Doresc să încep prin a spune că această carte nu este o lucrare ştiinţifică, ci, aşa cum spune şi titlul, este o poveste a satului Cireşu pe care am întocmit-o pe baza mărturiilor scrise şi orale strânse de la bătrânii trăitori aici, dar şi pe baza documentelor găsite în Arhivele Naţionale.
Încă din adolescenţă, când am plecat spre oraş, am avut nostalgia satului meu iar spre bătrâneţe am avut mereu în memorie versurile poetului basarabean Nicolae Dabija:
Cât avem un sat departe/ Şi un grai fără de moarte,
Cât ai cui zice părinte/ Mai există lucruri sfinte.
Am scris această carte pentru toţi locuitorii din satul Cireşu şi întreaga comună Stroeşti, dar mai ales pentru cei tineri de azi care sunt din ce în ce mai puţini. Satul a ieşit parcă din tradiţia seculară a vieţii sale şi tinerii trebuie să ştie măcar ce a fost odată. Să ştie că aici au trăit bunii şi străbunii lor de generaţii întregi, vrednici, mândri şi stăpâni pe proprietăţile lor, niciodată stăpâniţi şi umiliţi de cineva. E adevărat că în vremurile de demult au dus un trai precar, însă nu din cauza vreunui boier sau a unui stăpânitor, cum s-a spus aproape 50 de ani, ci mai ales din cauza înapoierii endemice a societăţii româneşti în ansamblul ei şi trebuie admis acest lucru. Deşi au fost recunoscute în Europa ca entităţi politico-statale încă din secolul al XIV-lea, vechile ţări româneşti nu au avut o lege clară a succesiunii la domnie, ci mai degrabă o tradiţie care permitea accederea la tron nu numai membrilor din familie, dar şi bastarzilor. Acest fapt a generat nesfărşite lupte pentru domnie între marile familii boiereşti, lupte cărora astăzi le-am spune războaie civile, ce au dus la rândul lor la secătuirea resurselor ţării. Totodată ţările române nu au avut niciun cod de legi civile care să reglementeze raporturile dintre cetăţeni până la 1640 când Matei Basarab a emis Pravila de la Govora. Acesta a fost primul cod de legi care a stat pe masa judecătorilor, lucru ce s-a întâmplat mult mai târziu decât în celelalte ţări Europene. Mai mult decât atât, vechii domnitori închinau ţara puterilor străine spre a obţine ajutor militar, plătind tribut şi agravând astfel şi mai mult situaţia. Puţine au fost perioadele cu domnii mai îndelungate când s-a obţinut într-adevăr creştere economică şi un trai mai bun. În vechea Ţară Românească aceste perioade au coincis cu domniile lui Mircea cel Bătrân, Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu. În Moldova au coincis cu cele ale lui Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare şi Vasile Lupu. Cu mici excepţii domnitorii români au fost analfabeţi, până la Dimitrie Cantemir în Moldova şi Constantin Brâncoveanu în Ţara Românească, drept urmare ei nu au fondat şcoli, organizaţii profesionale (cum au fost breslele în Transilvania) sau târguri mari pentru dezvoltarea comerţului interior şi cu ţările vecine. La toate acestea s-a adăugat şi poziţia politico-geografică a poporului nostru care a făcut să ne aflăm în calea a nenumărate invazii, războaie şi conflicte regionale. Mai mult decât atât, pentru o lungă perioadă de timp am fost stăpâniţi de Imperiile Otoman şi Ţarist, care nu au adus un plus de civilizaţie la noi ci şi mai multă înapoiere.
În satul Cireşu nu au existat mari familii boiereşti până în a doua jumătate a secolului al XlX-lea. Acel Ghiţă lovipali identificat de Mitu lui Ciocu, cu numele de Grecu şi pe care îl veţi găsi în paginile acestei cărţi şi care a apărut după 1831, nu a fost boier şi stăpânitor al satului.
Putem spune aşadar că ţăranii noştri din acele vremuri nu au fost nefericiţi chiar dacă, privind cu ochii de azi, ni se pare că trăiau foarte greu. Erau credincioşi şi se mulţumeau cu puţin. Şi-au iubit familiile şi copiii, şi-au muncit pământurile, au fabricat şi au băut ţuică, au cântat şi au chiuit pe dealuri. În anul 1864, odată cu Reforma Agrară a lui Cuza, a apărut primul şoc pentru ţăranii din Cireşu - s-a pus capăt devălmăşiei şi s-au pus hotare de către inginerii lui Cuza. Cei ce au fost harnici şi au muncit mai mult pământ, au rămas cu mai mult, cei ce au muncit mai puţin, pentru că au fost mai puţin harnici, au rămas cu mai puţin pământ, însă în limitele suprafeţelor permise de lege şi suficient cât să îşi poată întreţine familiile. După 1866, odată cu venirea Regelui Carol I, ţara a început accelerarea procesului de modernizare declanşat de generaţia de la 1848. Au apărut apoi războaiele României Moderne: Plevna -1877, al doilea război balcanic - 1913, Primul Război Mondial - 1916. Bunii şi străbunii noştri au luptat în toate aceste războaie. Pe opinca lor a călcat Armata Română de pe dealurile Plevnei, prin pusta ungară până la Budapesta, apoi prin stepa calmucă până la Stalingrad. Unii au căzut eroic şi tăcut, lăsându-şi oasele din sudul Dunării până în îndepărtata Germanie sau şi mai îndepărtata Siberie. Unora le-au fost recunoscute meritele, altora nu, că aşa e lumea, ingrată. Alţii s-au întors în satele lor schilodiţi: şi-au privit copiii cu un sigur ochi, au ţinut de coarnele plugului cu o singură mână, au bocănit pe drumurile ţării cu picioare de lemn, dar fără a se duce vreodată în faţa guvernului să ceară ceva. Aduc cuvinte de mare laudă femeilor şi fetelor din sat care de-a lungul timpului, în afară de faptul că ne-au dat viaţă şi au muncit cot la cot cu bărbaţii, cu mâinile şi mintea lor au creat aceste minunate straie populare pe care le veţi vedea în colecţia de poze de la final.
M-au ajutat demersul scrierii acestei cărţi memoriile bunicului meu, Dumitriu Şt. Barbu (zis Mitu lui Ciocu), păstrate în trei caiete, precum şi pe el l-au ajutat cele ale bunicului său, Stan Barbu (zis Stănică), pe care nu le-a putut păstra în original din cauza deteriorării hârtiei, însă le-a transcris. Acesta din urmă, la rândul său, a cunoscut mai mulţi bătrâni care au fost contemporani cu domnitorul Cuza, printre care: Andronie Bârloiu (n.1846-d.1917), preotul Marin Ursescu (n.1849-d.1924), Ion Lucă sau Petre Popescu. Eu, la rândul meu, i-am cunoscut pe bătrânii familiei mele: Ilinca Ciolacu (n.1894 -d.1965) zisă Mardalina, născută Cioinică în satul Valea Orlii din Cernişoara, lorgu Ciolacu (n.1915-d. 2001), Manea Păuna (n. 1913-d.1997) născută Filip Ciolacu, căsătorită în Valea Orlii, Oprea Dumitra „Fătuţa” (n. 1926 - d. 2015), Măgureanu Miuţă Eremia (n. 1919 - d. 1996).
Doresc să le mulţumesc de asemenea tuturor celor care mau ajutat cu poveşti, amintiri şi documente de familie.
Mulţumesc domnului Mihail Constantin Barbu pentru înlesnirea editării cărţii. Împreună cu dumnealui dedic această carte bunicului nostru, Dumitriu Barbu, zis Mitu lui Ciocu, dar şi părinţilor noştri - Constantin şi Maria, Pavel şi Ioana. Aceştia arareori au avut clipe de odihnă şi până la sfârşitul vieţii lor au putut recita versuri de Eminescu, păstrând un neţărmurit respect învăţătorilor Dumitru Diaconescu şi Ilarie Popescu. De asemenea dedic cartea şi fraţilor mei, Constantin P. Ciolacu şi Simion P. Ciolacu, zis Riton, care a fost mai mult decât un meseriaş de ţară, a fost un artist, şi care a murit dramatic la vârsta de doar 35 de ani şi o zi în 1982.
Mulţumesc şi fiicei mele, Elena „Letiţia” Ciolacu, întrucât fără ajutorul ei tehnic apariţia cărţii nu ar fi fost posibilă.
Înţelepţii lumii vechi au spus că la sfârşitul vieţii sale omul moare de două ori: o dată când sufletul îl părăseşte şi a doua oară când este uitat de ultimul cunoscut. Eu sper astfel că prin această carte pe mulţi i-am scos din uitare.
Îmi cer iertare tuturor celor care ar fi putut să îşi găsească numele în rândurile acestei cărţi, însă nu am avut documentele necesare şi poveştile lor la timpul potrivit pentru a-i putea include.
Gicu Ciolacu
&&&
Sursa: Gheorghe Pavel Ciolacu (,,Gicu”)/ Cuvântul autorului la volumul Povestea satului Cireșu (al com. Stroești-Vâlcea) - între legendă și adevăr -, Râmnicu Vâlcea 2024. Cartea integral în PDF
Capturile de ecran constituie Galeria foto - parte integrantă a volumului - pot fi văzute una câte una la această legătură._________
#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea #ramnicuvalcea #antimivireanul #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvau #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #IstoriaRamnicului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu