Pagini

▼

18 nov. 2024

Bocete din Țara Loviștei/ culese de prof. Nicolae Ciurea-Genuneni (1970-'72)

CÎNTECUL MORTULUI

Pentru o femeie căsătorită:

De-o lună, de-o săptămînă,

A intrat moartea-n grădină 

Şi,s-a pus pe-o filimină;

Filimina s-a uscat,

Moartea-n fereastră-a zburat;

Strigă moartea-ntîia oară:

— Ieşi, Vetuţo, pîn’-afară

— Bucuros, moarte-aş ieşi,

Dar nu mă pot despărţi,

De dragi copilaşii mei,

Că îmi rămîn singurei,

N-are cin’ griji de iei;

Strigă moartea-a doua oară:

— Să ieşi, Veto, pîn-afară

— Vai, moarte nu pot ieşi,

Că nu mă pot despărţi,

De scump soţiorul meu,

Că rămîne cu dor greu;

Strigă moartea-a treia oară:

— Ieşi, Vetuţo, pîn-afară

— Vai, moarte nu pot pleca,

— Că-mi este dragă lumea;

Lasă-mă să mai trăiesc,Nu mă lua să putrezesc.

Strigă moartea supărată :

— Hai, Vetuţo ieşi odată !

— Gata moarte m-am gătit,

Gata-s de călătorit;

Cer la soţ hainele bune,

Căci mă duc din astă lume;

Cer la soţ hainele toate,

Căci eu plec în altă parte; 

Unde-nfloare tămîiâ,

Nu mai vin cit e lumea; 

Unde-nfloare chiperu,

Nu mai vin cit e ceru;

Mă chemi moarte sub pămînt,

Ca să putrezesc curînd.

Inf. Elena Constantinescu,
44 ani, Voineasa, 1970.

 
&&&

CÎNTECUL BRADULUI

Pentru un tînăr necăsătorit

Bradule, crescut în munte,

Ce-ai cătat la mine-n curte?

Că eu asta de ştiam,

Cu săcurea te tăiam 

Şi bradule, te-aruncam;

Dragu’ mamii de băiat,

Tinerel te-ai însurat,

Pe noi nu ne-ai întrebat 

Şi-ai luat fata vîntului,

Din fundu’ pămîntului;

Scoal’, mamă şi ia plosca 

Primeşte mamă lumea,

Că vine la nunta ta,

C-o făcuşi mamă joia,

Bat-o focu’ nunta ta 

Că plînge toată lumea 

Nuntă fără lăutari,

Masă fără stolnicari;

Doamne, de ce mi l-ai luat?

Cînd l-ai dat m-am bucurat 

Şi-acuma, cînd mi l-ai luat,

Tare rău m-am supărat;

Cîte nopţi am tristuit,

Doamne, de nu am durmit!...

Şi cînd să zic că e bine,

Moarte-1 luaşi de lîngă mine.

Inf. Ana Ciontu,

45 ani, Malaia, 1970.

*

Bradule, din vîrf de munte,

Ce-ai cătat la noi în curte?

Bradule, noi de ştiam,

Unde-ai fost tu răsărit,

Cu săcurile veneam,

Bradule, te secuiam,

Nu veneai în curtea mea,

Ca să-mi răneşti inima,

C-am avut băiat frumos 

Şi m-ai lăsat lăcrămos.

*

Bradule, crescut în munte,

Ce-ai cătat la noi în curte ?

De ce n-ai stat ca să creşti 

Şi-ai venit să te-ofileşti?

Bradule, crescut frumos,

Bătu vîntu’, căzuşi jos;

Plînge măicuţa la cruce,

După fiul ei cel dulce;

Pe care maică n-o doare,

Cînd vede că fiu-i moare?...

Inf. Ana Pîrvulescu,
76 ani, Ciunget, 1970.

*

Bradule, crescut în munte,

Ce-ai cătat la noi în curte ?

N-ai venit ca să-nverzeşti 

Şi-ai venit să putrezeşti;

Te-a tăiat cu ferestrău,

Ca să-ţi facă copîrşeu.

Inf. Sofia Gh. Predescu,
37 ani, Voineasa, 1971.


Pentru o fată:

Bradule, crescut în munte 

Ce-ai cătat la mine-n curte?

Mai de mult dacă ştiam,

Bradule, mi te tăiam 

Şi pe Lotru te-aruncam,

În curte nu te-aduceam,

Că nu eşti brad înflorit,

Pentru nuntă pregătit 

Şi eşti un brad jalnic tare,

Să te duc la-nmormîntare;

Draga mea, fetiţa mea,

Asta este nunta ta.

Vai, ce nuntă-ndoliată 

A intrat la mine-n casă 

Şi-m’ lasă inima arsă.

Ţi-am adus măicuţă flori,

Şă le porţi în sărbători.

Inf. Nica Chirculescu (Boţocănica),
65 ani, Malaia, 1970.


*

BOCET PENTRU O FATĂ (I)

Scoală, Tio scoală dragă,

De-ţ’ ia dragă zîua bună,

Di la tată, di la mumă,

Di la fraţ’, di la surori,

Di la grădina cu flori,

Căci de astăzi încolea 

Dragă, nu ne-om mai vedea;

Plîngi, tu casă plîngi, tu masă 

Plîngeţ’, voi patru păreţ’,

Că de Tia rămîneţ’;

Unde dragă ai plecat,

Cale lungă-ndelungată,

Unde n-ai fost niciodată?

Nu ştiu, acolo e bine 

Cin’ se duce nu mai vine;

Roagă-te de clopotari,

Să tragă clopotele,

Căci de astăzi încolea'

Dragă, nu te-am mai vedea; 

Roagă-te de-ngropători,

Să-ţi facă groapa-n grădină,

Să fi la prînz şi la cină,

Să ne faci inimă bună.

Inf. Floarea Barbu,

Spinu, 1971.


&&&


BOCET PENTRU O FATĂ (II)

Aoleo, Tiuţa mea,

Cum ţi-a fost moartea de rea!...

Nu ţi-a văst-o nimineâ Scoală-te, Tiuţă dragă,

Că vin dragă Paştile 

Şi vin toate fetele,

De prin toate părţile,

Numai tu te-ai dus departe,

Nici scrisoarea nu răzbate;

Nu ştiu, nu merg poştele,

Ori ne-ai uitat numele;

Nu ştiu, hîrtie-ţ’ lipseşte,

Sau creion nu se găseşte,

Ori mina ta putrezăşte;

Să-mi trimiţ’, dragă, scrisoare Din fundu' pămîntului,

Pă şoeru vîntului;

Să-mi seri, cu cerneală neagră,

Ca pă drum să nu se şteargă;

Erai fată ca o floare Şi-o să te faci oase goale.

Inf. Floarea Bolovănică,
45 ani, Boişoara, 1971.

*

BOCET PENTRU MAMĂ (I)

Mama mea şi scumpa mea,

Mamă, unde te-ai gătit 

Aşa mîndru-mpodobit ?

Ţi-ai luat mamă haine bune.

Că te duci pe altă lume;

Ţi-ai luat mamă haine noi,

Acum te duci di la noi;

Mamă, cum te-ai îndurat,

De la noi cînd ai plecat 

Şi singurei ne-ai lăsat? 

Întinde mamă, mînâ, 

Întinde mîna direaptă,

Şi fă bine şi ne iartă,

Că ţi-om fi greşit vreodată;

Mama mea şi mila mea,

Cum să mă despart de ea ?

Spune, mamă, ce să fac 

Ca să-ţi fac voia pe plac ?

Ori te-ai supărat pe mine,

Că nu te-am îngrijit bine 

Eu mamă te-am îngrijit,

Pă puterea de-am avut;

Mama mea şi draga mea,

C-oi veni la tămîiat,

Mamă şi te-oi tămîia,

Sara şi dimineaţă 

Şi mama mea te-oi striga,

N-o răspunde niminea;

O, moarte, tirană eşti,

Nu te uiţ’ cum despărţăşti;

Desparţ’ mame de copii 

Şi îi laşi ai nimănui 

O, moarte, dacă te-aş prinde,

Cu chibritu te-aş aprinde 

Şi te-aş ţine moarte-n loc,

Pînă te-ai arde de tot.

Inf. Ana Ciontu,
45 ani, Malaia, 1970.

*

BOCET PENTRU MAMĂ (II)

Draga mea, mămica mea,

Să fi lăsat domnu’ sfînt 

Cărare pe sub pămînt,

Să meargă fată la mumă 

Barim la trei ani şi-o lună,

Rău’ doamne, să şi-l spună;

Mamă, eu multe ţi-ai spune,

De-aş putea vorbi cu tine,

Şi eu multe ţi-aş mai da,

Draga mea şi mama mea;

Hai mamă, cu mine-acasă,

Să-ţi fac groapă la fereastră;

La tufa de leuştean,

Că-i pămîntu’ mai hiclean.

La tufa de călăpăr,

Că-i pămîntu’ mai uşor.

Inf. Maria Ionescu, 31 ani, Ciunget, 1970.


*

BOCET PENTRU MAMĂ (III)

Draga mea, mămica mea,

Mămică, unde-ai plecat 

Aşa frumos îmbrăcat ?

Mămică, un’ te-ai gătit,

Aşa frumos primenit?

Ţi-ai luat hainele de vară,

Ca să treci în altă ţară 

Ş-altă ţară e-ncuiată,

Tot cu lacăte de piatră,

De nu mai vi niciodată 

Şi cu lacăt de argint,

Ca să nu mai vi curînd;

Draga mea, mămica mea,

Eu pe tale te-aş ruga,

Din casă cînd îi pleca,

Să nu te uiţ’ apelor,

Că apele-s ducătoare,

Nu mai sînt înturnătoare 

Şi să te uiţ’ Soarelui 

Soarele e ducător 

Şi mai e şi-ntorcător,

Că te duci du pe-aiciâ,

Nu mai vi cît îi lumea 

Unde-nfoare piperu 

Nu mai vi cît îi ceru.

Inf. Sofia Gh. Predescu, 37 ani, Voineasa, 1971.


*

BOCET PENTRU TATĂ (I)

Tatăl meu şi scumpul meu,

Eu te-am tot strigat mereu 

Nu ştiu, tată, nu m-auzi 

Ori nu vrei ca să-mi răspunzi 

Mai fă-ţi tată, ochii roată,

Te mai uită-n casa toată 

Din tavan pînă-n podele,

E toată plină de jele 

Tatăl meu şi bunul meu,

Mai deschide-ţi ochişorii,

De-ţi mai vezi odat’ feciorii. 

Mai deschide-ţi genele,

De-ţi mai vezi fetiţele.

Că le-ai lăsat singure,

Că copiii fără tată,

Toţi îi ceartă şi îi bate,

Că ştie că n-are tată 

De-ar călca din piatră-n piatră, 

Din străini nu mai fac tată. 

Tatăl meu, te-ai supărat 

Căci noi nu te-am căutat ? 

Noi tată, te-am căutat,

Leacu’ nu ţi l-am aflat,

Că matale-ai auzit,

Că-s doctori pe sub pămînt 

Şi te vindecă curînd 

Şi te vindecă aşa,

De nu mai vi cît lumea 

Tatăl meu, n-ai auzit 

Că cin' s-a dus n-a mai vînt ? 

C-aia ţară e-ncuiată,

Tot cu lacăte de piatră 

Şi nu mai vi niciodată 

Şi cu cheie de pămînt,

Nu mai vi tată curînd;

Tatăl meu şi scumpul meu,

Nu te uita apelor,

Că apele-s mergătoare,

Nu mai sînt întorcătoare;

Da’ te uită Soarelui,

Că Soarele-i mergători,

Dar mai e şi-ntorcători;

Tatăl meu, cînd îi pleca.

Să apuci la direapta,

C-acolo-i fîntînă lină 

Şi cu scaun de hodină;

Să stai să te hodineşti,

Să pui masa să prînzeşti,

Cu morţii să povesteşti;

Tată, tot te-ai mai striga,

Dar mă doare inima,

Tată, de doru’ mata,

C-acum nu te-oi mai vedea,

Că moartea asta e rea,

Nu-i scăpat nimin’ de ea.

Inf. Ana Ciontu, 45 ani.

Malaia- 1970


*

BOCET PENTRU TATĂ (II)

Scoală, tată, scoală dragă. 

Scoală, tată şi vorbeşte 

Şi cu ochii ne priveşte; 

Ţi-au venit nepoatele 

De prin toate părţile 

Scoală, tată şi vorbeşte 

Şi frumos le mulţumeşte 

C-au venit să te petreacă, 

Tată dragă, pin’ la groapă 

Şi ia-ţ’ tată ziua bună, 

C-asta-i ziua de pe urmă, 

De-o petrecem împreună 

Că de-acuma încolia 

Noi tată n-om mai avea 

Scoală tată, scoală dragă, 

Scoală tată şi vorbeşte 

Că de cîte ori veneam 

Tot de vorbă te-ntrebam 

Şi la toţi ne răspundeai 

Dar nu ştim acum ce ai.

De pă toţ’ te-ai supărat 

Şi di la noi ai plecat 

Să te duci, tată te duci,

Pînă la fîntînă lină,

Să pui scaun de hodină 

Şi-acolo să hodineşti 

Şi cu ochii să priveşti 

Şi-n stingă şi-n direapta 

Doară tată, vei vedea 

P'-Aurel pă undeva

Să-ţ’ ţină tată calá

Să-ţ’ arate cărarea 

Pă care să mergi pă ia 

Că te-o apuca noaptea 

Şi nu şti tată, sama 

Tată dragă, să grăbeşti

Şi cu el să te-ntîlneşti, 

Despre noi să povesteşti.

Inf. Elena Iagăru, 60 ani, Boişoara, 1971.


*
BOCET PENTRU FRATE (I)

Dragu’ meu, fratele meu,

Nu mai pot de doru’ tău,

Din ce trece tot mai rău.

Dragu’ meu, frate mai mic.

Tu ai fost mai necăjit,

Prea de tînăr în pămînt.

Bată-te focu’ de moarte 

Cum ni-l furaşi într-o noapte!

De ce nu ne-ai întrebat 

Moarte, tu, cînd ni l-ai luat?

Ne rugam să ni-i mai laşi 

Barem moarte, zece ani,

Să-şi facă copiii mari;

De ce doamne, n-ai făcut 

Cărare pe sub pămînt?

Barim la un an o dată,

Să meargă copii la tată 

Şi surori la fraţî lor,

Să le mai treacă de dor;

Pune Pope umăru’

Şi deschide mormîntu’,

Să văd ce ţ’-a putrezit,

De cînd eşti pe sub pămînt 

Dragu’ meu, fratele meu,

Că tu de cînd ai plecat,

Supărată m-ai lăsat;

C-asta e durere grea,

Dragu’ meu, despărţirea,

Nu te mai vezi cît lumea;

De mi-ar spune cineva,

Că-i mai fi pă undeva,

Aş umbla toată lumea;

Aş umbla şi nemîncată,

Ca să te mai văd o dată.

Inf. Ana Plăvlţu, 35 ami, Malaia.

*

BOCET PENTRU FRATE (II)

Dragu’ meu, fratele meu,

Eu nene, că te-aş ruga, o 

De icia cînd îi pleca, o 

Să umbli cum îi putea, o 

Să umbli, să ocoleşti,

Cu fra(’ ăi doi te-ntîlneşti:

Cu Fănică, cu Andrei,

Să vorbeşti, nene, cu ei 

Dragii mei, de frăţiori,

Şi să le spui nene, spui,

Să le spui de-ai lor copii,

Căci trăiesc şi ei pă lume,

Ca copacii din pădure;

C-aşa este de n-ai tată,

Nu ai milă niciodată.

Dragu’ meu, fratele meu,

Am fost şapte frăţiori 

Şi-am rămas două surori; 

Ceilalţi toţi, pe rînd, pe rînd, 

S-au băgat toţi în pămînt.

Inf. Aurica Gh. M, Pleşanu, 60 ani, Malaia, 1970.


*

BOCET PENTRU FRATE (III)

Dragu’ meu, fratele meu, 

De-acasă cînd ai plecat,

Pe Latoriţa c-ai luat,

La Petrimanu-ai ajuns...

La lucru cînd ai pornit,

Un buştean mi te-a lovit;

Tu, atuncea ai strigat 

Şi nimeni nu te-a sălvat; 

Dragu’ meu, fratele meu,

Frate, cum nu te-ai gîndit ? 

Copiii i-ai părăsit...

Frati-mio, cînd ai să vi,

Să vii dragă, la Flurii,

Cu hăinuţe la copii,

Că cumnata n-o putea,

Să ţîe familia.

Dragu’ meu, fratele meu, 

Fraţî la tine-au venit,

Te-au găsit înămolit;

Ei atuncea mi te-au luat,

Te-au luat şi mi te-au spălat, 

Şi mi te-au urcat pe pat 

Şi cu tine au plecat,

Iar acas’, cînd au venit,

Mare jelet m-a cuprins, 

Frati-mio, cînd te-am văzut, 

Aşa lovit şi distrus;

Noi atuncea te-am strigat, 

Frati-mio, ca să ne spui,

Să ne spui cum s-a-ntîmplat, 

De nimeni nu te-a sălvat.

Inf. Etle-na Soool, 48 ani,

Malaia, 1970.



*
BOCET PENTRU SORĂ (I)

Sora mea, a năcăjită,

Tare-ai mai fost chinuită! 

Sora mea, a supărată,

N-ai văst bin’le niciodată 

Sora mea, cu dureri grele, 

Fără nici o mîngîiere; 

Scoală-te, dragă-n picioare, 

Ca să creşti pe Radu mare,

Că l-ai lăsat mititel,

N-are mamă lîngă iel.

Auzi, Veto, cucu cîntă,

Ieşi, afară de-l ascultă, 

C-a-nfrunzit codrul de fag 

Şi cîntă cucu cu drag;

Sora mea şi draga mea,

Te rog, dragă, nu pleca! 

De-acasă, cînd ai pleca,

Să ţii tot pe direaptâ,

Că acolo e_o fîntînă 

Şi scaun bun de hodină;

Să stai să te hodineşti,

La copii să te gîndeşti.

Sora mea, a călătoare, 

Plimbă-ţi, ochii pe sub soare 

Pe sub soare, pe sub lună 

Şi ia-ţi, dragă, ziua bună. 

Să-ţi iei Veto ziua bună,

De la soare, de la lună,

De la lumea din comună; 

De la fraţi şi surioare,

De la veri şi verişoare; 

Ia-ţi, Veto, la revedere 

De la dragi rudele tele; 

Scumpa mea, de surioară,

Tu pleci dragă-n altă ţară; 

Altă ţară ie-ncuiată,

Tot cu lacăte de piatră 

Şi nu mai vi niciodată 

C-are cheile de argint,

Cine s-a dus n-a mai vint; 

Dă, dragă, cu mîinile 

Şi rupe, scîndurile;

Dă, cu mîinile-amîndouă 

Rupe, sicriu’ în două;

Să vii, sora mea, acasă 

Să-ţi chemi copiii la masă; 

De-aş şti, dragă, c-ai veni, 

Drumu’ ţi l-aş polei,

Cu polei de iel măi mare,

Să vi Veto tot mai tare;

Să vi, dragă prin grădină, 

Să-ţi chemi copiii la cină;

Să mă ierţ’, Veto, pe mine, 

Că nu te-oi fi-ngrijit bine; 

La toţi doctorii te-ai dus 

Şi la Sibiu şi la Cluj 

Şi te-ai dus şi-n Bucureşti, 

Leacu’ ca să ţi-l găseşti; 

Leacu nu ţi l-ai găsit 

Şi-ai pus gîndu’ la pămînt; 

Să-ţi faci, Veto, ochii roată, 

Să te uiţ’ în casa toată,

Că rămîne-ntunecată,

Şi-a ta soră supărată;

Din cotro vîntu’ va bate,

La inimă mă va arde;

Că de bate de la vale,

Doru, tău îmi iese în cale.

Inf. Elena Constantinescu,

44 ani, Voineasa, 1971.


*
BOCET PENTRU SORA (II)

Scumpă soră, draga mea,

Eu nu mi te pot uita.

Tu ai fost soră mai mică 

Şi ai fost mai chinuită.

Din tinereţele tele,

Ai petrecut numa-n jele.

Un băiat mare-ai avut, 

în Cocora l-ai pierdut.

Cu caii lemnele-a tras,

Viaţa acolo i-a rămas,

Căci un lemn cînd l-a lovit 

În piept, el a şi murit.

L-am adus soră acas’,

Tu cu doru’ ai rămas.

L-am înmormîntat cu jele,

Tu ai rămas cu durere. 

Scumpă, dragă, soră bună, 

Astăz’ mai stăm împreună. 

Scoală, dragă, în picioare 

Şi ne spune ce te doare,

Că cumnatu’ a umblat 

Soră, şi te-a căutat.

Te-a dus şi! la Bucureşti,

Sora mea ca să trăieşti.

A umblat, leac n-a găsit,

Tu soră ne-ai părăsit 

Nu ştiu, cum te-ai îndurat, 

Draga mea, de n-ai lăsat !...

Lăsaşi un băiat şi-o fată,

Să fie tot supărată;

Băiatu’ e năcăjit,

Că prea multe-a petrecut. 

Draga mea, soră cea bună, 

Lăsaşi şi pe-a noastră mumă;

Lăsaşi să se chinuiască,

Pe tine să te jelească,

Oarbă şi fără putere 

Şi cu sufletu-n durere.

Inf. Maria X. Socolescu,

57 ani, Malaia, 1970.


*

BOCET PENTRU UN VĂR

Dragu’ meu şi văru’ meu,

Vere, cum te-ai îndurat 

Copiii de i-ai lăsat,

Copiii şi nevasta,

Că e dragă tinerea 

Şi este şi streinea 

Şi n-are pe niminea;

O, moarte, tirană eşti,

Nu te uiţ’ cum despărţeşti,

Bărbaţi de-ale lor soţii 

Şi laşi copilaşi pustii.

Dragu’ meu şi văru’ meu,

Să mi te rogi de gropari,

Să-ţi facă groapa-n grădină,

Ca să vi, seara la cină 

Şi să te uiţ’ pe fereastră,

Să-ţi mai vezi a ta nevastă,

Cum stă singurică-n casă 

Şi nu este numai ea 

Cu copiii-alăturea;

Scoală, vere şi vorbeşte 

Şi cu lumea povesteşte;

Spune, vere, ce-ai văzut,

Cum moartea la tine-a vint,

Că tu ai întins mînă,

Nu te-a scăpat niminea 

Dragul meu că ai muncit,

Pînă-n ciasu’ de-ai murit,

C-ai fost dragă năcăjit 

Nimineâ nu ţi-a crezut;

Ai muncit cum ai putut,

Nimineâ nu te-a ştiut,

De-ai avut, de n-ai avut;

Dragu’ meu şi văru’ meu,

Că vine ciasu' la două 

Şi te bagă-n casă nouă,

Casă nouă-ntunecată 

N-are uşi, n-are fereşti 

Vere, n-ai cum să trăieşti 

Văru’ meu, ce să mă fac, 

Timpu’ de tot s-a-nscurtat... 

C-a venit, dragă, venit,

Şi ziua de despărţit;

Ţine, doamne ziua mare, 

C-azi e zi de despărţanie 

Şi-asta-i despărţire grea,

N-o ştie toată lumea,

Doar cine-i mîncat de ea; 

Pun’-te, vere, luntre-n masă, 

Să nu te scoată din casă; 

Pun’-te, vere, luntre-n punte, 

Să nu te scoată din curte; 

Roagă-te, de clopotari,

Să tragă clopotu’tare,

S-auză niamu că-i mare, 

Să-ţi iese vere în cale;

Să-ţi ţile vere, calea,

Că tu n-ai -să ştii samă;

I-auzi vere clopotu’,

Cu te-aşteaptă pămîntu’; 

Bucură-te, cimitiri 

Că-ţi mai vine-un trandafir 

Şi nu vine să-nflorească 

Şi vine să putrezească;

Mai zii, vere, un cuvînt,

Pîn’ nu te bagă-n pămînt; 

Vorbeşte, vere ceva.

Pîn' nu trage ţărînâ;

Vere nu-ţi este urît 

Singurel pe sub pămînt?


A doua zi după înmormîntare

Vai, vere, cum ai durmit, 

Singurel pe sub pămînt ?... 

Spune, nu ţi-a fost urît 

Şi cu cin’ te-ai întîlnit? 

Pune, vere, umărul

Și desparte mormîntu; 

Întinde, vere, mînâ 

Şi desparte ţărîna 

Şi mai ieşi vere afară 

Şi te mai uită la soare;

Vere, dragă, te-aş ruga 

Să trimit’ o scrisorea;

S-o trimiţ’ vere pe vînt,

Să n-atingă de pămînt;

Scrisoarea să o citim,

Doru’ să ni-l potolim.

Inf. Ana Ciontu, 45 ani,

Malaia, 1970.



*
BOCET PENTRU SOŢ

Fănică, nu-i om pă lume 

Dragu’mieu, vrednic ca tine.

Tu nici noaptea nu dormeai, în picioare la oi stai,

Tu nu biai, tu nu fumai,

Tu ban pe ban adonai 

Şi-acasă mi-i aduceai;

Da’ de-acuma încolea,

Cine mi-o mai aducea ?

Căci m-ai lăsat singurea.

Copiii sînt mititei,

Ce să mă fac eu cu ei ?

Eu Fănică te-aş ruga o 

Pînă din cas’ nu-i pleca o 

Ca să te rogi de copii,

Să mă asculte şi ei.

Eu Fănică te-aş ruga o

Să-mi spui cum să mai trăiesc o

Copiii să-i rînduiesc o.

Inf. Anica Gh. M. Pleşanu,

60 ani, Malaia, 1970.



BOCET PENTRU O CUMNATĂ (I)

Scoal', cumnată şi te uită,

Că s-adună lume multă.

A venit să te petreacă,

Cumnată, pînă la groapă.

Veniţi veri, veniţi vecini,

Veniţi veri şi verişoare 

Şi rudele doritoare 

Veniţi prieteni cu toţii,

Acuma la ceasu’ morţii 

Căci eu dragii mei mă duc o 

La amarul meu mormînt o 

Rămas bun vă spun la toţ o 

Căci eu ,mă duc la cei morţ o 

Daţî-m’ copii, haine bune,

Căci mă duc pe altă lume.

Daţî-m’ copii, haine noi,

Căci astăz’ plec di la voi.

Nu este nici un dor mare, 

Ca doru’ de despărţare.

Ia-ţ’, cumnată, ziua bună 

De la soare de la lună,

De la lumea din comună;

Di la frunza di pin fagi,

Di la copiii cei dragi;

Roagă-te, de clopotari,

Să tragă clopotu’ tare,

Să s-audă-n depărtare,

S-audă niamu că-i mare;

S-audă cei din pămînt,

Să-ţi ţină calea plîngînd.


Inf. Anica Gh. M. Pleşanu,

60 ani, Malaia, 1970.


*

BOCET PENTRU O CUMNATĂ (II)

Ia-ţ’, cumnată, zîua bună 

De la toate rudele 

Şi de la copilaşii tale,

Că de astăz’ încolia 

Dragă, nu ne-om mai vedea;

Asta-i zîua de pe urmă,

Care-o mai stăm împreună;

Plîngi, tu casă şi tu masă,

Cumnata pleacă de-acasă;

Plîngeţ’, voi patru păreţ’

De cumnata rămîneţ’; 

Unde, dragă, mi-ai plecat, 

Cale lungă-ndelungată,

De nu mai vi niciodată?

Şi pe potecile tale,

O creşte tot iarbă mare;

O creşte şi s-o usca,

Tale n-o vei mai călca, 

Dragă, de az’ încolia;

Cum te rabdă inima,

De-aşa, dragă, poţ' tînca, 

Nu vorbeşti eu niminea;

Şi mă rog, cumnată rog,

De la inimă cu foc,

Să faci dragă-atîta bine,

Să te gîndeşti şi la mine 

Şi la copilaşii tăi,

Că i-ai lăsat singurei;

Că pe unde or umbla,

Tot de tale s-or uita,

Pe toate potecile 

Şi pe toate drumurile, 

Doară, dragă, te-or vedea, 

Să-şi mai stingă inima 

Că arde ca bîlbăra 

Şi nu ştie nimineâ;

Lutule, pămîntule,

Şi nesăturatule,

Cîtă lume ai mîncat 

Şi nu te-ai mai săturat 

Şi pă cumnata mi-ai luat; 

Lacăt ai şi cheie n-ai,

Tu ce-ncui, nu mai descui; 

Şi mă rog cumnată dragă, 

Să te duci, cumnată, duci, 

Pînă la fîntînă lină,

Că e scaun de hodină;

Să stai să te hodineşti,

La copii să te gîndeşti;

Şi mă rog cumnată, dragă, 

Să vii, dragă, prin grădină,

Să-ţi vezi copiii la cină;

Să vii, dragă, la fereastră,

Să-ţi vezi copiii la masă.

Inf. Elena T. Leon, 61 ani, Boişoara, 1971,


*

BOCET PENTRU O CUMNATĂ (III)

Scumpa mea, cumnata mea,

Cumnată, cînd ai plecat,

Ziuă bună nu ţi-ai luat,

Că tu nu te-ai aşteptat,

Că zilele s-au gătat;

Arză-te focu’ spital 

Prea eşti jalnic şi amar!...

C-aşteptam veste din fine,

C-a mea cumnată'i mai bine 

Şi primii veste odată,

Că a mea cumnată-i moartă.

Satu’ tot s-a întristat,

Jumate s-a-ndoliat;

Draga mea, cumnata mea,

Acasă cînd ai venit,

Ai venit cu maşină,

Toată lumea te-aştepta 

Şi clopotu’ cum suna !...

Şi copiii toţi plîngea(u)

Cînd vedea(u) pe mamă-sa;

Draga mea, cumnata mea,

Scoal’, te uită la picioare,

Te plîng copiii cu jale;

Copiii cu tata-l lor,

Că îi laşi cu mare dor.

Inf. Ania Plăăviţu, 35 ani, Malaia, 1970.


*
BOCET PENTRU UN NEPOT

Dinule, nepotu’ mamii,

Eu ţi-am venit cu lumină 

Şi cu dor de la inimă;

Bucură-te, cimitiri,

Că-ţi mai vine-un trandafir

Şi nu vine să-nflurească 

Şi vine să putrezească;

Haideţ’, fetelor haideţ’, 

Haideţ’, ca să'l pitulăm 

Şi-n pămînt să nu-l băgăm, 

Că e tînăr ca şi-o floare 

Şi-i păcat de viaţa lui,

S-o petreacă în mormînt, 

În pietre şi în pămînt.

Inf. Maria Mandale, 71 ani, Voineasa, 1971.


Sursa: prof. Nicolae Ciurea-Genuneni/ Bocete din Țara Loviștei/ Revista Studii vâlcene Seria veche nr. 1/ 1971    Capturile de ecran ilustrative din colaj au în descrieri mai multe informații conexe/ surse, linkuri - totul la această legătură.

__________

at

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu