Ce instituții publice au fost afectate de ocupația germană la Râmnicu-Vâlcea și cum a vrut ocupantul să domine populația orașului vom afla din rândurile de mai jos:
ADMINISTRAȚIA - A fost supusă unui proces intens de germanizare, astfel: ... Cum primarul liberal al orașului, Alexandru Boicescu, își abandonase postul cu puțin timp înainte de intrarea inamicului în oraș (căci era limpede pentru oricine că germanii vor pune un conațional de-al lor pe acest post), Franz Eitel a fost numit de ocupant ca primar al orașului (din martie 1917 semnează actele și ca prefect!). Eitel era proprietarul unui atelier mecanic pentru fabricarea de maşini agricole şi tâmplărie (11).
La foarte scurt timp după intrarea germanilor în oraș au fost înfiinţate biletele de identitate, „Ausweis-urile”, pe care toţi cetăţenii erau obligaţi să le poate permanent la ei. S-a înfiinţat o şcoală pentru adulţi în care se învăța... limba germană, cei din administrația orașului având obligația de a participa la aceste cursuri. Germanii au dat ordonanţe de declarare a tuturor bunurilor. Totul trebuia declarat: cantităţile de zahăr pe care le deţinea fiecare, băuturile, păsările şi animalele, blănurile, obiectele din cauciuc, lemnele de foc. Până şi sticlele goale trebuiau declarate.
...Germanii au introdus cartele de alimente și combustibil. Potrivit ordinului dat de Comandatura de Etapă Mobilă 270, raţia zilnică de pâine a fost stabilită la 500 de grame pe cap de locuitor și la 200 grame de carne pe săptămână de persoană.
...Germanii au introdus taxe și impozite noi. În 1917, autorităţile oraşului au strâns 25.000 de lei în urma colectării taxelor şi impozitelor, cu 50 % mai puţin faţă de anii trecuţi. Nemţii au introdus atunci noi taxe, care mai de care mai surprinzătoare, ca de exemplu taxa pentru „ţinerea de câini” (36 de lei pe an) - câinii găsiți liberi pe străzi erau omorâți, iar stăpânii amendaţi cu 1.000 de mărci (1 leu = 45 de mărci) - sau taxa pe pâine. Consiliul Comunal a hotărât să introducă această taxă pe pâine pentru a putea susţine cantina orașului, unde mânca populaţia foarte săracă a Râmnicului. Primăria a stabilit o taxă de 2 bani pe pâine, în condiţiile în care o pâine costa 30 de bani. Pâinea avea un preţ ridicat, cântărea mult mai puţin decât era normal să fie şi era de proastă calitate (fiind făcută din făină neagră, tărâţe şi mălai necernut). În urma verificărilor, Consiliul Local a dat o hotărâre ca pâinea să se facă doar din făină curată (deci să nu se mai amestece cu mălai) și să aibă greutatea de 880 grame.
...De fapt, germanii au dat ordonanțe pentru orice: pentru interzicerea fabricării săpunului, a bomboanelor şi cozonacilor, împotriva tăierii păsărilor şi animalelor (care trebuiau predate), pentru consumul de electricitate (1 kw/ săptămână pentru fiecare membru al familiei), pentru ora de închidere a magazinelor, pentru circulaţia pe străzi, precum şi pentru programul poştei şi al trenurilor. Au fost însă și câteva măsuri „pozitive” luate de către germani: s-a redeschis patinoarul din parcul Zăvoi și s-a redeschis cinematograful. De asemenea, după ce nemţii s-au plâns de mizerie, autorităţile de atunci au dispus măsuri pentru salubrizarea oraşului (12).
