Vama de la Râmnic

Situat pe unul dintre principalele drumuri comerciale care legau Transilvania de lumea balcanică, Râmnicul a fost încă de la începuturile organizării administrativ-teritoriale a Ţării Româneşti punct de vamă românească înainte de graniţă.

În 1439, Vlad Dracul acordă negustorilor din Polonia, Galiţia şi Moldova libertatea comerţului în Ţara Românească şi de tranzit spre peninsula balcanică, comercianţii plătind vamă excepţională la Râmnic (doi florini ungureşti) şi vamă ordinară în celelalte oraşe (325).

Neplata vamei sau sustragerea de la plata acesteia ducea la confiscarea mărfii celor în culpă, hotărârea având un caracter definitiv, neputând fi eludată de nici o hotărâre a demnitarului de resort şi nici de domnie. În acest sens, Vlad Vintilă îi scrie burgermeşterului Sibiului cu privire la 10 boi reţinuţi la Râmnic, despre care faptă s-au plâns negustorii sibieni. Domnul menţionează că actul este legal, sub motivul că „au fugit cu vama“, pentru că hotărârea domnească este „... că cine va fugi cu vama dintre oamenii domniei tale sau ai domniei mele şi îi va prinde, să i se ia vitele sau toată averea“ (326).

Puţinele menţiuni documentare cu privire la operaţiunile vămii râmnicene ne determină să credem că ea şi-a desfăşurat activitatea fără incidente, fiind respectată atât de negustorii români, cât şi de cei aflaţi în tranzit. Punctul de vamă este menţinut şi în condiţiile integrării Olteniei administraţiei austriace între anii 1716 şi 1739. În raportul pe care îl trimite Ignaţiu Haan către Camera aulică la 30 octombrie 1719 este citată şi vama de la Râmnic (327). Vama de la Râmnic avea în timpul austriecilor ca filială Arxavia (328), iar în competenţa sa intra un teritoriu cuprins între Zăvideni şi mănăstirea Cozia, pe o distanţă de 14 ore de mers (329). Vama avea în fruntea sa un vameş, ajutat de doi călăraşi. Vameşul primea pentru munca efectuată 150 de florini renani (330), iar călăraşii primeau câte 60 de florini renani (331). În primiim trei ani ai administraţiei austriece vameşii au fost români, ca după 1719 să fie înlocuiţi cu transilvăneni sau austrieci. În 1719 a fost propus ca vameş la Râmnic George Szabo în locul lui Petru Dobra, trecut ca translator la inspectorat (332), regăsindu-l ca vameş în 1725 (333). Cu ocazia noii organizări a vămilor apar şi călăraşii, iar pe cel râmnicean îl cheamă Petru Fold (334).

După reîntoarcerea Olteniei sub administraţie românească, răspunzător de activitatea vămii şi de strângerea taxei vamale este pârcălabul, care îndeplinea funcţia pe baza unei cărţi domneşti, fiind ajutat de ispravnici şi de căpitanii de târg (335).

Importanţa vămii râmnicene creşte după ce este deschisă Via Carolina, cale modernă de traversare a Carpaţilor, de-a lungul defileului Oltului, cu care ocazie mai mult de jumătate din comerţul transilvănean cu Ţara Românească şi lumea balcanică trecea în mod obligatoriu prin Râmnic. Punctul de vamă îşi desfăşoară activitatea cu regularitate în tot veacul al XVIII-lea, fiind respectat şi temut de negustorii de toate seminţiile.

Înstrăinarea registrelor vamale şi pierderea lor îngreuiază reconstituirea unui istoric exhaustiv a vămii râmnicene. La 29 aprilie 1778 îl găsim ca martor pe Vasile biv vel vameş (336).

Ultimele date pe care le-am putut identifica cu privire la problema pusă în discuţie sunt din 1785, când Henrion - comandantul vaselor companiei J.I. Pürhcher, ce navigau pe Olt - plăteşte la Râmnic vamă 5% şi 1792, când toate mărfurile în trecere prin oraş plătesc aici „vama românească" (337).

Sursă selecție: vol. <<Veacul de aur al Râmnicului>>/ Meşteşugul prelucrării hârtiei/ de Nicolae Bănică-Ologu, Editura OscarPrint 2000.

Foto ilustrative din colaj una câte una cu explicații (+ linkuri spre informații suplimentare) - la această legătură.

___________

325 F.C.P.C.N.

326 Ibidem.

327 Ibidem, astăzi Muzeul judeţean Buzău.

328 Ibidem.

329 Dariu Pop, op. cit., p. 54.

330 V. Molin, op. cit.

331 P. Constantinescu-Iaşi, op. cit/, Idem, Tipărituri vechi româneşti necunoscute, în Arhiva“, extras 1931, p. 4.

332 V. Cărăbiş, Biserici de pe valea Jaleşului, în „M.O.“, an X (1958), nr. 3-4, p. 366.

333 P. Constantinescu-Iaşi, op. cit., p. 4.

334 V. Literat, op. cit., p. 10.

335 F.C.P.C.N.

336 Ibidem.

337 T.G. Bulat, Inscripţii din bisericile Olteniei, în „M.O.“, an. IV (1925), nr. 17, p. 60-61.    

____

#bibliotecivalcene #memoriesicunoasterelocalaValcea #memoriavalceana #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea