În judeţul Vîlcea, primele biblioteci au fost cele ale marilor mănăstiri. Cele mai celebre au fost cele de la Bistriţa şi Hurezi (sec. XVII-XVIII). Bibliotecile publice pornesc însă de la Regulamentul Organic (1831), care la art. 65 prevedea înfiinţarea acestora. Biblioteca Naţională a luat fiinţă în 1836 şi s-a deschis pentru public în 1838.
Bibliotecile publice rîmnicene pornesc tîrziu, la circa 100 de ani după ce Regulamentul Organic prevăzuse asta pentru ţară. în perioada interbelică au existat cîteva biblioteci efemere purtînd numele unor eroi locali din Primul Război Mondial (866):
- Biblioteca „ Vasile Olănescu ” (1918-1921). Purta numele unui rîmnicean care a murit în tranşeele de la Mărăşeşti, în 1917. Familia Olănescu, una dintre cele mai bogate din oraş, a pus la dispoziţia bibliotecii banii necesari. Biblioteca a avut chiar o publicaţie, „Cuvîntul nostru”. Dar în condiţiile în care „sufletul” acestei instituţii, Nicu Angelescu, a fost trimis profesor la Careii Mari, activitatea bibliotecii a încetat.
- Biblioteca „Alexandru Costeanu" a funcţionat între 1924-1925, şi purta numele unui alt erou rîmnicean al Primului Război Mondial. Locotenentul Costeanu murise vitejeşte, tot la Mărăşeşti, în fruntea subunităţii sale. Un timp, şi o stradă din centrul Rîmnicului i-a purtat numele.
Prima bibliotecă publică adevărată a Rîmnicului a fost însă cea a secţiunii locale a „Ligii pentru Unitatea Culturală a tuturor româniloi*, iniţiată de institutorul Constantin Daniilescu. A fost inaugurată la 28 mai 1928, în casele Bisericii „Buna Vestire” şi a funcţionat timp de 20 de ani. (867) Fondul de carte al bibliotecii a ajuns în 1935 la aproximativ 2.000 volume. în 1948, biblioteca a fost închisă de comunişti, iar cărţile, în marea lor majoritate, au fost arse.
Constantin Daniilescu a fost primul bibliotecar adevărat din Rîmnic. Născut în comuna Scundu (Vîlcea) a devenit institutor din 1901, peregrinînd apoi prin diferite şcoli. între 1911 şi 1933 a profesat la Rîmnicu Vîlcea. între 1928-1937 a editat şi a scris - în cea mai mare parte - gazeta „Naţionalul Vîlcii”, cheltuindu-şi pentru aceasta pensia lui modestă. Dar comuniştii i-au tăiat şi pensia aia. A murit octogenar, după 1960, în mizerie...»
_____________
(866) Constantin Mătuşoiu, Mihaela Helene Dinu, Istoria bibliotecilor din România in legi şi documente (1817-1944), voi. 1, Editura ExPonto, Constanţa, 2001, p. 15.
(867) Ion Soare, Aneta Bardaşu, Lumina cărţii la Râmnic, Ed. Conphys, Râmnicu Vâlcea, 2001, p. 138- 140.
&&&
«Democratizarea comunistă a culturii a înseamnat, iniţial, distrugere şi furt (o discuţie despre bibliotecile rîmnicene)
Cărţile vechi sînt puse la index. Bibliotecile rîmnicene au avut poveşti spectaculoase. Cînd au venit ruşii în oraş, în septembrie 1944, au început să apară liste cu cărţile interzise. Primele două liste apar în februarie 1945 şi au 120 de titluri. Au mai urmat alte şase liste. Pînă la 1 august 1945 listele cărţilor scoase din circulaţie cuprindeau 616 titluri (944). Cărţile puse la index au fost arse în cadrul unor procesiuni prezidate de reprezentantul sovietic al Comisiei Aliate de Control. Au fost patru asemenea procesiuni.
• Prima a avut loc la 30 octombrie 1945. Au fost arse circa 2.000 de cărţi. Procesul-verbal a fost încheiat de către cenzorii prefecturii, Ion Davidescu şi Vasile Pogăceanu.
• A doua serie a fost la 22 decembrie 1945, fiind arse doar cîteva sute de cărţi, în
prezenţa maiorului Telicico, delegatul Comisiei Aliate.
• A treia serie a fost la 26 ianuarie 1946, cîteva mii de cărţi, în asistenţa aceluiaşi Telicico.
• Al patrulea rug de cărţi a fost aprins în aprilie 1946, cînd au fost arse cîteva sute de cărţi, în prezenţa maiorului de gardă Borisov, delegatul Comisiei Aliate, care ţinea locul maiorului Telicico (945).
Pe rafturile bibliotecilor, rămase goale, au fost aduse în următoarele luni, alte cărţi precum (946):
■ Stîngismul, boala copilăriei comunismului - V.I.Lenin
■ Despre marele ajutor acordat României de U.R.S.S. - I.Chişinevski
■ Contribuţia Rusiei în lupta pentru independenţă a poporului român - Tudor Stoionovici
■ Relaţiile lui Petru Rareş cu Rusia - Tudor Stoionovici
■ Relaţiile lui Mihai Viteazul cu Rusia - Vasile Neagu
■ Din legăturile bisericeşti româno-ruse altădată şi azi- Gala Galaction
■ Problema democraţiei în lumina marxismului - Leonte Răutu
■ Trădătorii - V. Negoiţă
■ Criminalii- Natalia Scurtu
■ Adevărul despre Iuliu Maniu - Pompiliu Pop Mureşanu
■ Secolul omului de jos - Zaharia Stancu
La 1 noiembrie 1950 se înfiinţează Biblioteca Centrală regională Vîlcea, ca for coordonator al bibliotecilor locale. Eugen Ciorăscu a fost numit bibliotecar-şef al nou-createi instituţii. Se născuse la 13 august 1915, în oraşul Turnu Severin. Se stabileşte cu familia la Rîmnicu Vîlcea, cînd avea numai trei ani. A urmat cursurile şcolii primare şi ale Liceului „Alexandru Lahovari", absolvit în 1933, după care a frecventat timp de trei ani cursurile Facultăţii de Matematică din Bucureşti. Datorită lipsei de mijloace materiale va fi silit să renunţe la studii şi să se angajeze ca funcţionar public în Bucureşti. Este perioada în care cunoaşte afirmarea în domeniul compunerii şi interpretării muzicii uşoare. Consacrarea i-a fost însă întreruptă de război, care l-a silit să peregrineze împreună cu soţia sa (se căsătorise în 1942) şi fiul său (Nell Ciorăscu), la Timişoara, Arad şi Bucureşti, pentru ca, în octombrie 1949, să se stabilească definitiv la Rîmnicu Vîlcea. Aici devine bibliotecar-şef. A condus instituţia amintită pînă în 1966. (947)
Despre „păcatul originar” al biblioteconomiei vîlcene comuniste
Biblioteca regiunii Vîlcea are însă un „păcat originar": a fost înzestrată cu cărţile furate din bibliotecile celor care erau socotiţi „duşmani ai poporului". Familiile de intelectuali din judeţul Vîlcea au avut în casă biblioteci importante. Soarta acestora a fost însă foarte tristă. Proprietarii înşişi, de teamă, au distrus între anii 1944-1948 numeroase cărţi ai căror autori erau proscrişi de către regimul comunist. Declanşarea colectivizării a fost o altă lovitură dată bibliotecilor private, căci asta a însemnat şi preluarea imediată a tuturor bunurilor mobile şi imobile ce aparţineau moşierilor. Acelaşi lucru s-a întîmplat şi cu cei din casele naţionalizate. Comisii formate din muncitori şi ţărani, însoţiţi de activişti de partid, mulţi dintre ei analfabeţi, i-au alungat din conace şi vile pe proprietari. Cărţilor nu le-au dat nicio importanţă, foarte multe fiind distruse.
Unele dintre cele mai importante biblioteci personale, care au fost jefuite de comunişti au fost cele ale lui...
• Constantin Daniilescu, primul bibliotecar adevărat din Rîmnicu Vîlcea. Biblioteca lui a fost desfiinţată în 1948, iar cărţile confiscate sau distruse.
• Filip Lahovari. Biblioteca lui era la Slăviteşti (comuna Băbeni). Cărţile româneşti, franţuzeşti, germane şi englezeşti, multe cu autografele autorilor, au fost adunate aici timp de trei generaţii. Întemeietorul acestei biblioteci a fost celebrul George I. Lahovari (1838-1909) - fiul cel mai mic al lui loan Lahovari -, fondator al „Societăţii regale române de geografie" şi al „Societăţii pentru învăţătura poporului român", al căror preşedinte a şi fost. Cea mai mare realizare a sa a fost „Marele dicţionar geografic al Românie”, în 5 volume, apărut între 1898-1902. Fiul său, Grigore G.l. Lahovari, născut în 1873, avocat şi judecător de instrucţie, publicist, a continuat să îmbogăţească biblioteca familiei. Filip Lahovari, vărul său primar, diplomat de carieră, a continuat şi el să sporească acea comoară de cărţi adunată la Slăviteşti. Dar cărţile acestea au fost însă furate sau distruse de către cenzorii comunişti.
• Ştefan Pleşoianu (n. 1894-?), avocat de carieră, urmaş al boierilor Pleşoieni de pe Olteţ, a ridicat în comuna Măldăreşti o casă cu o arhitectură inspirată din cea a faimoaselor cule din apropiere. Biblioteca sa, foarte bogată şi interesantă, a fost alcătuită de reprezentanţii a trei generaţii de Pleşoieni. Cărţile erau româneşti şi franţuzeşti, o mare parte aparţinînd domeniului juridic. Izgonit din casă, în 1949, biblioteca i-a fost confiscată şi preluată, ulterior, de bibliotecarii rîmniceni.
• Vintilă I.C. Brătianu (1867-1930), cunoscutul om politic liberal, ministru de mai multe ori şi prim-ministru, moştenise de la mama sa, Pia, o moşie în comuna Mihăeşti, unde a construit un conac într-un frumos stil românesc (loc în care a şi murit). Rămas soţiei sale, conacul a fost naţionalizat în 1949 şi transformat de către comunişti în sanatoriu T.B.C, iar o parte din cărţile ce aparţineau bibliotecii de aici, cele mai multe cu caracter economic, au fost preluate de biblioteca raională nou înfiinţată la Rîmnicu Vîlcea.
• Petre AL Măinescu, avocat, a fost ultimul proprietar al conacului Inăteşti şi al unei case de pe Calea lui Traian. De la el a fost preluată, la fel, o parte a bibliotecii, restul fiind vărsată la Arhivele Statului, filiala Vîlcea. Jurist şi publicist de renume, Măinescu - craiovean de origine -, moştenise biblioteca ultimilor boieri Goleşti şi Olăneşti, care au locuit acolo în a doua jumătate a veacului XIX şi prima parte a secolului XX.
• Ion Puţurianu a fost unul unul dintre cei mai cunoscuţi doctori vîlceni, în prima jumătate a veacului trecut. La Băile Olăneşti el a încercat un tratament original al tuberculozei, boala cea mai periculoasă în vremea aceea. Din puţinii săi bani şi-a construit o vilă între Rîmnic şi Bujoreni, demolată ulterior de comunişti pentru a construi acolo o vilă pentru Ceauşescu. Doctorul a murit ruinat de datoriile făcute la bănci pentru cercetările sale ştiinţifice. Soţia şi fiicele sale au fost alungate din casă în 1949, iar biblioteca i-a fost confiscată şi predată bibliotecii regionale.
• Ioana Cantacuzino, urmaşa inginerului loan Cantacuzino, preşedinte al Partidului Conservator-Vîlcea, s-a numărat printre iniţiatorii turismului aerian în România. La vila sa din Călimăneşti a adus biblioteca şi arhiva Şcolii de pilotaj „Mircea Cantacuzino". La moartea sa, în 1952, mai rapid a fost Alexandru Bălintescu, în acea vreme director al filialei vîlcene a Arhivelor Statului, care a preluat ce a fost mai valoros din biblioteca familiei Cantacuzino, chiar cărţi cu valoare de patrimoniu, sau cu autografe de la scriitorul aviator Antoine de Saint-Exupery. Ceea ce Bălintescu a considerat neinteresant a ajuns la biblioteca regională din Rîmnic.
Sursă selecție: Sorin Oane, ,,Poveștile Râmnicului” - excepționala carte care va fi lansată astăzi, de la ora 17.00, la Galeria Artex din Centrul orașului nostru.
Imaginile din colaj una câte una cu descrieri și mai multe informații în conexiune, la această legătură.
_____________
(944) DJVAN, fond Prefectura judeţului Vîlcea, dos. 31/1944, f.2, f. 9-152 (sînt enumerate toate cărţile interzise).
(945) ibidem, f. 148,189,222, 232 şi 237.
(946) Idem, dos. 56/1947, f. 161.
(947) Ion Soare, Aneta Bardaşu, Lumina cărţii la Râmnic, Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea, 2001, p. 124-125.
_____________
(866) Constantin Mătuşoiu, Mihaela Helene Dinu, Istoria bibliotecilor din România in legi şi documente (1817-1944), voi. 1, Editura ExPonto, Constanţa, 2001, p. 15.
(867) Ion Soare, Aneta Bardaşu, Lumina cărţii la Râmnic, Ed. Conphys, Râmnicu Vâlcea, 2001, p. 138- 140.
&&&
«Democratizarea comunistă a culturii a înseamnat, iniţial, distrugere şi furt (o discuţie despre bibliotecile rîmnicene)
Cărţile vechi sînt puse la index. Bibliotecile rîmnicene au avut poveşti spectaculoase. Cînd au venit ruşii în oraş, în septembrie 1944, au început să apară liste cu cărţile interzise. Primele două liste apar în februarie 1945 şi au 120 de titluri. Au mai urmat alte şase liste. Pînă la 1 august 1945 listele cărţilor scoase din circulaţie cuprindeau 616 titluri (944). Cărţile puse la index au fost arse în cadrul unor procesiuni prezidate de reprezentantul sovietic al Comisiei Aliate de Control. Au fost patru asemenea procesiuni.
• Prima a avut loc la 30 octombrie 1945. Au fost arse circa 2.000 de cărţi. Procesul-verbal a fost încheiat de către cenzorii prefecturii, Ion Davidescu şi Vasile Pogăceanu.
• A doua serie a fost la 22 decembrie 1945, fiind arse doar cîteva sute de cărţi, în
prezenţa maiorului Telicico, delegatul Comisiei Aliate.
• A treia serie a fost la 26 ianuarie 1946, cîteva mii de cărţi, în asistenţa aceluiaşi Telicico.
• Al patrulea rug de cărţi a fost aprins în aprilie 1946, cînd au fost arse cîteva sute de cărţi, în prezenţa maiorului de gardă Borisov, delegatul Comisiei Aliate, care ţinea locul maiorului Telicico (945).
Pe rafturile bibliotecilor, rămase goale, au fost aduse în următoarele luni, alte cărţi precum (946):
■ Stîngismul, boala copilăriei comunismului - V.I.Lenin
■ Despre marele ajutor acordat României de U.R.S.S. - I.Chişinevski
■ Contribuţia Rusiei în lupta pentru independenţă a poporului român - Tudor Stoionovici
■ Relaţiile lui Petru Rareş cu Rusia - Tudor Stoionovici
■ Relaţiile lui Mihai Viteazul cu Rusia - Vasile Neagu
■ Din legăturile bisericeşti româno-ruse altădată şi azi- Gala Galaction
■ Problema democraţiei în lumina marxismului - Leonte Răutu
■ Trădătorii - V. Negoiţă
■ Criminalii- Natalia Scurtu
■ Adevărul despre Iuliu Maniu - Pompiliu Pop Mureşanu
■ Secolul omului de jos - Zaharia Stancu
La 1 noiembrie 1950 se înfiinţează Biblioteca Centrală regională Vîlcea, ca for coordonator al bibliotecilor locale. Eugen Ciorăscu a fost numit bibliotecar-şef al nou-createi instituţii. Se născuse la 13 august 1915, în oraşul Turnu Severin. Se stabileşte cu familia la Rîmnicu Vîlcea, cînd avea numai trei ani. A urmat cursurile şcolii primare şi ale Liceului „Alexandru Lahovari", absolvit în 1933, după care a frecventat timp de trei ani cursurile Facultăţii de Matematică din Bucureşti. Datorită lipsei de mijloace materiale va fi silit să renunţe la studii şi să se angajeze ca funcţionar public în Bucureşti. Este perioada în care cunoaşte afirmarea în domeniul compunerii şi interpretării muzicii uşoare. Consacrarea i-a fost însă întreruptă de război, care l-a silit să peregrineze împreună cu soţia sa (se căsătorise în 1942) şi fiul său (Nell Ciorăscu), la Timişoara, Arad şi Bucureşti, pentru ca, în octombrie 1949, să se stabilească definitiv la Rîmnicu Vîlcea. Aici devine bibliotecar-şef. A condus instituţia amintită pînă în 1966. (947)
Despre „păcatul originar” al biblioteconomiei vîlcene comuniste
Biblioteca regiunii Vîlcea are însă un „păcat originar": a fost înzestrată cu cărţile furate din bibliotecile celor care erau socotiţi „duşmani ai poporului". Familiile de intelectuali din judeţul Vîlcea au avut în casă biblioteci importante. Soarta acestora a fost însă foarte tristă. Proprietarii înşişi, de teamă, au distrus între anii 1944-1948 numeroase cărţi ai căror autori erau proscrişi de către regimul comunist. Declanşarea colectivizării a fost o altă lovitură dată bibliotecilor private, căci asta a însemnat şi preluarea imediată a tuturor bunurilor mobile şi imobile ce aparţineau moşierilor. Acelaşi lucru s-a întîmplat şi cu cei din casele naţionalizate. Comisii formate din muncitori şi ţărani, însoţiţi de activişti de partid, mulţi dintre ei analfabeţi, i-au alungat din conace şi vile pe proprietari. Cărţilor nu le-au dat nicio importanţă, foarte multe fiind distruse.
Unele dintre cele mai importante biblioteci personale, care au fost jefuite de comunişti au fost cele ale lui...
• Constantin Daniilescu, primul bibliotecar adevărat din Rîmnicu Vîlcea. Biblioteca lui a fost desfiinţată în 1948, iar cărţile confiscate sau distruse.
• Filip Lahovari. Biblioteca lui era la Slăviteşti (comuna Băbeni). Cărţile româneşti, franţuzeşti, germane şi englezeşti, multe cu autografele autorilor, au fost adunate aici timp de trei generaţii. Întemeietorul acestei biblioteci a fost celebrul George I. Lahovari (1838-1909) - fiul cel mai mic al lui loan Lahovari -, fondator al „Societăţii regale române de geografie" şi al „Societăţii pentru învăţătura poporului român", al căror preşedinte a şi fost. Cea mai mare realizare a sa a fost „Marele dicţionar geografic al Românie”, în 5 volume, apărut între 1898-1902. Fiul său, Grigore G.l. Lahovari, născut în 1873, avocat şi judecător de instrucţie, publicist, a continuat să îmbogăţească biblioteca familiei. Filip Lahovari, vărul său primar, diplomat de carieră, a continuat şi el să sporească acea comoară de cărţi adunată la Slăviteşti. Dar cărţile acestea au fost însă furate sau distruse de către cenzorii comunişti.
• Ştefan Pleşoianu (n. 1894-?), avocat de carieră, urmaş al boierilor Pleşoieni de pe Olteţ, a ridicat în comuna Măldăreşti o casă cu o arhitectură inspirată din cea a faimoaselor cule din apropiere. Biblioteca sa, foarte bogată şi interesantă, a fost alcătuită de reprezentanţii a trei generaţii de Pleşoieni. Cărţile erau româneşti şi franţuzeşti, o mare parte aparţinînd domeniului juridic. Izgonit din casă, în 1949, biblioteca i-a fost confiscată şi preluată, ulterior, de bibliotecarii rîmniceni.
• Vintilă I.C. Brătianu (1867-1930), cunoscutul om politic liberal, ministru de mai multe ori şi prim-ministru, moştenise de la mama sa, Pia, o moşie în comuna Mihăeşti, unde a construit un conac într-un frumos stil românesc (loc în care a şi murit). Rămas soţiei sale, conacul a fost naţionalizat în 1949 şi transformat de către comunişti în sanatoriu T.B.C, iar o parte din cărţile ce aparţineau bibliotecii de aici, cele mai multe cu caracter economic, au fost preluate de biblioteca raională nou înfiinţată la Rîmnicu Vîlcea.
• Petre AL Măinescu, avocat, a fost ultimul proprietar al conacului Inăteşti şi al unei case de pe Calea lui Traian. De la el a fost preluată, la fel, o parte a bibliotecii, restul fiind vărsată la Arhivele Statului, filiala Vîlcea. Jurist şi publicist de renume, Măinescu - craiovean de origine -, moştenise biblioteca ultimilor boieri Goleşti şi Olăneşti, care au locuit acolo în a doua jumătate a veacului XIX şi prima parte a secolului XX.
• Ion Puţurianu a fost unul unul dintre cei mai cunoscuţi doctori vîlceni, în prima jumătate a veacului trecut. La Băile Olăneşti el a încercat un tratament original al tuberculozei, boala cea mai periculoasă în vremea aceea. Din puţinii săi bani şi-a construit o vilă între Rîmnic şi Bujoreni, demolată ulterior de comunişti pentru a construi acolo o vilă pentru Ceauşescu. Doctorul a murit ruinat de datoriile făcute la bănci pentru cercetările sale ştiinţifice. Soţia şi fiicele sale au fost alungate din casă în 1949, iar biblioteca i-a fost confiscată şi predată bibliotecii regionale.
• Ioana Cantacuzino, urmaşa inginerului loan Cantacuzino, preşedinte al Partidului Conservator-Vîlcea, s-a numărat printre iniţiatorii turismului aerian în România. La vila sa din Călimăneşti a adus biblioteca şi arhiva Şcolii de pilotaj „Mircea Cantacuzino". La moartea sa, în 1952, mai rapid a fost Alexandru Bălintescu, în acea vreme director al filialei vîlcene a Arhivelor Statului, care a preluat ce a fost mai valoros din biblioteca familiei Cantacuzino, chiar cărţi cu valoare de patrimoniu, sau cu autografe de la scriitorul aviator Antoine de Saint-Exupery. Ceea ce Bălintescu a considerat neinteresant a ajuns la biblioteca regională din Rîmnic.
Sursă selecție: Sorin Oane, ,,Poveștile Râmnicului” - excepționala carte care va fi lansată astăzi, de la ora 17.00, la Galeria Artex din Centrul orașului nostru.
Imaginile din colaj una câte una cu descrieri și mai multe informații în conexiune, la această legătură.
_____________
(944) DJVAN, fond Prefectura judeţului Vîlcea, dos. 31/1944, f.2, f. 9-152 (sînt enumerate toate cărţile interzise).
(945) ibidem, f. 148,189,222, 232 şi 237.
(946) Idem, dos. 56/1947, f. 161.
(947) Ion Soare, Aneta Bardaşu, Lumina cărţii la Râmnic, Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea, 2001, p. 124-125.
______
#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea #ramnicuvalcea #AntimIvireanul #JudetulValcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvaav #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #SorinOane #PovestileRamnicului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu