Că semnalul este bine perceput o dovedeşte studiul elaborat de Gheorghe Tătărăscu, în 1913, intitulat „Relele organice ale armatei noastre”, a cărui concluzie este: „în ceasurile prin care trecem chestiunea întăririi armatei noastre este cea dintâi chestiune naţională a neamului nostru. Orice reformă, orice cheltuială de forţă sau de bani care nu ar duce direct sau indirect o împuternicire a armatei noastre constituie o reformă inutilă, o jertfă păgubitoare, o energie pierdută. Tot pentru armată, nimic ce n-ar fi pentru armată trebuie să fie cuvântul de ordine al generaţiei noastre”2.
Problemele legate de perfecţionarea organizării armatei, de îmbunătăţirea dotării cu armament şi tehnică de luptă şi mijloace de subzistenţă sunt discutate frecvent în Parlament şi toţi senatorii şi deputaţii au votat alocarea unor bugete mereu sporite, completate cu credite extraordinare. Dacă în 1912/1913 bugetul alocat Ministerului de Război a fost de 74.158.894 lei, pentru anul 1916/1917 acesta ajunge la 115.000.000 lei. Prin I.D. nr. 2123/16.05.1914 se deschidea pentru Ministerul de Război un credit extraordinar de 37.000.000 lei, acelaşi minister fiind autorizat să angajeze ”în cursul celor patru ani viitori material de război şi construcţii până la suma de 70.000.000 lei”. În plus, s-au mai deschis două credite în valoare de 303.0.000 lei pe o perioadă de 5 ani, iar la 23 iulie 1914” creditul pentru armată a fost declarat nelimitat”. Din acest credit (denumit creditul x) s-a angajat până în august 1916 suma de 838.841.215 lei3.
Din păcate, recomandarea făcută de Gheorghe Tătărăscu „ca ţara prin organele ei instituite să îşi controleze armata”4, astfel ca aceia care o conduc să justifice cheltuirea acestor fonduri, dar şi rezultatele obţinute, nu a fost respectată şi „nepăsarea, incapacitatea şi necinstea acestora”5, bine şi interesat acoperite de politicieni veroşi, vor avea efecte dezastruoase asupra organismului militar.
Referitor la această perioadă Constantin Argentoianu consemna: „Cu începutul anului 1915 s-au deschis într-adevăr pentru cei cu trecere la guvern atâtea posibilităţi de îmbogăţire peste noapte prin exporturile şi importurile de favoare, prin furniturile armatei şi prin lucrări publice, încât numai cei tari de înger sau cei proşti nu s-au pricopsit”6.
Presa dezvăluie „gheşefturile” de la Ministerul de Război, iar parlamentarii interpelează frecvent guvernul asupra jafului practicat la acest minister.
Vinovat de ceea ce se întâmpla era generalul Dumitru Iliescu, pe care Nicolae Filipescu, scandalizat de averea agonisită într-un timp foarte scurt, în plin Senat, îl califică de „hoţ”7. Clica acestui general este acuzată de lipsă de prevedere în asigurarea materială a armatei, dar în mod deosebit că în schimbul comisionului se acceptau materiale „de orice calitate, oricât de degradate ar fi, pe un preţ ce corespunde cu întreita valoare a obiectelor”8.
Holurile Ministerului de Război erau pline de afacerişti, intermediari români şi străini care puternic sprijiniţi de politicieni pun la cale afaceri care mai de care mai păguboase pentru armata română.
Aprovizionarea armatei cu armament şi muniţieîn Memoriul relativ la stabilirea adevărului privind pregătirea de război în anii 1914-1916, întocmit şi prezentat în faţa Parlamentului în februarie 1924, se menţiona că nu s-a putut face aprovizionarea din cauză că „nu s-au executat contractele de la fabricile străine, deşi comenzile au fost făcute la timp”9.
Nicolae Filipescu demonstrează însă că lucrurile au stat cu totul altfel. El arată că mecanismul după care se desfăşura încheierea contractelor era următorul:
Reprezentanţii din străinătate, conduşi de col. Vasile Rudeanu, provoacă oferta;
Dacă aceasta era favorabilă, urma tărăgănarea, care avea un singur scop - firmele să înţeleagă că fără comision nu se rezolvă nimic;
În final, dacă acestea acceptă condiţiile, contractual se semna.
În acest sens sunt prezentate mai multe exemple.
În ianuarie 1914 o firmă italiană face o ofertă de bombe pentru aeroplane. Statul Major face raport favorabil şi mecanismul intră în funcţiune. Comanda va fi tărăgănată sub diferite motive: experienţele să fie făcute în Italia gratis; comisia română refuză deplasarea în Italia pentru că nu a fost invitată oficial de guvernul italian etc. Abia în mai 1914 se pun la cale experienţele în Italia, dar această ţară, intrând în război, va interzice orice export de bombe. în luna iulie, firma italiană face propunerea ca bombele să fie produse în România, dar în septembrie Ministerul de Război răspunde că această chestiune nu mai prezintă interes10.
În februarie 1914, două respectabile firme franceze - Saint Chamond şi Delauny- Bellville - fac oferta de a înfiinţa în România o fabrică de cartuşe, acestea fiind produse la un preţ de 140 franci mia. Cele două firme franceze sunt purtate cu vorba până când vor renunţa la ofertă.
La 22 februarie 1914, o firmă italiană prezintă la rândul ei o ofertă pentru înfiinţarea unei fabrici de cartuşe, în cinci luni, la un preţ de 160 franci mia de cartuşe. Abia în iulie, la insistenţele firmei italiene, care îl caută pe colonelul Rudeanu inclusiv la Paris, se părea că afacerea va fi încheiată. Partea română pune însă condiţia ca la 1 ianuarie 1915 fabrica să intre în funcţiune, orice zi de întârziere urmând să fie penalizată cu o amendă enormă, 10% pe zi, ceea ce firma italiană nu acceptă şi astfel contractul nu s-a mai încheiat.
Abia în vara anului 1915 ministerul va încheia un contract cu o altă firmă, dar preţul de fabricaţie este de 180 de franci mia de cartuşe. La 300 milioane de cartuşe, diferenţa reprezintă o paguba de 12 milioane lei pentru statul român11.
Din Franţa se procură proiectile de artilerie, dar din cauza tărăgănărilor preţul a crescut de la 65 la 80 de lei/buc12.
O altă ofertă de proiectile de artilerie, tot din Franţa, care îndeplinea toate condiţiile pentru a fi acceptată, mai puţin comisionul, sub pretextul că Ministerul de Război francez nu vrea să dea autorizaţia de export, este respinsă. Ulterior se va dovedi că reprezentantul român nici nu a cerut această autorizaţie13.
Referitor la înzestrarea cu armament a Armatei Române, ar mai fi de remarcat faptul că în urma unui control executat la un corp de armată, „din totalul armelor, aproape 40% erau neutilizabile pentru război”14.
Fără artilerie grea, fără mitraliere, cu puşti model 1879, fără suficiente proiectile şi cartuşe, se poate concluziona că „soldaţii noştri aveau frumoasa menire să înfrunte cu piepturile goale”15 armata germană înzestrată cu cele mai modern mijloace de luptă.
Tot Nicolae Filipescu, în interpelarea din 11 decembrie 1915, prezintă dedesubturile afacerii Blau-Gaz.
Sub motivul producerii toluenului necesar obţinerii explozibililor, Ministerul de Război achiziţionează de la cumnatul lui Ion I.C. Brătianu societatea Blau-Gaz, la un preţ de 1.150.000 lei, aproape dublu decât valoarea sa reală. De remarcat este faptul că societatea era în pragul falimentului, iar specialiştii ministerului nu sunt de acord cu achiziţionarea acesteia, făcând alte propuneri, mai economicoase. De asemenea, cu preţul plătit s-ar fi putut produce 1 milion tone trotil. La ritmul în care producea Blau-Gaz (150 kg toluen/zi), ar fi trebuit 3.846 zile, adică 10 ani şi jumătate, pentru a produce aceeaşi cantitate16.
Aviaţia militară
Aflându-se la începuturile organizării sale, aviaţia militară va fi afectată de interesele politice divergente, dar şi de comisioanele substanţiale legate de procurarea avioanelor şi materialelor necesare.
În perioada martie 1912 - octombrie 1915, la Şcoala de pilotaj de la Cotroceni s-au brevetat un număr de 40 de piloţi foarte bine pregătiţi. Din interese politice, liderii Partidului Conservator, sprijinind Şcoala de la Băneasa, patronată de Liga Naţională Aeriană, decid închiderea şcolii de la Cotroceni. Începând cu 5 octombrie 1915, la Şcoala de la Băneasa urmau să se şcolarizeze un număr de 30 de piloţi, pentru fiecare Ministerul de Război plătind 7.000 lei. Sumele plătite de către minister vor fi cheltuite pentru procurarea de aparate de gimnastică, mobilier etc., neglijându-se procurarea pieselor de schimb, uleiurilor sau pânzei de avion. În toamna anului 1915 nu s-a asigurat din necesarul de ulei decât 432 tone, decât un sfert şi doar 400.000 litri benzina albă dintr-un necesar de 1.700.000 litri. În primăvara lui 1916 Liga Naţională Aeriană va breveta doar 17 piloţi din cei 30 planificaţi, aceştia fiind „nepregătiţi, cheltuielile pentru instruirea unui pilot crescând de 3 ori”17
Având în vedere că majoritatea piloţilor formaţi în perioada anterioară, din ordinul generalului Dumitru Iliescu au fost trimişi la unităţile de origine - de artilerie, infanterie, geniu cavalerie marină18 - pierzându-şi astfel deprinderile de a zbura, la începutul anului 1916 Ministerul de Război a putut conta doar pe 15-20 de piloţi experimentaţi, care puteau executa misiuni militare. În această situaţie se face propunerea de a angaja 100 de aviator străini.
De asemenea, „comisioane substanţiale pentru achiziţionarea unor avioane neperformante s-au încasat de oameni aplecaţi mai mult spre câştig decât spre dotarea corespunzătoare a armatei”19. S-au achiziţionat avioane Bleriot care nu erau de luptă, astfel încât în iulie 1916, armata va dispune doar de 24 avioane nearmate, bune doar pentru misiuni de recunoaştere.
Echiparea Armatei Române
În Memoriul relativ la stabilirea adevărului privitor la pregătirea de război în anii
1914- 1916 se apreciază că la echipament s-a lucrat „intens şi continuu” pentru a asigura o echipare corespunzătoare a militarilor şi a se realiza în depozite rezervele necesare. Astfel, în iulie 1916 se găseau, conform documentelor de la Direcţia Intendenţă, asupra trupelor şi în depozite „2.400.000 vestoane, 1.600.000 pantaloni, 1.200.000 bocanci, 1.000.000 raniţe, 1.000.000 foi cort”20. La o primă vedere , conform acestui document, întocmit în 1924, situaţia echipării pare rezolvată în condiţii optime. Realitatea din 1915-1916 era cu totul alta.
Ziarul „Epoca” din 10 octombrie 1915, în articolul intitulat „Abuzuri la echipament”, face un aspru rechizitoriu privind modul de achiziţionare a echipamentului. Se prezintă „cazul Saidman”, un afacerist căruia în perioada anterioară i se interzisese de către generalul Herjeu să mai facă afaceri cu armata, pentru necinste. Acesta devine furnizorul privilegiat al ministerului, obţinând contracte fără licitaţii, avansuri de milioane, dar şi majorări de preţuri, toate în dispreţul total al legii. De la unităţi curg reclamaţii: tunicile sunt putrede (Regimentul 41 Infanterie); capişoanele sunt putrede (Regimentul 27 Bacău); foile de cort sunt confecţionate din pânza cea mai proastă (Batalionul 3 Artilerie Cetate); opincile sunt atât de putrede încât după un marş de 18 km au devenit de neîntrebuinţat (Regimentul 2 Vâlcea); postavul este de cea mai proastă calitate (Regimentul 5 Călăraşi)21.
Senatorul dr. D. Niculescu făcea următoarea apreciere în şedinţa Senatului din 15 ianuarie 1918: „soldaţii noştri au intrat în război cu bocanci a căror talpă era lipită cu pap şi în mai puţin de două săptămâni erau improprii oricărui serviciu”22. De furnizarea acestor bocanci se ocupa o rudă a primului ministru Ion I.C. Brătianu.
Dar ceea ce infirmă complet conţinutul documentului din 1924, este apelul din 3 noiembrie 1916 al ministrului de război, Vintilă Brătianu, care avea următorul conţinut: „având de echipat contigente noi şi până la sosirea echipamentelor comandate, publicul este rugat a ne da rufe, haine, paltoane, ghete, căciuli etc.”23. Acest ruşinos apel era făcut la doar două luni şi jumătate din momentul în care, după declaraţiile reprezentanţilor ministerului, soldaţii erau perfect echipaţi şi depozitele pline de toate materialele necesare.
„După mine, acest singur fapt ar îndritui spânzurarea tuturor miniştrilor de război începând cu cel din 1914 şi sfârşind cu cel care a semnat pantahuza!”24, este concluzia lui Vasile Cancicov. (pantahuză = listă de subscripție cu care se strâng bani pentru clădirea sau pentru repararea unei biserici, pentru o operă de binefacere etc. - n. V.S. )
Asigurarea hrănirii
Asigurarea hranei militarilor a constituit una din sursele principale de îmbogăţire rapidă a fel şi fel de afacerişti.
Memorabilă este în acest sens afacerea bucătăriilor rulante pe care senatorii Scarlat Orăscu şi Nicolae Filipescu o prezintă în şedinţa Senatului din 18 decembrie 1915. ’
Deşi în ţară se produceau bucătării rulante la un preţ de 250 lei, se face o comandă de 7.000 bucăţi la firma Artur Krupp, la un preţ de 315,85 lei /bucată, ceea ce înseamnă 2.210.000 lei. Pentru aceste bucătării se acordă iniţial şi compensaţii constând în 20 vagoane de mazăre, 40 de secară, 50 de ovăz, 48 de porumb, 78 de benzină, toate valorând 8.804.950 lei. Ulterior, la intervenţia generalului Dumitru Iliescu, se mai aprobă o compensaţie de 480 vagoane, în valoare de 1.600.000 lei. Astfel bucătăriile de campanie, în loc să coste 2.210.000 lei, vor costa 10.404.950 lei25.
Răspunzând celor doi senatori, primul ministru, Ion I.C. Brătianu, arată că nu a stat la îndoială când a acordat aceste vagoane drept compensaţie, având în vedere că astfel putea asigura la mii de soldaţi „o supă şi hrană caldă”. Că grija primului ministru este demagogie pură reiese din modalitatea practică în care s-a asigurat hrănirea soldaţilor. Ştefan Zeletin arată că pe timpul retragerii de la Argeş la Bârlad militarii Regimentului 69 Infanterie, din care facea parte şi el, nu au primit nici măcar un ceai cald, ei trăind din jaf şi cerşit. „Când treceau trupele noastre printr-un sat nu mai rămâneau pe drum decât ofiţerii; soldaţii năvăleau în case pe amândouă părţile. Unii cerşeau pe din faţă, în vreme ce alţii furau pe din dos; la marginea de dincolo de sat ieşeau iarăşi la drum, unii cu o bucată de mămăligă într-o mână, cu o ceapă, cu un castravete murat sau o varză în cealaltă mână; alţii cu câte o găină, gâscă sau raţă cu gâtul frânt şi vârâte în sacul de pesmeţi”26.
Dacă mai adăugăm că au fost situaţii în care în spitale erau internaţi soldaţi care „din cauza foamei erau aşa de slăbiţi încât aveau aspectul unor schelete acoperite cu piele”, că militarilor răniţi aflaţi în spitale li se servea dimineaţa, la prânz şi seara aceeaşi ciorbă de pătlăgele şi că inclusiv vinul care s-a dat bolnavilor din spitale, în loc să aibă o concentraţie de 8-9% alcool, abia dacă avea 2-3%27, avem o imagine completă a incompetenţei şi necinstei celor care au răspuns de acest domeniu.
Asigurarea medicală
Conştienţi de necesitatea unui sistem medical modern în armată - a cărui lipsă a determinat în Campania din 1913 moartea a 1611 militari din cauza holerei - guvernanţii îl numesc pe doctorul Anghelescu, un apropiat al primului ministru, să se ocupe de organizarea acestuia. Plin de mândrie, acesta declara într-un interviu în ziarul „Viitorul” din 15 septembrie 1915 că „serviciul nostru sanitar este organizat în aşa fel încât dacă n-am întrecut pe cel al Angliei, apoi cu siguranţă că suntem pe aceeaşi treaptă cu el”28. Serviciul sanitar al Angliei era considerat printre cele mai performante din lume.
Iresponsabila declaraţie, completată de memoriul din 1924, în care generalul Ioan Popescu, fostul şef de stat major al serviciului sanitar, arată că în perioada 1914-1916 s-au cheltuit 42.019.980 lei pentru aprovizionarea materialelor sanitare şi în depozite mai existau materiale în valoare de 11.223.198 lei. Concluzia acestuia era că materialul aprovizionat a fost suficient pe tot timpul războiului, rămânând şi prisoase la mobilizare29.
Senatorul doctor Niculescu, în intervenţia sa din 15 iunie 1918, face un aspru rechizitoriu celor întâmplate în serviciul medical pe timpul campaniei din 1916. Operaţiile se făceau în condiţii barbare din lipsa cloroformului, în schimb se găseau din plin fiole de stricnină şi stivaină. Vata higroscopică este înlocuită cu celuloza, pansamentele nu erau higroscopice, feşele erau putrede din cauză că trecuseră de prea multe ori pe la etuvă. Ambulanţele erau pline de medicamente care nu îşi găseau întrebuinţarea. S-au aprovizionat aparate luxoase de ser artificial, astfel încât preţul unei injecţii cu acest tip de ser, în loc să coste câteva centime, dacă ar fi fost preparat de un farmacist militar, costa zeci de lei, aceasta ducând la un adevărat jaf cu banii publici. Beneficiar este farmacistul Racoviţă, un apropiat al primului ministru. Pensele hemostatice erau de proastă calitate, uneori inutilizabile. Ambulanţele divizionare erau pline de cutii de instrumente foarte luxoase, dar nefolositoare, fiind foarte greu transportabile30.
Mercurul necesar s-a procurat din Italia, dar dacă la Ministerul de Interne achiziţionarea s-a făcut la preţul de 5 lei/kg., la Ministerul de Război preţul a fost de 14 lei/kg31.
Aceleaşi pungăşii s-au făcut şi la achiziţionarea instrumentarului şi medicamentelor necesare în sistemul veterinar. Instrumentele veterinare achiziţionate erau din tinichea, improprii oricărui serviciu, tinctura de opiu nu era conform prescripţiilor farma- copeii, unele cantităţi în loc să cuprindă 1% principiu activ, abia conţineau între 0,07 şi 0,20%32. ’ ’
Achiziţionarea cailor şi asigurarea furajelor
Nici acest domeniu nu a scăpat atenţiei diferiţilor afacerişti.
La 1 aprilie 1915, Ministerul de Război acceptă oferta lui Carsten Nielsen pentru furnizarea a 50 de cai la un preţ de 1.050 lei/exemplarul. Sub semnătura generalului Dumitru Iliescu se aprobă ofertantului dreptul la export a 10 vagoane fasole, 10 vagoane cu porumb şi permisul de tranzit pentru 90 vagoane închise germane, toate acestea aducându-i un beneficiu de 385.000 lei. Afacerea era ilegală deoarece nu a fost prevăzută în Jurnalul Consiliului de Miniştri decât după două luni de la derulare, documentele contractului nu erau semnate de către şeful de serviciu, ci direct de către secretarul general al Ministerului de Război, generalul Dumitru Iliescu. De asemenea, preşedintele comisiei de remontă, care a făcut recepţia cailor, constată că 12 cai nu sunt proprii niciunui serviciu, iar preţul de 1.050 lei oferit pentru fiecare nu corespunde valorii cailor33.
Situaţia asigurării furajelor necesare cailor este sub orice critică. Banca Românească, al cărui administrator era Vintilă Brătianu, ministrul de război, furnizează Ministerului de Război o mare cantitate de ovăz. 27 de vagoane, expediate din Constanţa la Regimentul 14 Artilerie Slatina, sunt refuzate de către comisia de recepţie pentru că ovăzul nu corespunde caietului de sarcini. Primind ordin să recepţioneze întreaga cantitate doar cantitativ, se face propunerea să se aprobe un scăzământ de 10% ca urmare a procedeelor de purificare (vânturare şi spălare), dar se aprobă doar 4 %. Concluzia acestei afaceri este simplă. „Banca Românească trebuia scăpată prin orice mijloace de aceste lepădături de furaje, indiferent dacă prin aceasta se risca viaţa cailor de la regimente.
Niciunul dintre cei vinovaţi de jaful care s-a petrecut sub pretextul înzestrării şi pregătirii Armatei Române pentru război nu a răspuns în faţa justiţiei. Preocuparea principală a guvernanţilor a fost acoperirea neregulilor semnalate de diverşi oameni politici. Cu toată insistenţa acestora de a primi conform atribuţiunilor parlamentare diferite dosare de la Ministerul de Război, referitoare la dotarea armatei şi modul de utilizare a fondurilor alocate, aceste cereri le-au fost refuzate constant de către primul ministru Ion I.C. Brătianu, sub motivul apărării secretului şi pentru a nu zdruncina moralul armatei.
Îngrijoraţi de faptul că o serie de ofiţeri cinstiţi, care nu făceau parte din „clica generalului Dumitru Iliescu” au prezentat presei o serie de documente care incriminau „gheşefturile de la Ministerul de Război”, la data de 7 noiembrie 1915 se emite ordinul ministrului de război nr. 12155 cu următorul conţinut: „în cursul acestei luni au apărut în unele ziare diferite acte de la Ministerul de Război. Din cercetările făcute până în prezent, s-a dovedit în mod neîndoielnic, vinovăţia unor persoane din Serviciul Arsenalul Armatei şi Direcţia a Il-a. Cercetările în curs vor descoperi şi ceilalţi vinovaţi. Contra celor vinovaţi s-au luat măsurile de represiune impuse de gravitatea cazurilor, ofiţerii fiind aspru pedepsiţi şi mutaţi disciplinar, iar funcţionarii civili destituiţi.
Faţă de aceste abateri de la datorie şi onoare a căror gravitate este cu atât mai mare cu cât ele s-au produs în aceste moment, atingând în mod direct interesele superioare ale armatei, binevoiţi a dispoza să se atragă cea mai serioasă atenţiune ofiţerilor şi funcţionarilor civili din subordinea dumneavoastră, spre a se lua toate măsurile pentru ca actele ce le sunt date în păstrare să nu fie sub niciun cuvânt divulgate, cunoscând că cei vinovaţi vor suferi consecinţele legii spionajului în timp de pace”35.
Nicolae Filipescu, referitor la conţinutul acestui ordin, va face o apreciere amară, care nu necesită niciun comentariu: „Numai nişte suflete de valeţi nu pot pricepe că un militar îndeplinindu-şi datoria ostăşească, poate avea şi o conştiinţă naţională”36.
&&&
Sursa: «Corupția a afectat grav, în perioada 1914-1916, pregătirea pentru război a Armatei Române»/ autor Remus Macovei, în Primul Război Mondial și Marea Unire a Românilor», Ediția Centenar , vol. I-VI (peste 4.400 pagini) integral în PDF. Selecția este din vol. I link direct la această legătură.
Caricatura îl ilustrează pe Mackensen ca un vultur care prinde în ghearele sale firava armată română, sub nasul aliaților ei, Marea Britanie, Franța și Rusia.»
_____________
1 Lev Troţky, România şi războiul balcanic, Ed. Polirom, Iaşi, 1998, p. 72.
2 Gheorghe Tătărăscu, Mărturii pentru istorie, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1996, p. 41.
3 Gen. bg. (r) Victor Atanasiu, România în anii 1914-1916, atitudinea şi rolul militar, Ed. Academiei de înalte Studii Militare, Bucureşti, 1997, p. 90.
4 Gheorghe Tătărărăscu, op. cit., p. 16.
5 Nicolae Filipescu, Pentru România Mare. Cuvântări din războiul 1914-1916, Editura Epopeea Neamului, Bucureşti, 1925, p. 74.
6 Constantin Argetoianu, Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri, voi. III, 19131916, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1991, p. 152.
7 Vasile Th. Cancicov, Impresiuni şi păreri personale din timpul războiului României - jurnal zilnic -13 august 1916-31 decembrie 1918, voi. I, Atelierele societăţii Universul, Bucureşti, 1921, p. 86.
8 Ziarul „Epoca”, nr. 307 din 7 noiembrie 1915, p. 1.
9 Marele Cartier General al Armatei Române. Documente, 1916-1920, Editura Machiavelii, Bucureşti, 1996, p. 21.
10 Nicolae Filipescu, op. cit., p. 68-69.
11 Ibidem, p. 71-72.
12Ibidem, p. 71-73.
13 Ibidem, p. 73.
14 Vasile Th. Cancicov, op. cit., voi. 2, p. 27.
15 Ştefan Zeletin, Retragerea, Ed. Revistei Pagini Agrare şi Sociale, Bucureşti, 1926, p. 76.
16 Dezbaterile Senatului, nr. 14 din 18 decembrie 1915, p. 85.
17 Dr. Valeriu Avram, Pentru nevoile armatei, angajaţi piloţi străini, „Magazin istoric”, nr.10 (415) din octombrie 2001, p. 34.
18 Valeriu Avram, Pregătirea ţării pentru război în anii 1914-1915 (II). Aviaţia, publicat în revista Prahova Eroică, nr. 1(9) aprilie 2015, p. 19.
19 Ibidem, p. 36.
20 Marele Cartier General al Armatei Române. Documente 1916-1920, p. 17-18.
21 „Epoca”, nr. 279 din 10 octombrie 1915, p. 1.
22 „Dezbaterile Senatului”, nr. 9 din 10 iulie 1918, p. 75.
23 Vasiel Th. Cancicov, op. cit., p. 163.
24 Ibidem, p. 164.
25 „Dezbaterile Senatului”, nr. 15 din 18 decembrie 1915, p. 207-210.
26 Ştefan Zeletin, op. cit., p. 117.
27 „Dezbaterile Senatului”, nr. 9 din 10 iulie 1918, p. 75.
28 Ibidem, p. 77.
29 Marele Cartier General al Armatei Române. Documente 1916-1920, p. 24.
30 „Dezbaterile Senatului”, nr. 9 din 10 iulie 1918, p. 77.
31 Ibidem, nr. 15 din 13 decembrie 1915, p. 100-101.
32 Ibidem, nr. 9 din 10 iulie 1918, p. 75.
33 „Epoca”, nr. 283 din 14 octombrie 1915, p. 1.
34 „Epoca”, nr. 289 din 20 octombrie 1915, p. 1.
35 „Epoca”, nr. 308 din 8 noiembrie 1915, p. 1.
36 N. Polizu Micşuneşti, N. Filipescu, însemnări. 1914-1916, Ed. Universul, Bucureşti, 1933, p. 174-175.
________
#memoriesicunoasterelocalaValcea
#memoriavalceana #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea #bibliotecivalcene
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu