Drumurile rele ce duc dela şoseaua mare la
schit precum şi apa Mamului, ce se pune de-acurmezişul, au făcut, de sigur, ca
acest preţios monument să rămâe multă vreme uitat de cercetători în
ascunzătoarea lui.
Cu ocazia lucrărilor de conservare ce s'au
început la biserica Mamu, s'au făcut cercetări şi asupra acestui schit. Astfel
s'a putut alcătui lucrarea de faţă. Faptul că între zidurile acestui schit se
odihneşte de veacuri oasele lui Stroe Buzescu, unul din căpitanii lui Mihai
Viteazul şi urmaş al Banului Mogoş şi al lui Giura Logofătul, primul şi al
doilea ctitor ai schitului, au contribuit să i se recunoască valoarea sa
istorică şi, în acelaş timp, să atragă luarea aminte şi asupra calităţilor sale
arhitectonice. Dar, după cum mai toate monumentele vechi au avut de suferit
prefaceri în cursul timpului, de asemenea şi acest schit n'a putut scăpa fără
ele – din anul 1536 când a fost zidit şi până
în zilele noastre. Cu toate adăogirile ce-i s'a adus, schitul şi a păstrat însă
în în tregime elementele sale originale, cari prin caracterul lor bine definit,
înlesnesc mult studiul artei de a clădi din acea epocă precum şi din aceea a
prefacerilor.
Pentru o mai uşoară înţelegere a acestei lucrări, vom cerceta pe rând: planul, faţada şi interiorul schitului.
I.
După cum se vede din releveu (pag. 16),
planul prezintă o particularitate care dela început presupune o preschimbare a
formei sale originale şi anume: adăogirea pridvorului dela intrare şi a celor
două galerii laterale.
Pentru a se putea stabili pe deplin acest
adevăr şi mai cu seamă timpul când s'au executat aceste prefaceri, avem două
mijloace la îndemână: mărturia inscripţiilor şi zugrăvelilor şi examenul arhitectonic.
Vom recurge deci pe rând la fiecare din ele.
Deasupra golului de trecere dintre pronaos
şi naos este zugrăvită o inscripţiune în limba slavonă, care, în traducere, are
următorul cuprins:
«Cu voia tatălui şi ajutorul fiului şi
«Săvârsitul sfântului duh si a celui întru
«treime slăvit marelui Dumnezeu. Adică
«cu robul stăpânului meu Iisus Christos
«jupân Giura Logofăt, cu soţia lui ju
«pâniţa Vilaia, văzurăm acest cinstit locaş
«al sfintei stăpânei noastre născătoare
«de Dumnezeu... care... [este] ... din tre
«cute [vremi]... [ridicat]... [de] părinţii
«noştri jupân Mogoş Ban şi cu fiul său
«Mogoş Armaş; pentru aceia şi noi do
«rirăm.. ... răposaţii ctitori de odinioară
«Şi începurăm din temelie acest sfânt
«hram al sfintei noastre de Dumnezeu
«Şi pururea fecioare Maria şi cu ajutorul
«lui Dumnezeu l-am săvârsit si am scris
«În zilele blagocestivului şi de Christos
«iubitorul Ion Petru Voevod în anul
«7045 (=1537) luna Septembrie»(1).
Mai jos, într'un colţ, se vede un nume:
«Eratudi Zografos», care nu poate fi decât numele zugravului ce a scris inscripţia
şi care, probabil, tot el a zugrăvit şi biserica.
Din această inscripţie reese lămurit că
schitul a fost zidit în anul 1537 de către jupân Giura Logofăt şi soţia lui
jupâniţa Vilaia, în locul schitului vechiu ridicat mai dinainte de către
părintele său Mogoş Banul dimpreună cu fiul său Mogoş Armaşul.
Dacă examinăm zugrăvelile din pronaos,
vedem pe peretele nordic desemnul bisericii, aşa după cum a fost ea Ia început,
ţinută în mâini de către ctitorii ei :
jupân Giura Logofăt, cu fiii Preda, Harvat şi Mogoş, în stânga, iar în dreapta,
jupâniţa Vilaia şi Maria fiica lor. Numele ctitorilor zugrăviţi fiind aceleaşi
ca cei pomeniţi în inscripţia mai sus citată, nu mai rămâne nici o îndoială că
în anul 1537, când s'a zidit biserica, ea avea aceeaş formă şi caracter ca
acelea arătate în desemnul bisericii zugrăvit în pronaos, aşa după cum se poate
vedea şi din crochinl luat la faţa locului (pag. 19).
Dacă comparăm această veche înfăţişare a
schitului cu cea actuală şi dacă ţinem seamă şi de imperfecţiunea de desemn cu
care se zugrăvia mai în totdeauna aceste miniaturi ale bisericilor, constatăm o
deosebire ce confirmă presupunerea făcută la început, anume că la forma
originală a schitului s'au adăogat pridvorul dela intrare şi cele două galerii
laterale.
Într'adevăr, în forma veche a bisericii
vedem desenat sânul, iar în stânga lui, spre intrare, se văd indicate două uși
iar imediat sub streaşină se văd desenate firidele. Despre galerie şi despre
pridvor, nu se vede nici o urmă de indicaţie.
Actualmente partea dinspre intrare a
sânului este acoperită de galerie, care ocupă tot restul bisericii până în
dreptul zidului dela intrare, iar pridvorul, de formă dreptunghiulară, are feţele
de nord şi sud în prelungirea feţelor eşite ale sânurilor, formând astfel o
singură faţă în continuare cu sânul şi galeria.
Ce motive a îndemnat pe vremelnicii
stăpânitori ai schitului să-i aducă aceste prefaceri şi în ce timp s'au făcut
ele, sunt chestiuni asupra cărora nu găsim nici o inscripţie, care să ne poată
lămuri în deajuns. Totuşi, în colţul sud vestic al pridvorului, găsim o piatră
mormântală, cu o inscripţie foarte ştearsă, din care aflăm că aci e mormântul
«dum
«nealui Dumitru, feciorul dumisale Păr
«vului Postelnic şi al jupănesei lui Du
« mitra ...; veşnica lui pomenire ... ; [în zilele]
«Mircei Voevod; s'a trudit dumnealui
«Stănilă Postelnicul cu această pisanie;
«eu ... să fie pomeană ... [anul dela facerea
«lumii] 706, luna Aprilie 13» (2).
Aşa dar această piatră datează din anii
domniei lui Mircea Ciobanul 1552-1560, adică după zidirea schitului, care, după
cum ştim, a fost în anul 1537.
Cum însă – după cum vom vedea – pridvorul a fost adăogat cu mult în
urmă, nu putem explica existenţa acestei pietre în pridvor, decât în cazul hipotetic
că ea a fost mutată din biserică, fie cu ocazia facerei pridvorului, fie când
s'au asezat în biserică cele două morminte existente, afară de acela a lui
Stroe Buzescu (3).
Conduşi de logica utilităţei acestor adaose,
putem uşor găsi motivele, cari au hotărît facerea lor şi-anume:
Pridvorul s'a făcut ca mai la toate
bisericile mici pentru a mări spaţiul destinat credincioşilor, al căror număr a
tot crescut cu timpul; cât pentru galerii, fiind prea înguste (0,70 cm.) şi neavând
nici un acces în biserică, nu se poate motiva existenţa lor decât din punct de
vedere constructiv.
Într'adevăr, dacă considerăm acoperişul
pridvorului în raport cu acela al bisericii - fără galerii - constatăm că
pridvorul fiind cu mult mai larg decât biserica, ar fi trebuit să aibă un
acoperiş cu mult mai înnalt, ceia ce ar fi dat naştere la intersecţii grele de
executat în acoperişul cu şindrilă. Şi în timpul de faţă meşterii cari
şindrilesc se feresc de ase menea greutăţi, căutând să simplifice cât mai mult
forma generală a acoperişului spre a avea pe cât posibil mai puţine muchii şi
dolii. Putem cu drept cuvânt presupune că şi aci meşterul s'a izbit de aceleaşi
piedici şi, căutând să simplifice forma generală, a dat şi zidăriei aceeaş
lărgime ca la pridvor, iar acestuia i-a dat lărgimea sânuri lor.
Retragerile altarului le-a simplificat prin grinzi
puse pe colţurile zidăriei. Cu modul acesta acoperişul bisericii s'a redus la o
formă dreptunghiulară, rotunjindu-se la altar. Prin faptul acestei lărgiri a
acoperişului (între sânuri şi pridvor), s'a introdus galeriile laterale,
cărora, pe lângă rolul lor constructiv, meşterul a căutat să le mai dea şi un
caracter decorativ şi oarecum utilitar, servind ca o prispă de adăpostire şi
aşteptare pentru cei ce veneau la hiserică inainte de vreme.
În ceeace priveşte epoca in care s'a făcut
aceste adăogiri, dacă luăm în consideraţie împrejurările istorice, putem
presupune trei epoci mai în strânsă legătură cu trecutul acestui schit.
Astfel, se poate presupune că Stroe
Buzescu, ca urmaş al ctitorilor Mogoş Banul şi Giura Logofătul, să fi făcut
aceste îmbunătăţiri schitului, pentru care se vede că avea multă înclinare,
căci, după moarte, aci a fost îngropat.
Sima, soţia lui, îi acoperă mormântul cu o
piatră frumos împodobită, pe care cu greu se poate desluşi, de răul ştersăturilor
de picioare, următoarea preţioasă inscripțiune:
«În numele tatălui
«Şi al fiului şi al sf. duh
«amin. Această petră pre
«grop[a] jupănului lu Stroe
«Buzescŭ ce'ŭ fostŭ Stol
«nicu la Mihai-Vodă, şi au
«fost la tote războ[i]le de
«preaună cu Domunu-său
«ca o slugă creadencioasă
«Domŭnu-său, şi la răz
«boiul din întăi dobăndi
«rană la măna stăngă de
«Turci si la războiul de
«la Giurgiu, cănd să loviră cu
«Hanul, să răni în ochiul
«stăngŭ de săgeată; şi au
«slujit Stroe lui Mihai-Vod[ă]
«pănă peri în Ţara Ungurească. Dea ci să
«sculară boerii ţării, şi cu Buzeştii ră
«dicară prea Radulŭ-Vod[ă]; iară Si
«mion Voevod cu .. . Turci, Tătari, Mol
«doveni, Leşi mulţi, făr[ă] samă.. [ve
«niră den Tara Moldovei. . de scoase
«pe Radu-Vodă şi pe] Buzeştii din ţara
«lor la Ţara Ungureasca... Iar atunce
«merse jupănul Stroe la-npăratul nem
«ţesc ca să ceară ajutoriŭ, de eşiră la
«Ţara-Rumănească cu Radul-Vod[ă]; şi
« nu-I aşteptă Simion-Vodă; de aci se-au
«rădicat .. cu Leşii şi Moldovenii [şi] Hanul
«Cu mare oaste de Tătari şi eşiră de să
«loviră în gura Telejinului, la Teiuşani
«În luna lui Săptemvrie 14 zile şi vleat
«711 O (=1602) ...şi făcură năvală Marţi
«dimineaţă de 3 ori de toate părţile;
«iară ... [ văzănd] jupănul Stroe atăta nevoe pre
«creştini, stătu împotriva
«Tătarilorŭ, de să lovi
«cu Mirza nepotul Hanului
«şi-lŭ junghie pre Tătarŭ
şi «dintr'acel război să răni
«la obraz ... [şi preste 3 săp
«tămâni se tâmplă]... mo
«rŭt[ea-i] în luna lui Oc
«tovrie 2 zile, vleat 7110
«(=1602) (4).
Pe capătul din spre răsărit al pietrii este
săpată o scenă războinică, care înfățișează pe Stroe Buzescu călare pe cal,
fugărind şi lovind pe Tătar, iar deasupra acestei scene se poate citi:
«Şi nu fu pre voe căi
«nilor de Tătari: Dumne
«zeu-l erte». Iar pe lături:
«Scrisu eu jupăneasa Sima
«a Stolnicului Stroe: deaca
«voi muri să-m grupaţi
«lăngă dumnealui aicia» (4).
După cum vedem, în această inscripţiune – care poate fi considerată şi ca o frumoasă pagină din istoria
trecutului nostru – nu se pomeneşte
nimic despre lucrările ce ne interesează. Aceasta pe de o parte, iar pe de alta
faptul că arhitectura pridvorului şi a galerii lor e cu totul străină de vechea
arhitectură a schitului, sunt indicii care ne îndreptăţeşte să credem că
adaosele nu s'au putut face în această epocă, când se păstra încă riguros
tradiţia în meşteşugul de a clădi.
O a doua epocă istorică când s'ar fi putut
îndeplini prefacerile schitului, ar fi cea brâncovenească (1689-1714).
Această presupunere o facem sprijinită pe
faptul că în anul 1696, Constantin Vodă Brâncoveanu a rezidit biserica
Mamu, unde a întemeiat şi o mănăstire de maici.
Se poate admite că cu ocazia acestor
lucrări să se fi întreprins şi lucrările de la schit de către aceiasi mesteri
ai Mamului. Dacă luăm însă în consideraţie caracterul arhitectonic al acestor
adăogiri, constatăm că ele nu pot fi clasate în epoca brâncovenească, întrucât
în acea epocă pereţii bisericilor se tencuiau sau simplu, cum se văd la
mănăstirea Govora, sau se decorau cu panouri şi arcaturi , cum se văd în
general la Mamu, Hurezi etc. Aci pereţii de sud şi nord ai pridvorului sunt
decoraţi cu câte patru firide lungi, înguste şi rotunjite la partea superioară;
iar arcurile galeriilor sunt decorate numai prin teşiturile stâlpilor octagonali
ce se prelungesc în sus înconjurând arcurile.
Acest mod de decoraţie al pereţilor din
afară îl întâlnim la biserica din satul Strejeştii·de-Jos- în apropiere de
schitul Stăneşti - şi anume în par tea din jos a brâului ce încinge biserica
(ilustraţia pag. 23).
Această biserică este zidită de un urmaş al
neamului Buzeştilor, căci iată ce aflăm din pisania de de-asupra uşii:
«Cu vrerea tatălui şi cu ajutoriul
«fiiului şi cu săvărşirea duhului sfăntŭ,
«ziditu-s-au această sf(ă)ntă şi d(u)mne
«zeescă bisearecă, împreună cu toate po
«doabele ei, din temelie, întru cinstea şi
«lauda prea sfintei Troiţe, cu cheltuiala
«dumnealui jupăn Constantin Buzescul
«Şi a dumneaei jupăniţa Maria şi a co
«conilor dumnealor Nicolae şi Ilie în
«zilele prea înaltului Inpărat Carol al
«şasilea, al cărie începere au fostŭ la
«anul 7241 (=1733) Mai 8 zile» (6).
Şi această biserică nu a fost scăpată de
stricăciuni şi prefaceri, căci, pe peretele dela intrare se văd urmele unui
pridvor sprijinit pe stâlpi de zidărie; totuşi, în partea de sub brâul cel
mare, păstrează acele firide lungueţe, cari prin asemănarea lor cu cele dela schitul Stăneşti,
ne conduc la ideia că tot în timpul zidirei acestei biserici s'au putut face şi
adăogirile dela schit, acesta fiind încă în stăpânirea Buzeştilor...»
(selecție introductivă)
Sursa: Biblioteca Digitală a Publicațiilor Culturale/ Schitul Stănești (Vâlcea) în Buletinul
Comisiunii Monumentelor Istorice; BCMI, IV; nr. în TOM: 1-4; anul 1911; seria
Veche/ TRAJANESCU, D. Ion (autor).
Articolul integral în original (pentru
lecturare/ descărcare) – la această
legătură.
_____________
(1) Virg Drăghiceanu, Raport înedit către Comisiunea Monumentelor Istorice.#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea #ramnicuvalcea #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvaav #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #memorialistica #istorie #literatura #FratiiBuzesti #StroeBuzescu #ManastireaStanesti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu