Hurezi/ mănăstirea vâlceană din patrimoniul UNESCO descrisă în rev. ,,Albina” de la începutul veacului trecut

- momentul cel mai însemnat a fost în 1702, când Patriarhia din Constantinopol a înălţat ctitoria brâncovenească la rangul de Stavropighie

<<Mânăstirea Hurezului din judeţul Vâlcii, deşi nu este între cele mai vechi monumente de acelaşi fel din ţară, dar prin mărimea, prin bogăţia odoarelor, prin valoarea artistică a clădirilor, ocupă un loc de frunte între monumentele noastre istorice şi merită a fi cunoscută de cei ce se interesează de trecutul ţării.

De aceea Buletinul Comisiunii monumentelor istorice a consacrat cea mai mare parte din al doilea număr al său acestei mănăstiri, publicând clişee numeroase şi bine executate, şi un studiu amănunţit scris de d-1 Al. Lăpădatu. După această publicaţiune înfăţişăm cititorilor noştri o parte din clişeuri, însoţindu-le de lămuriri istorice.

Numele mănăstirii (pe care-l pronunţă unii greşit Horez sau Orez) este dat după numele satului Hurez sau Hurezi (dela vorba hurez, huhurez.

Domnitorul Constantin Brâncoveanu, care a ocupat scaunul Ţării-Româneşti dela 1688 până la anul 1714, erà proprietarul unui sat din Vâlcea numit Hurezi, de care se ţineà un mic schit, zidit din vremuri mai vechi.

Aci hotărî Brâncoveanu să facă o mănăstire falnică «ca să se proslăvească prea slăvitul nume al lui Dumnezeu». O începu în 1691 şi o găti în 1694; iar patriarhul Iacob din Constantinopol îi dărui moaştele mucenicului Procopie. Lucrările chiliilor şi altor clădiri secundare au urmat până în 1697.

Pe păreţii bisericii sunt zugrăvite chipurile boerilor din neamul întemeetorului cum şi al acelora cari au ocupat tronul ţării, ca Laiot Basarab, Neagoe Basarab, Mateiu Basarab, Şerban Cantacuzino, Radu Şerban, ş. a.

*

* *

Această mănăstire căpătă curând o însemnătate deosebită. Vechiul schit de lângă Hurezi fu închinat ei. Ruinele acestui schit se văd şi azi. O biserică nouă se clădi de către Doamna soţia lui Constantin Brâncoveanu (biserica Bolniţei). I se închină anume un schit zidit în pădurea de deasupra mănăstirii de către Arhimandritul Ioan cum şi un altul zidit de către Ştefan, fiul lui Brâncoveanu. La acestea se adaoseră trei metoaşe: mănăstirea Polovraci din Gorj, Biserica Sf. Nicolae din Târgovişte şi biserica din Rămeşti.

Ca proprietăţi, Brâncoveanu îi dărui: satul Hurezi, o parte din moşia Rămeşti, o parte din Şirineasa, o parte din Sălcuţa, o parte din Runcu, o parte din Slăviteşti, o parte din Otceşti, satul Baia-de-Fier, o parte din Gioroc, din Bratovoeşti, din Puţari, din Beiciugatul, din Cojeşti precum şi toate moşiile cari alcătueau zestrea mănăstirii Polovraci. Afară de acestea, două vii şi diferite privilegii: ocne de sare, munţi cu păduri, ş. a.

Momentul cel mai însemnat din viaţa acestei mănăstiri a fost în 1702 când Patriarhia din Constantinopol a înălţat-o la rangul de Stavropighie, adică a făcut-o cu desăvârşire liberă: nici episcopul nici mitropolitul n’aveau nici-o putere asupră-i, nici boierii, nici chiar domnul (dacă n ’ar fi bine înţeles din neamul ctitorilor), ba nici patriarhia nu aveà voie să-i controleze veniturile.

Mănăstirea aşà cum se găseşte astăzi, este păstrată aproape în întregime după cum a fost în vremurile vechi. Ea este un frumos model care arată architectura hanurilor şi curţilor boiereşti de prin secolul XVII şi seamănă în dispoziţiile generale cu întocmirea multor mănăstiri din ţară. In miijloc biserica ; înprejur un rând sau două de clădiri. Acî pe lângă biserica principală, e şi alta secundară (Bolniţa, despre care am vorbit). Mai este un paraclis aşezat în catul de sus al zidirilor înconjurătoare.

Mănăstirea Hurezul a adăpostit călugări până la 1862, când a devenit mănăstire de maici, cum e şi azi.>>

Sursa: <<MĂNĂSTIREA HUREZULUI>>/ revista Albina nr. 43-44/ 27.07.1908.

Imaginile, inclusiv cele constituite în colaje, sunt din aceeași sursă - vizualizare una câte una și cu descrieri.