***
Scrisoarea din ziua următoare:
«1821 martie 3: Oteteliş. Tudor Vladimirescu trimite boierilor adăpostiţi la Beneşti capetele lui Iova şi Ienciu, executaţi pentru jaf.
De la sluger Theodor, către dumnealor familiile de boieri aflate la Beneşti.
Cuviincioasă închinăciune!
Fraţilor! Cu toate că nu sînt din sînge de evanghenist, dar tot simţ durerile celor evghenisiţi. Căci, cum am aflat de primejdia în care sînteţi, mi-am lăsat drumul şi am pocnit spre a întîmpina răul. Nenorocirea însă mi-a stat împotrivă, că n-am putut ajunge la vreme.
Dar, ca să cunoaşteţi dumneavoastră că cugetul meu n-a fost nici este a se urma unele ca acestea, iată, pe cei ce au fost pricina i-am tăiat pe amîndoi şi le trimit capetele spre încredinţare, pe care să porunciţi a le pune la răspîntii spre pilda şi a altora. Iată se trimit dv. și lucrurile ce s-au găsit la aceşti tîlhari, precum argintul unei sfinte icoane şi din hainele cocoanelor d-voastră.
Să aveţi bună nădejde în dumnezeu că în scurtă vreme că veţi despăgubi şi de cele ce v-a jefuit. Şi sînt al dv. ca un frate şi slugă.
Theodor
Scris din satul Oteteliş
1821 martie 3»
***
&&&
«...rolul fundamental pe care-l va juca judeţul Vâlcea în strategia geopolitică a revoluţiei din 1821 a fost întrezărit de Tudor Vladimirescu încă din anul 1819, pe când dispunea de funcţia de vătaf de plai la Câineni. Ideologul slujer a prevăzut starea de spirit în plină efervescenţă a vâlcenilor, a ştiut, graţie peregrinărilor sale, starea administrativă şi oamenii judeţului, iar mânăstările de aici, aveau să devină, mai târziu, centre de rezistenţă şi apărare a revoluţiei.
Creând prima armată populară revoluţionară şi naţională şi făcând astfel să renască forţele armate proprii ale Ţării Româneşti - după un secol şi mai bine de dominaţie străină şi de încălcare gravă a suveranităţii naţionale şi a integrităţii teritoriale a Principatelor - Tudor Vladimirescu a înălţat cu mândrie steagul redeşteptării naţionale a tuturor românilor, însufleţind poporul nostru să creadă în realizarea nobilelor sale aspiraţii de eliberare socială şi naţională. Pentru împlinirea acestor idealuri era nevoie de unitatea tuturor forţelor din Ţara Românească. La Beneşti (Vâlcea), unde s-au refugiat opt familii boiereşti, conacul a fost atacat de căpitanii Iova şi Ienciu cu amăuţii şi cu o mulţime de ţărani. Tudor, aflându-se în drum spre Slatina, la Oteteliş (130), a întrerupt marşul pentru a salva pe boierii care erau în pericol. Boierii fură conduşi la conacul lui Hagi Prodan unde se dusese şi Tudor cu oastea sa, compusă numai din călăreţi. Tudor le exprimă regretul de cele întâmplate şi-i sfătui să se refugieze la Mănăstirea Hurezi. A dat poruncă să li se pună la dispoziţie şase care cu boi şi 12 panduri care să-i însoţească până la Hurezi şi le dădu şi 200 de lei din pungă să aibă de cheltuială (131).
Consider de cuviinţă să ne oprim pentru a relata faptele condamnabile săvârşite la mănăstirea (biserica – n. V.S.) Beneşti de către o ceată, de vreo 70 de amăuţi „hoţomani”, care se ţinea de jafuri. În acest lăcaş sfânt, aceştia au prădat şi maltratat mai multe familii de mici boieri, care se retrăseseră la conacul lui Iordache Otetelişanu. „La mănăstirea numită Beneşti, se aflau numeroşi boieri. Oamenii lui Tudor au atacat mănăstirea cu mare furie, au cucerit-o, au omorât mai mulţi boieri, şi anume pe slugerul Trandafir l-au tăiat în bucăţi, lui Petrache Poenaru i-au tăiat un braţ, pe boieroaice le-au dezbrăcat, pe fetele din casă le-au siluit, fata de 9 ani a slugerului numit Trandafir, fiind siluită de mai mulţi, a murit, odoarele de pe icoanele din biserici, le-au luat, nefiind prezent Tudor, care, sosind, a poruncit să fie omorâţi doi arnăuţi, principalii vinovaţi ai acestor nelegiuiri” (132).
Venirea căpeteniei pandurilor în ajutorul boierilor prădaţi la Beneşti nu dovedeşte caracterul antiotoman şi încadrarea în Eterie a acţiunii sale. Dimpotrivă, execuţia celor doi căpitani de arnăuţi marchează disensiunea dintre conducătorul român şi şefii eterişti. Prin pedepsirea elementelor nedisciplinate şi prădalnice, a căutătorilor de pleaşcă - fie amăuţi, fie panduri -, Tudor n-a diminuat caracterul antifeudal al ridicării sale. Ţelul politic urmărit de el era, înainte de toate, prăbuşirea regimului fanariot. Acest ţel nu putea fi atins decât printr-o acţiune organizată şi Tudor a reprimat tendinţele spre anarhie şi jaf ale unora dintre răsculaţi. Chiar şi la Oteteliş s-a văzut că Vladimirescu apăra interesele ţăranilor, nu ale boierimii. El a trimis oşteni în satul Murgaşi să-l pedepsească pe zapciul aflat acolo şi să-l oblige a despăgubi pe săteni: aceştia din urmă se înfăţişaseră la Tudor cu plângerea că zapciul „îi căzneşte, cerându-le bani de bir i zahirele, făcându-le şi alte jafuri” (133).
După ce Tudor Vladimirescu împreună cu oastea sa revoluţionară a părăsit Otetelişul, acesta a trecut apa Cemei, apoi pădurea comunei Măciuca, traversând prin Spârleni şi Creţeni. Sosit în Drăgăşani, se întâlneşte cu Iancu Jianu în casa acestuia, urmând ca de aici să „poposească la sfat” cu comandanţii săi în vederea asigurării unor măsuri defensive în zonă şi a ridicării unor fortificaţii de apărare şi rezistenţă (134).
Integral la legătura din descrierea capturii de ecran 3.
&&&
«...”orânduiră pe Petrache N. Poenaru (văr cu cel care va deveni secretar al lui Tudor Vladimirescu şi viitor ctitor al învăţământului românesc) să păzească în clopotniţă” • ...tocmai când isprǎvise jefuitul şi ne cǎuta sǎ ne omoare, tocmai atunci pe norocul nostru a sosit şi slugerul Tudor într-o mahala a satului, ce era aproape de casele vǎrului meu Otetelişanu... au grǎbit de au trimes porunci ca nu cumva sǎ se mai omoare cineva din noi...»
***
De teama revoluţiei, majoritatea familiilor boiereşti din împrejurimi s-au refugiat în conacul boierilor Otetelişeni din Beneşti. Acest conac (foto*) va fi pregătit pentru a rezista unui eventual asediu, ”făcând metereze la ferestre, ce le zidiră până la jumătatea lor ... şi între stâlpii foişorului ... cât şi în clopotniţa bisericii...”. De aici, boierii se vor adresa în scris caimacamului Constantin Samurcaş, sosit la Craiova, ca trimis al Divanului, spre a-l atrage sau înfrânge pe Tudor Vladimirescu – cerându-i sfat în moment de cumpănă. Emisarul lor este nepotul fraţilor Otetelişeni, Ioniţă Caragic. Luni, pe la finele lui februarie, acesta se întoarce de la Craiova şi le comunică sfatul căimăcamului: ”să facă ce fac şi eu, adică să fugă”. Este răspunsul boierilor la acţiunea lui Tudor, răspuns tipic pentru felul lor de a gândi şi acţiona la eveniment.
A doua zi - marţi, 1 martie 1821, boierii ”grăbiră cu înmormântarea lui Ioniţă Sefendache (cumnat ce murise la conac, n.n. ), apoi ... au încărcat trăsurile cu ce au putut loa şi când ieşiră mai toate trăsurele din curte, văzură că o sumă de călăreţi şi pedeştri înarmaţi ”coborau pe coasta dealului cel despre apus al Olteţului şi veneau asupră-le”. Era o ceată din arnăuţii lui Hagi Prodan, răzleţiţi după jaf, comandată de ceauşul Ivancea. Boierii renunţă la fugă şi se vor baricada în conac. Totodată ”orânduiră pe Petrache N. Poenaru (văr cu cel care va deveni secretar al lui Tudor Vladimirescu şi viitor ctitor al învăţământului românesc) să păzească în clopotniţă”.
Arnăuţii vor fi însoţiţi de clăcaşii moşiei ce se răsculaseră; după cum precizează Aricescu: ”cu rebelii, veniră şi sătenii cu topoare şi tăiară câţiva stobori în dosul grajdului şi sloboziră cai ...”. Arnăuţii vor supune conacul unui adevărat asediu. Boierii reuşesc să reziste primelor atacuri, însă erau conştienţi de iminenţa prăbuşirii rezistenţei lor. De aceea, ei vor adresa lui Tudor Vladimirescu o scrisoare printr-un rebel îndatorat faţă de Otetelişeni. Rebelii, înfuriaţi de eşec – înregistraserǎ doi morţi şi mai mulţi rǎniţi – se vor îmbǎta în piviniţa lui Nicolae Otetelişanu, vǎr cu Iordache şi Grigore, reluând atacul cu furie. Lupta va fi întreruptǎ prin sosirea lui Hagi Prodan, cu o sutǎ cincizeci de arnǎuţi, însoţit de Dimitrie Macedonschi. Acestora li se vor preda boierii, dupǎ ce Hagi Prodan a fǎcut jurǎmânt cǎ nu-i omoarǎ. Hotǎrârea boierilor fusese determinatǎ şi de faptul cǎ ”au sfârşit ghefaneaoa”. Boierii trebuiau sa dea armele şi caii şi din lucrurile noastre ce le va plǎcea.
Nu dupǎ mult timp, o nouǎ ceatǎ de arnǎuţi cu cǎpitanii Iova Baraictaru (nepotul lui Iordache Olimpiotul) şi Ienciu, ce ”s-au rǎzuit dupǎ jafuri la drumul mare”, vor ataca și ei conacul.
Forţa atacului lor va fi dublatǎ de acţiunile ţǎranilor rǎsculaţi. Documentele consemneazǎ aceste momente de rǎzbunare ale clǎcaşilor: ”...ploaia de aruncǎturi cu cǎrǎmizi în ferestre de la cei care umpluserǎ curtea, pe de altǎ parte para focului ce se înǎlţa din arderea gardului şi şopronului... Ţǎranii incendiaserǎ şopronul sub care vârâserǎ trǎsurile câte putuserǎ încǎpea, ca sǎ ardǎ lemnul sǎ poatǎ loa ferul...”, necesar la confecţionarea armelor şi uneltelor. Boierii vor trǎi momente de groazǎ.
Salvarea familiilor boiereşti de la pieire se va produce prin sosirea lui Tudor ”cu o gardǎ cǎlǎreaţǎ; tocmai când isprǎvise jefuitul şi ne cǎuta sǎ ne omoare, tocmai atunci, pe norocul nostru a sosit şi slugerul Tudor într-o mahala a satului, ce era aproape de casele vǎrului meu Otetelişanu... au grǎbit de au trimes porunci ca nu cumva sǎ se mai omoare cineva din noi...” Este de apreciat respectul de care se bucurǎ Tudor: cuvântul sǎu, prin emisar, este suficient pentru a înfrâna dorinţa de rǎzbunare a celor rǎsculaţi, înfrângând şi furia celor beţi. Bilanţul asediului, în tabǎra boiereascǎ, va fi de doi morţi şi mai mulţi rǎniţi. Printre aceştia se aflǎ Petrache N. Poenaru (vǎr cu ctitorul de mai târziu al învǎţǎmântului românesc), rǎnit de Enciu în umǎrul drept şi jefuit de toate armele. Era ziua de miercuri, 2 martie 1821. Dupǎ ce vizitează cu toată oastea sa pe Hagi Prodan la conacul lui Ilie Otetelisanu, impunându-i respectul cuvenit unicei cǎpetenii, în după-amiaza zilei, Tudor îşi stabileşte tabăra la Oteteliş, sat vecin cu Beneştii, acţionând cu rapiditatea şi fermitatea care-l caracterizau, pentru rezolvarea incidentului. Cele două căpetenii, Iova şi Enciu, după o scurtǎ judecată vor fi decapitate în noaptea de miercuri spre joi. De asemenea, conducătorul pandurilor soluţionează, prin poruncă scrisă transmisă prin emisar, incidentul din Murgaşi, comună vecină cu localitatea Bălceşti, unde abuzurile zapciului provocaseră revolta sătenilor. A doua zi, 3 martie, de dimineaţǎ, Tudor îi adunǎ pe toţi arnăuţii şi sârbii, înconjurându-i cu panduri. În careul format, în centru, vor intra trei panduri, doi - cu suliţe având în vârf capetele lui Iova şi Enciu, al treilea purtând ”argintul icoanei ce despuiaserǎ ei la Beneşti... strigând cǎ ei n-au plecat sǎ jefuiascǎ şi sǎ despoaie icoanele, ci au plecat pentru dreptate”. Documentele nu au reţinut în mod clar, cuvintele adresate de Tudor celor prezenţi. Vor consemna, însǎ, prestarea jurǎmântului faţǎ de revoluţie, faţǎ de programul ei - Proclamaţia de la Padeş -, faţǎ de conducǎtorul şi executorul ei, Tudor Vladimirescu.
Jurǎmântul va fi luat în biserica satului Otetelişu, fapt consemnat de Aricescu: ”Apoi i-au bǎgat pe toţi în bisericǎ, de au sǎvârşit jurǎmântul ce-l au cerut ... şi Tudor a plecat la Slatina” ... Argintul icoanei s-a dat înapoi preotului, însoţit de trei mii lei ca despǎgubire pentru pagubele provocate bisericii. Înainte de a pleca la Slatina, Tudor va adresa celor doi fraţi Otetelişeni o scrisoare, însoţind-o de capetele celor doi arnăuţi. Scrisoarea şi sacul cu cele două capete vor fi aduse de polcovnicul Vasile Ghelmegeanu, însoţit de trei panduri.
Prin scrisoare, Tudor le oferea cei trei panduri însoţitori şi o poruncǎ scrisǎ cǎtre conducerea satelor ce le vor strǎbate pânǎ la Horezu ”...pentru facerea a câte şase care cu boi... cu care sǎ ne transportǎm.”
Spaima boierilor era atât de mare, încât numai la vederea pandurilor, în cete sau rǎzleţi, ce treceau pe drum, ”ceea ce se întâmpla în toate zilele”, se refugiau în pǎdure unde rǎmâneau şi noaptea, ”de dormeam pe aşternut de crǎci cu frunze uscate de tufǎ, puse peste zǎpadǎ şi fǎrǎ nici un acoperişu...”. Abia dupǎ ce capetele celor doi arnǎuţi executaţi de garda uciderii, vor fi înfipte în limbele stoborilor curţii, de le-au vǎzut şi oamenii din Beneşti, abia atunci boierii vor fi vizitaţi de ”preoţii din Beneşti şi isprăvnicelul moşiei”, care le vor aduce şi alimentele necesare. Capetele celor ucişi fǎceau dovada cǎ legalitatea continua sǎ fie de partea boierilor, aşa cǎ ţǎranii se vor mulţumi, încǎ o dată, sǎ amâne momentul judecǎţii lor cu boierii.
Boierii vor pǎrǎsi conacul devastat şi, după mai multe peripeţii, în care vieţile le-au fost nu o dată în pericol, s-au îndreptat spre Cîrlogani, apoi (deghizaţi în ţărani!), prin Mateeşti, la Horezu şi, în cele din urmă, la Râmnicu-Vâlcea, unde au obţinut – de la ispravnicul Vasile Ghelmegeanu - paşaportul necesar spre a putea trece graniţa în Transilvania.
Cu aceasta, „cazul” de la Beneşti este consumat pentru istoricii noştri, deşi el mai are multe necunoscute sau neclarități, despre care vom publica un studiu separat. Ca o dovadă a măsurilor luate de boieri în vederea adăpostirii lor în faţa rebelilor, se spune că ar fi existat o gură de tunel – astupată ulterior, când a fost zidită podeaua – în beciul conacului, care se presupune că făcea legătura conacului cu biserica.
Integral la linkul din descrierea capturii de ecran 4.
&&&
&&&
«La peste 200 de ani de la Bătălia de la Benești (1821) vom avea în curțile Conacului , panduri și arnăuți, și flinte, pistoale , iatagane și spiritul lui Tudor Vladimirescu! Așadar vă invităm , sâmbătă 13 aprilie, la Ziua porților deschise, la Conacul Otetelisanu , pentru toți cei curioși să vadă o reconstituire a celebrului incident.
De asemenea , avem ca invitat special pe dl Radu Oltean , care va prezenta și minunata carte ilustrata "Din vremea lui Tudor", pe care cu siguranță nu vreți s-o ratați.
Așadar, prieteni, va așteptăm ,cu mic cu mare, sâmbătă începând cu ora 12 la o reconstituire istorică!
P.S. Prilej unic pentru o poză cu arnăuții și pandurii lui Tudor Vladimirescu. Mulțumiri prietenilor de la Asociația Historia Renascita, inimoșii beligeranți!»
Sursă text și încă opt imagini - la linkul din descrierea foto 1.
Valentin Smedescu
___
#istorielocală #istorielocalavalcea #memoriavalceana #bibliotecivalcene
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu