Pagini

19 dec. 2024

Râmnicu Vâlcea (1989): Cristinela și Baciul/ de col. (r) Grigore Predișor

Viaţa m-a aruncat în vâltoarea evenimentelor de pe frontul invizibil al activităţilor informative. Experienţa dobândită în cei 17 ani de muncă pe linie de contraspionaj îmi permite să apreciez că în decembrie 1989, la nivelul judeţului nostru, ofiţerii instituţiei din care făceam parte şi-au făcut pe deplin datoria, acţionând conform legilor în vigoare la acea dată. Ei s-au limitat la culegerea informaţiilor şi prezentarea acestora factorilor de decizie, fără a se implica direct în derularea evenimentelor grave, care se succedau cu repeziciune. Rândurile care urmează nu sunt altceva decât constatările unui trăitor al zilelor din decembrie 1989.

Prin forţa destinului, s-a întâmplat ca în ziua de 22 decembrie 1989 să fiu ofiţer de serviciu pe Inspectoratul Judeţean Vâlcea al Ministerului de Interne. Din această poziţie aveam obligaţia de a coordona activităţile Securităţii, ale Miliţiei municipale şi judeţene Vâlcea. Am luat în primire serviciul sub presiunea zilelor de stres şi a nopţilor precedente nedormite.

  

În ziua de 22 decembrie 1989, începând cu ora 8.30, tot ce intuisem se transforma în realitate. Am avut o discuţie prin telefon cu colonelul Dumitraşcu de la Inspectoratul Municipiului Bucureşti, după care, la scurt timp, am primit ordinul generalului Iulian Vlad, şeful Departamentului Securităţii Statului, transmis prin ofiţerul de serviciu pe minister. Prin acest ordin „toate cadrele de securitate erau convocate la unitate, armamentul trebuia depus la locurile de păstrare, care să fie sigilate şi se interzicea orice răspuns la eventualele provocări”. Cu maximă operativitate, toate cadrele care se aflau în deplasare în judeţ ori pe platforma industrială-sud s-au prezentat la unitate, unde s-a constatat prezenţa acestora conform evidenţei. Armamentul individual a fost depus şi sigilat. În acest mod ordinul primit a fost executat.


Sub semnul confidenţialităţii, în aceeaşi zi către prânz, o colegă de la centrala telefonică mi-a adus la cunoştinţă situaţia evenimentelor de la Sibiu.

Începând cu ora 13.30, în Râmnicu-Vâlcea, grupuri masive de cetăţeni - din păcate unii turbulenţi şi sub influenţa băuturilor alcoolice - s-au adunat în faţa sediului Miliţiei şi al Securităţii. De menţionat că până în seara zilei de 22 decembrie, nici la sediul unităţii, nici la sediul Comitetului Judeţean Vâlcea al P.C.R. (actuala clădire a Prefecturii), nici o persoană nu s-a manifestat negativ la adresa Securităţii, existând chiar exprimări în favoarea acesteia.

 

Colonelul Dumitru Stănescu, şeful Miliţiei municipale şi colonelul Ovidiu Popescu, de la Securitatea Judeţeană Vâlcea, prin atitudinea lor echilibrată şi prin adaptare la situaţia creată, s-au adresat mulţimii adunate în faţa sediului Comitetului Judeţean P.C.R., au calmat spiritele şi au contribuit la detensionarea situaţiei.

Din păcate, unii dintre cei care au analizat ulterior evenimentele petrecute la Vâlcea în acel decembrie „regretă” faptul că nu au existat morţi şi răniţi. Această situaţie a fost relevată de g-ral de brigadă (r) Mihai Dumitrescu, fost preşedinte al CPUN-Vâlcea, fost preşedinte al UNCMRR, care a scris: „Deşi unele voci spun că nu a fost revoluţie în Vâlcea, în special că nu au fost morţi şi răniţi, totuşi au fost mii de participanţi la mişcarea populară spontană”. Acest citat a fost preluat de aproape toţi cei care au scris mai târziu despre evenimentele din Vâlcea.

În seara zilei de 22 decembrie, la FSN, la organismul nou constituit la nivel judeţean, şi-a făcut apariţia, îmbrăcat în uniformă militară, colonelul (r) Severian Baciu - „prieten apropiat” al generalului Nicolae Militaru - care a afirmat: „Din acest moment toată lumea ascultă comanda la mine!”. Era bine cunoscut faptul că acesta nu privea cu ochi buni serviciile de informaţii. Cauza era trecerea sa în rezervă, urmare a unor afaceri necurate ale sale, descoperite şi dovedite de către organele de contrainformaţii militare.

 

Câteva detalii despre acest Severian Baciu. În 1989 era pensionar militar. Fusese comandantul unităţii militare de Vânători de munte din Râmnicu Vâlcea. A fost lucrat informativ în dosarul „Corbii”, ca legătură apropiată a generalului Militaru. Fiind implicat în mai multe afaceri, printre care furtul de combustibil şi însuşire de bani, a trebuit să fie, în cele din urmă, pensionat. La îndemnul şi cu susţinerea totală a generalului Nicolae Militaru, s-a prezentat la sediul fostului Comitet Judeţean de Partid, devenit sediu al FSN-ului nou constituit, îmbrăcat în uniformă militară şi a preluat conducerea, luând prin surprindere întreaga asistenţă. Era foarte energic şi a orientat întreaga atenţie asupra Securităţii. Ulterior a venit de câteva ori şi la sediul nostru, dând diverse ordine, cele mai multe dintre acestea fiind diversiuni.

A fost reactivat de generalul Militaru şi numit comandantul Brigăzii de Vânători de munte de la Curtea de Argeş. A devenit apoi parlamentar, fiind şi vicepreşedinte al Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor. În această calitate venea foarte des la unitate, de unde, pentru a-şi da importanţă, vorbea la telefon cu directorul Măgureanu.

În faţa mea a vorbit de mai multe ori, într-o situaţie spunându-i: „Am lângă mine un ofiţer care m-a urmărit mult timp, dar acum e băiat bun, ce facem cu el?" Atât cât a fost parlamentar (1990-1996), cât şi după aceea a nutrit o ură puternică faţă de ofiţerii de informaţii şi de contrainformaţii, ură pe care şi-a manifestat-o deschis.

Unui ofiţer i-a zis, de faţă cu mai multe persoane: „Niciodată nu i-am putut suferi pe nenorociţii de securişti”, iar acesta i-a replicat pe loc: „Mai bine un securist nenorocit care şi-a apărat ţara, decât un trădător împuţit”. Am aflat că a decedat la începutul lunii septembrie anul acesta, în anonimat.

Pe postul naţional de televiziune, s-a transmis o ştire falsă, de dezinformare/intoxicare, aşa cum au fost atâtea altele în acele zile, prin care populaţia era anunţată că: „Securitatea de la Vâlcea nu cedează!”, şi că „trage în populaţie”. Concomitent au fost făcute şi alte „anunţuri”, de aceeaşi factură, cum ar fi: „cuplul prezidenţial are mai multe puncte de refugiu în judetul Vâlcea, la Olăneşti, Bujoreni şi Voineasa”.

Consecinţele acestor ştiri diversioniste nu au întârziat să apară: mii de oameni din toate zonele municipiului au sosit în faţa sediului Securităţii, au aruncat cu pietre în geamurile de la intrare şi ale primului etaj, forţând intrările în unitate. În mod evident mulţimea era manipulată prin „ştiri” inventate, care îi îndemnau pe oameni la acţiuni agresive împotriva Securităţii. Reacţia pe care o aşteptau autorii scenariului s-a produs, şi astfel noi, cadrele din sistemul de informaţii, ne-am pomenit puşi la stâlpul infamiei de către manifestanţii dezlănţuiţi.

Am dat atunci telefoane la sediul Consiliului Provizoriu Judeţean al FSN, am vorbit de nenumărate ori cu preşedintele acestuia, Marian Măciucă, şi cu colonelul Severian Baciu, solicitând intervenţia Armatei.

Toţi cei cărora mă adresam păreau surzi, şi atunci, pentru calmarea situaţiei, am contactat-o pe cea care se afla în fruntea mulţimii şi care, într-un fel, constituia un simbol, Cristinela Mirică, „exilată” de mai mult timp în oraş din cauza unor presupuse relaţii cu Nicu Ceauşescu. I-am spus acesteia că toate cadrele de securitate sunt în unitate încă de la ora 11.30, că sunt loiale revoluţiei şi că tot armamentul este sigilat. Înţelegând situaţia, după ce a văzut geamurile sparte şi o serie de obiecte aruncate în interiorul birourilor, a promis că va încerca să liniştească atmosfera şi chiar a reuşit. Cu ajutorul colonelului Silvian Marinescu, a primit o porta-voce, prin care, de pe scările unităţii, le-a explicat tuturor celor prezenţi că Securitatea este alături de populaţie, că nu există nici un fel de probleme, solicitându-le să se deplaseze la „Casa Albă”, cum era denumită clădirea sediului C.J. Vâlcea al P.C.R., unde s-a constituit organismul provizoriu şi unde se iau decizii. Se poate afirma, fără teamă de a greşi, că intervenţia Cristinelei Mirică a deturnat fundamental acţiunile manifestanţilor, dejucând intenţiile unor regizori sau scenarişti ai evenimentelor.

Şi situaţia acestei fete este interesantă. Cristinela Mirică fusese adusă la Râmnicu Vâlcea cu părinţii, în 1986. Au fost cazaţi mai multe zile la hotel "Alutus", după care li s-a repartizat un apartament. Cristinela era însoţită permanent de subofiţeri de Miliţie, explicaţia fiind aceea că ea fugea după Nicu Ceauşescu şi mama acestuia luase măsuri pentru a bloca o relaţie neavenită. Cazul a devenit celebru la sfârşitul anului 1988, când au fost daţi afară din Miliţie cinci subofiţeri care o scăpaseră din supraveghere. Era foarte cunoscută, fiind văzută la şcoală, în oraş, la bar, la masă, cu Miliţia după ea. Din această cauză manifestanţii i-au acordat credit.

La doi ani după consumarea evenimentelor, lt.col. Răduică, comandantul unei unităţi MApN, afirma: „Aşteptam o singură greşeală a securiştilor. Pe blocul de vis-a-vis de sediul Securităţii aveam montate mai multe tipuri de armament, inclusiv mitraliere, pentru a distruge complet Securitatea!”. Spre regretul lui şi spre respectul raţiunii, această dorinţă criminală nu s-a putut concretiza.

Cam la 45 de minute după plecarea manifestanţilor, la sediul Securităţii a sosit o companie de militari MApN, comandată de cpt. Dumitru Mazilu, personaj adept al răzbunării, al haosului şi anarhiei, care a instituit o atmosferă de teroare. Din echipele de aşa-zişi revoluţionari care „au luat în primire” sediul alături de Armată au făcut parte, pe lângă persoane turbulente sau foşti condamnaţi de drept comun, şi oameni serioşi, cu mult discernământ. Merită menţionat în acest sens, fotbalistul Marian Başno care, de câteva ori, a intervenit pentru dezamorsarea unor conflicte între militarii sosiţi în sediu şi ofiţerii de securitate.

 

Pentru că „orice pădure îşi are uscăturile ei”, îmi stăruie încă în memorie imaginea laşităţii unor cadre de conducere din cadrul Inspectoratului, care au dat bir cu fugiţii ascunzându-se prin diferite cartiere ale municipiului Râmnicu Vâlcea sau prin unele localităţi ale judeţului. De acolo mi-au cerut telefonic să le raportez situaţia. Este cazul col. Constantin Burtoiu, şeful Inspectoratului Judeţean de Interne. Acesta, după anunţul de la televizor „Securitatea de la Vâlcea nu cedează!”, simţind pericolul, mi-a spus că se va deplasa la sediul organismului revoluţionar nou constituit, dându-mi un ordin cât se poate de precis şi concret: „Să ai grijă!” În realitate, s-a deplasat la sediul Miliţiei din Ocnele Mari, interesându-se prin telefon, după mai bine de două ore, de mersul evenimentelor.

Aşa după cum am arătat, o companie de militari condusă de căpitanul Dumitru Mazilu a fost trimisă de colonelul Severian Baciu să preia sub control şi pază Inspectoratul Ministerului de Interne. În scurtul interval cât a avut această misiune, (după cinci-şase zile a fost schimbat şi retras la unitatea sa), Mazilu a fost aproape tot timpul sub influenţa băuturilor alcoolice. Împreună cu cpt. Mugioiu, a improvizat tot felul de manifestări ale violenţei. A făcut de câteva ori cu noi, ofiţerii, instrucţie disciplinară cu salturi şi culcări. Soldaţii de sub comanda lui ne conduceau sub ameninţarea armei la WC şi rămâneau cu arma la uşă etc.

Căpitanul Mugioiu - în treacăt fie spus - se lăuda cum a tras el la Sibiu „până i s-a înroşit ţeava armei”. Luând cunoştinţă de activitatea colegului Silvian Marinescu, care se preocupa de acţiunile de apărare şi de conservare a mijloacelor tehnice, a afirmat în faţa mai multor persoane: „Mă duc să-i împuşc pe toţi!”.

De „foamea de terorişti” a avut parte şi comandantul gărzii de la vila prezidenţială de la Olanesti, locotenentul (pe atunci) Rotaru, al cărui pluton de gardă fusese înlocuit, încă din 21 decembrie, de către armată. Cu toate acestea, la 24 decembrie, lt. Rotaru a primit ordin să se deplaseze din nou la Olăneşti, pentru că „şi-a îndeplinit foarte bine misiunile”. Ajuns acolo, a fost acuzat că este terorist şi arestat, cu „sprijinul neprecupeţit” al maiorului Ion Deheleanu, de la unitatea de geniu din Rm. Vâlcea. A trecut prin momente groaznice până la 27 decembrie, cînd a fost eliberat de comandantul său de companie.

 

Seria unor asemenea momente frizând penibilul ar putea continua, dar mă opresc aici. Procedând conform adagiului „Sine ira et studio”, arăt că au fost şi colegi de la Armată care, în vâltoarea evenimentelor, au dat dovadă de profesionalism, echilibru şi raţiune, precum căpitanul Băjenaru şi colonelul Ciupitu.

Din noaptea de 22-23 decembrie şi până în preajma Anului Nou, s-a amplificat campania de dezinformare şi intoxicare, prin ştiri fabricate şi zvonuri false, vehiculându-se scenarii care mai de care mai fanteziste. Ca urmare a avalanşei de dezinformări, s-au constituit colective mixte, alcătuite din reprezentanţi ai Armatei şi ai Securităţii, pentru a constata autenticitatea sau falsitatea sesizărilor, după caz.

Nu pot să nu menţionez aici deplasarea la sediul unităţii a colonelului Severian Baciu (care între timp fusese reactivat şi numit de generalul Militaru comandant al Brigăzii de Vânători de munte de la Curtea de Argeş). El mi-a transmis ordinul expres ca, împreună cu un pluton de la Miliţie şi două plutoane de la Armată, să identificăm şi să arestăm „teroriştii” ce se ascund în tunelul (inventat ad-hoc de el) care, chipurile, făcea legătura între hotelul Alutus şi „Casa Albă” - actuala clădire a Prefecturii.

Intrând în subordinea M.Ap.N., în lunile ianuarie - martie 1990, cadrele de securitate şi-au desfăşurat activitatea sub conducerea comandantului Centrului Militar Râmnicu Vâlcea, col. - astăzi general (r) - Mihai Dumitrescu.

 

În perioada decembrie 1989 - martie 1990 nu s-au desfăşurat activităţi coerente. Iniţial, conducerea Centrului Militar ne dădea diverse ordine, paralele cu sarcinile pe care am fi putut să le avem. Ulterior am fost împrăştiaţi în toata ţara, majoritatea la Piteşti, la Slatina, la Craiova şi în alte oraşe. Am revenit după 22 martie, reorganizarea făcându-se destul de greu. Rezumând, se poate afirma că vreme de trei luni (decembrie 1989 - martie 1990) activitatea informativă a fost redusă la zero.

Au venit în diverse servicii peste 20 de cadre de la Armată, dar în final a rămas doar unul. Mulţi dintre cei trimişi nu aveau nici cele mai elementare noţiuni despre activitatea de informaţii, aşa că majoritatea au plecat singuri.

Merită evidenţiat cazul unui ofiţer MApN, numit la conducerea unui serviciu tehnic. El sfida cadrele SRI provenite din fosta Securitate şi avea o atitudine neloială faţă de instituţie. A fost identificat ca vizitând des sediul DIA, deconspirând mai multe lucrări.

Au trecut peste douăzeci de ani de la evenimentele din decembrie 1989 şi, din păcate, serviciile de informaţii ale acelei perioade se află încă sub oprobriul public. Cea mai directă ilustrare a acestei stări de lucruri o constituie hărţuirea lor prin CNSAS. O serie de persoane, străine simţirii româneşti, care nu au nici competenţa, nici autoritatea morală să ne judece, neagă tot ce a existat bun într-o perioadă de aproape o jumătate de secol din istoria României.

 

Este datoria noastră să prezentăm realitatea acelor zile. Din frânturi de adevăr se va reconstitui tabloul de ansamblu, întregul. Iar istoricii vor şti, cu siguranţă, să interpreteze aceste fapte, să scrie adevărata istorie.

 

col. (r) Grigore Predişor/ revista „Vitralii – Lumini și Umbre” numărul 9/ decembrie 2011

__________

#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea #ramnicuvalcea #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvau #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #IstoriaRamnicului #ziare #ziar #gazeta #gazetarie #decembrie1989 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu