Râmnicu Vâlcea, începând cu aug. 1934: ruptura de la Congresul studențesc (legionar) prezidat de Episcopul Vartolomeu Stănescu • ,,sfânta tinerețe” a lui Mihai Stelescu (29 ani) care complota să îl asasineze pe ,,deviaționistul” Corneliu Zelea Codreanu (35 ani) • ,,boieria” din arestul de la Vâlcea: ,,N-am trăit niciodată aşa bine: liberi în închisoare, iar masa ne-o aduceau comunele din jur”

• sfârșiturile celor doi – primul împușcat de zeci de ori și ciopârțit în spital, al doilea – sugrumat împreună cu alți 13 legionari (Nicadorii și Decemvirii), de către jandarmii care îi transportau la închisoarea Jilava • în context: ,,Mişcarea legionară la Vâlcea”, așa cum a cercetat-o și a sintetizat-o prof. dr. Sorin Oane: Antisemitismul vâlcenilor nu a avut conotaţie economică (,,mai curând una cultural-religioasă”), „asasinarea lui I. G. Duca nu a fost în măsură să sporească popularitatea Gărzii de Fier la Vâlcea - cel dispărut era cunoscut şi apreciat în judeţ, nu doar ca politician, ci şi ca om, el având numeroşi prieteni şi adepţi, pe mulţi dintre ei promovându-i în funcţii de conducere...”  

«Complotul pentru asasinarea Căpitanului (surse/ descrieri imagini din colaj)

În numărul trecut al serialul nostru am aflat că în 4 august 1934 Mihai Stelescu revenise la Bucureşti din tabăra Budachi, fiind aşteptat în Gara de Nord de Luca Gheorghiade. Imediat după aceea îl elimină pe Cotea din Mişcare la presiunile făcute de liderii legionari care au cerut sancţionarea abaterilor acestuia înainte de pronunţarea Căpitanului asupra problemei.

Dincolo de eliminarea oficială a lui Vasile Cotea, planul de suprimare a Căpitanului mergea înainte. Astfel, după mărturiile date de Cotea în faţa Căpitanului în data de 6 septembrie 1934, după însemnările lui Constantin Dumitrecu-Zăpadă (ambele consemnate de Constantin Dumitrecu Zăpadă în broşura „Trădătorul”) şi după mărturiile date de mai mulţi legionari în cadrul procesului Decemvirilor (preluate din ziarul „Buna Vestire”), aflăm cum complotul a fost pus la punct imediat după întoarcerea de la Budachi şi etapele prin care s-a trecut până la descoperirea şi dovedirea acestuia.

Asasinare prin împuşcare

Planul asasinării lui Corneliu Zelea Codreanu este prezentat pentru prima dată lui Cotea de către Stelescu în data de 8 august 1934, ambii aflându-se acasă la Stelescu. Cotea este chemat în acelaşi loc a doua zi la ora 10 când îşi va face apariţia şi Gheorghiade care îl preia pe Cotea în vederea pregătirii sale fizice şi psihologige pentru asasinat. Gheorghiade îi furnizează un revolver şi îi vorbeşte despre necesitatea efectuării unor exerciţii de tragere, în acest sens invitându-l la ţară la una din moşiile sale pentru antrenament. Data eliminării prin împuşcare a Căpitanului a fost stabilită pentru ziua de 15 august, Adormirea Maicii Domnului. Cotea urma să plece cu trenul spre tabăra legionară de la Rarău în care se afla la acel moment Căpitanul şi să execute planul, după care avea să raporteze „victoria” şi apoi să reia legătura cu Stelescu.

Pentru o mai bună şi mai clară înţelegere a paragrafelor de mai sus am ataşat acestui text mărturia integrală dată de Vasile Cotea în faţa Căpitanului în data de 6 septembrie 1934. Iată şi un fragment din însemnările lui Dumitrescu-Zăpadă pe acelaşi subiect: „Stelescu a eliminat de formă pe Cotea, dar l-a invitat pe de altă parte la el acasă unde a venit şi Luca Gheorghiade şi toţi trei au pus la cale împuşcarea Căpitanului de către Cotea (…) data împuşcării Căpitanului au stabilit-o pentru 15 august, la Rarău, unde urma să plece Cotea. Au hotărât – era la 9 august – ca Stelescu şi Cotea să nu se mai vadă. Stelescu a plecat apoi după ce s-a prezentat Generalului Cantacuzino, ca şi cum nu se întâmplase nimic, la congresul studenţesc de la Râmnicu Vâlcea, în timp ce Cotea, la ţară, trebuia să facă exerciţii de tragere”.

Între sosirea de la Budachi, planul de asasinare a Căpitanului şi plecarea la Vâlcea, Stelescu poartă la Bucureşti discuţii cu diverşi legionari, pe care îi consideră mai apropiaţi sau mai uşor de convins. Între ei se află şi legionarul Mihail Livadaru a cărui mărturie despre discuţia avută cu Stelescu este consemnată în broşura lui Dumitrescu Zăpadă: Vizitând pe Stelescu înainte cu o zi de congresul studenţilor olteni, după o discuţie de câteva ore, mi-a declarat textual printre altele: „Dizidenţa mea porneşte din vară, de când Căpitanul s-a înconjurat de anumiţi tipi suspecţi şi dăunători Mişcării. De ce se revoltă toată lumea că-mi face Pamfil Şeicaru reclamă? Ce, nu sunt eu tot atât cât Căpitanul în mişcare? [despre Căpitanul] nu îl mai am în sufletul meu, nu mai există pentru mine”.

Congresul studenţesc de la Râmnicu Vâlcea

Deşi mai mulţi legionari îşi puneau semne de întrebare legate de tulburările făcute de Stelescu în timpul detenţiei la Jilava şi în tabăra Budachi, acesta îşi păstrase toate funcţiile şi gradul legionar, nefiind până la acel moment sancţionat sau atenţionat în vreun fel de Căpitan. Astfel că în perioada 10-14 august 1934 Stelescu, în fruntea unei delegaţii legionare, participă la Congresul de la Râmnicu Vâlcea. La momentul august 1934 Stelescu deţinea şi funcţia de vice-preşedinte al Centrului Studenţesc Bucureşti, iar în echipa cu care a plecat la Vâlcea erau mulţi reprezentanţi ai studenţimii legionare din diverse colţuri ale ţării.

Congresul de la Râmnicu Vâlcea nu era un congres naţional al studenţimii, ci un congres regional al studenţilor olteni, în cadrul căruia studenţimea legionară nu era majoritară (cum s-a întâmplat în cazul altor congrese studenţeşti din anii ‘30). Literatura legionară (şi nu numai) pomeneşte uneori faptul că acest congres ar fi fost convocat sau organizat de Mihai Stelescu special pentru a fi departe de locul şi momentul asasinatului comis asupra Căpitanului. Într-adevăr, Stelescu a profitat de faptul că acest congres urma să aibă loc în perioada respectivă, cu aprobarea autorităţilor, pentru a se distanţa fizic de acţiunea lui Cotea şi pentru a provoca propria sa arestare împreună cu a altor legionari prezenţi la congres, dar faptul că el ar fi fost iniţiatorul congresului nu se confirmă.

Aşadar, legionarii conduşi de Stelescu ajung la Râmnicu Vâlcea. Congresul este prezidat de PSS Episcopul Râmnicului Vartolomeu Stănescu care în prima zi a congresului a ţinut atât un serviciu divin, cât şi o prelegere. Potrivit „Gazetei de Transilvania” din 23.08.1934 aflăm că lucrările congresului au fost întrerupte de autorităţi la finele zilei de sâmbătă şi că studenţilor li s-a comunicat că între timp congresul fusese interzis: Studenţii din Oltenia şi Valea Timocului urmau să-şi ţină sâmbătă şi luni obişnuitul lor congres anual. În acest scop au sosit la Râmnicu Vâlcea numeroşi studenţi. Iar sâmbătă a şi avut loc o şedinţă festivă pe care a prezidat-o PSS Vartolomeu. Au rostit cu acest prilej cuvântări reprezentanţii studenţimii, Episcopul Vartolomeu şi fostul deputat gardist Stelescu. După ce s-a hotărât ca dezbaterile să continuie luni, Episcopul Vatolomeu se pregătea să ridice şedinţa când şi-au făcut apariţia în sală primul procuror Fundăţeanu şi judele de instrucţie Liscu, punând în vedere congresiştilor că acest congres este interzis de guvern şi, ca atare, nu pot să îl ţină. Datorită intervenţiei Episcopului, congresiştii s-au împrăştiat apoi în linişte. Măsura a produs o penibilă impresie în toate cercurile.

Aflăm astfel că Stelescu a luat cuvântul în prima zi a congresului, fără să ştim însă ce anume a avut de spus. Cu siguranţă discursul lui nu a putut avea nicun element de contestare sau de incriminare a Căpitanului pentru că se afla în prezenţa multor legionari devotaţi acestuia şi Mişcării sale care ar fi protestat şi reacţionat ferm la prima tentativă de acest fel, mai mult, aceştia nu l-ar mai fi urmat ulterior în năstruşnicul său marş ce avea să-i ducă pe toţi la închisoare. Între legionarii prezenţi la Vâlcea sub comanda lui Stelescu menţionez doar pe: Ion Caratănase şi Ştefan Georgescu (viitorii Decemviri), Gheorghe Istrate, Victor Dragomirescu, Gheorghe Bâlborea (secretarul lui Ionel Moţa), Dumitru Banea, Laurian Ţălnariu.

După sistarea lucrărilor congresului, într-una din zile Mihai Stelescu decide ca echipa sa, compusă din aproximativ 50 de legionari, să facă un marş prin Râmnicu Vâlcea prin care să protesteze împotriva unei iniţiative a liberalilor care propuseseră ridicarea unei statui a lui I. Gh. Duca în centrul oraşului. Coloana se pune în marş, legionarii traversează Râmnicu Vâlcea intonând cântece legionare. Desigur, autorităţile intervin prompt pentru arestarea lor. O scurtă paranteză, am observat că în special istoricii care au scris în ultimii ani despre congresul de la Vâlcea şi despre arestarea legionarilor insistă asupra faptului că s-a cântat în timpul marşului „Sfântă tinereţe legionară” care prin versurile ei glorifica violenţa şi pe recent arestaţii Nicadori. Faptul este imposibil din cauza că „Sfântă tinereţe legionară” a fost compus abia în 1936. Cu siguranţă a fost glorificată jertfă Nicadorilor, dar prin „Cântecul Nicadorilor” care la acel moment era pe buzele tuturor legionarilor. Intonarea aceluiaşi cântec doi ani mai târziu în timpul congresului studenţesc de la Târgu Mureş va sta la baza altor arestări şi a procesului ce le-a urmat.

Arestarea echipei Stelescu

Atât Mihai Stelescu cât şi toţi cei care l-au urmat ştiau că aventura lor va fi sancţionată de autorităţi în baza cadrului legal pe care acestea îl confectionaseră pentru a putea acţiona împotriva legionarilor. O să va întrebaţi de ce au făcut ce le-a cerut Stelescu în condiţiile astea. Părerea mea este că majoritatea celor implicaţi în marş nu au fost entuziasmaţi de acţiunea în sine (care nu era nici spectaculoasă şi cu atât mai puţin necesară), dar au urmat legionăreşte ordinul dat de comandatul Stelescu, şeful delegaţiei lor.

Să explicăm puţin motivele pentru care un asemenea marş echivala din start cu arestarea. România se afla din data de 30 decembrie 1933 sub stare de asediu (reînnoită la 15 martie 1933 de guvernul Tătărăscu) care interzicea explicit orice adunare, întrunire publică neautorizată de autorităţi, în plus la 7 aprilie 1934 apăruse în Monitorul Oficial „Legea pentru apărarea ordinii în stat” care viza în mod explicit Garda de Fier şi care prevedea printre altele: art 4. Se consideră infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare corecţională de la 1-5 ani şi interdicţiunea corecţională pe acelaşi interval: a) Purtarea, chiar ascunsă, de orice uniforme, costume speciale, steaguri sau orice alte embleme care învederează participarea la activitatea unei grupări politice dizolvate; b) Ţinerea oricăror adunări, formarea de cortegii, precum şi orice fel de acţiune politică, publică sau clandestină, de către membrii grupărilor dizolvate.

Grupul Stelescu este înconjurat de jandarmi în plină stradă. La comanda lui Mihai Stelescu legionarii opun rezistenţă arestării, se aşează jos ţinându-se unul de altul. Până la urmă sunt ridicaţi cu forţa şi arestaţi la ordinul primului procuror Nicolae Fundăţeanu – cel care anunţase şi interzicerea congresului cu câteva zile în urmă. Arestaţii sunt întemniţaţi la Râmnicu Valcea. Evident încălcaseră legea, atât prin întrunirea publică neautorizată, cât şi prin mărşăluire în formaţie, intonare de cântece legionare explicite etc. Toţi legionarii participanţi la congres au luat parte la marşul lui Stelescu, toţi au fost arestaţi şi judecaţi în stare de arest şi 39 dintre ei au fost condamnaţi de instanţă la pedepse cuprinse între 2 ani şi 6 luni închisoare. Potrivit documentelor publicate de prof. Sorin Oane pe istorielocala.ro, condamnarea cea mai mare, doi ani de detenţie, nu o primeşte Stelescu, ci Caratănase! Stelescu ia 1 an şi jumătate. Tot de la el aflăm numele tuturor condamnaţilor (39 legionari) şi achitaţilor (10 legionari). Între arestaţii şi condamnaţii de atunci de la Vâlcea avem şi trei legionare: Tiana Silion, Anastasia Popescu (mama Sica) şi Zoica Stănescu.

Cu toţii se înscriu la apel pentru contestarea sentinţei, dar până la judecata acestuia continuă să stea în închisoare la Vâlcea. Regimul de detenţie, spre surprinderea lor, este deosebit de bun, total diferit de cel cu care legionarii se obişnuiseră sub prigoana Duca şi ulterior în timpul procesului Gărzii de Fier. Mitu Banea poveste în cartea lui „Acuzat, martor, apărător în procesul vieţii mele”: N-am trăit niciodată aşa bine: liberi în închisoare, iar masa ne-o aduceau comunele din jur.

Până la acest moment toată acţiunea lui Stelescu dăduse rezultate conform planului său. Martor al apărării în procesul Decemvirilor, Virgil Rădulescu declară că Stelescu şi-a calculat din timp prezenţa şi arestarea de la Râmnicu Vâlcea pentru a-i folosi ca alibi pentru asasinarea Căpitanului: Când a venit Stelescu de la Budachi mi-a spus „Căpitanul trebuie asasinat. Dar pentru aceasta trebuie să găsesc momentul şi modalitatea. În momentul când va fi asasinat eu nu trebuie să fiu de faţă şi nici în Bucureşţi. Mihai Stelescu a plecat la Râmnicu Vâlcea pentru a produce un fapt pentru care să fie arestat şi chiar condamnat.

Acelaşi lucru îl confirmă şi Ion Caratănase în mărturia sa dată la proces: La Râmnicu Vâlcea am fost arestaţi din cauza lui Stelescu. El aranjase totul ca în timp ce se afla în închisoare să fie suprimat Căpitanul şi să se credă că el n-are nimic comun cu diabolica faptă a celor ce formau complotul. Ceva mai mult, să pară un erou, prin faptul că se afla în închisoare. Iar când va ieşi să i se încredinţeze conducerea Mişcării Legionare.

De la împuşcare la otrăvire

În timpul acesta Vasile Cotea, care se despărţise de Stelescu în casa Gheorghiade pe 9 august, rămăsese în Bucureşţi şi urma să meargă la ţară în perioada 11-13 august 1934 să facă exerciţiile de tragere, apoi să plece la Rarău pentru a-l executa pe Căpitan la 15 august. Având însă multe frământări şi dubii, Cotea se abate de la planul iniţial pentru a se lămuri sufleteşte. Până la urmă va lua decizia să îl omoare pe Căpitan şi apoi să se sinucidă. Ca să îşi explice ambele acţiuni va redacta 3 scrisori în jurul datei de 15 august cu care se va prezenta la Gheorghiade. Acesta le citeşte, îl felicită şi le reţine, dar îl încredinţează pe Cotea că nu e nevoie să se sinucidă, asigurându-i securitatea post-asasinat prin terţi sus-puşi. Probabil acesta este momentul în care se renunţă la ideea iniţială de asasinare prin împuşcare şi se trece la planul de rezervă: otrăvirea cu cianură de potasiu. Cred că ezitările lui Cotea l-au făcut pe Gheorghiade să caute o soluţie care să necesite mai puţin eroism şi curaj din partea asasinului.

După eşuarea tentativei de împuşcare pe Rarău, redactarea şi predarea scrisorilor către Gheorghiade, se află despre arestarea lui Stelescu la Vâlcea. După mărturia lui Cotea, la aflarea veştii Gheorghiade se impacientează până când primeşte asigurări de la Pamfil Şeicaru că guvernul va rezolva problema şi că Stelescu va fi liber. Gheorghiade îl trimite pe Cotea la închisoarea din Vâlcea unde are o discuţie de mai multe ore cu Stelescu. Întâlnirea celor 2 este văzută de mai mulţi legionari închişi atunci cu Stelescu, dar niciunul nu participă la convorbirea dintre ei. Mitu Banea, după cum notează în memoriile sale, schimbă câteva cuvinte cu Cotea, fără să bănuiască absolut nimic la acel moment: Am observat într-o zi, nu în curtea centrală a închisorii, ci într-una mai mică, pe Cotea vorbind cu Stelescu. N-am bănuit nimic. Cotea îmi spune: „Să n-aveţi grijă, vine dl. Moţa şi Vasile Marin să va apere şi veţi scapa”. „Bine, bine” – am zis eu şi m-am dus la ei. Era ultima înţelegere între conspiratori.

În acelaşi  timp Virgil Rădulescu află că Stelescu a fost arestat la Vâlcea şi se convinge de realitatea acţiunii criminale pusă la cale de tandemul Stelescu-Gheorghiade: Deşi am fost pus în faţa unor dovezi şi mi s-au spus toate, eu nu puteam să cred că Stelescu va fi capabil de a săvârşi o monstruozitate, omorând pe Corneliu Zelea Codreanu. În momentul în care am aflat că a fost arestat, mi-am făcut convingerea că Stelescu aranjase totul.

Rădulescu rămâne pe lângă Gheorghiade, încredinţându-l că se află de partea sa. În felul acesta rămâne conectat la toată derularea planului şi află toate detaliile în timp real. Totodată îl cheamă la Bucureşţi pe camaradul său gălăţean Constantin Dumitrescu-Zăpadă (crescut în Frăţiile lui Stelescu, Dumitrescu gafase grav în decembrie 1930 când, de capul său, luase hotărârea de a-l asasina pe directorul ziarului „Adevărul”, Emil Socor; atentatul se produce, dar Socor este rănit superficial, Dumitrescu intră în închisoare, dar acţiunea lui va servi autorităţilor drept motiv pentru prima dizolvare a Gărzii de Fier în ianuarie 1931) pe care îl pune la curent cu acţiunea şi îl prezintă lui Gheorghiade ca aliat în complot. După mărturiile lui Dumitrescu Zăpadă (în „Trădătorul”) la 27 august merge împreună cu Virgil Rădulescu acasă la Gheorghiade unde li se arată scrisorile şi testamentul lui Cotea.

Virgil Rădulescu declara la procesul Decemvirilor: Într-o zi, când eram invitatul lui Gheorghiade la masă, mi s-au arătat două scrisori şi un testament. Erau scrisorile lui Vasile Cotea care trebuia să asasineze pe Căpitan. Una era adresată procurorului şi alta părinţilor lui. În ambele arată că s-a sinucis. Mi s-a mai arătat şi un testament către legionari în care Cotea arăta că şi-a făcut o mare misiune suprimând pe Corneliu Zelea Codreanu.

Tot Virgil Rădulescu şi tot la proces declara că Luca Gheorghiade i-a arătat sticluţele cu cianură de potasiu: Altădată, pe când eram cu Dumitrescu-Zăpadă tot în casa lui Gheorghiade, el a scos din buzunar două tuburi care erau învelite într-o hârtie specială şi le-a pus pe masă. Şi Dumitrescu-Zăpadă notează în broşura lui: Canalia a dizolvat în faţă noastră un baston de cianură de potasiu.

În acest timp Stelescu, aflat în temniţă la Vâlcea, continua cu insinuările anti-Căpitan după modelul aplicat cu câteva luni în urmă la Jilava. Mitu Banea descrie o astfel de situaţie în cartea sa: Stelescu mă invită într-o zi la discuţie prin curte şi printre altele îmi spune: „Măi Mitule, unde mai este formula legionari ai ceasului întâi, peste voi şi munca voastră nu va trece nimeni?” (aşa a spus Căpitanul). Eu nu ştiam nimic de acţiunile lui. „Şi nu-i aşa?” – am întrebat eu. „Nu! -răspunde el. Uite, a dat comanda la o tabără de muncă avocatului Ion Victor Vojen!”. „Foarte bine – am zis eu -, cei noi care vin în Mişcare să lucreze. Dar, după cum văd, tu îl ataci pe Căpitan!” A încercat să-mi dovedească faptul că am înţeles greşit. Nu am bănuit nimic, îl ştiam ambiţios şi atât. 

Dezvăluirea şi dejucarea complotului

La finalul lunii august Virgil Rădulescu şi Dumitrescu-Zăpadă realizează că planul asasinatului intră pe ultima sută de metri şi că este momentul să îl anunţe pe Căpitan. Acesta nu se mai afla de mult la Rarău, ci pe malul mării, la Carmen Sylva (unde peste 1 an, în 1935 o să deschisă una din cele mai cunoscute tabere de muncă legionară). Rădulescu şi Dumitrescu îl cooptează şi pe Gheorghe Beza (altă figură problematică, armân, nelegionar, Beza a tras în iulie 1930 în ministrul Constantin Angelescu pe fondul nedreptăţilor făcute de autorităţi românilor din Cadrilater, printr-un complex de împrejurări Codreanu este arestat în legătură cu Beza pe care nici nu îl cunoştea, ambii sunt achitaţi la procesul care a urmat) pe care îl pun la curent cu asasinatul ce se pregăteşte. Din cauza antecedentelor lui Dumitrescu şi Beza (părerea mea este că nu se bucurau de prea multă credibilitate în ochii legionarilor) se decide ca Rădulescu să fie cel care să plece şi să povestească toate cele aflate lui Neculai Totu, în timp ce ei rămân în Bucureşţi pentru a supraveghea casa lui Gheorghiade. Totu vine de urgenţă la Bucureşti, se încredinţează de spusele celor trei apoi pleacă de urgenţă la Carmen Sylva împreună cu Beza şi expun Căpitanului întreaga situaţie. Era 1 septembrie 1934. Corneliu Zelea Codreanu îi sfătuieşte să îl intercepteze pe Cotea cu care doreşte să discute personal.

Neculai Totu era încă din 1934 o legendă vie a Legiunii. Pe lângă o credinţă de fier în Hristos, neam şi Căpitan, Totu avea şi o doză mare de muschetarism, dublată de o inventivitate şi un simţ al umorului devenite ulterior proverbiale. Uzând de toate aceste calităţi, Totu reuşeşte să îl convingă pe Cotea că este la curent cu planul Stelescu-Gheorghiade şi că îl aprobă. Pretinzând că îi va asigura transportul către Carmen Sylva pentru finalizarea planului de asasinare a Căpitanului, Totu îl convinge pe Cotea să urce într-o maşină cu care ar fi trebuit să ajungă împreună până la Feteşţi. Iată ce declara despre toate acestea însuşi Totu, din poziţia de martor al apărării în procesul Decemvirilor: Stelescu lansase o serie de infamii la adresa Căpitanului. Stelescu a înfiinţat o tabără la Budachi cu bani de la Luca Gheorghiade. Pe când veneam cu vaporul de la Ismail, un camarad mi-a spus că Stelescu intenţionează să asasineze pe Corneliu Zelea Codreanu. Venind la Bucureşti ştirea mi-a fost confirmată de Dumitrescu Zăpadă şi Gh. Beza. Eu m-am dus la Carmen Sylva şi i-am comunicat Căpitanului. Printr-o stratagemă am adus la sediu pe V. Cotea care ne-a furnizat lucruri importante în legătură cu complotul ce urma ca să execute pe Căpitan.

Maşina în care s-a urcat Cotea nu a ajuns la Feteşţi, ci a oprit în strada Gutenberg numărul 3, sediul Mişcării Legionare. Coborând din maşină Cotea se găseşte faţă în faţă cu cel pe care plecase să îl asasineze, Corneliu Zelea Codreanu. În „Istoria Mişcării Legionare” Comandantul Horia Sima descrie întâlnirea dintre cei doi: Prima persoană care îl primeşte a fost Căpitanul care îi mângâie obrajii şi îi spune cu tristeţe „Ei bine, Cotea, ce rău ţi-am făcut ca tu să vrei să mă omorî?”Cotea, plângând, divulgă tot complotul.

În casa Generalului Cantacuzino Cotea va divulga aşadar tot complotul şi, a doua zi după aceasta va da mărturii scrise pe care, aşa cum am mai spus, le puteţi citi în continuarea acestui text. În diverse publicaţii a apărut de-a lungul vremii ideea că Vasile Cotea a fost sechestrat la sediul legionar şi a mărturisit complotul prin constrângere (fizică şi psihologică). Nu mă îndoiesc de faptul că un Neculai Totu, de pildă (şi alţii), şi-ar fi dorit cu sinceritate să îl bată pe Cotea pentru nebunia la care era cât pe ce să se facă părtaş, totuşi nu cred că a existat o sechestrare şi o constragere pentru că la starea sufletească în care se află bietul Cotea o asemenea reacţie l-ar fi făcut să nege totul fiind încredinţat mai mult ca niciodată de necesitatea dispariţiei Căpitanului şi de faptul că Stelescu avea dreptate în tot ce îi spusese despre acesta. Cotea nu cred că avea tăria să îl mintă în faţă pe Căpitan, aflându-se şi în prezenţa legionarilor cu care până deunăzi complotase – Rădulescu şi Dumitrescu. În plus, dacă Vasile Cotea era bătut, sechestrat etc, nu cred că ar mai fi depus mărturie împotriva lui Stelescu-Gheorgiade în cadrul judecăţii făcute de Consiliul Legionar în 20-24 septembrie 1934. De la data mărturiei lui în faţă Căpitanului şi până la judecată au trecut mai bine de două săptămâni, nu putea fi sechestrat toată perioada asta!

În data de 6 septembrie 1934 întreaga conspiraţie cade sub tragica mărturie a lui Cotea, dar mărturia lui nu era suficientă pentru a demonstra tot adevărul despre tandemul Stelescu-Gheorghiade şi nici pentru a se putea deschide o acţiune în instanţă pentru tentativă de asasinat. Lipseau probele fizice…

Cum au fost obţinute acestea, care a fost reacţia autoriţărilor, cum a aflat Stelescu că planul a fost zădărnicit şi cum s-a desfăşurat judecata trădării sale în faţă Consiliului Legionar vom încerca să arătăm în numărul viitor al „Permanenţelor”.» (sursa)

&&& 

«...Mişcarea legionară la Vâlcea. 

Apariţia problemei. În perioada interbelică, la Râmnicu-Vâlcea a existat o sinagogă. Istoriceşte vorbind, se pare că primii evrei s-au stabilit în judeţ la sfârşitul secolului al XIX-lea. Prin 1890, în Vâlcea erau doar 40-50 de evrei, însă prin 1930 numărul lor ajunsese la circa 1.500 – majoritatea locuind în oraşul Râmnic, ceea ce însemna mai mult de o zecime din populaţia oraşului [163]. Câteva zeci de evrei trebuie să mai fi fost şi la Drăgăşani. Unele magazine evreieşti din Râmnic reuşiseră să se se impună, pentru că adoptaseră principiul conform căruia e mai bine să vinzi mult cu un câştig mic, decât să vinzi puţin cu câştig mare. Anumite neînţelegeri, dispute şi conflicte cu aceştia, au fost şi de natură ideologică (presa îi considera potenţiali germeni ai contaminării României, de comunism). Conflicte serioase nu au existat, însă, între cele două etnii, manifestările împotriva lor mărginindu-se la «românizarea» instituţiilor din judeţ, la naţionalizarea ziarelor şi ziariştilor. Într-un astfel de climat, legionarismul a devenit destul de cunoscut şi la Vâlcea. Antisemitismul vâlcenilor nu a avut, totuşi, o conotaţie economică, ci mai curând una culturală-religioasă.

Anul 1934. Anul 1934 a înregistrat trei evenimente politice majore pentru judeţul Vâlcea, dar şi pentru ţară, toate trei fiind legate între ele: înmormântarea lui I. G. Duca la Urşani, Congresul studenţilor legionari olteni (eveniment unde s-a făcut un pas însemnat spre ruptura dintre Mihail Stelescu şi Corneliu Zelea Codreanu) şi procesul în care Mihail Stelescu şi adepţii săi au primit pedepse cu închisoarea sau amendă pentru ultragierea sentimentelor cetăţenilor din Râmnicu-Vâlcea, prin intonarea unor cântece ce-i slăveau pe asasinii lui Duca.

Imediat după asasinarea lui Duca,  la 29 decembrie 1933, la circa 3 ore de la eveniment, prefectul vâlcean liberal Eugen Băcescu ordonă arestarea liderului legionarilor vâlceni - Victor Bărbulescu, la domiciliul acestuia din Drăgăşani. Suspectul este trimis la Bucureşti Corpului II Armată, ca în final, să ajungă la închisoarea militară Jilava. A fost eliberat la 27 februarie 1934. Simţindu-se umilit,  avocatul legionar dă în judecată în 1934 pe toţi marii demnitari vâlceni: Nicolae Fundăţeanu - prim procuror al Tribunalui Vâlcea, Grigore Ionescu - şeful Poliţiei din Râmnicu-Vâlcea, Nicolae Dumitrescu, şeful Poliţiei din Drăgăşani, Gheorghe Vioreanu - directorul Penitenciarului din Râmnicu-Vâlcea, mutat ulterior la Caransebeş - şi Eugen Băcescu, prefectul judeţului. Motivele invocate au fost: violare de domiciliu, arestare şi deţinere ilegală. Bărbulescu cerea despăgubiri de 1 milion de lei cu titlu de daune morale şi materiale. Completul de judecată vâlcean, condus de preşedintele Ilie Niculie, prin sentinţa penală nr. 1503/18 iunie 1935, îşi declină competenţa şi înaintează dosarul Curţii de Apel Craiova [164].

Înhumat iniţial la Bucureşti, I. Gh. Duca va fi reînhumat la 22 mai 1934 lângă bisericuţa din Urşani, locul pe care singur şi-l alesese – prin testament - ca loc de odihnă veşnică. În dimineaţa amintită, trenul îndoliat a sosit în gara Băbeni. Cortegiul a trecut apoi prin satele Frânceşti, Genuneni, Foleşti, Tomşani. Măldăreşti şi Horezu, până în biserica Urşanilor. Sicriul de bronz a fost aşezat apoi pe un pat de brad acoperit cu tricolor; în jurul lui, s-au aşezat: colonelul Râmniceanu - din partea M. S. Regelui, maiorul Merişanu - din partea M.S.Regina, Dinu Brătianu - preşedintele PNL, Gheorghe Tătărescu - primul ministru al ţării şi contele Hautelocque - ministrul Franţei la Bucureşti, din partea corpului diplomatic străin din România. La mormânt, au depus flori doamnele Titulescu, Procopiu, Lya Brătianu şi Şeicaru (soţia lui Pamfil Şeicaru). La ceremonie au mai participat şi Vasile Sassu - ministrul domeniilor, Victor Antonescu - ministrul justiţiei, Richard Franasovici - ministrul comunicaţiilor, Victor Slăvescu - ministrul finanţelor, Ion Costinescu - ministrul muncii, Nicolae Theodorescu - ministrul industriei şi comerţului şi alte numeroase personalităţi din ţară şi din judeţ.

