Pentru societatea pe clase din trecut, populaţia satelor vîlcene a cunoscut distincţia între boieri, moşneni şi clăcași cu exploatarea omului de către om. Este interesant să semnalăm cum consonează această situaţie cu o informaţie recentă înregistrată în cercetări în teren: „La Gilică Popescu se: află o ocolnică în care scrie care erau moşnenii din Olăneşti pe cîteva sute de ani, planul satului, numele familiilor şi fiecare ce pămînt are. Neamuri de moşneni — născuţi, crescuţi în comună au fost: Pîrlogeanii, Tata Moșu (Olăneștii), iar Brănescu, Murenii, Viezurenii erau clăcaşi ... Puneau pămînt la moşneni, lucrau şi împarţcaiu munca (adică produsele muncii) (1).
Din punct de vedere etnografic creaţia multilaterală a populaţiei băştinaşe, a pămîntenilor vîlceni — modul său specific de trai, ocupaţiile şi realizările artistice, oferă numeroase documente specifice valoroase originale în toate domeniile. Caracterele lor proprii pot fi şi mai bine reliefate prin comparaţie cu zonele învecinate sau cu unele aşezări ale „ungurenilor", români transilvăneni veniţi aici în veacurile trecute căutând condiţii de viaţă — politice şi economice — mai lesnicioase. Aceştia au preferat zonele nordice de sub versantul sudic al Paringului, cu tendinţa de a se menţine în aşezări proprii şi numai în imod excepţional au coborit mai jos în zona intens populată de pămînteni, pentru a întemeia sate proprii ca Băbeni pe Bistriţa. Cînd s-au aşezat în enclave distincte alături de aşezările mai vechi ale băştinaşilor, nomenclatura topică a acestor aşezări mixte „pămînteni” şi „ungureni” a indicat diferenţa de origine pe care o mai surprindem încă în diferenţierile din viaţa lor sociala, economica şi culturală, cu unele deosebiri în ocupaţii, în modul de a construi, în organizarea interiorului locuinţei, în port, grai etc., furcile de tors lucrate artistic, lirica literară şi muzicală a fluierului şi cavalului sunt mai ales manifestări artistice în care primul loc îl ocupă „ungurenii" păstori, în timp ce în arta borangicului și a broderiilor cusute cu acul, vîlcenele deţin recordul.
Civilizaţia băştinaşilor, cu rădăcini mai adinci și mai puternice în propriul lor pămînt, radiază mai multe tendinţe de artă, de poezie, în construcția, proporţiile și decorul locuinţei, în varietatea şi pitorescul portului, în arta ţesăturilor, broderiilor şi cusăturilor, a borangicului, în frumuseţea decorului policrom din ceramică, în manifestările artistice de natură religioasă din trecut, concretizate, între altele, în marea și variata bogăţie de cruci artistic lucrate, în lemn pictat sau în blocuri de piatra sculptata care se înşiră pretutindeni: lîngă izvoare şi fîntîni, în lungul drumurilor şi cărărilor, la răspândii și pe virfuri de coline, în jurul bisericilor şi al schiturilor, pe terenul cimitirelor etc.
Zona prezintă destulă varietate tipologică în arhitectura locuinţelor derivate din străvechea încăpere pastorală. Locuinţele aşezate pe temelie dc piatră brută, cu pivniţă, sub apartamentul de locuit, alcătuite din două pînă la şase încăperi din lemn de brad, de fag sau de stejar, sînt acoperite cu şiţă de brad, au prispă sau sală la faţă şi foişor de stîllpi ciopliţi înaintea intrării la unele exemplare mai vechi. Construcţiile din lemn de brad sau de stejar, încheeate în crestătură dreaptă, înălţate pe temelie înalta din piatră brută, au acoperiş din şindrilă crestată. „Ciocul" din capătul dc jos al şindrilei, are efect artistic şi scop practic orientând scurgerea apei din ploi şi zăpezi pe zonele mai groase şi mai rezistente, prelungind astfel durabilitatea materialului pe acoperiş. Casele cele mai caractoristice cuprind în plan o pivniţa la subsol -servind ca depozit pentru rezervele alimentare şi apartamentul de locuit cu foişor şi două încăperi numite: la foc, tindă sau corlată, la soba, casă, celar sau odaie bună
Loc de muncă, de odihnă, de servit masa şi dormitor de vară, foişorul cu stllpi ciopliţi şi grinzi încrestate de jur împrejur, constituie un cadru estetic care înfrumuseţează mult priveliştea pitoreasca a peisajului din jur.
În părţile satului Olăneşti de exemplu, numite Goldeanu şi Mura se mai află unele case vechi de peste 80 — 125 ani, interesante şi originale ca monumente arhitecturale. Toate au soclu (ţoclu) înalt din piatră naturală, jos pivniţă cu una sau două încăperi, iar catul de sus clădit din bîrne cuprinde în plan o „sală” — o prispă cu stîlpi la faţă şi două camere de locuit sau două camere cu tindă. La cele mai multe bîrnele peneţilor sînt tencuite şi văruite. Stîlpii sînt în genere simpli, dar la unele exemplare ei au fost fasonaţi cu măiestrie, crestaţi şi dăltuiţi artistic. Acoperişurile înalte, în patru pante repezi, din şindrilă cu streaşină largă, protectoare, întregesc siluetele elegante, zvelte şi monumentale ale acestor locuinţe, parte integrantă a unui valoros tezaur din creaţia populară românească. Ultimul rînd de şindrilă, supraînălţat pe coama casei, este încrestat decorativ în forme romboidale, în furcă ori coada de rîndunică . . .
Şl mai îmeresant monument de arhitectură populară a fost şi s-a pierdut de curînd casa veche a lui Ion Chirigescu din Boişoara-Valca. Înălţata sus pe temelie de piatră, casa avea beci sau „pimniţă" cu două încăperi şi catul de sus cu foişor la faţă, cu tindă şi două odăi din bîrne. Claia era caracterizată prin două însuşiri remarcabile: păstra încă Ia odaia din stînga peretele dublu care adăpostea o ascunzătoare tainică legată adinc de istoria societății noastre din trecut — împilarea turcească, haiducia etc. şi o uimitoare calitate artistică atît în forma arhitectonică cît şi în eleganţa şi decorul stîlpilor şi al vânturilor, al grinzilor foişorului acoperit cu crestături şi dăltuituri de o rară frumuseţe, cu frînghie în relief şi diferite motive geometrice . . .
O căsuţa mai mică, o cunie prezenta în fiecare curte alături de casă, din bîrne de lemn înălţate pe temelie din piatră sub acoperiş în patru ape din şindrila, serveșe drept bucătărie de vara. Bîrnele pereţilor sînt la unele exemplare tencuite şi văruite, iar la multe libere ... A treia construcţie similara în ceea ce priveşte materialele şi tehnica de construcţie este fînarul — depozitul cu rezervele de fîn pentru iarnă. A patra construcţie care completează ansamblul arhitectonic gospodăresc este grajdul mic, adăpostul pentru animale.
Județul VîIcea păstrează încă numeroase monumente de arhitectură populară vcche cu valori artistice remarcabile. Amintim ca exemplu casa veche — Gheorghiţa Ilie Mihăescu Vlădeşti — Linia —. Casa are două
caturi din piatră naturală şi bîrne de stejar şi brad, cu foişor şi stâlpi sculptaţi...
O tipologie şi o evoluţie mai completa încă a monumentelor caracteristice pentru vechea arhitectura vîlceana a locuinţelor populare, mai putem urmări în diferitele exemplare de locuinţe vechi care supravieţuiesc încă în satul Cheia; dintre care amintim ca exemplificări casele: Alexandru Pănescu, Nicolae C, Diaconu, Costică Popescu, Maria Antonescu, etc. Peretele intermediar care separă tinda de casă este zidit din bolovani de piatra pentru a rezista între vatra liberă cu corlat, folosită la preparat alimentele şi soba „oarbă” care încălzite de la acelaşi foc camera alăturată.
Pe vatră, în tindă, se aflau în trecut ţestul şi oala din lut roşu, cu decor simplu în cercuri şi zig-zaguri din humă albă; lucrările olarilor din Vlădeşti, Buda etc. în faţa focului laviţe din lemn cu ustensilele bucătăriei şi măsuţa rotundă pe trei picioare, cu scăunele jur împrejur.
În casă, o masă înaltă între două paturi acoperită cu ţesături decorative şi doua „lacre" împodobite cu crestături trase cu scoaba şi cu compasul în ,,cercuri îmbucate”. Deci mobilierul casei cu lăzile de zestre cu ornamente tăiate cu scoaba ori scrijelate cu o scoabă în formă de compas şi mai ales ţesăturile de uz şi cele decorative oferă numeroase valori artistice remarcabile.
