De sus, din munte, şi pînă departe, dincolo de Rîmnicu-Vîlcea, Oltul străbate meleaguri cu întinse păduri străvechi, tinere, poate, pe vremea cînd Mircea cel Bătrîn contempla din cerdacul Coziei curgerea apelor învolburate şi bătrîne, cînd în aceste locuri îşi aşezau tabăra răsculaţii conduşi de Tudor din Vladimiri.
Văi laterale, săpate de mici afluenţi ai Oltului, fărîmiţează pereţii deluroşi de pe ambele maluri, micşorîndu-i, îndepărtîndu-i, domolind tot mai mult severa lor masivitate, oferind ochiului orizonturi mai cuprinzătoare. Două dintre aceste văi, cea a pîrîului Hinţa şi valea Olăneştiului, ambele pe malul drept al Oltului, sînt cunoscute în întreaga ţară, ele adăpostind vestitele staţiuni balneoclimaterice Govora şi Olăneşti, adevărate rezervoare naturale de sănătate, care, an de an, redau puterea de muncă şi buna dispoziţie miilor de oameni care vin aici pentru tratament şi odihnă.
Situate fiecare în cîte o depresiune a Subcarpaţilor Getici, la poalele masivului Parîng, cele două staţiuni au o fermecătoare aşezare. Apărate de dealuri împotriva vînturilor reci dinspre nord, vilele celor două staţiuni sînt dispuse armonios, constituindu-se într-un ansamblu citadin specific orăşelelor de munte, din care nu lipseşte niciodată susurul răcoros al cîte unui pîrîu repede. În timp ce Govora însoţeşte liniştită pîrîul Hinţei, iar după ce se întrerupe într-un mic parc aşezat la poalele unui deal se continuă apoi printr-un evantai de trepte în urcuş spre celelalte vile de pe coastă, staţiunea Olăneşti, aşezată la alt etaj de altitudine (450 m faţă de cei 320 ai Govorei), nu se poate încumeta să atace pieptiş culmile şi de aceea, ezitînd, se risipeşte pitoresc, dezvăluind intenţia timidă, nerealizată, de a întreprinde un atac prin învăluire asupra coamelor împădurite. Calme, masive, vîrfurile Vînturariţa, Buila, Stogu, Căprăreaţa, Folea pot fi zărite din staţiune cum îşi înalţă frunţile albastre, departe, în direcţia munţilor Căpăţînei, ramura dinspre răsărit a Parîngului.Situate între dealuri, ferite de curenţi, cele două staţiuni au un climat dulce, fără variaţii bruşte de temperatură. Datorită aşezării sale de-o parte şi alta a pîrîului Olăneşti, între dealurile Glodul, Băldanul, Tisa şi albia Bădeştilor, staţiunea Olăneşti are o climă subalpină stimulantă, tonică, cu acţiune sedativă asupra sistemului nervos. Aerul este ozonificat şi bogat în emanaţii radioactive, datorită izvoarelor minerale. Deosebit de concentrată este cantitatea de radium pe care o emană izvorul din valea Tisei, unde şi vegetaţia prezintă modificări caracteristice datorită concentraţiei de radium din aer. Într-o oră petrecută în contemplarea priveliştilor din jur se introduce în organism mai mult radium decît dacă s-ar bea zeci de litri de apă.
În timp ce la Olăneşti clima are o tendinţă subalpină ceva mai accentuată, clima Govorei, de cruţare-antrenare, cum o numesc medicii, este pe drept cuvînt ideală pentru cei care se acomodează mai lent cu modificările ce survin în cursul zilei în regimul de temperatură al unor localităţi. O vegetaţie în care predomină fagul şi stejarul, precum şi plantaţiile de brad, asigură staţiunii un aer dulce şi uşor respirabil.
E uimitoare la Govora, datorită aşezării acestei staţiuni, precizia aproape matematică cu care regimul termic al nopţii, mai răcoros, evident, dar tot constant, lipsit de oscilaţii, succede aproape fără tranziţie, exact la apusul soarelui, căldurii blînde şi egale din timpul zilei. Este ceva asemănător momentului acoperirii totale a discului solar în timpul unei eclipse: copacii încep dintr-o dată să foşnească uşor, stelele apar pe neaşteptate, strălucind intens.
Şi în timp ce umbrele înserării coboară tot mai repezi, grupurile de oameni veniţi la odihnă întîrzie adesea pe aleile răsfirate, vocile se amestecă într-un murmur domol, înfundat, sorbite de tăcerea ce se înstăpîneşte treptat peste vile şi arbori, şi, într-un tîrziu, numai Hinţa poate fi auzită cum îşi rostogoleşte apele înnobilate de aurul lunii. E un sunet monoton şi egal de valuri limpezi, ca un fundal muzical într-o simfonie din care sunetele acute s-au stins, s-au retras. Dacă nu ar exista acest fond melodic continuu care străbate orele nopţii, însoţindu-le pînă în zori, într-o curgere lentă, fără oprire, vilegiaturistul visător şi înclinat spre reverii nocturne n-ar putea percepe în întreaga ei intensitate tăcerea care învăluie staţiunea. Susurul apei e tocmai termenul de comparaţie menit să pună în evidenţă absenţa zgomotului pe aceste tărîmuri ale liniştii. E o linişte muzicală, armonioasă, şi aceasta nu e un simplu paradox, ci o realitate a locului.
Evident, nu în primul rînd factorii climatici — deşi o examinare a acestora, fie ea cît de sumară, te obligă din capul locului să recunoşti, şi sub acest aspect, virtuţile deosebite ale celor două staţiuni — fac faima Govorei şi Olăneştilor, ci, de bună seamă, numărul izvoarelor existente aici, compoziţia chimică bogată a apelor şi mai ales multiplele lor proprietăţi terapeutice.
Acţiunea terapeutică a izvoarelor minerale este de multă vreme cunoscută de oameni. Preluat de la greci, o dată cu alte practici şi obiceiuri, «cultul apei» a atins o mare înflorire în vremea romanilor. Aceştia, potrivit spuselor lui Pliniu cel Bătrîn, «timp de 600 de ani n-au cunoscut alt tratament decît băile». Nenumărate terme, apeducte şi localităţi balneare romane, ignorate timp de sute de ani în evul mediu, sînt redescoperite şi preţuite la justa lor valoare în epocile moderne, începînd din nou să se bucure de apreciere şi interes. Două dintre ele, situate pe teritoriul patriei noastre — e vorba de Băile Herculane şi staţiunea Geoagiu — păstrează şi azi urmele seculare ale trecutului: lespezi cu inscripţii, obiecte de cult, statuete, cărămizi purtînd ştampila legiunii aXIII-a Gemina etc.
Cu toate că nu pot fi legate de un trecut asemănător celui al Băilor Herculane, de exemplu, cele două surori vîlcene şi-au cîştigat totuşi în scurtă vreme o celebritate pe cît de meritată, pe atît de răspîndită, rivalizînd prin calităţile curative ale apelor cu staţiuni renumite, din ţară şi de peste hotare.
Deşi descoperirea izvoarelor minerale este de dată relativ recentă, acele localităţi, care ulterior au devenit staţiuni, au o vechime respectabilă. Numele de Govora, de pildă, este după unii cercetători o reminiscenţă din limba care se vorbea pe teritoriul patriei noastre înainte de ocupaţia romană, adică limba geto-dacică, şi ar însemna groapă. Pentru cine cunoaşte bine relieful staţiunii — aşezată într-o depresiune sub-carpatică, orientată spre sud, uşor deschisă spre est şi vest — această interpretare toponimică i se pare foarte plauzibilă. Alt fapt care atestă vechimea localităţilor, constituind o mărturie despre un anumit grad de intensitate a vieţii publice şi administrative în decursul istoriei pe aceste locuri, este şi acela că la Govora a funcţionat, pe vremea domnitorului Matei Basarab (1632 — 1654), una dintre primele tiparniţe romîneşti. Tot aici apare primul text de legi juridice din Ţara Romînească, cunoscut sub numele de «Pravila de la Govora» sau «Pravila ce mică».
Govora este o staţiune relativ tînără. În anul 1876, ţăranul Gheorghe Ciurea din Cernele sapă un puţ şi constată cu deziluzie şi uimire că apa arde, prin urmare nu este bună de băut. Apa conţinea ţiţei. Imediat încep lucrări de forare, dar în locul petrolului săpăturile scot la iveală existenţa apelor minerale. Izvoarele, lăsate repede în părăsire, încep să fie folosite de către localnici pentru tratament. Inginerul Bochet, care captase şi apele de la Vichy şi Aix-les-Bains, face, în 1887, o primă captare provizorie a apelor de la Govora, iar medicul Zorileanu le studiază pentru prima dată efectele terapeutice.
Primele hrisoave care consemnează existenţa izvoarelor minerale din Olăneşti datează din anul 1760. Mult mai tîrziu, prin 1830, se fac primele analize chimice. În 1853 chimiştii Petre Poenaru şi Alexe Marin studiază temeinic izvoarele Olăneştilor şi le găsesc superioare multor ape străine. În 1895 o inundaţie distruge aproape întreaga staţiune. Abia în 1919 se fac instalaţiile de captare a izvoarelor şi staţiunea cunoaşte din nou un aflux din ce în ce mai puternic de vizitatori.
Staţiunile au avut mult timp o dezvoltare incompletă, la întîmplare. La început, vizitatorii făceau băile în chiliile din jurul mănăstirii Govora. Din anul 1887, cînd s-a construit la Govora primul pavilion cu 20 de cabine din lemn, şi pînă azi, cînd staţiunea este înzestrată cu instalaţii şi aparate medicale moderne, cu vile confortabile, cluburi, săli de lectură, terenuri de sport, cinematograf, sală de spectacole, discotecă, s-a scurs un drum lung şi anevoios. Cele trei aşa-zise hoteluri, construite la Govora în 1894, erau proprietăţi particulare, camerele închiriindu-se la preţuri greu accesibile pentru marea majoritate a populaţiei. Din 1910, fiind concesionată de o societate pe acţiuni, staţiunea Govora cunoaşte, e drept, o dezvoltare mai rapidă. Dar ca să se înţeleagă mai bine baza acestei dezvoltări este destul să amintim că la pavilionul «Palace» a cărui construcţie arhitectonică permite ca pe parcursul unei zile fiecare cameră să primească la o anumită oră lumina soarelui drept în faţă, proprietarii cereau preţuri majorate pentru camerele avantajate succesiv de schimbarea poziţiei pe boltă a soarelui pe care, se poate spune, îl închiriau cu ora.
Fiind în trecut un privilegiu exclusiv al oamenilor cu bani, odihna şi sănătatea nu se puteau decît cumpăra. Şi s-au găsit, fireşte, destui negustori care să profite de pe urma comercializării acestor «articole».
Dacă în 1938, anul de maximă dezvoltare a vechii Romînii, numărul cadrelor medico-sanitare din Govora era de 10, toţi fiind sezonieri, astăzi staţiunea este deservită de peste 100 cadre medico-sanitare permanente care au la îndemînă aparatura medicală necesară.
La Olăneşti, s-au făcut amenajări pentru aprovizionarea cu apă potabilă, s-au pavat şi asfaltat drumurile, s-a permanentizat şi lărgit personalul medico-sanitar de înaltă calificare. Staţiunile posedă secţii de electroterapie modern utilate, policlinici, laboratoare, săli de gimnastică medicală, cabinete dermatologice etc. Teatrul în aer liber, unde dau spectacole colective teatrale din întreaga ţară, cluburile şi terenurile de sport contribuie la asigurarea unei odihne active şi variate pentru numeroşii vizitatori din fiecare an.
Un adevărat evantai mineral de ape cloro-sodice, sulfuroase, bromurate, iodurate, bicarbo- nate, calcice şi magneziene face ca faima Govorei şi Olăneştilor să nu fie cu nimic mai prejos decît aceea a vechilor staţiuni, căci fiecare din seg- menţii acestui evantai, ca şi acţiunea lor combinată, sînt tot atîtea porţi spre însănătoşire, spre refacerea capacităţii de muncă. Nămolul mineral de la Govora, utilizat sub formă de cataplasme şi împachetări, are de asemenea multiple calităţi terapeutice. La Govora şi Olăneşti se tratează boli reumatismale, de nutriţie şi ale aparatului respirator, ale sistemului nervos, de piele şi profesionale, de rinichi. Dar aceste porţi spre însănătoşire, închise multă vreme pentru cei ce muncesc, au cunoscut afluenţa acestora abia în anii puterii populare, staţiunile devenind un bun al tuturor.
În afara celor veniţi să-şi îngrijească sănătatea, staţiunile şi împrejurimile lor, un adevărat buchet de frumuseţi turistice, atrag şi oameni perfect sănătoşi, dornici să cunoască peisajul încîntător al locurilor.
Dinspre Oltul veşnic în mişcare, prin poarta oraşului Rîmnicu-Vîlcea, oraş ce se transformă din an în an, se deschid drumuri scăldate în soare spre cele două staţiuni care, împreună cu Călimăneştii, formează triunghiul balneoclimateric al Văii Oltului. Livezi întinse, vii care anunţă apropierea Drăgăşanilor, păduri înmiresmate însoţind crestele dealurilor — aceasta este priveliştea ce se oferă turistului. La poalele Govorei, acolo unde dealurile se molcomesc, se înalţă silueta uzinelor sodice care prelucrează sarea de la Ocnele Mari. Pătrunderea industriei pe aceste locuri, unde singurele curiozităţi arhitectonice erau doar mănăstirile străvechi, este o mărturie elocventă a noilor prefaceri, a transformărilor de pe acest pămînt generos şi bogat. Culorile vii şi proaspete ale noilor construcţii compun o armonie de neuitat pe fondul verde al întinderilor, al împrejurimilor cu nume poetice: Piatra scrisă, Cheia, Urlătoarea lupilor, Baba Floarea etc, locuri pe care un turist pasionat nu le trece niciodată cu vederea. Şi din loc în loc, acele mănăstiri străvechi care vorbesc vizitatorului despre un trecut îndepărtat, plin de zbucium: Cozia — unde se află mormîntul domnitorului Mircea — Arnota, Horezu, Surpatele, Dintr-un lemn etc. Privindu-le zidurile lustruite de vremi, imaginea noilor realităţi istorice capătă o şi mai strălucită pregnanţă, iar perspectiva viitorului o claritate decisă, puternică.
Oamenii din aceste locuri au sentimentul istoriei, prezent mai ales în minunatul folclor al acestor meleaguri, în cîntecele şi baladele bătrîneşti care, cîntate mereu de-a lungul anilor, s-au transmis prin viu grai pînă în zilele noastre, în versuri de o mare putere emoţională, poporul şi-a exprimat bucuriile şi durerile, slăvind pe cei care asemeni lui Tudor, figură centrală în folclorul de pe malul drept al Oltului, şi-au jertfit viaţa, căutînd să aline necazurile celor mulţi şi asupriţi. Bogăţia spirituală, dragostea pentru frumos şi-au aflat expresie nu numai în cîntec, ci şi în tot ceea ce venea în atingere cu viaţa zilnică a omului: în ornamentele de la porţi, în arhitectura caselor, în îmbrăcăminte etc. Stîlpul de pridvor, lada, masa, scaunul, plosca şi furca de tors sau ulciorul de apă, totul poartă pecetea mîinilor meştere ale vîlceanului.
Incrustaţiile în lemn de o neasemuită frumuseţe, motivele şi coloritul viu al covoarelor sînt tot atîtea mărturii de artă autentică, făurită cu un deosebit talent. Adăugîndu-se la frumuseţile naturale ale Văii Oltului, frumuseţile create de mintea şi mîna omului completează în chip fericit ceea ce pămîntul, apele, aerul, soarele şi anotimpurile au durat de-a lungul secolelor pe aceste locuri: văi şi dealuri inundate de o vegetaţie îmbelşugată, poiene pline de viaţă, pîrîuri zglobii alungîndu-şi argintul valurilor către matca străveche a Oltului, ieşit biruitor din încleştarea cu munţii din miazănoapte, stejari şi fagi cercetaţi de felurite neamuri de păsări, fluturi şi flori de o multicoloră splendoare.
Pozele din colaj una câte și cu descrieri - la această legătură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu