Ion Lazu/ Jurnal cu Felix Sima

„... Sufletul meu distila din zbaterea lumii doar tonul ei elegiac, pe când sufletul lui Felix Sima, foarte diferit de al meu, identitar, însingurat la celălalt capăt al lumii, distila şi el un ceva greu de numit, dar care se aduna cu folos în melopeea cărţilor noastre. Eu în gazdă la Guşoieni, în Ioneşti-Obeni, în Băbenii-Români, la Goranu, la Horezu, la Păuşeşti, la Alexeşti-Berbeşti şi Oteşani şi peste tot în relieful vâlcean, “prin râpi şi văi adânci”, geologice şi omeneşti deopotrivă -, iar Felix la bibliotecă şi în Ostroveni şi la Măgura-Mihăeşti - sau pe unde ne răzleţeam împreună, la schitul Jgeaburi, la schitul Pătrunsa, la schitul Pahomie, la Mânăstirea Govora, la cetatea dacică Buridava, la Vaideeni - “Învârtita dorului”, şi la “Cocoşul de Horezu”; la Vlădeşti, la Dumitru Şchiopu, la Vicşoreanu, Mischiu, Buclescu, ori la Gheorghiţa Măleanu din Bărbăteştii Vâlcii.”

Ion LAZU/ http:/ilazu.blogspot.com2011/10/

 

„Într-o ţară în care poeţii publică mult, dezlânat, fără simţul axului interior pentru că au obsesia  cantităţii, Felix Sima poate constitui un model de fericită măsură. El şi-a aflat proporţia interioară; s-a vertebrat liric.

Am constatat cu devorantă nostalgie că poemele sale precum “Seri de iarnă” sau “Frumosul prinţ” nu numai că nu se învechesc, dar trec proba istorică a timpului cu o naturaleţe care îl flatează pe vechiul lor comentator. Mai târziu, când valurile istoriei şi istoricii literari vor trage năvodul, mulţi vor constata cu uimire că mireasma lirică a lui Felix Sima îşi păstrează substanţa şi candoarea.”

Dan CIACHIR/ „Ridică-te, negură”, Râmnicu-Vâlcea, Editura „Conphys”, 1994, p. 93.

 „Cea mai mare parte a poemelor se resimt de o anumită tentaţie spre teritoriile epicului, poetul fiind un însingurat în căutarea interlocutorului nevăzut, căruia i se confiază tainic. Simptomatică mi se pare fervoarea cu care Felix Sima strecoară metafora rară, de multe ori fără acoperire afectivă, dar izbutind, adesea, efecte meşteşugite, mătăsuri şi moliciuni diafane, de o remarcabilă plasticitate.”

Constantin MATEESCU/ „Orizont”, 22 iunie 1978

 

„O impetuoasă febră a cunoaşterii, o aspră şi robustă febră cerebrală, colorate cu surdina unui lirism grav, controlat, conformat unei viziuni şi unei metode din nevoia de a descifra şi compune o sintaxă artistică personală, care să ordoneze riguros înţelesurile şi tumultul exploziv interior, fac din Felix Sima un poet neliniştit, străbătut violent de toate ardenţele vârstei, de toate convulsiile, de toate căutările ei, dar, în acelaşi timp, obţinând, reuşind să obţină, cristalizarea acestora într-un plan armonic, într-o

imagine coerentă, într-un univers rotund şi revelator.”

Ilie PURCARU/ „Carte despre olteni”, Craiova, „Scrisul românesc”, 1987.

 

„Ca mulţi poeţi care nu au prejudecata fixării la un stăpân şi nici nu se claustrează prematur în şopronul poeziei, spre a meşteri, orgolios şi orb, la robotul de concepţie proprie, Felix Sima digitează sau a digitat la cele mai felurite instrumente. El este, nu încape îndoială, un dăruit al candorilor, un modern romantic menestrel cu timbrul propriu, printre cei mai interesanţi iviţi în lirica actuală.”

Cornel REGMAN/ „Noi explorări critice”, Bucureşti, Editura „Eminescu”, 1982.

 

„Titlurile sunt scrise cu literă mică, deoarece poeziile, eliberate de corsetul punctuaţiei, se continuă, curgând unele în altele într-un lung poem care este întreaga carte; atotstăpânitoare este virgula [finală], semnul de punctuaţie care nu curmă nici cuvinte, nici scriere, nici gândire, este o scurtă pauză pentru un nou început.

Universul poetic al lui Felix Sima este populat cu fiinţe eterice, cu trup de fum, ce neagă huma; poetul, atins de aripa sentimentului erotic cântă, în versuri antologice, o himerică „femeia boabelor de rouă”. Simţul limbii este remarcabil, iar poetul, stpân al cuvintelor, este de o conciziune a limbajului exemplară.”

Mihai MUSTĂŢEA/ Cineva mai tânăr, „Argeş”, 1979, iunie, XIV, nr. 2 (117), pag. 12.

 

„Felix Sima rămâne acelaşi stăruitor poet al candorii şi al iubirilor delicate, peste care pluteşte adesea vălul magic al iluziei. Cu nişte madrigaluri ai fi îndemnat să crezi că te întâlneşti - citind aceste poezii - de n-ar suna din adâncuri semantice reverberaţiile grave ale unei filosofii poetice bine conturate, sublimată până la esenţial.

Numeroase alte poezii, oricât de încărcate de substanţă, sunt străbătute de acest fior al inefabilului - şi dau dreptate lui Marian Creangă, atunci când afirmă despre poet: „Este membru al Uniunii Scriitorilor şi membru al Lojei Soarelui şi Lunii. Este acoperit, periodic, de rouă, de brumă şi de zăpezi albastre... Dacă ne gândim bine, el ar putea să fie chiar o fantasmă - iar cartea aceasta este o  revelaţie.”

Ion ANDREIŢĂ/ „Un poet al iubirii delicate” în: „Viaţă, drumuri, litere.”, Editura „Antim Ivireanul”, 2010, p. 211-212.

 

„Felix Sima nu scrie pentru că vrea, el comite nişte stări sufleteşti pe care cititorul le găseşte în sine, îndemnându-l la meditaţie şi la întărirea încrederii în clipa trăirii sale. In versurile lui există nostalgia basmului transpusă într-un spaţiu mioritic bine cunoscut, traversând totodată existenţialismul unui lirism filosofic nativ. Nu are o anume tehnică în construirea versului, lăsându-l când boabă de rouă sau de mărgărit peste pleoapele zânelor sau ale prinţilor, dealtfel oameni obişnuiţi care îşi cară  poverile într-un răsărit de soare sau într-un ţipăt de pasăre. Felix Sima este un om obişnuit, un trecător care dă bineţe celor din jur şi de multe ori se opreşte sub un copac pentru a-i admira măreţia şi starea de veghe”.

 

Ion TĂLMACIU/ „Casa Arsă de dorinţa unicităţii”, „Monitorul”, octombrie 2005, p. 7.

 „Cât priveşte sacralitatea, ca temă ultimă a poeziei sale, ilustrată admirabil prin volumul ,,Poarta  Raiului”, nu cred că Felix Sima o va mai aborda vreodată, poate nici n-ar fi bine să se repete, oricum „aripa divină” nu se coboară în fiecare zi pe Pământ. Pentru mulţi dintre cunoscuţii săi, această latură a creaţiei sale poetice a surprins, căci nu e lucru uşor să te lepezi de veşmintele vieţii pământeşti şi să îngenunchezi în faţa Celui de Sus... Eu cred însă că Felix Sima chiar este un „mucenic al poeziei”, căci puţini sunt cei care se închină cu atâta schivnicie cuvântului, slujindu-l cu toată credinţa fiinţei sale. Pentru cei care îl ştiu şi îi cunosc scrisul, Felix Sima rămâne unul dintre cei mai autentici, dar şi calofili poeţi români, îndrăgostit până peste poate de fiorul sacru al poeziei.”

Constantin POENARU/ „Felix Sima şi sacralitatea poeziei” în: „Ochean” Supliment cultural, II, nr. 20, noiembrie 2003, p. 8.

 

,,Am citit cu mare plăcere cartea ta. Poezie adevărată! Îţi mulţumesc pentru acest dar, de care chiar aveam nevoie. Cât priveşte poezia pe care, cu generozitate, mi-ai dedicat-o, ea mi-a produs nu numai o satisfacţie estetică - ci şi un fior metafizic.

De altfel, toată cartea e minunată. Fă cumva şi împinge-o către cât mai mulţi cititori. Ar trebui să gândim, poate, nişte lansări în mediile studeţeşti şi ale claselor superioare de liceu. Nu trebuie să te sfieşti să-ţi vinzi „marfa”. E de cea mai bună calitate.

Cum vechile tale volume sunt astăzi intruvabile, e bine că te-ai gândit să oferi o carte ca asta, care te reprezintă, cred eu, în dimensiunea interioară cea mai adevărată.

Cred că mulţi oameni, chiar dacă nu conştientizează asta, ar avea nevoie de cartea ta. Ce ţi-ai putea dori mai mult?

Primeşte o îmbrăţişare fraternă de la Doru MOŢOC

 

 Volumul integral Ion Lazu/ Jurnal cu Felix Sima în PDF