ÎNVĂȚĂMÂNTUL. Instituția de învățămînt cea mai afectată a fost Gimnaziul „Alexandru Lahovari”, de fapt, singurul gimnaziu din județ. De fapt, gimnaziul nu a funcționat de la 1 noiembrie 1916 până la 13 martie 1917. Apoi, o parte din școală a fost transformată în spital, o altă parte în grajduri. Pentru a scăpa de distrugere, arhiva școlii fusese dată spre păstrare ofițerului Radu Bulfinschi, fost profesor de germană al gimnaziului (între 1907-1909), dar care se transferase la Liceul „Brătianu” din Pitești, arhiva fiind înapoiată intactă în anul 1919. Totul este însă devastat de către ocupant. Cabinetele de fizică și chimie, ca și sala de gimnastică și cea de desen. O parte din dezastru a fost provocat însă de țiganii de la periferia orașului, care au furat substanțele chimice, animale împăiate și cărțile și au distrus mobilierul și biblioteca școlii, cot la cot cu ocupantul german (13).
Când au fost reluate cursurile, în 1917, comandamentul german a dat ordin ca în școală să se introducă obigatoriu studiul limbii germane. De altfel, la 1 aprilie 1917, directorul gimnaziului este numit Eftimie Mărculescu, profesorul de limbă germană! (va deține acestă funcție până la 31 martie 1918) (14). Timp de doi ani toate documentele școlii vor fi traduse în limba germană (ca și documentele primăriei și prefecturii, de altfel). În octombrie 1918, comandatura germană a rechiziționat tot localul pentru a-l transforma în spital, iar cursurile au fost suspendate. În timpul retragerii armatelor germane, localul este din nou jefuit, având pierderi în valoare de 35.000 lei în mobilier și 18.250 lei distrugeri ale diferitelor imobile, conform declarației noului directorului de atunci, profesorul de limba română (!) Costache Mateescu. Acesta fusese însă numit director încă din 10 mai 1918, deci când încă ocupantul mai era în oraș. Numirea fusese făcută de către secretarul general al Ministerului Instrucțiunii și Cultelor, marele profesor și istoric, Constantin Giurescu (15).
BISERICA. Germanii au intervenit și în conducerea Episcopiei Râmnicului. Astfel, la 19 mai 1917, autoritătile militare germane l-au surghiunit pe episcopul Sofronie Vulpescu (1913-1917) la Mănăstirea Cheia (județul Prahova). Din toamna anului 1917 și până la 3 iulie 1918, Meletie Dobrescu „Gălățeanul” a slujit ca locțiitor de episcop. Dar, la 3 iulie 1918, Antim Petrescu a fost numit episcop de Râmnic, unde a slujit oficial până la 6 noiembrie 1918, când conducerea de stat de atunci a anulat toate lucrările efectuate de Parlamentul de la Iași, deci și alegerea sa de episcop. Cu toate astea Antim Petrescu s-a îngrijit în continuare de nevoile episcopiei, până la 6 septembrie 1919, când, la numai 44 de ani, a trecut la cele veșnice (16).
VIAȚA POLITICĂ. În 1917, germanii au obligat pe politicienii vâlceni să participe la „Congresul” lui Beldiman, de la București. Despre ce era vorba? Iată. O serie de politicieni români din teritoriul ocupat, ca de exemplu P.P. Carp, Costache Lupu, Dumitru Nenițescu sau Virgil Arion, erau foarte hotărâți pentru îndepărtarea regelui Ferdinand (17). Cel mai înverșunat era însă Alexandru Beldiman. Acesta fusese consulul României la Berlin, între 1896-1916, și era un germanofil declarat. Abia revenit la București, în 1917, Beldiman a și organizat o serie de conferințe, în care denunța dinastia și guvernarea Brătianu, menținerea dinastiei însemnând pentru Beldiman „întoarcerea la putregaiul brătienist”.18 Cea mai celebră conferință a lui Beldiman a fost cea de la Fundația „Carol I”, din decembrie 1917. Ștefan Filipescu a participat și el la acea conferință și nu a avut vreo reacție de opoziție la cele afirmate acolo.
Războiul i-a îmbogăţit pe speculanţi
Măsurile dispuse de nemţi privind raţionalizarea hranei i-a îmbogăţit însă pe speculanţi. Aceştia achiziţionau fructe, carne, ouă sau lapte de la ţăranii din satele învecinate Râmnicului şi le vindeau râmnicenilor la suprapreţ. Două exemple. În septembrie 1917, agentul comunal Budişteanu informa municipalitatea că o femeie din Brezoi a intrat în oraş pentru a vinde 400 de ouă, doi porci, două damigene de ţuică, 20 de pui de găină, cinci gâşte, patru raţe şi unt topit. Vânzătoarea nu a fost acuzată de speculă căci „s-a înţeles” cu polițistul care a anchetat-o. În schimb, un bărbat care vindea la suprapreţ caşcaval achiziţionat de la o fabrică din Băile Govora, nu a avut acelaşi noroc. Acesta a ajuns să dea socoteală la Poliţie după ce a fost reclamat pentru comerţ ilegal. Alţi speculanţi şi-au văzut nestingheriţi de treabă, chiar sub ochii vigilenţi ai militarilor nemţi (19).
Alegerile din mai 1918 (sub ocupația Puterilor Centrale!) În luna mai 1918 România a încheiat pacea umilitoare de la București cu Puterile Centrale, iar la sfârșitul lunii mai au avut loc alegeri pentru un parlament care trebuia să aprobe pacea. P.N.L. și Partidul Conservator-Democrat nu au participat la aceste alegeri.
Mulți liberali vâlceni au trecut la partidul lui Marghiloman și era dispuși să aprobe acest tratat. Printre ei și mult invocatul aici Ștefan Filipescu. Acesta nu a fost ales, deși a participat la alegeri. Toate mandatele au fost câștigate atunci de către conservatorii lui Alexandru Marghiloman. Astfel, la:
> Colegiul I Senat, au câștigat Florian Stanciovici și Alexandru Măciucianu. Florian Stanciovici era avocat, familia sa fiind de origine boierească - după război îl va urma pe Marghiloman în Partidul Conservator Progresist și va candida pentru acest partid, fără succes, la alegerile din 1919 și 1922 (pentru Adunarea Deputaților) și 1920 (la Senat). A murit în 193620 . Alexandru Măciuceanu (n. 1848) era administratorul financiar al județului și posesorul unei averi importante. În acel moment era căsătorit cu o femeie de origine germană, Eugenia Benedikt, cu care avea cinci copii (21).
> Colegiul II Senat, cel care a câștigat a fost generalul Constantin Iancovescu. Constantin Iancovescu s-a născut în 1862, în comuna Măldărăști, județul Vâlcea și avut o strălucită carieră militară, ajungând general de corp de armată. Va muri în 1945.
> Cameră, conservatorii care au câștigat au fost: Constantin Vlădescu, Nicolae Bonciu (ambii la col. I), G.I. Luculescu (col. II) și G. TănăsescuGovora (col. III)22. Toții aceștia vor candida și în anii următori, 1919, 1920 și 1922, la cele două camere, tot din partea partidului lui Marghiloman, dar fără succes.
Un parlamentar vâlcean proeminent
Figura cea mai reprezentativă a acestori parlamentari vâlceni a fost, fără îndoială, generalul Constantin Iancovescu. Luptase cu toate forțele contra germanilor ca secretar general al Ministerului de Război (august-septembrie 1916), șef al Marelui Stat Major, comandant al Grupului Apărării Dunării (noiembrie 1916) și al Corpului 3 armată (decembrie 1916-iulie 1917). În perioada 20 iulie 1917-5 martie 1918, a îndeplinit chiar funcția de ministru de război în guvernul Ionel Brătianu. A fost înaintat în anul 1918 la gradul de general de corp de armată. După ce nu a mai fost ministru de război a devenit parlamentar conservator de Vâlcea, din partea partidului lui Marghiloman. A rămas celebru pentru o replică rostită în timpul Consiliului de Coroană din 3 martie 1918. Întrunit pentru a decide care va fi atitudinea pe care trebuia să o adopte delegația română la tratativele de pace, impuse pe un ton ultimativ de către Puterile Centrale, prințul moștenitor Carol a intervenit spunând că speră să se găsească un om de stat patriot pentru a-l impiedica pe rege să semneze pacea. Auzi dom’le familionul, vrea numaidecât să se bată, el care n-a văzut frontul decât cu binoclu! Ptiu mamă!. Al dracului familion!, exclamase generalul Iancovescu, la încheierea ședinței Consiliului. Ironia generalului (el folosea, după cum mărturisea Constantin Argetoianu, termenul „familion“ pentru fiecare membru al familiei regale, fără vreo deosebire) viza comportamentul prințului moștenitor în campania anului 1916. Mai prescis, în octombrie 1916, când prințul Carol a fost cât pe ce să cadă în mâna inamicului, pentru că în loc să respecte ordinul de retragere, rămăsese să benchetuiască până noaptea târziu în localitatea în care se afla.
Mama prim-ministrului român, Pia Brătianu, vine la Mihăești (august 1918)
În august 1916, la nivel central, punându-se problema evacuării autorităților de stat în Moldova, prim-ministrul Ionel C. Brătianu a decis, în semn de solidaritate cu poporul român ce urma să sufere ocupația germano-austro-ungară, să-și lase bunurile, dar și membrii familiei, în zona ocupată. Prim-ministrul nu a ezitat să lase la București și pe bătrâna sa mamă, Pia, iar Vintilă Brătianu, fratele său, și-a lăsat soția și băiățelul, pe nume Vintilică, în vârstă de numai un an și jumătate. Suferințele lor pot fi lesne de închipuit.
„În august 1918, când războiul era în toi și noi cei din teritoriul ocupat înduram umilințele cele mai mari, aflând că mult venerata doamnă Pia Brătianu sosise la Mihăiești, proprietatea domnului Vintilă Brătianu, deși eram urmărit în fiecare mișcare de jandarmi călări, polițiști ai armatelor de ocupație, am mers la doamna Brătianu spre a-i prezenta omogiile mele și a-i ura sănătate, spre a vedea rezultatele războiului cu bine, pentru aliații noștri și Țara Românească. Cinci ore am avut onoarea să mă întrețin cu doamna Pia I.C. Brătianu... La plecare mi-a confiat multe broșuri ca „La Roumanie, son intervention, son effort, son sacrifices”, precum și ziare de la Iași, pe care le-am ascuns sub haine, acestea toate spre a fi distribuite și citite de conjudețenii mei... Pentru asta puteam să fiu executat fără judecată – va povesti mai târziu Ștefan Filipescu în amintirile sale (23).
Viața reintră pe făgașul normalității
La 11 noiembrie 1918 Germania a semnat armistițiul și războiul s-a încheiat. Viața a reintrat repede pe făgășul normalității. Un indicator important al acestei normalități abia regăsite a fost școala. Înapoirea refugiaților în oraș, duce la o avalanșă de cereri pentru înscrierea la cursul inferior al liceului. Pentru clasele 1- IV, la „Lahovari” s-au înscris 350 de tineri (!), mult peste capacitatea gimnaziului. Școala se reorganizează însă repede. Sunt reîncadrați profesorii demobilizați și sunt angajați profesori noi. Limba germană este scoasă însă din programă. Fusese doar limba ocupantului!
Unirile din 1918 au avut un imens ecou în județ și au produs multă bucurie. Apropierea de Transilvania a făcut ca în județ, vestea marelui act de la Alba Iulia să ajungă foarte repede. Încheind procesul de făurire a statului național unitar român, actul de la 1 decembrie 1918 a deschis totodată o nouă etapă în istoria țării, a județului Vâlcea și, evident, a orașului Râmnicu -Vâlcea...» (fragment)
Sursa: Sorin Oane/ «Râmnicul sub regimul ocupației germane. O poveste sinceră»/ revista Buridava - Studii şi Materiale XIII, anul 2018. Resursa pe siteul www.istorielocala.ro (încărcarea poate dura puțin)
&&&
Note de subsol
9 Kirițescu 1922, p. 357
10 Tamaș, Bardașu, Purice, Nestorescu-Bălcești 1979, p. 13-23
11 Gherghina 2018, online
12 Idem
13 S.J.A.N.V., fond Primăria Râmnicu-Vâlcea, dos 1/ 1917, f.1
14 S.J.A.N.V., fond Primăria Râmnicu-Vâlcea, dos. 1/ 1940, f. 410 (document plasat într-un dosar nepotrivit)
15 Oane 2011, p. 32-33
16 Păcurariu 1997, p. 150-151
17 Averescu 1935, p. 290
18 Boia 2009, p. 50
19 Râpan 2016, online
20 Stoica 2018, p. 180-181
21 Nițu Dinescu 2017, p. 129
22 Monitorul Oficial 1918, p. 583, 595, 628, 660, 685
23 S.J.A.N.V., fond personal Elena Filipescu, dos. 2/ 1920, f. 23-24
Bibliografie
Averescu 1935 – Alexandru Averescu, Notițe zilnice din războiu (1916-1918), Editura Cultura Națională, București, 1935
Bardașu 2002 - Petre Bardașu, Studii de istorie, Editura Conphys, Râmnicu-Vâlcea, 2002
Boia 2009 - Lucian Boia, Germanofilii. Elita intelectuală românească în anii primului război mondial, Editura Humanitas, 2009
Nițu Dinescu 2017 - Ionela Nițu Dinescu, Istoria stațiunii Băile Govora, Editura Conphis, Râmnicu-Vâlcea, 2017
Gherghina 2018, online - Titi Mihai Gherghina, Evenimentele cele mai importante ale primei decade a secolului XX în Râmnic, în Curierul de Vâlcea din 18
septembrie 2018, online, http://curieruldevalcea.ro/evenimentele-cele-maiimportante-ale-primei-decade-a-secolului-xx-in-ramnic/
Dragoș Marinoiu 2017, blog – Dragoș Marinoiu pe blogul Secției de carte în limbi
străine a Bibliotecii Județene Vîlcea, a scris articolul „Primul Război Mondial pe
Valea Oltului – Ilustrații de Albert Reich”
(https://limbimoderne.blogspot.ro/2017/12/primul-razboi-mondial-pe-valeaoltului.html?spref=fb). Toate gravurile din acest articol aparțin lui Albert Reich,
din cartea sa ,,Peregrinarile lui Albert Reich prin Regatul României și
Transilvania".
Kirițescu 1922 – Constantin Kirițescu, Istoria războiului pentru întregirea
României 1916-1918, vol. I, Institutul de arte grafice „România Nouă”, București,
1922
Monitorul Oficial 1918 - Monitorul Oficial, nr. 42/ 20 mai 1918, p. 583 (Col.I
Senat), M.O., nr. 43/22 mai 1918, p. 595 (Col. II. Senat), M.O. nr. 45/24 mai 1918
p. 628 (Col.I Cameră); M.O., nr. 47 / 26 mai 1918, p. 660 (Col.II Cameră); M.O.,
nr. 49/ 29 mai 1918, p. 685 (Col.III Cameră)
Oane 2011 - Sorin Oane, Colegiul Național „Alexandru Lahovari”. O istorie, câteva istorisiri și o mulțime de personalități, Râmnicu-Vâlcea, 2011
Păcurariu 1997 - Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol 3, Editura Institutului biblic și de misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1997
Râpan 2016, online - Irina Râpan, Viața cotidiană în timpul ocupației germane din Primul Război Mondial, Historia din 7 decembrie 2016, online
S.J.A.N.V. = Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Vâlcea, fondurile Elena
Filipescu, Colegiul Alexandru Lahovari și Primăria Râmnicu-Vâlcea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu