- și despre profunzimea implicării/ gândirii unuia dintre cei mai buni prefecți ai Vâlcii din toate timpurile, dr. Gheorghe Sabin, inclusiv în apariția acestei instituții...
&&&<<Istoricul horticulturii este o poveste lungă, plină de farmec, pentru cei îndrăgostiţi de natură, un izvor nesecat de cercetări nedeslipite de ştiinţă şi un nepreţuit îndemn pentru punerea în valoare a bogăţiilor sale, ce pot rămîne secrete nepătrunse, cînd sînt necunoscute, nevulgarizate, neaplicate (1).
Şcoala de grădinărit din Rîmnic a fost înfiinţată de către Asociaţiunea comunelor din judeţul Vîlcea (2) în anul 1910, în conformitate cu art. 172 din Legea organizării comunelor rurale şi administraţia plăşilor ce se pot asocia între ele pentru executarea şi întreţinerea unor lucrări de utilitate regională (3).
Şcoala a luat fiinţă în cartierul Arhanghel, la 2 km de centrul oraşului, într-o poziţie admirabilă înconjurată spre nord de pădurile statului, spre răsărit de Capela, iar spre miazăzi cu rîul Olăneşti. Pe un teritoriu de 14 ha, din care: 4 ha pepiniere, 1 ha lacul, 3 ha plantaţie de arbori roditori, 3 ha pădure, 1 ha vie, 1 ha grădină de legume, iar restul arboretul, parcul şi curtea şcolii (4). Şcoala a luat fiinţă pe teritoriul fostei pepiniere a judeţului (5).
Edificiile cuprindeau două dormitoare pentru 36 de paturi, camera de meditaţie, locuinţa şefului de cultură şi direcţiunea, o sală de clasă, sufrageria, lăptăria, biroul, atelierele. Şcoala mai poseda trei sere de flori pentru înmulţiri forţate şi încercări, pivniţe, grajduri, coteţe sistematice de avicultură (6). în piaţa oraşului avea un chioşc care servea pentru desfacerea produselor (7).
Şcoala de agricultură deschidea perspective instruirii fiilor de ţărani din judeţ. Se urmărea ca absolvenţii să desfăşoare o agricultură raţională pe micile lor proprietăţi. (citește tot)Nevoia organizării unor cursuri şi a unor şcoli agricole, practic era puternic resimţită. Prefectul judeţului Vîlcea, dr. Gh. Sabin, afirma în anul 1910: „Cu toate măsurile luate de a se instrui copii în şcoli şi a se obişnui la practica agricolă prin grădinile şcolare, progresele sînt slabe de tot şi va trebui, afirm acum ca şi altă dată, impusă populaţiei rurale cultivarea produselor alimentare de care are nevoie în viaţa de toate zilele. Cooperativele de grădinărit care s-au înfiinţat pe ici pe colea, nu au dat roade satisfăcătoare. ( 8 )
Descurajată, neglijată, neîncurajată efectiv nici de stat, nici de particulari, horticultura noastră n-a fost ridicată la înălţimea rolului ce trebuia să-l joace în producţia agricolă a ţării şi în special în economia săteanului. (9)
Cele mai luminate minţi din domeniul ştiinţelor agricole, ca D. I. Ştefănescu şi alţii, cereau şcoli speciale de horticultură cu anumite direcţii specializate: legumicultură, pomicultură, floricultură etc.
Prima şcoală agricolă din judeţ avea scop să pregătească şi să formeze grădinari destoinici, de a crea, conduce şi lucra grădini de zarzavat, de ornament, de pomi şi vie, să înmulţească şi să răspîndească cultura mărului creţesc şi în special să contribuie la dezvoltarea intensivă a pomiculturii şi industrializării fructelor. Să dea instrucţiuni şi îndrumări autorităţilor şi particularilor relative la grădinărit. Să înlesnească crearea grădinilor şcolare prin seminţe, altoi şi instrucţiuni învăţătorilor.
Şcoala elementară de agricultură avea durata de trei ani şi urmărea pregătirea unor buni gospodari nurali. Pe lîngă şcoală mai funcţiona un curs de pomicultură la care se preda noţiuni elementare ale grădinăritului, ca pregătire pentru şcoala cu o durată de un an. În programă se arăta că şcoala serveşte pentru educaţia tinerilor grădinari destoinici, mai cu seamă în pomicultură, grădinăritul decorativ şi legumărit şi pentru mijlocirea acelor cunoştinţe practice şi generale pentru conducerea grădinăritului. (10)
La şcoală se primeau absolvenţii cursurilor de pomicultură, sau absolvenţi a patru clase primare urbane, ori cinci rurale cu media generală 8, avînd etatea de cel puţin 15 ani. Elevii erau bursieri sau solvenţi (în vechea organizare școlară: solvent = elev care plătea taxe de frecvență și/ sau de internat, adică nu era bursier – n. V.S.).
Cursurile începeau la 1 septembrie. Printre obiectele principale enumerăm : pomicultura, îngrijirea arborilor, industrializarea fructelor, retezarea arborilor, forţarea fructelor şi a florilor, pomologia, legumărit şi forţarea legumelor, cultura plantelor decorative, teoria grădinăritului, teoria pomiculturii, îngrăşămintele, inamicii şi boalele plantelor. Dintre obiectele educative enumerăm: desenul, geometria şi arpentaj (arpentaj = întocmirea de planuri topografice prin folosirea instrumentelor de măsurat lungimi – n. V.S.) şi contabilitate (11). Se ţinea examen public la sfîrşitul fiecărui semetsru, iar la terminarea cursurilor de trei ani se da examenul de capacitate al absolvenţilor.
Şcoala mai organiza pentru învăţători, preoţi, elevii şcolii mixte urbane din Rm. Vîlcea, elevii altor şcoli elementare şi secundare, cantonieri şi alţi amatori, cursuri cu o durată de 10 pînă la 14 zile.
Numărul elevilor era cu mult sub necesităţile agriculturii din zonă. A început cu 12 elevi (12) ca să ajungă la 29—30 de elevi în 1915. (13)
Venirea unor tineri din satele judeţului pentru specializare a dus la accentuarea activităţii practice pe terenul şcolii. S-a manifestat un deosebit interes pentru tehnica agricolă modernă, prin care se putea smulge o cantitate de produse cu mult superioare acelora care se realizau pînă atunci.
Şeful de cultură, Vintilă Olănescu, la 2 august 1916 într-un memoriu adresat prefectului judeţului arăta că şcoala reprezintă „un izvor unde cei setoşi vin să-şi astîmpere setea (44), cerînd să se asigure condiţii mai bune pentru procesul de învăţămînt, atît teoretic cît şi practic.
Rapoartele făcute în urma unei inspecţii consemnau că elevii nu primeau o cantitate suficientă de hrană. Conducerea şcolii a cerut şi Prefectura judeţului a aprobat, în 1916, majorarea cu 10 bani a alocaţiei de hrană, ajungînd la 0,60 lei de elev. (14)
Tinerii care terminau şcolile elementare de agricultură reprezentau evident elemente de progres agricol şi unii dintre ei au dat dovezi de multă pricepere şi sîrguinţă. Deşi se afirma că tinerii care vor termina aceste cursuri vor avea căi deschise pentru a deveni îngrijitori de grădini şi parcuri, unii înapoindu-se în satele lor pentru a pune în practică cunoştinţele acumulate la şcoală, situaţia era mai grea în realitate. (15)
Prea puţini se întorc acasă şi, cu mult-puţinul pământ ce au, să dea pildă în mijlocul consătenilor lor de o agricultură raţională, de economie agricolă bine întocmită şi să fie un îndrumător priceput, sincer, dezinteresat al ţărănimii. (16)
D. I. Ştefănescu, afirma într-un articol din 1915 că „lucrarea binefăcătoare a absolvenţilor şcolilor noastre agricole asupra îmbunătăţirii agriculturii ţărăneşti s-a resimţit numai de cîţiva ani încoace şi cu mai deosebire de curînd au avut prilejul să conducă obştile săteşti de arendări, sub controlul Casei Centrale a băncilor populare ale Casei rurale în serviciul cărora se numără apoi cîteva sute de agronomi, care lucrează cu cuvîntul şi cu fapta cu mult zel în mijlocul sătenilor” (17)
În ianuarie 1916 s-a executat, de cei 27 de elevi, împreună cu grădinarul şcolii, desfundarea pămîntului pentru şcoala de pomi şi vie, s-a săpat terenul pentru plantaţia definitivă de pomi, tăierea fructificaţiei, rărirea coroanei pomilor, cultura forţată a legumelor, forţarea şi înmulţirea florilor. (18)
Şcoala de grădinărit din Rm. Vîlcea a fost condusă întîi de S. Apostolescu şi apoi de Vintilă Olănescu (19), cu funcţia de şef de cultură. Mai existau în schemă următoarele posturi: un secretar, doi grădinari, doi subgrădinari, o bucătăreasă, un lucrător., un vizitiu şi un pedagog. Conducerea şcoilii a avut de suferit şi din cauza revărsărilor rîului Olăneşti ce trecea pe lîngă pepinieră, care aducea multe stricăciuni.
Catalogul produselor şcolii prezenta o mare variaţiune de fructe : 13 de meri, 9 de peri, 5 de cireşi şi vişini, 3 de caişi, 3 de piersici, 6 de pruni, coacăze, agrişe, zmeură, căpşuni şi fragi pe care le punea la dispoziţia solicitanţilor. De asemenea, nenumărate specii de puieţi sălbatici, arbori pentru alei şi parcuri, arbori pletoşi, arbori de ornament, liliac, plante agăţătoare, conifere trandafiri, tei, plante de seră caldă, palmieri, plante de seră rece, plante tuberculoase şi bulboase, copăcei, plante de ornament şi covoare, plante urcătoare anuale, răsaduri de plante anuale şi răsaduri de zarzavat.
O serie de instituţii din zonă solicitau şcolii diferiţi puieţi pentru a fi plantaţi. în acelaşi timp, s-a acordat gratuit de la pepiniera din Drăgăşani un număr de 5000 portaltoi şi 1000 viţe nealtoite cu rădăcini (20). În aprilie 1915 — martie 1916 s-a încasat din venitul pepinierei suma de 4056,25 lei. (21)
Şcoala avea şi un serviciu de împletituri care confecţiona coşuri şi jardiniere. (22)
Şcoala şi-a întrerupt brusc activitatea la sfîrşitul lunii noiembrie 1916, odată cu intrarea trupelor puterilor centrale în Rîmnicu Vîlcea (23)
După război, deşi se considera că şcoala de agricultură din Rîmnic - cu tot dezastrul adus de război peste materialul lor înjghebat cu multă trudă şi ar fi o crimă să nu fie refăcut pe baze noi -, pe acel loc s-a înfiinţat o şcoală normală de învăţători (asupra temei ,,Școala normală de la Aranghel” vom reveni, constituie o altă neîmplinire, chiar pată urâtă pe obrazul Râmnicului interbelic – n. V.S.)
În articolul mai sus citat, cu 50 de ani în urmă, D. I. Ştefănescu afirma că: Horticultura de mîine va trebui să fie organizată în aşa fel ca roadele sale, ce sînt produse de ordin alimentar cu valoare nepreţuită, să fie unul din mijloacele sigure care să contribuie la rezolvarea marei probleme, aprovizionarea care ne preocupă azi mai mult decît orice; căci desigur odată cu aceasta profesiunea va fi apreciată aşa cum merită, va intra în rîndurile ocupaţiunilor lucrative, în care nici o altă ramură a agriculturii nu realizează atîtea beneficii...>>
Sursa: Veronica Tamaș/ ,,Istoricul Școlii de grădinărit din Vâlcea”/ revista Studii vâlcene nr. V/ 1982 (Seria veche).
Explicații imagini.
Valentin Smedescu
_________
1 D. I. Ştefănescu, ,,Horticultura noastră de ieri şi de mîine, în Revista de Viticultură, Oenologie şi Horticultură”, An. I, 1919, nr. 1 şi 3, p. 215.
2 ,,Progamul, regulamentul şi Catalogul produselor Şcoalei de Grădinărit din Rm. Vîlcea (cat. Aranghel), Imprimeria judeţului şi a comunei R. Vîlcea, p. 6.
3 Situaţia judeţului Vîlcea pe anul 1910—1911, Rm. Vîlcea, p. 66. S-a constituit în toamna anului 1909 şi s-a pus în practică în 1910. S-a înfiinţat : Şcoala de grădinărit din Rm. Vîlcea, Şcoala de Agricultură Oteteliş, Şcoala de Industrie Casnică Mihăeşti, Şcoala de pietrari din Vaideeni şi Olăneşti.
4 Programul, op. cit., p. 5.
5 Sit. jud. Vîlcea, 1910—1911, p. 67.
6 Programul, op. cit., p. 5.
7 Arh. Stat. Rm. Vîlcea, Fond Prefectura jud. Vîlcea, dos. 114/1916, p. 166. Era executat de antreprenorul R. Cozma.
8 Situaţia jud. Vîlcea, 1910—1911, p. 12.
9 D. I. Ştefănescu, ,,Necesitatea învăţămîntului agricol popular pentru sătenii noştri” în ,,Cîmpul lor”, 1915, p.
10 Programul, op. cit., p. 6.
11 Programa şcolară era următoarea: Anul I. Primul semestru: Agrologia, Botanica I, Amicii şi inamicii plantelor. Aritmetica, Laptele şi preparatele lui, Geometria, Desen. Semestrul II: Îngrăşămintele I, Botanica II, Aritmetica II, Arpentaj I. Albinărit, Desen. Anul II, Primul semestru: Cultura plantelor decorative, Pomicultura I, Legumărit I, Boalele plantelor şi vindecarea lor, Arpentaj II, Desen. Anul III. Semestrul I : Viticultura, Cunoaşterea şi clasificarea fructelor, Meteorologie, Principii estetice, tehnice, pentru crearea de grădini, Desen. Semestrul II: Contabilitate, Curs practic de economie, Agricultură, Albinărit, Desen.
12 Situaţia judeţului Vîlcea, 1910—1911, p. 52.
13 Arh. Stat. Vîlcea, Fond Prefectura jud. Vîlcea, dos. 114/1916, f. 9.
14 Idem, f. 159.
15 Situaţia jud. Vîlcea, 1910—1911, p. 52.
16 D. I. Ştefănescu, Necesit. învăţămînt, art. cit.
17 Ibidem.
18 Arh. Stat. Vîlcea, Fond Prefectura jud. Vîlcea, dos. 14/1916, f. 22.
19 Idem, f. 39.
20 Idem, f. 68.
21 Idem, f. 166.
22 Programul, p. 29. Se executau coşuri pentru pîine, flori, cărat lemne, birou, piaţă, rufe, transportat fructe şi de voiaj.
23 Arh. Stat. Vîlcea, Fond Prefectura jud. Vîlcea.
24 D. I. Ştefănescu, art. cit., p. 149.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu