...remarcabil profesor de istorie, cu catedra la Liceul „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea (1934-1937, 1942-1948), al cărui director a şi fost între anii 1944-1946; profesorul Guşetoiu publicase în 1936 o remarcabilă carte de istorie numită „Probleme de istorie naţională. 1. Dovezi despre originea poporului român. 2. Drepturile noastre asupra teritoriilor ce ocupăm”, iar în 1937 o lucrare de metodică a istoriei foarte apreciată în ţară: „Metodica istoriei în şcoala secundară”...
În „Probleme de istorie”, profesorul scrisese, desigur, şi despre drepturile românilor asupra Basarabiei. De altfel, Guşetoiu a fost contemporan cu evenimentele anilor 1918-1934, când relaţiile dintre România şi URSS au fost întrerupte, existând însă numeroase fricţiuni diplomatice între cele două ţări. Cartea pe care a scris-o profesorul, în 1936, trebuia luată ca un avertisment la potenţialul pericol pe care îl reprezenta, încă, vecinul nostru de la Est. Autorul era un prea bun cunoscător al istoriei şi un om mult prea lucid când, la puţin timp după reluarea relaţiior diplomatice dintre cele două ţări (1934), scria: „În 1934 Litvinov comisarul sovietelor de la afacerile externe, a recunoscut un fel de unire a Basarabiei cu România pe calea indirectă a definiţiei agresorului…Nu ne putem resemna cu aceste indirecte asigurări, cu atât mai mult cu cât trecutul ne stă mărturie clară despre bunăvoinţa rusească, iar azi există mulţi agresori pe care nimeni nu-i poate pedepsi, dacă victima agresiunii nu este în stare să se apere singură.
Teza rusească (apartenenţa Basarabiei la URSS, n. n.) a existat şi poate apărea oricând, căci orice portiţă e deschisă pentru cel ce are interesul şi forţa de partea lui” (s. n.). Profesorul scrie în continuare : „nu doar interesul nostru, ci şi interesul Europei a stabilit graniţa la Nistru. Plebiscit cerea ipocrizia bolşevică? A fi acceptat această propunere, ar fi însemnat din parte-ne o îndoială iniţială asupra drepturilor noastre. Dar oare erau Sovietele aşa naive, să creadă că mirajul colectivismului rus hipnotizase până într-atâta simţurile populaţiei basarabene încât să nu simtă tragedia celor ce-şi luau lumea în cap, preferând moartea în apele Nistrului, sub gloanţele grănicerilor ruşi ?”
Profesorul Guşetoiu era deci om realizat profesional, respectat în ţară şi comunitatea în care trăia. Şi totuşi, pentru Securitate, Dumitru Guşetoiu a devenit un „caz”. Motivele acestuia fapt au fost de fapt două: activitatea lui politică şi faptul că era un apreciat profesor de istorie, a cărui opinie conta pentru cei din jurul lui, fiind deci un autentic lider de opinie...
- a scris prof. dr. Sorin Oane*, cu privire ilustrul înaintaș al domniei sale în onora(n)ta demnitate de profesor de Istorie ,,la Lahovari” (recomandăm lecturarea integrală a informațiilor din linkurile de la subsol).
Dar ce „făcea”/ cu ce „se îndeletnicea” viitorul profesor Dumitru Guşetoiu, pe vremea când avea 20-21 ani, adică în timpul primului război mondial?
Aflăm din rândurile de mai jos:
«...o poveste interesantă este cea a soldatului vâlcean Dumitru Guşetoiu, devenit apoi un remarcabil profesor de istorie la Liceul „Alexandru Lahovari” din Rm. Vâlcea şi un important politician naţional-ţărănist local. În timp ce, după luptele de pe Valea Oltului, 2.500 de soldaţi români au fost dezarmaţi şi trimişi în lagăre, Guşetoiu reuşeşte să se refugieze în zona neocupată; dar la sfârşitul lui 1916 cade prizonier, la Galaţi. Făcea parte, atunci, din Regimentul 11 Siret. A rămas în prizonierat un an şi 6 luni. A fost dus într-un oraş din zona vest-centrală a Germaniei, Krefeld, şi instalat într-o cazarmă împreună cu ofiţerii, prizonieri şi ei, din Franţa şi Anglia. Doar că prizonieratul acestora era diferit de cel al românilor. Englezii şi francezii primeau pachete substanţiale cu hrană şi îmbrăcăminte din ţările lor, trimise prin Crucea Roşie internaţională, pe când românii nu primeau nimic.
Ulterior, Guşetoiu a povestit familiei şi o anecdotă din aceea perioadă. În 1918, de ziua de naştere a lui Wilhelm al II-lea (27 ianuarie), la Krefeld, localnicii au organizat o manifestaţie de simpatie, foarte decentă însă, fără steaguri sau portrete ale împăratului. Coloana de manifestanţi a trecut pe sub ferestrele cazărmii mai înainte pomenite, iar ofiţerii englezi şi francezi au aruncat în germani, de după grilajul ferestrelor, cu biscuiţi, bomboane şi ciocolată. Coloana s-a destrămat imediat, germanii aplecându-se să adune de pe jos „bunătăţile” prizonierilor lor. Pentru aceste fapte, toţi cei din respectiva cazarmă au fost mutaţi pe o insulă în Marea Baltică. Aici, lui Dumitru Guşetoiu şi celorlalţi prizonieri români, li s-a servit doar carne stricată de focă, pe care românii erau nevoiţi, de foame, să o mănânce, ţinându-se însă de nas. În schimb, „englezii, care primeau în continuare pachete prin Crucea Roşie, făceau baie în mare, iar când ieşeau mâncau slănină şi beau wiskey.” La sfârşitul anului 1918, Dumitru Guşetoiu s-a întors în ţară. A urmat o şcoală de ofiţeri, iar în 1919, locotenentul de acum, Dumitru Guşetoiu, va intra în Budapesta în fruntea companiei sale, contribuind, astfel, la înlăturarea regimului comunist instituit acolo de Bela Kun...»** (fragment)
Sursa: (de asemenea) Sorin Oane/ «Râmnicu-Vâlcea sub ocupaţie germană. O poveste sinceră»/ revista Buridava - Studii şi Materiale XIII; anul 2018***, o resursă a cărei prime părți am publicat-o în 5 aug. curent și a avut deja un impact de peste 15.600 persoane – vă mulțumim că ne sunteți abonați/ cititori fideli! ❤️ 🙏 👏
________________________
* o sinteză ,,mai pentru Facebook” am publicat în noiembrie 2020 - un colaj biografic + foto și text
**Fotografia din lagăr şi povestea prof. Dumitru Guşetoiu provin de la nepoata acestuia, dna. profesoară Iulia Florescu-Guşetoiu, căreia autorul acestui articol (prof. dr. Sorin Oane – n. V.S.) îi mulţumeşte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu