Băile Olănești/ 1889: «...și de la stăpânire s’a dat poruncă că nici unui muritor de parte bărbătèscă nu i se cuvine a intra acolo, décă n’are cu sine şi cocónă»

-,,stabilimentul Munteanu”, 16 ani după ce apele minerale erau medalite cu aur la Viena: fetele de la ,,Asilul” «Elena Doamna» / București, aduse în stațiune, locuiau în condiții ,,de dat la gazetă”...

«D-le Directore,
Joi, la 20 ale curentei, am plecat din Râmnic spre Olăneşti, ca sĕ am idee şi de aceste băi, cunoscute de mult românilor. Noroc că Sf. Ilie nu şi-a adus de sigur aminte că în acea ɖi se prăznueşte ɖiua Iui, căci fără vorbă ne-ar fi cinstit cu câteva găleţi de apă, ceea ce nu m’ar fi bucurat de loc.

Drumul de la Râmnic până în satul 0lăneştl e destul de practicabil având uă şosea bine întreţinută şi pe lângă acésta îţi presintă multe şi plăcute priviri, având multe suişuri şi coborîşurl, care mai de care mal fermecătòre.

Distanţa între amândouă aceste localităţi e de vr’o 20 kilometre, şi am parcurs’o «la pas» cu caii în 2 ore. Ajuns în satu' Olăneşti, după ce am făcut un mic conac la cârciuma din Sărăcineşti, a trebuit sĕ mĕ prepar încă de un mic drum, de vr’o jumĕtate oră ca să ajung la băile Olăneşti.
Anul acesta nu póte porni nimeni «bechereşte» spre Băile Olăneşti căci e oprit în drum de un vătăşel, care ’i spune ca la băi sunt fetele din Asil şi că de la stăpânire s’a dat poruncă că nici unui muritor de parte bărbătèscă nu i se cuvine a intra acolo, décă n’are cu sine şi cocónă. Eŭ, care aveam jumĕtatea lângă mine, am fost socotit între cei cinstiţi şi aşa, fără multă spovedanie am apucat drumul spre băi. Drumul ce apucă din sat din sat spre băi e cât se pòte de prost şi nu ştiŭ în contra cui sĕ mĕ plâng de atâta nepăsare. Puţină tragere de inimă şi s’ar face p’aci o şosea de drag căci pietrişul e de pomană în aceste părţi.

Ajuns «cu chiŭ, cu vai» la stabilimentul de băi, am coborît din trăsură şi ne-am ales un loc unde să întindem masa, căci fómea ne coprinsese mai din vreme ca de obiciŭ. Pênĕ sĕ se pregátéscá acésta, am dat un ocol prin stabilimentul d-lui Munteanu, asilulul «Elena Dómna» și drept sĕ vĕ spun că m’a cuprins jalea, când am văɖut în ce ruine de case sunt osândite sĕ stea bietele fete.
Pereţii caselor crăpaţi, giamurile sparte, ferestrele rupte ca vai de ele de semănaŭ mal mult a ruine de cât case de locuit.

In miɖlocuŧ curțiǐ era un pavilion mal noŭ şi într’ênsul vedeam întinsă masa elevelor. Atât era bun în acest loc, încolo tot derâpănat. Barem băile sunt cât se póte de infecte. Cabinele de băi daca maǐ pot să le numesc ast-fel, constaŭ dintr’un şir de barace împrejmuite icl-colea cu câte uă scândură si avênd ca învelitòre numai nişte laţi, căci de şi s’ar găsi câte 5-6 şindrile remase pe un metru patrat de ínvelitóre, acésta nu va împiedica de loc vederea cerului cu tótá podóba Iuǐ. Ca încuetore la uşi, d. Munteanu îngrijise se fie în fie-care cabină câte un drug de lemn cu care sĕ se proptésca uşa pe dinăuntru. D’alungul şirului de cabine (în numĕr de vr’uĕ 20, dintre cari numai vr’uĕ 12 maǐ aü băǐ), străbate un jghiab de lemn, pe care vine apa şi d’asupra fie-cărei putini e câte un cep, ca cele de la sacale, în jghiab pe unde curge apa în putină. Aci se asvârle apoi uă piatră roşită în foc de încâɖeşte apa şi în urmă-ǐ se vîrâ şi nefericitul, care e osândit de sòrtă s ĕ’şǐ mănânce amarul prin aceste locuri.

La curăţenie nici nu trebuie sĕ vĕ maǐ gândiţi căci n’al de la cine o cere. Bietele fete se ruşinau fórte mult de starea în care se aflaŭ şi se uitaŭ cu jind la noi când le-am pârăsit.
Mal spun încă uă dată că stabilimentul acesta e cu totul depărtat de sat şi singur aşeɖat într’uă vale a munţilor unde sunt isvoarele de ape sulfuróse, feruginóse şi de iod.

Daca un strein ar visita aceste băǐ şi ar vedea pe de uă parte mulţimea isvórelor bine-fácĕtóre de aci, şi munţii cu posiţiunele lor íncântátóre iar pe de alta nepăsarea cea marea a nostră faţă de aceste mari daruri ale naturii, ei avea dreptate, zĕŭ, să ne considere ori-cum ar voi, şi n’am avea nici un chip de îndreptare.

Eŭ învinovăţesc şi pe acei care aŭ fost de idee să aducă pe fetele din Asil aci și să prefere acéstă localitate în locul celei de Ia Brebu care de şi n’avem băi, dar era de uă mie de ori mal superiorâ aceştia.

Daca d. ministru Boerescu, care a trĕcut săptămâna trecută p’aci prin Râmnic şi a visitat băile de la Câlimăneşti şi Govora, nu s’ar fi grăbit a trece în judeţul Gorju, ci ar fi venit sé vadă şi starea fetelor din Asil, sunt sigur că ar fi poruncit ca chiar a doua ɖi să le pornească d’aci.

Mi se rupea inima de durere când vedeam bietele copile alergând la câte uă ţĕrancă, care venea cu sînul plin de pere saŭ prune şi-ǐ oferea pâinea ce ’şj-o putuse iconomisi, numai sĕ capete ceva din aceste fructe. După ce am luat aci masa, am făcut uă primblare prin munţi până la cătunul Comanca de unde nu mai póte înainta şi pe la orele 3 d. a. am plecat spre Râmnic. M’am oprit la hanurile din Sărăcineştl şi Păuşeştǐ, unde eraŭ hore şi unde jucaŭ veseli bărbaţi şi femei mai de tóté vêrstele.
La ora 8 séra am fost în Râmnic.

Vă salut.
F. »

Sursa: Ziarul Românul, ediția din 9 august 1889.

Clic pentru vizualizarea capturilor de ecran una câte una, cu surse și linkuri către mai multe informații.

Valentin Smedescu

_______