Evident, asasinarea lui I. G. Duca nu a fost în măsură să sporească popularitatea Gărzii de Fier la Vâlcea, căci cel dispărut era cunoscut şi apreciat în judeţ, nu doar ca politician, ci şi ca om, el având numeroşi prieteni şi adepţi, pe mulţi dintre ei promovându-i în funcţii de conducere. În acest context, la mijlocul lunii august 1934, la Râmnicu-Vâlcea are loc Congresul Studenţilor Legionari Olteni. Cu acest prilej, Mihail Stelescu - fruntaş gardist, dar şi vicepreşedinte al Cercului Studenţesc Bucureşti, a declanşat o serie de atacuri la adresa lui Codreanu, prin care l-a calificat pe acesta  ca autor moral al asasinării lui Duca [165], denunţând astfel terorismul politic promovat de Căpitan şi demonstrând impopularitatea asasinatului socotit „armă politică” legionară. De remarcat că în 1934, Consiliul Suprem al Gărzii hotărâse şi asasinarea lui Nicolae Titulescu, pe motiv că acesta l-ar fi convins pe rege să consimtă la dizolvarea Gărzii, în 1933, misiunea aceasta fiind încredinţată de Căpitan lui …Mihail Stelescu. Acesta, însă, a refuzat să o execute. În cadrul lucrărilor Congresului, Stelescu l-a acuzat pe Codreanu că a „trădat” Legiunea, încrederea şi idealurile legionarilor. Cel răzvrătit contra lui Codreanu, a încercat să destrame imaginea romantică creată în jurul Căpitanului şi să câştige adepţi pentru o noua orientare politică a Mişcării.

Puţin timp după acest Congres, mai precis la 25 septembrie 1934, Stelescu şi discipolii lui se vor separa de mişcarea legionară, creându-şi ulterior o grupare proprie numită „Vulturul Alb”, ce va deveni la 22 noiembrie 1934 gruparea „Cruciada Românismului” [166]. Odată cu Stelescu, au părăsit mişcarea şi generalul Nicolae Rădescu, Sergiu Lecca, Constantin Caragea, Constantin Dumitrescu-Zăpadă, Alexandru Telex, Gheorghe Beza, M. C. Gheorghiu, Simion Oprescu, Constantin Barcaroiu, Virgil Rădulescu etc. „Momentul Râmnicu-Vâlcea” a fost însă cel al separării ideologice definitive a lui Stelescu de Codreanu.

Un alt incident neplăcut petrecut la Congresul studenţesc din 1934, a fost cel legat de „marşul” lui Mihail Stelescu, împreună cu un grup de circa 50 de tineri legionari, pe străzile Râmnicului, în ziua de 20 august 1934; liderul tinerilor a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare (alături de alţi manifestanţi), pentru faptul că a cântat cântece interzise, care îi proslăveau pe asasinii lui I. G. Duca. La 16 iulie 1936, Stelescu însuşi va fi asasinat, pentru „trădare” (denumită, ulterior, “stelism”!), de către 10 legionari – „decemvirii” – (în frunte cu legionarul Caratănase) în timp ce se afla la Spitalul Brâncovenesc din Bucureşti. Puţin mai târziu, Codreanu, cu sprijinul autorităţilor, îi va decora pe „decemviri” chiar în incinta închisorii Văcăreşti...» 

Sursa: prof. dr. Sorin Oane/ «Mişcarea legionară la Vâlcea»/ subcapitolul «Partidele politice în Vâlcea şi activitatea lor, în perioada interbelică (1918-1938)» (Enciclopedia judeţului Vâlcea, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea vol I 2010)

Notă: foarte multe alte imagini interesante aflăm accesând site-ul Fundației Profesor George Manu/ ”Să le spuneţi tuturor că nu am făcut niciun compromis” - 

Despre uriașa personalitate a prof. George Manu, figură deosebită în mișcarea națională de rezistență de după al Doilea Război Mondial, citim la acest link.

 

________

[163]. «Naţionalul Vâlcei», nr.1/ ian. 1931, pag. 3.

[164].  D.J.V.A.N., fond Tribunalul Vâlcea, secţia I, dos 46/1934, f. 29.

[165]. Corneliu Tamaş, Istoria Râmnicului, Ed. « Antim Ivireanul », Râmnicu-Vâlcea, 1994, pag. 205.

[166]. Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, România după Marea Unire, vol.II, p. a II -a, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988, pag. 325.