Paturi ţesute din lină neagra şi aibă, mai mult în cadrilate, „bătute la piuă*, cergi din cînepă „coapte" bine şi spălate, pernele umplute cu lînă, „numai cei mai sărad le umpleau cu foi de porumb - foşneau cînd le urcau în car la nuntă" . . Cîte opt perne lungi, îmbrăcate în cuverturi, în macaturi de lînă numite căpătîie, scoarțe învărgate în rost, vergi egale ca lăţime cu negru şi cu roşu încadrate de cîte două vergi albe... Unele aveau ca ornamente şiruri de diniţişori alesături pe rost şi vergile late separate prin grupe de cîte trei verguliţe: roşu, alb, negru ...
Decorul interiorului este întregit prin prosoape, perdele, zăvelci şi vîlnice, taiere şi străchini, aşezate pe pereţi. Cu varietate în forme, în dimensiuni şl combinaţii de culori, ele constituie un ansamblu armonios şi încântător. Prosoapele din pînză de bumbac, cu alesături şi cusături din arnici colorat, cu fluturi şi mărgele sînt ornamentele cu vergi frunze şi boboci; borcane, coroniţe şi floricele, cu struţi şi păuniţe.
Monumente valoroase de caracter original în domeniul artei populare vîlcene ne oferă portul tradiţional.
La femei: ii cu broderii cusute şi cu fluturi şi poale albe, vîlnice, catrinţe şi zăvelci ţesute din lînă colorată, brîu roşu şi bete cu mărgeluţe; marame din bumbac, borangic — „cîrpe lungi" şi „cîrpoaie" — , haină de dimie albă cu mînici, împodobită cu găitane negre; şi la categoriile înstărite femeile purtau la gît salbe din bani de aur, unele aveau cîte trei rînduri, şi scurteică din catifea grena căptușită cu blană de miel şi de vulpe roşie la guler ...
Iia cu frunza viţei, cusută cu arnici negru, iie cu rîuri, trei răuri între două chei, brodate, cusute cu arnici negru şi cu mărgeluţe colorate în galben, verde, albastru, piersăciu şi cu fluturi albi argintii sau galbeni aurii. Cămaşa avea „bureţi" jos la mână şi mînicile încheiate cu cheiţă „guriţa păpuşii”. Acelaşi rînd era cusut peste mînă şi peste piept. Florile de la poale, cusute cu bumbac colorat, foarte migălos îşi frumos lucrate ... Peste cămaşă brîu roşu la mijloc şi peste catrinţe sau peste zăvelci, bete din lînă colorată cu margeluţe pe margine. În picioare femeile au purtat opinci şi tureci din dimie, cusuţi în casă ...
De la patrusprezece ani fetele nu ieşeau fără zăvelcă la spate. Zăvelci dinainte şi la spate, făceau la fel cum una şi alta . . . ţesute în război, cu alesături, alese cu flori, alese ou mîna, cu furcei mulţi cu „neamuri”, cu
lînişorui — cumpărau şi lînişoruri”. Iată o zăvelcă veche de o sută de ani,
care are flori alese ou mâna. Pe cîmpul verde, alesături cu galben ruginit şi galben lămîios si roşu,.. Florile, „muştele” din beteală lata... Urzeala din bumbac bătut, lînă subţire de casă şi ales cu ,,linicuri”. Un alt exemplar are fondul galben portocaliu și florile, bobocii, din linică: verde, frez şi roşu, piersăciuiu, turchez, printre ele, cîte trei ramuri cu flori şi fluturi . . .
La vreme de iarnă pieptare înflorate şi şuba din dimie albă — giubea — cu găitane negre. Categoriile înstărite cumpărau scurteici din tîrgurile de la Rîureni, Rîmnic etc.; scurteici din catifea vişinie, blănite cu blană de miel şi cu vulpe roşie. În picioare ele purtau încălţăminte mai bună, marcînd astfel şi prin îmbrăcăminte, distincţia pe categorii sociale: — „Eu jucam cu ghete, cu fuşte frumoase; se făcuse timpurile bune, juca cu ghete, se făcuse !ux (2)". Era deci vorba de luxul şi huzurul categoriilor înstărite...
Astfel printre piesele din vechea îmbrăcăminte femeească folosite şi Ia împodobit pereţii, remarcăm mai întîi „zăvelcile" sau „catrința” care acopăr poalele în faţă şi în spate, adaptate sezonului de vară. Ele prezintă diferenţa de material, tehnică, ornamentică şi gamă cromatică. Cele din faţă sînt uneori ţesute din lînă subţire şi bumbac negru sau albastru închis, împodobite prin cusături în bumbăcel alb, în compoziţie ornamentala care reproduc pe cele de pe mînicele cămăşilor, cu altiţe, în creț şi rînduri de flori — „cu steluţe şi pătrăţele, cu pite şi căsuţe",
Cele din spaie — zăvelci în scoarţe de spate”, sînt țesături din lînă mai groasă, în roşu aprins sau în grena, cu flori din Iînică („bercuţă") şi fir metalic, cu alesături „pe un fir”, făcute cu mîna sau cu speteaza, cu ornamentele dispuse pe orizontală reprezentând flori, cîrlige, frunze de viţă şi boboci, laba gîştei şi trandafiri, secerui şi laba mîței, în cele mai variate combinaţii de culori - galben şi verde ca iarba, albastru, alb şi portocaliu, frez şi maron. Strălucirea unor exemplare este încă accentuată prin mulți fluturi metalici şi mărgele colorate, care intră din plin în alcătuirea decorului.
A doua categoric din piesele de îmbrăcăminte veche folosite şi ca decor în interiorul casei sînt „vîlnice” lungi, adaptate sezonului de iarnă. Ele sînt ţesături din lînă purtate plisate pe trei sfori, pe „brînișoare” — care le strîng pe talie. Au fondul roşu şi ornamente mărunte în alb, galben şi negru, dispuse pe vertical; ,,boboci” ridicaţi cu speteaza pe trei fire şi „pășituri" scoase in relief prin fire de negru sau de albastru închis care le conturează.
Dintre piesele portului femeesc cu bogat decor în broderii şi cusături policrome, îmbinare cu fluturi metalici şi multe mărgele colorate sînt mai ales remarcabile cămăşile cu poale largi din patru-cinci foi de pînză şi ,,ciupag” înflorat cu motive geometrice sau florale, precum şi pieptărașele strălucitoare ca nişte adevărate buchete de flori.
O tipologie şi o evoluţie mai completa încă a monumentelor caracteristice pentru vechea arhitectura vîlceana a locuinţelor populare, mai putem urmări în diferitele exemplare de locuinţe vechi care supravieţuiesc încă în satul Cheia; dintre care amintim ca exemplificări casele: Alexandru Pănescu, Nicolae C, Diaconu, Costică Popescu, Maria Antonescu, etc. Peretele intermediar care separă tinda de casă este zidit din bolovani de piatra pentru a rezista între vatra liberă cu corlat, folosită la preparat alimentele şi soba „oarbă” care încălzite de la acelaşi foc camera alăturată.
Pe vatră, în tindă, se aflau în trecut ţestul şi oala din lut roşu, cu decor simplu în cercuri şi zig-zaguri din humă albă; lucrările olarilor din Vlădeşti, Buda etc. în faţa focului laviţe din lemn cu ustensilele bucătăriei şi măsuţa rotundă pe trei picioare, cu scăunele jur împrejur.
În casă, o masă înaltă între două paturi acoperită cu ţesături decorative şi doua „lacre" împodobite cu crestături trase cu scoaba şi cu compasul în ,,cercuri îmbucate”. Deci mobilierul casei cu lăzile de zestre cu ornamente tăiate cu scoaba ori scrijelate cu o scoabă în formă de compas şi mai ales ţesăturile de uz şi cele decorative oferă numeroase valori artistice remarcabile.
Paturi ţesute din lină neagra şi aibă, mai mult în cadrilate, „bătute la piuă*, cergi din cînepă „coapte" bine şi spălate, pernele umplute cu lînă, „numai cei mai sărad le umpleau cu foi de porumb - foşneau cînd le urcau în car la nuntă" . . Cîte opt perne lungi, îmbrăcate în cuverturi, în macaturi de lînă numite căpătîie, scoarțe învărgate în rost, vergi egale ca lăţime cu negru şi cu roşu încadrate de cîte două vergi albe... Unele aveau ca ornamente şiruri de diniţişori alesături pe rost şi vergile late separate prin grupe de cîte trei verguliţe: roşu, alb, negru ...
Decorul interiorului este întregit prin prosoape, perdele, zăvelci şi vîlnice, taiere şi străchini, aşezate pe pereţi. Cu varietate în forme, în dimensiuni şl combinaţii de culori, ele constituie un ansamblu armonios şi încântător. Prosoapele din pînză de bumbac, cu alesături şi cusături din arnici colorat, cu fluturi şi mărgele sînt ornamentele cu vergi frunze şi boboci; borcane, coroniţe şi floricele, cu struţi şi păuniţe.
Monumente valoroase de caracter original în domeniul artei populare vîlcene ne oferă portul tradiţional.
La femei: ii cu broderii cusute şi cu fluturi şi poale albe, vîlnice, catrinţe şi zăvelci ţesute din lînă colorată, brîu roşu şi bete cu mărgeluţe; marame din bumbac, borangic — „cîrpe lungi" şi „cîrpoaie" — , haină de dimie albă cu mînici, împodobită cu găitane negre; şi la categoriile înstărite femeile purtau la gît salbe din bani de aur, unele aveau cîte trei rînduri, şi scurteică din catifea grena căptușită cu blană de miel şi de vulpe roşie la guler ...
Iia cu frunza viţei, cusută cu arnici negru, iie cu rîuri, trei răuri între două chei, brodate, cusute cu arnici negru şi cu mărgeluţe colorate în galben, verde, albastru, piersăciu şi cu fluturi albi argintii sau galbeni aurii. Cămaşa avea „bureţi" jos la mână şi mînicile încheiate cu cheiţă „guriţa păpuşii”. Acelaşi rînd era cusut peste mînă şi peste piept. Florile de la poale, cusute cu bumbac colorat, foarte migălos îşi frumos lucrate ... Peste cămaşă brîu roşu la mijloc şi peste catrinţe sau peste zăvelci, bete din lînă colorată cu margeluţe pe margine. În picioare femeile au purtat opinci şi tureci din dimie, cusuţi în casă ...
De la patrusprezece ani fetele nu ieşeau fără zăvelcă la spate. Zăvelci dinainte şi la spate, făceau la fel cum una şi alta . . . ţesute în război, cu alesături, alese cu flori, alese ou mîna, cu furcei mulţi cu „neamuri”, cu
lînişorui — cumpărau şi lînişoruri”. Iată o zăvelcă veche de o sută de ani,
care are flori alese ou mâna. Pe cîmpul verde, alesături cu galben ruginit şi galben lămîios si roşu,.. Florile, „muştele” din beteală lata... Urzeala din bumbac bătut, lînă subţire de casă şi ales cu ,,linicuri”. Un alt exemplar are fondul galben portocaliu și florile, bobocii, din linică: verde, frez şi roşu, piersăciuiu, turchez, printre ele, cîte trei ramuri cu flori şi fluturi . . .
La vreme de iarnă pieptare înflorate şi şuba din dimie albă — giubea — cu găitane negre. Categoriile înstărite cumpărau scurteici din tîrgurile de la Rîureni, Rîmnic etc.; scurteici din catifea vişinie, blănite cu blană de miel şi cu vulpe roşie. În picioare ele purtau încălţăminte mai bună, marcînd astfel şi prin îmbrăcăminte, distincţia pe categorii sociale: — „Eu jucam cu ghete, cu fuşte frumoase; se făcuse timpurile bune, juca cu ghete, se făcuse !ux (2)". Era deci vorba de luxul şi huzurul categoriilor înstărite...
Astfel printre piesele din vechea îmbrăcăminte femeească folosite şi Ia împodobit pereţii, remarcăm mai întîi „zăvelcile" sau „catrința” care acopăr poalele în faţă şi în spate, adaptate sezonului de vară. Ele prezintă diferenţa de material, tehnică, ornamentică şi gamă cromatică. Cele din faţă sînt uneori ţesute din lînă subţire şi bumbac negru sau albastru închis, împodobite prin cusături în bumbăcel alb, în compoziţie ornamentala care reproduc pe cele de pe mînicele cămăşilor, cu altiţe, în creț şi rînduri de flori — „cu steluţe şi pătrăţele, cu pite şi căsuţe",
Cele din spaie — zăvelci în scoarţe de spate”, sînt țesături din lînă mai groasă, în roşu aprins sau în grena, cu flori din Iînică („bercuţă") şi fir metalic, cu alesături „pe un fir”, făcute cu mîna sau cu speteaza, cu ornamentele dispuse pe orizontală reprezentând flori, cîrlige, frunze de viţă şi boboci, laba gîştei şi trandafiri, secerui şi laba mîței, în cele mai variate combinaţii de culori - galben şi verde ca iarba, albastru, alb şi portocaliu, frez şi maron. Strălucirea unor exemplare este încă accentuată prin mulți fluturi metalici şi mărgele colorate, care intră din plin în alcătuirea decorului.
A doua categoric din piesele de îmbrăcăminte veche folosite şi ca decor în interiorul casei sînt „vîlnice” lungi, adaptate sezonului de iarnă. Ele sînt ţesături din lînă purtate plisate pe trei sfori, pe „brînișoare” — care le strîng pe talie. Au fondul roşu şi ornamente mărunte în alb, galben şi negru, dispuse pe vertical; ,,boboci” ridicaţi cu speteaza pe trei fire şi „pășituri" scoase in relief prin fire de negru sau de albastru închis care le conturează.
Dintre piesele portului femeesc cu bogat decor în broderii şi cusături policrome, îmbinare cu fluturi metalici şi multe mărgele colorate sînt mai ales remarcabile cămăşile cu poale largi din patru-cinci foi de pînză şi ,,ciupag” înflorat cu motive geometrice sau florale, precum şi pieptărașele strălucitoare ca nişte adevărate buchete de flori.
La haina femeească de iarnă, din dimie albă „şuba cu molii" caracteristică în special pentru zona Hurezului. — ornamentele din găitane în negru sau albastru închis sînt plasate la talie pe linia clinilor. Înfloriturile din bumbăcel alb — ca o înlănţuire continuă de volute şi motive florale delicate, plasate jur împrejur la guler, la piepţi, la mînici şi la poale la aceiaşi haină şi pe linia tuturor cusăturilor la cioarecii albi bărbăteşti, dovedesc un gust artistic rafinat. Ele au un corespondent în fineţea ţesăturilor de borangic pentru ,,cîrpele lungi” sau maramele folosite la învelit capul cînd „se duc în lume”, în gingăşia încrustațiilor pe spiralele de alamă cu care sînt ferecate fluierile şi cavelele din lemn de prun, operele meşterilor din Vaideeni...
Portul bărbătesc
Un om sărac, cu copii mulţi, a purtat opinci, opinci uşoare eu nojiţe dîn piele de porc tăbăcită, izmene din cînepă cu bumbac; cămaşa albă din pînză de cînepă pentru zile lucrătoare, cînepa cu bumbac încreţită şi numai din pînza de bumbac în zilele dc sărbătoare... La mijloc, peste cămaşă, încins ou chimir din piele maron; deasupra, ilic simplu, cu mînici, din lînă săina... Mînica la cămaşa era dreapta, largă; pentru ratmşa de duminică şi de sărbătoare, mînica era cusuta din două foi, largă şi dreapta pînă jos, cu cheie.
La opinci obiala din dimie alba şi pe cap căciulă cu moţ, în formă conică; iarna nădrag cu două ghizde şi curea; nadrag din dimie alba, simplu; şi cojoc ciobănesc cu lîna scoasa în afară... „Era un bătfîn atît dc curat de frumos ... ca un ghiocei” (3).
Judeţul Vilcea dispune şi de cîteva centre de olari specializaţi în a căror îndelungată experienţă tehnică şi artistică supravieţuieşte încă elemente străvechi — în forme elegante și decor original.
La Buda şi Vlădeşti meşterii olari modelează din lut numeroase categorii de în formă şi mărimi diferite în legătura cu multiple nevoi ale vieţii. Vechimnea centrelor este şi aci indicată de străvechea unitate de măsură „capul", o sferă din lut frămîntat, pregătit pentru modelat oale — de mărimea unui cap de om, din care se poate face o oală mare avînd 15 litri, și capacitate „oala de una la cap”. Dimensiunile oalelor smălţuite pe dinăuntru diferă de la 3 la I0—15 litri capacitate şi se folosesc la muls, gătit pe vatră, pentru masa zilnică, la pregătit pentru masa la praznice şi ceremonii. Borcanele pentru grăsimi şi pentru dus apa la muncă, cănile de diferite mărimi pentru băut; ulcioarele cu ciur, ploscuţe şi ceşcuţe pentru ţuică; castroane, străchini şi farfurii smălţuite pentru servit alimente; glastre pentru flori, pentru buchete . . .
Pentru ornamentarea tuturor acestor categorii distincte de vase, meşterii folosesc de preferinţă huma albă şi smalţul în două culori — verde, închis numit „negru" şi smalţul galben..., o „treasă" cu smalţ verde din plumb, nisip şi aramă preparat de meşterii însăşi şi o „treasă'* albă de humă. Peste ele smalţul galben ... Ca motive decorative frecvente se foIo- resc: liniile drepte și ondulate sau în zig-zag, spirala, melcul și bradul.
Şi aici ca și în alte centre, unii dintre meşterii olari mai tineri modelează variate reprezentări zoomorfe şi avimorfe cu imagini în forma de cai, iepuri, urşi, raţe, gîşte, papagali şi alte miniaturi ca: trîmbițe, trompete, pistoale, urcioraşe, carete de bani, sau reprezentări antropomorfe —, oameni pe scaun cu spătar, etc, indicate în genere de către meşteri sub categoria „mărunţiş copilăresc" sau „şuere". Ele au puternica exprese plastică vie, dispun de calităţi estetice remarcabile.. .
Cercetarea etnografica a monumentelor și valorilor artistice din judeţul VîIcea are importanţă multilaterală:
1. Reliefînd monumentele și creaţiile etnografice din judeţ — stilul lor original în tehnică, forme, game cromatice şi compoziţii decorative — din perspectiva evoluţiei istorice în toate genurile de creaţie populară: tipologia locuinţelor, a mobilierului, ţesăturilor de uz și decorative, a portului popular, obiectelor de cult, producţiilor ceramice, din diferite centre specializate, rezultatele au mai întîi o importanţa remarcabilă din punciul de vedere al cercetării ştiinţifice fundamentale — oferindu-ne temeiuri pentru clarificarea etapelor, în dezvoltarea şi continuitatea formelor de cultura din orînduirile social-economice străvechi, din perioada neolitică şi pină în prezent.
Numeroase exemple ilustrează din plin această idee; fie că ne referim în analiza comparativă la elementele din cultura neolitică — piese de ceramică etc., fie că ne referim la cele care documentează moduI de trai și formele de cultură ale populaţiei geto-dacice, scoase la iveală recent în săpăturile arheologice de la Ocniţa (4) — în care unele elemente din decorul ceramicei în motive geometrice, spirale sau stilizări de brăduţ etc. sînt aidoma cu cele pe care Ie mai înscriu pe vasele lor încă astăzi olarii de la Vlădeşti, Buda etc.
Acelaşi lucru constatăm dacă analizăm în paralel cele 2.400 imagini tăiate în piatră pe Columna lui Traian de la Roma — în care multe dintre aspectele specifice ale culturii dacice: carele, uneltele metalice, piesele de îmbrăcăminte, purtatul legănușului pe cap, gluga etc., vasele din lemn pentru fermentat fructele de forme aproape cilindrice, legate în cercuri de lemn, prezintă numeroase similitudini cu cele pe care etnograful le înregistrează în materialul studiat recent.
2. Acelaşi material documentează cu multă claritate distincţiile între parurile sociale ale societăţii pe clase din trecut.
3, Este apoi importantă caracterizarea valorilor artistice multilaterale ale artei populare vîlcene — în primul rînd în monumentele arhitectonice (cele din Olănesti-sat, Vlădești, Cheia etc.) şi în toate celelalte categorii distincte ale creaţiei populare — un tezaur care contribuie la îmbogăţirea patrimoniului nostru cultural-naţional.,
4. Toate aceste motive pledează pentru colecţionarea lor sistematică şi alcătuirea muzeului etnografic complex — cu secţie în aer liber și de pavilion — care urmează sa fie montat în jurul Culei de la Bujoreni.
&&&
Un om sărac, cu copii mulţi, a purtat opinci, opinci uşoare eu nojiţe dîn piele de porc tăbăcită, izmene din cînepă cu bumbac; cămaşa albă din pînză de cînepă pentru zile lucrătoare, cînepa cu bumbac încreţită şi numai din pînza de bumbac în zilele dc sărbătoare... La mijloc, peste cămaşă, încins ou chimir din piele maron; deasupra, ilic simplu, cu mînici, din lînă săina... Mînica la cămaşa era dreapta, largă; pentru ratmşa de duminică şi de sărbătoare, mînica era cusuta din două foi, largă şi dreapta pînă jos, cu cheie.
La opinci obiala din dimie alba şi pe cap căciulă cu moţ, în formă conică; iarna nădrag cu două ghizde şi curea; nadrag din dimie alba, simplu; şi cojoc ciobănesc cu lîna scoasa în afară... „Era un bătfîn atît dc curat de frumos ... ca un ghiocei” (3).
Judeţul Vilcea dispune şi de cîteva centre de olari specializaţi în a căror îndelungată experienţă tehnică şi artistică supravieţuieşte încă elemente străvechi — în forme elegante și decor original.
La Buda şi Vlădeşti meşterii olari modelează din lut numeroase categorii de în formă şi mărimi diferite în legătura cu multiple nevoi ale vieţii. Vechimnea centrelor este şi aci indicată de străvechea unitate de măsură „capul", o sferă din lut frămîntat, pregătit pentru modelat oale — de mărimea unui cap de om, din care se poate face o oală mare avînd 15 litri, și capacitate „oala de una la cap”. Dimensiunile oalelor smălţuite pe dinăuntru diferă de la 3 la I0—15 litri capacitate şi se folosesc la muls, gătit pe vatră, pentru masa zilnică, la pregătit pentru masa la praznice şi ceremonii. Borcanele pentru grăsimi şi pentru dus apa la muncă, cănile de diferite mărimi pentru băut; ulcioarele cu ciur, ploscuţe şi ceşcuţe pentru ţuică; castroane, străchini şi farfurii smălţuite pentru servit alimente; glastre pentru flori, pentru buchete . . .
Pentru ornamentarea tuturor acestor categorii distincte de vase, meşterii folosesc de preferinţă huma albă şi smalţul în două culori — verde, închis numit „negru" şi smalţul galben..., o „treasă" cu smalţ verde din plumb, nisip şi aramă preparat de meşterii însăşi şi o „treasă'* albă de humă. Peste ele smalţul galben ... Ca motive decorative frecvente se foIo- resc: liniile drepte și ondulate sau în zig-zag, spirala, melcul și bradul.
Şi aici ca și în alte centre, unii dintre meşterii olari mai tineri modelează variate reprezentări zoomorfe şi avimorfe cu imagini în forma de cai, iepuri, urşi, raţe, gîşte, papagali şi alte miniaturi ca: trîmbițe, trompete, pistoale, urcioraşe, carete de bani, sau reprezentări antropomorfe —, oameni pe scaun cu spătar, etc, indicate în genere de către meşteri sub categoria „mărunţiş copilăresc" sau „şuere". Ele au puternica exprese plastică vie, dispun de calităţi estetice remarcabile.. .
Cercetarea etnografica a monumentelor și valorilor artistice din judeţul VîIcea are importanţă multilaterală:
1. Reliefînd monumentele și creaţiile etnografice din judeţ — stilul lor original în tehnică, forme, game cromatice şi compoziţii decorative — din perspectiva evoluţiei istorice în toate genurile de creaţie populară: tipologia locuinţelor, a mobilierului, ţesăturilor de uz și decorative, a portului popular, obiectelor de cult, producţiilor ceramice, din diferite centre specializate, rezultatele au mai întîi o importanţa remarcabilă din punciul de vedere al cercetării ştiinţifice fundamentale — oferindu-ne temeiuri pentru clarificarea etapelor, în dezvoltarea şi continuitatea formelor de cultura din orînduirile social-economice străvechi, din perioada neolitică şi pină în prezent.
Numeroase exemple ilustrează din plin această idee; fie că ne referim în analiza comparativă la elementele din cultura neolitică — piese de ceramică etc., fie că ne referim la cele care documentează moduI de trai și formele de cultură ale populaţiei geto-dacice, scoase la iveală recent în săpăturile arheologice de la Ocniţa (4) — în care unele elemente din decorul ceramicei în motive geometrice, spirale sau stilizări de brăduţ etc. sînt aidoma cu cele pe care Ie mai înscriu pe vasele lor încă astăzi olarii de la Vlădeşti, Buda etc.
Acelaşi lucru constatăm dacă analizăm în paralel cele 2.400 imagini tăiate în piatră pe Columna lui Traian de la Roma — în care multe dintre aspectele specifice ale culturii dacice: carele, uneltele metalice, piesele de îmbrăcăminte, purtatul legănușului pe cap, gluga etc., vasele din lemn pentru fermentat fructele de forme aproape cilindrice, legate în cercuri de lemn, prezintă numeroase similitudini cu cele pe care etnograful le înregistrează în materialul studiat recent.
2. Acelaşi material documentează cu multă claritate distincţiile între parurile sociale ale societăţii pe clase din trecut.
3, Este apoi importantă caracterizarea valorilor artistice multilaterale ale artei populare vîlcene — în primul rînd în monumentele arhitectonice (cele din Olănesti-sat, Vlădești, Cheia etc.) şi în toate celelalte categorii distincte ale creaţiei populare — un tezaur care contribuie la îmbogăţirea patrimoniului nostru cultural-naţional.,
4. Toate aceste motive pledează pentru colecţionarea lor sistematică şi alcătuirea muzeului etnografic complex — cu secţie în aer liber și de pavilion — care urmează sa fie montat în jurul Culei de la Bujoreni.
&&&
Imaginile din colaj una câte una cu descrieri și mai multe resurse în conexiune - la această legătură.
_______
1 Eracleea Popescu, 99 ani, Olăneşti sat, 13, XI. 1957
1 Eracleea Popescu, 99 ani, Olăneşti sat, 13, XI. 1957
2 Eracleea Popescu, 99 ani, Olăneşti sat, 13, XI. 1957
3 Eracleea Popescu, 99 ani, Olăneşti sat, 13, XI. 1957
4. Conduse de către prof. Dumitru Berciu, decanul facultăţii de istorie Bucureşti.
_________
#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #Valcea #Educație #istorielocalavalcea #ramnicuvalcea #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #ceramică #ceramicadehorezu #meșteșuguri #artapopulara #artalemnului #fluier #razboidetesut #tesaturi #Vlădești #ceramicaVladesti #TraditionalTools #Handicraft #ManualSkils #CulturalHeritage
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu