naţionale între 1931-1932, a devenit senator de Vâlcea în 1932. în 1939 a fost ales de regele Carol al II-lea senator în cadrul Frontului Renaşterii Naţionale.

Oficiosul organizaţiei locale a fost “Cercul” (1927-1944), redactor fiind Vică Georgescu şi administrator Iosif Andreescu, ca din 1931 să devină redactor Al. Dumitrescu-Colteşti, iar administrator Constantin Sorescu. De la 1 mai 1930 publicaţia este condusă de un comitet compus din preotul Ion Marina, Dumitru Guşetoiu, Ştefan Şerbănescu şi Ion Iordache. Ca publicaţie a tineretului ţărănist întâlnim doar periodicul “Graiul nostru” ce a apărut în 1929.103


PARTIDUL ŢĂRĂNESC - DR. N. LUPU. Sciziunile care au lovit P.N.Ţ. au avut ecouri şi la Vâlcea. Partidul Ţărănesc dr. N. Lupu s-a format în 1927, prin retragerea din P. N. Ţ a unui important grup, susţinători ai fostului partid, rămaşi nemulţumiţi după fuziunea cu P.N.R. Era un partid de stânga care preconiza măsuri radicale şi idei democratice. Organizaţii ale acestui partid au fost şi în Vâlcea. Şeful organizaţiei vâlcene era Adam Ionescu din Horezu şi printre membrii marcanţi, preotul Dăbuleanu.


Adam Ionescu, avocat, născut la 15 februarie 1887 la Vaideeni, judeţul Vâlcea. A fost licenţiat “magna cum laude” al Facultăţii de Drept de la Bucureşti. Doctor în Drept al Universităţii din Paris. A contribuit la elaborarea codului penal unificat. A trecut prin mai multe partide politice. A fost averescan şi chiar deputat al acestui partid, între anii 1920- 1921, a trecut apoi la naţional-ţărănişti, la partidul dr. Lupu (ales deputat de Vâlcea pe listele acestui partid în 1932 şi 1933) ca, după reunificarea din 1934, să devină, datorită sprijinului acordat lui Vaida-Voievod în lupta acestuia cu Maniu pentru şefia P.N.Ţ., şeful organizaţiei Frontul Românesc. Deputat de Vâlcea şi între anii 1932-1938.104

Domiciliul stabil era la Bucureşti, Bulevardul Maria nr. 41.105

Organul de presă “Aurora Vâlcii” apărut în 1933.106 în 1934 dr. Lupu a revenit în partid iar partizanii lui s-au încadrat imediat în partidul din care plecaseră, fără un motiv temeinic. Grupul foştilor “lupişti” care au refuzat fuziunea cu naţional-ţărăniştii s-a constituit alegând un comitet format din: Ştefanescu Goiceanu, deputaţii Modreanu, Adam Ionescu, Al. Rotta, dr. Isăcescu şi Gimbăşeanu.

Grupul va citi o declaraţie în Cameră şi va scoate ziarul săptămânal “Vremea Nouă”.107 În 1935, Adam Ionescu trece la Frontul Românesc, partidul lui Alexandru Vaida-Voevod.

PARTIDUL RADICAL ŢĂRĂNESC. în anul 1932, după alegeri, a părăsit P.N.Ţ Grigore Iunian, fost ministru de justiţie şi importantă personalitate politică. Motivarea demisiei a fost punctul său de vedere divergent de al partidului, privind modalitatea conversiunii datoriilor agricole. Iunian a înfiinţat Partidul Radical Ţărănesc. Nici Iunian nu a fost urmat decât de foarte puţini membri ai partidului. Din Vâlcea i s-a alăturat avocatul Al. Dumitrescu-Colteşti (devenit preşedinte al organizaţiei vâlcene) care în 1937 a fost ales deputat din partea acestui partid. După moartea lui Iunian, petrecută în 1940, iunianiştii au revenit la P. N. Ţ.108 Iunianiştii au scos la Vâlcea gazeta “Vremea nouă” pe când maniştii gazeta “Ţărănismul vâlcean”.109


PARTIDUL AGRAR. (între anii 1932-1936 a purta numele de Uniunea Agrară). Era partidul lui Constantin Argetoianu, care după eşecul guvernării Iorga-Argetoianu (1931- 1932) a întemeiat acest partid pentru a se menţine în viaţa politică. Partidul a avut organizaţii în majoritatea judeţelor ţării, printre care şi la Vâlcea. Partidul avea ca ţel integrarea industriei în cadrul intereselor agrare şi era reprezentat de proprietarii de pământ dar şi de intelectuali cu profesii libere, foşti membri ai celorlalte partide şi grupări politice. Preşedintele organizaţiei vâlcene era Petre Al. Măinescu.110

Petre Al. Măinescu, născut la 16 februarie 1890 la Craiova, era fiul colonelului Măinescu Alexandru. Studii: licenţiat în litere şi drept la Paris, doctor în drept, doctor în ştiinţe politice şi economice. Membru al delegaţiei permanente a partidului. Deputat în anii 1920-1921 şi senator între 1931-1932. Se înrudea prin bunicul său, Petre Măinescu, cu Constantin Argetoianu111 - acesta se căsătorise cu Sofia Argetoianu din familia politicianului amintit. Era mare proprietar, moşiile sale fiind în judeţele Vâlcea, Argeş şi Dolj. Petre Al. Măinescu se căsătorise cu Maria G.I.Olănescu în anul 1928112.

În funcţiile de conducere, până la reorganizarea organizaţiei judeţene a partidului din 1937, mai erau 113:

Alexandru Săltea, maior, avocat, fost senator, mare proprietar din Bujoreni-Vâlcea. A fost vicepreşedintele organizaţiei judeţene a partidului până în 1937.

C.G. Dimitriu-Bubi, mare proprietar, fost primar, fost consilier judeţean, originar din Suteşti-Vâlcea. A fost şi el vicepreşedinte al organizaţiei judeţene, până în 1937.

Luca D. Ştefănescu, a fost până în 1937 secretarul organizaţiei; mare proprietar, fost director de bancă din Drăgăşani.

Membrii Consiliului Judeţean, până în 1937, au fost:

V.I. Urseanu (Bibi), mare proprietar, fost primar şi consilier judeţean, din Guşoieni, Vâlcea.

G.A. Ionescu (Gelu), mare proprietar, viticultor, fost consilier judeţean din Drăgăşani.

I. Bădărcea,învăţător, proprietar din comuna Ştefaneşti.

Achim N. Gîlea, proprietar, comerciant din Zăvideni.

I. Simionescu, proprietar din Roşiile.

A. Crăpătureanu, învăţător pensionar, mare proprietar din satul Crăpături, Vâlcea.

Dumitru Prădatu, mare comerciant din Râmnicu Vâlcea.

I. Pascanu, proprietar din satul Sineşti, Vâlcea.

În vederea alegerilor din 1937 partidul s-a reorganizat temeinic, în funcţiile de conducere apărând acum oameni noi precum:

Ion Paraschivescu, a devenit vicepreşedintele organizaţiei. Era preşedintele prunarilor din Vâlcea.

Ion Gh. Ianculescu, a devenit secretarul general al organizaţiei; era directorul Băncii Comerciale din Râmnic, fost consilier judeţean.

Membrii Comitetului Executiv au devenit:

Octav Rotărescu, avocat, proprietar.

Gheorghe I. Prahoveanu, mare proprietar din Râmnicu Vâlcea.

Nicolae Chiripuş, proprietar din Inăteşti.

Constantin Georgescu, proprietar din Râmnicu Vâlcea.

Mitică Georgescu, proprietar din Fişcălia.

Nicolae Jianu, proprietar din Foleştii de Sus.

Alexandru Stanca, preşedintele prunarilor, organizaţia Bujoreni.


În 1936 existau 136 de organizaţii ale Partidului Agrar în cele 9 plăşi ale judeţului Vâlcea, grupate în 19 sectoare. În judeţ circula oficiosul partidului, ziarul “Pământul nostru”, ziarul având în Vâlcea circa 50 de abonamente, însă pentru editarea lui organizaţia trebuia să contribuie lunar cu suma de 1.000 de lei. în 1938, când partidele politice vor fi interzise, Argetoianu a dat indicaţia organizaţiilor judeţene să se organizeze în “asociaţiuni agricole” sau sindicate agricole, pentru apărarea şi promovarea, în continuare, a intereselor profesionale ţărăneşti.

PARTIDUL NAŢIONAL AGRAR. Se constituise în 10 aprilie 1932, ca urmare a desprinderii din Partidul Poporului a unui numeros grup în frunte cu Octavian Goga, devenit preşedinte al noii formaţiuni politice. Partidul şi-a dovedit vitalitatea în alegerile din 1932 când a obţinut 8 mandate în Parlament. Acest partid ţărănesc a avut şi la Vâlcea o publicaţie, “Agrarul vâlcean”(1932) apărută sub conducerea lui D. Zeana.

Dumitru Zeana a fost preşedintele organizaţiei vâlcene a noii grupări politice până la fuziunea P. N. A. cu L. A. N. C. din 1935.114

Ion Jugureanu, colonel, a fost secretarul general al organizaţiei vâlcene.

Tiberiu Anastasiu, şeful sectorului Drăgăşani, era cel mai vechi membru al organizaţiei din judeţ.115

PARTIDUL ŢĂRĂNESC AL ARMONIEI SOCIALE, este creaţia profesorului de matematică de la Liceul Alexandru Lahovari, dintre anii 1921-1929, Nicolae Enache de la Olt. De fapt, acest partid fusese înfiinţat la 7 iulie 1916, cu următorul program: împroprietărirea ţăranilor prin exproprierea moşiilor boiereşti, acordarea votului universal, justificarea existenţei fiecărui individ şi controlul provenienţei averilor. La 20 octombrie 1919, se uneşte cu gruparea “Partidul poporului”, înfiinţată şi condusă de Alexandru M. Popescu, un vizionar din comuna Balta Mehedinţi, doctor în medicină la Paris, pe care îl cunoaşte din perioada studenţiei. Enache şi Popescu, cu forţe unite, scot ziarele “Soarele”, (motiv pentru care partidul lui Enache este cunoscut ca partidul “Soarelui”) organ central de propagandă şi “Puterea poporului”, organ local pentru Oltenia. La 28 februarie 1920, fuzionează cu “Partidul naţional radical al ţăranilor şi muncitorilor din Transilvania”, care fusese înfiinţat de către luptătorul democrat dr. Amos Frîncu. Noua grupare politică ia numele de “Partidul Ţărănesc şi Muncitoresc al Armoniei Sociale din România”. Probabil în 1927 îşi reia denumirea iniţială, ca şi libertatea de mişcare, căci îl întâlnim înscris sub denumirea sus menţionată în competiţia electorală, cu semnul electoral un unghi drept. Partidul, care avea ca secretar pe avocatul Ion Mărăcineanu, plătea taxe, difuza manifeste şi participa la alegeri. În 1928 a fuzionat cu Liga Apărării Naţionale Creştine participând şi la alegerile din acel an.116

Nicolae Enache de la Olt (1875-1938) se născuse la 17 august 1875 în comuna Dozeşti (astăzi Fârtăţeşti, judeţul Vâlcea, într-o familie de ţărani săraci. A urmat cursurile Colegiului Carol I din Craiova, întreţinându-se singur, prin meditaţii. În 1899, după terminarea liceului şi satisfacerea stagiului militar, pleacă la Paris.

Studiază timp de nouă ani matematici le şi astronomia la Sorbona, susţinând chiar un strălucit doctorat, în 1908. Profesorii de aici i-au dat şi adaosul “de la Olt”, când, uimiţi de isteţimea tânărului român, i-au cerut să arate pe hartă locul unde s-a născut. Atunci studentul le-a arătat unde este trasat pe hartă râul Olt, spunându-le că s-a născut “cam pe lângă Olt”.

Consiliul profesoral, ca semn de distincţie, l-a numit: Nicolae Enache de la Olt. Enache de la Olt a fost unul dintre cei dintâi români care au făcut studii ştiinţifice asupra fluidelor, fiind un precursor al acestei ramuri a ştiinţei117.

Alţi membri ai acestui partid au fost: Ştefan Drăghicescu, Iosif I. Constantinescu- Măciuceanu, Nicolae ŞtefănescuMihail I Predoescu, Ionel Anania-Moraru, L. G. Diaconescu, etc.


(partea a treia) Continuarea - la această legătură


Sursa: prof. dr. Sorin Oane/ Studii vâlcene/ Serie nouă I (VIII) 2003

Resursa pe vechiul site istorielocala.ro (încărcare se face mai greu)

___________________

63 Faust Brădescu, Viziunea integrală a revoluţiei legionare, Ed. Majadahonda, Bucureşti 1997, p. 148.

64 Radu Livezeanu, op. cit., p.12.

65 Serghie Iandola, Memoriile fostului şef al Siguranţei vâlcene, în „Curierul de Vâlcea”, nr. 854 din 9 iunie 1993, p. 2.

66 Radu Livezeanu, op. cit., p. 45.

67 „Îndrumarea Vâlcii”, 1 septembrie 1932, p. 1.

68 Corneliu Tamaş, op. cit. p. 203.

69 Radu Livezeanu, op. cit., p. 32.

70 Rodica Tanţău, Din activitatea studenţilor vâlceni pentru progres şi dreptate socială, în „Studii vâlcene”, VI/1983, p. 74.

71 Gheorghe Crişan, Piramida puterii. Oameni politici şi de stat din România (23 august 1944-22 decembrie 1989), Ed. Pro Historia, Bucureşti, 2001, p. 164.

79 Serghie Iandola, op. cit., în „Curierul dc Vâlceanr. 967 din 13-14 noiembrie 1993, p. 3.

80 D.J.V.A.N. Fond personal I.M.Alexandrescu, dos. 19, vol.I np.

81 Corneliu Tâmaş. op. cit. p. 203.

82 Radu Livezeanu, op. cit., p. 78 şi 112.

83 D.J.V.A.N. Fond personal I.M.Alexandresciu dos. 19, vol.I, np.

84 Idem. op. c it. p. 160-163.

85 „Credinţa Noastră”, 7 ianuarie 1944, p. 4.

86 Radu Livezeanu, op. cit., p. 29-30.

87 Corneliu Tamaş, op. cit. p. 203.

88 D.J.V.A.N. Fond personal I.M.Alexandrescu, dos. 19, vol.I, np.

89 „Tribuna Vâlcii”, martie 1937, p. 3.

90 Radu Livezeanu, op. cil., p. 29-30.

91 Idem, p. 75.

92 Ibidem, p. 74-75 (în Gh. Buzatu, op. cit., p. 343 Anton Alexandrescu apare ea fiind născut la Botoşani, în Moldova!).

93 Nicu Angelcscu, Memoriile unui om obscur, caietul VII, f 53 verso, Muzeul Judeţean de Istorie, Rm. Vâlcea.

94 Radu Livezeanu, op. cit., p. 15.

95 Ibidem, p. 22.

96 D.J.V.A.N. Fond personal Croce M. Petre, dos. 1/1948-1950, f. 79.

97 Radu Livezeanu, op. cit., p. 22.

98 Ibidem, p. 24.

99 Ibidem, p. 23.

100 Ibidemp. 51.

101 Ibidemp. 23.

102 Radu Livezeanu, op. cit., p. 42-43.

103 Corneliu Tamaş, op. cit., p. 203.

104 Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., p. 242, vezi şi D.J.V.A.N. Fond prefectura judeţului Vâlcea, dos. 22/1922, f. 153 şi 334.

105 D.J.V.A.N. Fond Tribunalul Vâlcea, secţia I, dos. 7/1928, f. 1 (Adam Ionescu este în proces cu obştea moştenilor mălăeni, pe care în final îl câştigă).

106 Corneliu Tamaş, op. cit., p. 204.

107 „Observatorul”, din 1 octombrie 1934, p. 4.

108 Radu Livezeanu op. cit.,p. 34.

109 „Naţionalul Vâlcei”, nr. 60/decembrie 1932, p. 8.

110 Ibidem, nr. 55 din iulie 1932, p. 2 şi Corneliu Tamaş, op. cit., p. 204.

111 vezi: D.J.V.A.N. Fond personal Petre Al. Măinescu, np.

112 Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., p. 300.

113 D.J.V.A.N., Fond personal Petre Al. Măinescu, np.

114„ Steaua”, nr. 1/15 iunie 1931, p. 2, vezi şi Corneliu Tamaş, op. cit., p. 204.

115 „Îndrumarea Vâlcii”, nr. 43-44/25 ianuarie 1935, p. 3.

116 „Ecoul Ligii”, nr. 1/1 decembrie 1928, p. 1.

117 Petre I. Crăciunescu, Un învăţat progresist vâlcean: Nicolae Enache de la Olt, în „Studii vâlcene”, V/ 1982, p. 187-190.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu